Laurentiu Dumitru

ARTICOLE

Recenzie la Panihida

 

Octavian Darmanescu

 

Panihida Panihida este cartea de cult ortodoxa, patata de ceara si rupta pe la colturi, care reuneste slujba inmormantarii si alte ierurgii pentru cei morti. Totodata, avem motive solide in a o considera si o redutabila opera filosofica. In cele ce urmeaza ne vom stradui s-o demonstram.

Scrisa intr-un andante minor, cartea aduna toata experienta umana a timpului decazut, luand chezasi istoria si pe Dumnezeu. Cine sunt oamenii? O gloata de guri flamande sau o hora de piepturi? Raspunde Sfantul Vasile cel Mare, trimitandu-ne la cimitir, pentru a dialecta mai bine despre noi si despre primatul dezumflat al rosturilor materiale in viata.

Arhitectura Panihidei este baroca, divagand amanuntit pe trei registre: Dumnezeu, omul si lumile promise, raiul si iadul. Cartea se face arena problemelor esentiale ale vietii, iar problema esentiala a vietii este moartea. Anvergura Panihidei este naucitoare si cade peste cititor inca de la primele pagini. In ea omul ramane dezgolit chiar si de degetul de dupa care se ascundea. Iesind din orice marime obisnuita 38-43, textul, sincer ca o reteta, rascumpara inegalitatile, coborandu-l pe cel bogat din varful perinilor lui.

Dumnezeul din Panihida este singurul Care a zdrobit moartea si pe diavol l-a(i) surpat. Cu adancul intelepciunii Lui, Domnul pe toate le-a randuit si ceea ce este de folos tuturor le daruieste. Un secret al vietii lesne deductibil, pe care insa omul, grabit si cu prioritati futile, il ignora intr-un mod impardonabil. Sa fi alergat din timp dupa ce-i trebuie cu adevarat, prohodirea lui s-ar fi intors in praznic, caci s-ar fi mantuit. Ar fi biruit si ar fi intrat in randurile Bisericii triumfatoare, "care a aflat izvorul vietii si usa raiului".

Panihida ridica cu zece octave lamentatia cu privire la precaritatea conditiei umane, ca nu este om care sa nu fie viu si sa nu greseasca, in pofida faptului ca paradoxul numit om este o faptura amestecata din smerenie si din marire. Ba, mai mult, intr-a doua binecuvantare a mortilor preotul implora: Aceluia, cu dinadinsul, mucenicilor, va rugati sa ne daruiasca noua dezlegare datoriilor. Acest gen de logica contractualista strabate diagonal toate rugaciunile, omul fiind dator lui Dumnezeu pentru toate, chiar si pentru credinta in El. Chiar si ridicat la patrat, omul tot nu va ajunge singur la Dumnezeu. Raiul si iadul, doua realitati noi, vesnice si ireversibile, in care toti cei mantuiti sau nu au un singur numitor comun: trecerea prin moarte. Moartea, ca pedeapsa pentru pacat, nu ca un climax definitiv, ci ca o poarta spre viata adevarata.

Postulatul unei lumi mai bune se cere cu necesitate, din moment ce actualul interval este supus stricaciunii, este imperfect si ambiguu. O probeaza si Sedealna din Canon, o concentrare de vechi sensuri si adevaruri constante: Cu adevarat, desertaciune sunt toate si viata aceasta este umbra si vis.. Stihirile lui Ioan Damaschin propulseaza Panihida printre cartile cu greutate ale culturii universale. Scrise la sfarsit de antichitate, in aceste texte sfantul a amestecat argintul stoicilor cu aurul patristic, dand la iveala noi variatiuni pe aceeasi tema: toate cele omenesti sunt desertaciuni, orice placere este dublata de grija, zenitul isi are prabusirea lui. Livrata de tipic glasului 8, major si optimist prin excelenta, ultima stihira este strigatul disperat al primilor oameni, carora li s-a scurs de pe fete aproape tot chipul lui Dumnezeu: Ce taina este aceasta, ce s-a facut cu noi? Cum ne-am dat stricaciunii? Cum ne-am injugat cu moartea??.

Panihida depaseste diviziunile genului, situandu-se, intr-un fel, deasupra cartilor vechi de cazanie. Inamica arbitrariului, are o valoare literara involuntara, o estetica, o muzicalitate si un lirism care cresc in progresie geometrica. S-ar insela cei care ar vedea in Panihida o carte trista. Panihida este o carte anticipativa, rugaciunile ei purtand in subsidiar certe proiectii optimiste, pentru ca nu va lasa Domnul pe cei care au rugatori in viata.

Intr-o cetate un om se urcase pe un butoi si le spusese ca nu mai traieste, ca este mort de mult. Oamenii au plecat speriati la casele lor. Oare murisera si ei?

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet