Laurentiu Dumitru
<< Pansexualismul la Mircea Eliade >>


Cum se naste un articol

sau

Despre eruditie si bordel

Un tanar cu care sunt de ceva timp in dialog imi atrage atentia prieteneste sa nu mai fiu atat de deschis spre Mircea Eliade (din care de altfel pomenisem o idee fundamentala: "elementul esential al conditiei umane este simtul sacrului"), sa nu-l mai imbratisez cu amandoua mainile (a se intelege: a cita cu atentie si cu discernamant) pentru ca Romanul adolescentului miop pe care-l studiaza la clasa, desi ofera o imagine subtila a problematicii sufletului juvenil si a dramei adolescentei cu toate ispitele si indoielile ei, descrie cu o sinceritate necrutatoare, socanta, vizitele de sambata la bordelul la care autorul, tanarul Eliade, se ducea. Conchidea amicul ca Mircea Eliade are foarte multi admiratori astazi, e un model pentru multi tineri, insa nu-si mai poate asuma raspunderea pentru efectele spuselor lui in istorie, in timp. Asa ca, dupa lectura Romanului... te poate apuca o sete de studiu, de lectura, de devorat carti sau, in alte situatii, iti poate ramane in minte bordelul cu felinare la poarta.

Mircea Eliade si desfranatii hippy

Miscarea hippy (flower-power) din anii '60 a fost propovaduitoarea libertatii sexuale ("viata in comun"). Ei afirmau ca manifestarile lor sexuale exprima viata traita intr-o deplina libertate, departe de tiparele conservatoare, totul mergand pana la refuzul unei minime moralitati.

Fanii hippy din Romania aduc deseori in apararea lor cuvintele lui Mircea Eliade (aflat la Chicago, unde era profesor titular la Catedra de Istoria Religiilor), care, la inceputul anului 1968, fascinat de fenomenul hippy, atunci in mare voga, isi gaseste timp pentru a discuta cu cateva zeci de tineri studenti adepti ai acestei miscarii. Concluziile discutiilor cu acestia le noteaza in Jurnal, vol. I, in 26 ianuarie si 3 martie 1968: "Fac dragoste libera, dar nici o promiscuitate; nimic orgiastic, dimpotriva, spun ei, nudismul fetelor si femeilor ajuta camaraderia"[43].

O pledoarie pro-hippy gasim si in lucrarea sa Incercarea labirintului (carte-interviu), 1990. Aici autorul e mult mai vehement afirmand: "Eu protestez impotriva acelora care considera ca tendinta spre sexualitate si orgie a tinerilor hippy face parte din miscarea de eliberare sexuala ce are loc in intreaga lume. In cazul lor, e vorba mai ales de ceea ce s-ar putea numi nuditatea paradisiaca si unirea sexuala inteleasa ca ritual. Ei au descoperit sensul profund, religios al vietii. In urma acestei experiente, s-au descatusat de toate superstitiile religioase, filosofice si sociologice. Sunt liberi. Au regasit dimensiunea sacralitatii cosmice, experienta de mult tagaduita, de pe vremea Vechiului Testament"[44].

Ne vedem obligati a reaminti ca din punctul de vedere al invataturii lui Hristos, desfraul este incalcarea Poruncii a VII-a din Decalog : Sa nu fii desfranat (Iesirea 20, 14).

Cum sa vedem in desfrau "nici o promiscuitate"?

Adica nimic necuviincios, nimic imoral!

Despre acest mare pacat al desfraului, Sfantul Apostol Pavel spune: Fugiti de desfranare ! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau. Sau nu stiti ca trupul vostru este templul al Duhului Sfant care este in voi, pe care-l aveti de la Dumnezeu, si ca voi nu sunteti ai vostri ? (I Corinteni 6, 18-19).

Mai precizam aici ca Mircea Eliade admira chiar si pe heroinomanul, bisexualul si satanistul Aleister Crowley[45]. La Eliade admiratia se nastea atunci cand intalnea persoane care traiau, redescopereau asa zise aspecte arhaice ale sacralitatii. Admiratiile lui Eliade nu tin de moralitate, deci nu sunt normative pentru viata crestina. Putem spune ca avea un alt sistem axiologic, propriu nu crestinului, ci istoricului religiilor. Asa ca poate nu gresim daca dam dreptate unui coleg de-al sau de generatie care-l numeste "un fost credincios, un spirit religios fara religie"[46].

Teologia ortodoxa si Mircea Eliade

J.M. Velasco, cunoscut autor celor interesati de Istoria Religiilor, desi incearca sa aduca argumente in favoarea ortodoxiei lui Eliade un text de Jurnal, datat 1963, delimiteaza intr-unul din eseurile sale Teologia de Istoria Religiilor spunand: "Mircea Eliade este istoric al religiilor. Opera sa nu este teologica si nu poate fi utilizata in scopuri apologetice de vreuna din confesiuni. De origine crestin ortodox, el este extraordinar de discret in aluziile la pozitia religioasa personala"[47]. Pe de alta parte, "Thomas J.J. Altizer (Universitatea din Atlanta) afirma ca teologia actuala trece printr-o criza a carei solutie nu e decat insusirea si asimilarea sacrului preconizata de Eliade"[48]. Acelasi profesor citat de Ionel Jianu considera ca "religia crestina va muri (!!! n.n.) daca va continua sa ramana legata de o istorie si de o civilizatie pe cale de disparitie... M.E. este omul cel mai calificat pentru a initia teologia contemporana in misterul si realitatea lumii sacre"[49]. Dupa cum se observa in aceasta privinta lucrurile nu sunt foarte lamurite existand pareri pro si contra folosului scrierilor stiintifice eliadesti din perspectiva teologica. Mai mult decat atat, profesorul Altizer avanseaza nebuneasca idee ca Eliade e singurul in stare sa "initieze" teologia crestina actuala!!

In Biserica noastra, dupa cate stim, singurul teolog care critica virulent opera marelui savant este Nichifor Crainic. Exista o serie de trei articole publicate in epoca (1963) ale teologului nostru la adresa lui Eliade, articole adunate acum prin grija lui Mircea Handoca sub denumirea generica de Dosarul Eliade, care va numara, se pare, 25 de volume, din care au aparut abia sapte. In aceste articole Nichifor Crainic il numeste pe Eliade: "erudit in obscuritatile sibiline din descantecele tuturor babelor de pe glob", "satelit al lui Nae Ionescu, astru fara lumina proprie", "sexolog maniac", "pornograf maniac". Acelasi Nichifor Crainic afirma despre Eliade: "M.E. nu are nici un aport personal. El e o prodigioasa aparitie livresca. A devorat tot ce a gasit prin biblioteci despre superstitiile omenirii primitive si acest conglomerat il trece in carti proprii care fie ca se numesc Istoria religiilor, Yoga, Mitul eternei reintoarceri sau Faurari si alchimisti (aceasta din urma lucrare avand in editiile franceza si engleza ilustratii cu stranii reproduceri pornografice scoase din alchimia medievala); toate au acelasi continut acumulat si interpretat cu o perseverenta demonica in sensul unui sexualism universal. M. E. e un sexolog maniac. Maniac fiindca este obsedat de una si aceeasi tema, fortificata mereu cu aberatii culese din superstitiile preistorice ale omenirii, pentru a cladi pe temeiul lor o vedenie pansexuala a universului. Aderand la aceasta vedenie, el refuza sa o numeasca primitiva, calificand-o mai prestigios cu termenul de arhaica"[50].

In acelasi articol Nichifor Crainic spune: "Pentru a-si demonstra aceasta teza...(anume ca tot universul e rodul unui pansexualism, -freudism inainte de Freud- , care se reflecta ca arhetip cosmogonic in pansexualismul terestru) Mircea Eliade ingramadeste cu o eruditie mai mult decat normala toate aberatiile erotomaniei culese din cartile care vorbesc despre practicile si riturile obscene chineze, hinduse, arabe, egiptene, eline si medieval-europene, insirate in milionimi de citate"[51]. Marele nostru teolog e oripilat si de studiul compilat (n. N. Crainic) despre yoga hindusa unde "e un capitol uluitor de detalii scabroase, in care cu o placere nestapanita, da lista numelor proprii in toate dialectele orientale ale organelor si actiunilor erotice naturale si mai ales contra firii... aceasta nomenclatura anatomica de dictionar obscen nu dovedeste decat gustul morbid al autorului"[52]. De altfel debutul literar al lui Eliade e un faimos eseu, "o confesiune sexuala de un cinism dezgustator"[53], e vorba de "Litanii pentru fecioara" (martie 1928), urmat de "Glorii pentru mascul" (aprilie 1928) aparute la Pamantul din Botosani si reproduse sub titlul generic "Apologia virilitatii" in volumul omagial Eliadiana, Polirom, pp. 9-11 (n.n.).

Alte acuze de pornografie

S-au scris adevarate apologii la adresa literaturii eliadesti, dar si acuzele si criticile virulente au fost parca la fel de numeroase si de justificate. Unii au trecut cu vederea scaparile si erotismul exagerat, se pare, fiind fascinati de eruditia tanarului Eliade. Daca operele stiintifice au fost criticate pe motiv de pornografie, beletristicii lui Eliade i s-au adus mult mai multe critici. Romanul Isabel si apele diavolului (1930) a nascut vii controverse, Serban Cioculescu se exprima hatru la adresa lui Isabel...: "Nu garantez moralitatea romanului sau. De altfel cred ca ideea moralitatii in arta nu se pune[54] (!! n.n.). Ideea moralitatii ar putea fi pusa de spiritualistii mai mult sau mai putin mistici si ortodocsi de la Gandirea, de unde a purces M.E. Ii las sa se adune in conciliu, laic, sau ecumenic, pentru a discuta, sub ocrotirea Sfantului Duh, despre ortodoxia acestui roman"[55]. Nichifor Crainic numea romanul Isabel... "o apologie neobrazata a pederastiei"[56]. Nici marele critic literar G. Calinescu nu-i lauda acest prim roman. El spune: "romanul e pueril, totusi cu o nota de personalitate de pe acum fixata...Amestecul acesta de sexualitate si aspiratie la eruditie, de viata mondena si esoterism incanta intelectul"[57]. Romanul Maitreyi (1932), aceasta carte de capatai a indragostitilor de dragoste, a fost primit mult mai bine de critica. Perpessicius il lauda. Serban Cioculescu de asemenea, insa tine sa precizeze ca: "...e o simfonie a dragostei trupesti, o Kamasutra sublimata, chintesentiala"[58]. Povestea e exotica si atat de calda, de fireasca. Traditia hindusa nu ingaduie apropierea a doi indragostiti apartinand unor lumi diferite, insa Eliade, exagerand si chiar inventand (imbinand autobiografia cu "imaginatia") va contura o imagine-mit a eroinei care insa o va defavoriza si-i va face mult rau. In romanul replica scris dupa 42 de ani de catre Maitreyi Devi - It does not die, aparut la noi cu titlul Dragostea nu moare, eroina neaga cu strasnicie intalnirile nocturne din camera lui Mircea: "Cum m-ai putut compromite in fata lumii - cartea ta a ajuns la 20 de editii - asta e dragoste?"[59]. Exegetul american al operei lui Eliade, Mac L. Ricketts, ii marturiseste si el lui M. Handoca intr-o convorbire ca: "Maitreyi nu poate uita marea dragoste pe care a avut-o fata de el (de Eliade n.n.). Asta nu a impiedicat-o sa fie nervoasa si foarte suparata din cauza unor pasaje compromitatoare din cartea lui Eliade"[60], lucru confirmat si de Chabu, sora mai mica a lui Maitreyi, care a dat prin 1990 un interviu Televiziunii Romane.

In Intoarcerea din rai (1934), urmatorul roman, desi autorul nu renuntase la erotism, nu a mai facut subiectul polemicilor atat de vehemente. El este considerat de G. Calinescu "un roman inexistent in planul creatiei fiind interesant doar ca document al unei mentalitati". S. Cioculescu gaseste de cuviinta sa laude lucrarea - "foarte interesanta, vioaie, cerebrala"-, insa insiruie greselile de acord, confuziile de cuvinte si alte greseli de limba.

Romanul Huliganii (1935) redeschide subiectul pornografiei eliadesti. G. Calinescu ii critica cu asprime "apucatura" afirmand ca : "frecventa reprezentarilor lascive, uneori de tot puerile, strica seriozitatea operei, satisfacand ieftin pe cititorul comun"[61]. Tot astfel, ca si in Intoarcerea din rai, in Huliganii "eroii sunt munciti de sexualitate si metafizica: doua stigmate proprii varstei tinere de azi" afirma Perpessicius[62]. Scandalul e in floare, "conservatorii s-au revoltat impotriva imoralitatii ei, in special impotriva descrierilor, considerate prea generoase, de scene erotice..."[63]. Nuvela Domnisoara Christina (1936) avea sa puna capac la toate. M. Eliade in aceasta nuvela vampirico-erotica descrie cu o lascivitate rara cum o fetita de 10 ani (diabolica si degenerata) seduce un barbat cu care se va impreuna intr-o scabroasa si perversa scena sado-masochista. G. Calinescu, iesind parca din linia criticilor anterioare, admira justetea in parte a viziunii nuvelei, dar i se pare ca "Egor se abandoneaza prea mult dezmierdarilor, Egor adica autorul. E un crunt incestuos aici, care sperie"[64]. In Istoria... sa acelasi G. Calinescu afirma ca: "...in toate romanele lui M.E. eroul poseda pe toate femeile practicabile din familie. Lucrurile decurg cu o mare impuritate. E de ajuns a spune ca nuvela e stapanita de trei experiente sexuale: dorinta de imperechere cu o moarta, dorinta de imperechere cu un copil si dorinta de copulare cu o bolnava (la accidentul calendaristic)"[65].

Mihail Sebastian, bunul sau prieten, scria in Jurnal cum a fost boicotata, pe buna dreptate (n.n.), cartea Domnisoara Christina: "Mircea e revoltat, librarii il persecuta, ...editorii il lucreaza, Ocneanu e ironic cu el, Misu de la Cartea Romaneasca e perfid... Ciornei nu i-a pus cartea in vitrina, Alcalay a pus-o, dar nu se vede, Cartea Romaneasca il saboteaza"[66]. Mai tarziu, in 1968, in nuvela Pe strada Mantuleasa, scriere fantastica in care imbina mitologicul cu politicul, va oripila din nou cititorii cu o scena de orgie (sex in grup) dintre o femeie mare, uriasa si niste bieti ciobani, iar mai apoi aceeasi femeie este infatisata de Mircea Eliade intr-o scena zoofilica alaturi de un taur... De altfel, femeia e privita ca un simplu mijloc de folosinta sexuala si repudiata cu un egoism dur, in mai toate scrierile sale, exceptie facand Maitreyi - avea sa spuna Calinescu.

Ma opresc aici cu exemplificarile si asa prea numeroase, facute insa spre lamurirea tinerilor lui fani si profani care poate ar fi crezut ca "scenele" sunt doar intamplatoare si nu o constanta a operei eliadesti. Valurile facute in jurul sau au dus la destituirea sa (in 1937) din functia de asistent universitar onorific pe care o avea pe langa Nae Ionescu pe motiv de "pornografie literara". Prietenii apropiati au gasit ca destituirea e nedreapta, ca miroase a razbunare si i-au luat apararea (Constantin Noica, Emil Cioran, Arsavir Acterian, chiar si Alexandru Mironescu).

Sper sa-mi fie iertata "obraznicia juvenila", dar "mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul" sau parafrazand "Mi-e drag Eliade, dar lui Hristos vreau sa-mi inchin viata". Multe putem cunoaste, dar nu toate ne sunt de folos. Sunt lucruri detestabile din perspectiva crestina in scrierile eliadesti si le-am numit in mare parte aici, dar si lucruri de admirat: interesantele articole si conferinte radiofonice despre Ortodoxie[67], nuvela O fotografie veche de 14 ani -"textul poate cel mai profund credincios si ortodox scris vreodata in limba romana"[68], excelentul studiu "Comentariu la Legenda Mesterului Manole" etc.

Avem de invatat de la M.E. vointa darza, efortul urias, severa disciplina a muncii... Sa nu facem insa din opera lui Eliade ce nu e... Opera sa are o mare insemnatate in cultura noastra si in cultura lumii, dar sa-l admiram pe savant pentru ce e, nu pentru ce nu e. Eliade nu trebuie luat ca reper in ceea ce priveste moralitatea. Eliade e mare, e vast, dar nu e mantuitor. Si cand ma gandesc ca un pseudo-isihast, Vasile Andru, cerea in urma cu ceva ani canonizarea ca sfant a marelui savant[69]...

Sa avem totusi discernamant...



[43] Mircea Eliade, Jurnal I, Editura Humanitas, 1993, p. 582.

[44] Idem, Incercarea labirintului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, pp. 101-102.

[45] Vezi Mircea Eliade, Jurnal I, Editura Humanitas, 1993, pp. 237-238.

[46] Emil Cioran, Exercitii de admiratie, Editura Humanitas, 1993, p. 125.

[47] "De la omul religios la omul crestin. Eliade si crestinismul" in Eliadiana, volum omagial, Editura Polirom, Iasi, 1997, pp. 58-59.

[48] Ionel Jianu, "O monografie despre Mircea Eliade" in Dosarul Eliade VI, Editura Curtea Veche, 2002, p. 145.

[49] Idem, p. 146.

[50] Nichifor Crainic in Dosarul Eliade VI, p. 40.

[51] Ibidem.

[52] Idem, p. 41.

[53] Idem, p. 42

[54] Referitor la moralitatea in arta, in literatura, Nicolae Steinhardt afirma: " Scriitor nu are a fi moralist. Fereasca-l Dumnezeu de una ca asta! Alta e menirea lui: sa iste in mintea si-n inima cititorului concluzii moraliste, mai bine zis morale" (N. Steinhardt, Intre lumi - Convorbiri cu Nicolae Baciut, Editura Tipomur, 1994, p. 26).

[55] Serban Cioculescu in Dosarul Eliade III, Editura Curtea Veche, 2000, p. 29.

[56] Nichifor Crainic in Dosarul Eliade VI, Editura Curtea Veche, 2002, p. 42.

[57] G. Calinescu, Istoria literaturii romane..., 1941, apud Dosarul Eliade II, Editura Curtea Veche, 1999, p. 213

[58] Serban Cioculescu, op. cit., p. 33

[59] Maitreyi Devi, apud Richard Reschika -Introducere in opera lui Mircea Eliade, Editura Saeculum I.O., 2000, p. 81.

[60] M.L. Ricketts in Mircea Handoca - Convorbiri cu si despre Mircea Eliade, Editura Humanitas, 1998, p. 273.

[61] G. Calinescu, Adevarul literar si artistic, dec. 1935, apud Dosarul Eliade, II, Editura Curtea Veche, 1999, p. 203.

[62] Perpessicius, Opere, vol. VII, apud Dosarul Eliade III, p. 20.

[63] Richard Reschika, op. cit., p. 93.

[64] G. Calinescu, op. cit., p. 207

[65] Idem, p. 220

[66] Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944, Editura Humanitas, 1996, p. 99

[67] Vezi si excelentul studiu al Prea Sfintitului Calinic Argatu din volumul Bucuria lecturii, Editura Dacia.

[68] Nicolae Steinhardt - Monahul de la Rohia raspunde la 365 de intrebari incomode adresate de Zaharia Sangeorzan, Editura Revistei Literatorul, 1992, p. 61. Parintele Nicolae Steinhardt rezuma si comenteaza aceasta nuvela a lui Eliade in Daruind vei dobandi, in cuvantul intitulat "La Duminica Ortodoxiei".

[69] Si a lui Eminescu.

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet