Laurentiu Dumitru
<< Sa nu judecam, caci toti suntem pacatosi! >>


"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura" (Matei 7, 1-2)

 

Suntem deseori virulenti cand vorbim despre cei "fara Dumnezeu", despre cei care smintesc, despre cei ce au oarece neputinte ori traiesc vizibil in patimi. Judecam de multe ori fara sa avem macar sentimentul ca facem un pacat, un lucru rau, neplacut Bunului Dumnezeu.

Mila crestina, rugaciune si dragoste sincera, nefatarnica ar trebui sa avem fata de toti cei ce sunt departe de adevarul lui Hristos sau traiesc in pacate mari. Patima ar trebui sa o vedem ca un handicap si inca unul foarte grav, pentru ca nu e unul al trupului, ci al sufletului, iar pentru suflet nu poti da nimic in schimb, fiind mai de pret decat lumea intreaga. Asa cum fata de cel fara o mana sau picior avem mila, compasiune, asa ar trebui sa avem si fata de cei cu handicapuri sufletesti (patimi). Credeti ca judecata noastra ii lipseste aproapelui cazut? Nu-i de ajuns ca a cazut sub povara crucii sale, sa ii mai adaugam si noi? Doar dragostea vindeca, ea toate le crede, toate le rabda, toate le nadajduieste... Stim noi ce plan are Dumnezeu cu fiecare, stim noi pe cine vrea El sa sfinteasca prin adanca pocainta? Nu o data din pacatosi a facut sfinti, intotdeauna a facut asa...

Ma intreb uneori cati or fi judecat odinioara pe Maria din Magdala, pe Zaheu Vamesul din Ierihon, pe talharul de pe cruce, pe Saul cel devenit Pavel, pe Ciprian al Cartaginei sau pe Siluan Athonitul inainte de schimbarea vietii, de "venirea in fire". Cu siguranta multi; ei au ramas cu pacatul judecatii, iar acestia, drepti facandu-se inaintea lui Dumnezeu, au ajuns in Rai... Mai mult chiar, Sfantul Apostol Pavel se intreaba: Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? (I Corinteni 6, 2).

Cine suntem noi de indraznim a judeca pe aproapele? Ar trebui sa ne dorim sa se indrepte tot omul si sa ajunga la cunostinta adevarului; sunt convins ca in orice Saul este ascuns un Pavel. Scriptura spune ca, de vom avea dragoste unii pentru altii, se va cunoaste ca suntem ucenici ai Mantuitorului. Dragostea, spune Pavel, indelung rabda, nu gandeste raul. Stim ca Hristos ii asteapta si-i iarta, asa cum tatal a asteptat pe fiul risipitor si a taiat vitelul cel gras si s-a bucurat ca mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat[143]. Trebuie sa dam sansa de indreptare oricui, insa dupa psihologia noastra de viata - talharul de-a dreapta Mantuitorului nu trebuia iertat: era pacatos si-si merita soarta; Zaheu Vamesul - mare ticalos: sa "pactizeze" el cu paganul si sa ia pielea de pe bietul sau frate intru credinta! Dar s-au pocait, s-au intors cu lacrimi catre Domnul, iar El i-a iertat. Sa spui ca nu-i drept inseamna a nu avea dragoste! Pe Dumnezeu il numim in imnografie milosard, adica "cel cu inima miloasa", spune parintele Savatie - cunoscator de limba slava, de aceea, pentru a-L cunoaste mai bine pe Dumnezeu, ar trebui sa fim si noi asemenea Lui: cu inima miloasa. Oare noi cei ce-l judecam pe aproapele nu avem nevoie de inima Lui miloasa?

Oare noi suntem sfinti? Putem fi mai buni decat aproapele cand cadem in pacatul judecatii? D-apoi pacatul il indeparteaza pe om de Dumnezeu, asa ca e nepotrivit a arata cu degetul pe X spunand ca nu stiu ce patima are... E posibil ca noua sa ne lipseasca acea patima, insa avem cu siguranta altele. E stiut ca Dumnezeu uneori, ca sa ne smereasca, slobozeste asupra noastra tocmai lupta cu patimile ce le-am judecat noi la aproapele. Cine ar putea spune ca cel mandru si plin de sine e mai aproape de Dumnezeu decat un desfranat, spre exemplu, sau cel manios mai aproape de Dumnezeu decat betivul?

Nu numai ca nu suntem sfinti noi, toti cei ce judecam, pe drept ori pe nedrept, ci suntem chiar pacatosi si ne si place sa ne numim cu voce tare astfel: "Eu, pacatosul...". "Cuvinte de smerenie desarta" spuneau Parintii. "Eu, pacatosul ..." trebuie sa rostim permanent inaintea lui Dumnezeu, nu inaintea oamenilor. Si se cuvine sa simtim asta, caci nu e om sa fie viu si sa nu greseasca. Noi suntem "cei mai pacatosi" nu in raport cu alti oameni, ci in raport cu noi insine, cu evolutia noastra duhovniceasca, cu Sfantul ce putem fi... Daca fiecare dintre noi ar intelege cu adevarat ca-i pacatos, si-ar vedea de treaba si nu ar mai judeca pe aproapele. Cand vedem paiul din ochiul fratelui, noi sigur avem o barna in ochi[144]. Am invatat in timp ca trebuie sa-mi vad doar de pacatele mele si nu de ale altora, pentru ca Unicul Judecator este Hristos, iar socoteala voi da doar pentru cele ce am savarsit eu. Sa tinem mintea noastra in iad, spunea marele Siluan, dar sa nu deznadajduim. Nu-i cuviincios a discuta vreodata despre "iadul pentru ceilalti", ci doar de "iadul pentru mine". Adaptand un binecunoscut proverb, putem spune ca cine "sapa" iadul altuia (pentru altul) cade singur in el.

Sa ne rugam impreuna cu Sfantul Efrem Sirul, lira Duhului Sfant: "Doamne Imparate, daruieste-mi sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!"


[143] Cf. Luca 15, 11-32.

[144] Cf. Matei 7, 3.

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet