Laurentiu Dumitru

ARTICOLE

Cazul Tanacu - Să învăţăm din mers ...

Pr. Lucian Grigore

Înăsprirea săgetărilor diavoleşti în preajma marilor posturi şi sărbători este un fapt îndeobşte consacrat, motiv pentru care în aceste răstimpuri mai multă osteneală duhovnicească se cuvine şi mai multă stăruinţă întru împlinirea ascultărilor şi poruncilor lui Dumnezeu. Aşa gândesc că au socotit şi vieţuitorii Mânăstirii "Sfânta Treime"- Tanacu, de lângă Vaslui, în vremea în care au văzut că duhul stăpânitorului acestui veac, chiar înainte de sărbătoarea hramului lor de anul acesta, se pregătea să le batjocorească serios liniştea şi ostenelile. Înţelegem însă că, atunci când vrei să lupţi împotriva răutăţilor, nu-i de ajuns doar râvna pe care o ai, ci este de aşteptat şi o destul de înţeleaptă pricepere sub îndrumarea duhovnicilor mai încercaţi şi mai cu seamă sub binecuvântarea chiriarhului care te-a trimis la luptă.

La o oarecare distanţă în timp de la nefericitul eveniment petrecut la Tanacu, acolo unde în urma unui "ritual de exorcizare" (precum au consemnat toate canalele media) avea să sfârşească tragic tânăra Irina Cornici nou venită în mânăstire, aflăm că încă se mai cercetează vinovăţia făptuitorilor; aflăm că activitatea de cult în acel aşezământ mânăstiresc este reluată cu alţi sfinţiţi slujitori şi că lucrurile încep să intre în normalitate. Rămân însă în urmă o mulţime de întrebări, nedumeriri, regrete, care vor persista mult în conştiinţa publică, dar şi în memoria Bisericii. Decesul nefericitei tinere, mediatizat în România dar şi în străinătate la cote fără precedent - tocmai pentru că implica vinovăţia unor vieţuitori din mănăstire în frunte cu stareţa şi preotul duhovnic de acolo - a stârnit vii reacţii din partea opiniei publice, a răscolit în inimile multora resentimente îndreptate fie împotriva vieţii mânăstireşti, fie împotriva Bisericii în general, a creat dezbateri şi opinii contradictorii, a motivat abordări diverse în ziare şi la televiziune.

Nu îmi propun să epuizez aici aspectul juridic al chestiunii, pentru că nu am nici aparatul probatoriu necesar şi nici spaţiul cuvenit. Aş dori să semnalez însă câteva direcţii ori atitudini sau căi de urmat în atari situaţii:

Aflat în faţa vreunui caz de alienare mintală ori tulburare psihică, este dificil să te pronunţi dacă acela este sau nu sub înrâurirea vreunui duh rău. Nu sunt specialist în medicină psihiatrică, însă înţeleg prin natura unei pregătiri generale că disfuncţiile psihice au totdeauna legătură cu anumite disfuncţii organice, disfuncţii cerebrale, disfuncţii endocrine sau hormonale şi ştiu că acestea pot fi tratate doar în clinici specializate. Se întâmplă însă ca persoane - care nu înţeleg întru nimic sensul, rostul şi necesitatea tratării bolilor psihice de către personalul medical instruit în acest sens - să pună adesea alienarea mintală pe seama posedării de către diavol. E limpede că în spatele oricărei suferinţe trupeşti şi sufleteşti se află o strategie sau vreo înrâurire a diavolului, dar trebuie să ştim că diavolul nu lucrează niciodată asupra omului într-un exerciţiu cu desăvârşire liber, ci lucrează sub puternica "îngrădire" a îngăduinţei date de Dumnezeu cu iconomie şi cu înţelepciune, ca semn de îndreptare pentru om, semn de luptă şi biruinţă pentru liberul nostru arbitru. Am putea să mai spunem că diavolul devine "slobod" în lucrarea răutăţilor doar în măsura în care omul îl liberează prin propria sa învoire pe care o face cu el, omul însuşi căzând în întunecare şi ascunzându-se de orice oprelişte pe care Dumnezeu a aşezat-o în calea păcătuirii. Aceasta nu pentru că omul ar avea prerogative mai mari decât Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu a dorit în mărinimia Sa să-l înzestreze pe om cu voie deplin liberă. Ne aflăm aşadar sub porunca chemării împlinirii voii lui Dumnezeu, dar nu siluiţi întru facerea binelui, ci sub voie liberă către bine.

Cel ce crede că poate să se elibereze pe sine de sub orice restricţie - lăsând pe diavol liber să răscolească în făptura lui toate tentaţiile - curând va înţelege că el însuşi a fost robit şi stăpânit. Cei stăpâniţi de duhuri necurate manifestă în general o aversiune faţă de tot ceea ce înseamnă voia lui Dumnezeu, aversiune faţă de lucrarea Bisericii, faţă de slujbele sfinte, din aceasta înţelegând familia şi obştea creştină semnele posedării. Există aşadar o limită dincolo de care cel împătimit, cel robit nu se mai poate desface de arătările răutăţilor prin libera voie. Din aceasta cunoaştem care este deosebirea duhurilor: Duhul lui Dumnezeu ne cheamă la împlinirea liberă a voii Sale, pe când duhul întunecării robeşte firea, o împătimeşte, o împinge la rău până dincolo de hotarele voii libere, aduce în inimă înfricoşare şi suferinţă, pe buze cuvinte străine minţii, în suflet dezbinare.

Cert este că limita între simptomatologia de ordin psihiatric şi simptomele care definesc posedarea demoniacă este extrem de greu de stabilit. Paradoxal însă "diagnosticul" că cineva ar fi posedat nu este dat de vreo autoritate în domeniu, pentru că nici nu s-a stabilit până acum vreuna care să determine starea de posedare a cuiva. De cele mai multe ori verdictul că cineva ar fi posedat este dat de familie sau de comunitatea care judecă doar unele dintre aspectele superficiale, exterioare, ale manifestării bolnavului. Consider că se cuvine ca totdeauna persoanele care au aparenţa unor manifestări demoniace să fie cercetate mai întâi clinic şi apoi duhovniceşte, spre a se stabili cu adevărat starea de lucruri. Mai mult, socotesc că este potrivit ca această cercetare să o încuviinţeze însuşi episcopul pentru fiecare caz în parte, ca nu cumva să se ajungă vreodată la sminteală, iar citirea rugăciunilor asupra celor stăpâniţi de duhuri necurate să se facă fără public, doar sub asistenţa unui personal medical specializat, care să fie în măsură să administreze substanţele necesare organismului aflat într-o asemenea stare de tulburare.

În virtutea unui instinct de apărare, unii dintre purtătorii de cuvânt ai autorităţii bisericeşti au prezentat în argumentările lor ideea că în Biserica Ortodoxă nu ar exista instituţia exorcizării, din aceasta opinia publică având a înţelege că demersul de la Tanacu - de a i se citi cuiva moliftele de alungare a duhului necurat - ar fi fost un demers exterior practicii bisericeşti ortodoxe. Precizarea cred că avea în vedere să sublinieze faptul ca Biserica Ortodoxă nu a creat, organizat sau subordonat instituţii ecleziastice specializate strict pe domeniul exorcizărilor. După rânduiala bisericii noastre, aceste molitve de alungare a duhurilor necurate se pot citi de către oricare preot de mir sau ieromonah, potrivit tipicului arătat în molitfelnic. Sigur că acestea pot fi citite doar la nevoie şi nu făcând uz de ele în orice situaţie.

Este foarte important de subliniat faptul că Sfinţii Părinţi ai Bisericii Drept-măritoare, în trecerea vremii, nu au acordat o pondere atât de mare ritualului de exorcizare, ci au pus în lumină mai mult lucrările sfinte şi sfinţitoare prin care se împărtăşeşte credincioşilor harul plinitor spre mântuire. Chiar exorcizările ce se citesc înainte de primirea Sfântului Botez nu sunt parte integrantă a Tainei, ci se aşează înainte de binecuvântarea mare cu care începe săvârşirea slujbei Sfintei Taine. Notăm deci că nici "Rânduiala ce se face pentru cei ce sunt tulburaţi şi supăraţi de duhuri necurate" - sub această numire fiind arătată în Molitfelnic (pentru exemplificare vezi ediţia tipărita cu aprobarea Sfântului Sinod la Editura I.B.M. B.O.R., Bucureşti - 1998, pp. 335-344) - nu se înscrie nicidecum în categoria Sfintelor Taine ale Bisericii, ci în afara acestora, în categoria ierurgiilor. De asemenea, notăm că între îndrumările tipiconale legate de săvârşirea acestei rânduieli nu găsim vreo îndrumare expresă că aceasta ar trebui săvârşită în cadrul Sfintei Liturghii sau în cadrul vreunei Sfinte Taine şi nici îndrumarea că rugăciunea aceasta ar trebui rostită doar de preotul care ar fi liturghisit mai înainte - cum se recomandă înainte de săvârşirea "rânduielii care se face la casa sau locul ce sunt supărate de farmece sau descântece" (Molitfelnic, aceeaşi ed. p.344). Nu găsim între îndrumările tipiconale nici îndrumarea ca cel posedat să fie uns cu untdelemn de la Sfântul Maslu, ci aflăm doar regula simplă ca cel posedat să fie uns cu untdelemn din candelă, după ce vor fi fost citite molitva alungării duhului necurat şi celelalte rugăciuni şi blesteme alcătuite de Sfântul Vasile cel Mare.

Înţelegem că precăderea acestor molitve în faţa vreuneia dintre Tainele Bisericii este un lucru exagerat şi greşit şi că temerile de diavol pe care le nutresc credincioşii mai puţini ancoraţi în nădejdea spre Hristos sunt acreditate de către unii dintre slujitorii altarului tocmai prin elaborarea mult dimensionată a unui ritual care să depăşească prescripţiile cărţii. Temeiul acestei voluntare exagerări este chiar dorinţa unora de a atrage admiraţie prin "arătarea" râvnei, fie dorinţa uneori sinceră de a rezolva problemele. În oricare dintre aceste cazuri, nerespectarea "literei" cărţii face ca "ritualul de exorcizare" să nu mai semene cu nimic din ceea ce s-a practicat în Biserică dintotdeauna. Mă gândesc la imaginile pe care mulţi dintre noi le-am putut vedea la televizor, în care unii dintre slujitori, în timpul citirii rugăciunilor de alungare a demonilor, sporesc suferinţele şi disconfortul penitenţilor lor fie împungându-i pe aceştia cu Sfânta Cruce, fie călcându-i, pentru ca strigătele lor de durere să convingă pe cei de faţă că au de-a face cu efecte "autentice" ale demonizării. Astfel de practici nu pot fi încadrate decât în categoria imposturii şi a speculării evlaviei credincioşilor, motiv pentru care se cuvine a fi înlăturate cu toată fermitatea şi cu discernământ.

În privinţa erorilor săvârşite la Mânăstirea din Tanacu, e limpede că ele au existat şi că au înglobat aspecte diverse. Toate îşi au începutul în exagerarea rolurilor şi a lucrărilor, iar sfârşitul acestora a fost neascultarea. Cum ar fi fost de aşteptat, diavolul a folosit vanităţile omeneşti transformându-le în propriile sale biruinţe, neascultarea fiind chiar profesiunea lui de credinţă. Ceva îmi spune însă că, după toate acestea, el a rămas la fel de nefericit ca şi mai înainte!

Noi, totuşi, să învăţăm din mers ...

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet