Laurentiu Dumitru
<< De ce nu merg tinerii in numar mai mare la biserica? >>


"In afara Bisericii nu exista mantuire" spunea Sfantul Ciprian al Cartaginei in secolul III. Cei care frecventeaza cu regularitate Biserica stiu ca Sfanta Liturghie este Jertfa nesangeroasa care permanentizeaza si actualizeaza efectele sfintitoare ale Jertfei de pe Golgota, este Taina Impartasirii cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos, este miezul vietii crestine; nu ne putem mantui decat in relatie cu Hristos prin Biserica.

O repetam cu totii, teologi cu har sau fara har, insa numarul tinerilor care au o viata liturgica este inca mic. Statisticile unor profesori de Religie spun ca 1 din 5 elevi de liceu merge la biserica, adica merg si participa activ la Sfanta Liturghie duminicala. Trebuie precizat ca pentru unii elevi sintagma "a merge la biserica" este inteleasa ca trecere in fuga pe la biserica si e sinonima cu a aprinde lumanari, a da acatist sau liturghie, a spune o rugaciune in Casa Domnului, iar nu participare efectiva la Sfanta Liturghie. Pricinile ne-binecuvantate pentru care nu s-au intamplat a fi acolo, la Sfanta Liturghie, motivele sau justificarile sunt nenumarate[128]. Daca ar fi sa le grupam ar trebui sa spunem ca acestea sunt credinta putina, lipsa catehizarii, "credinta personala", necredinta nascuta din multele patimi.

Argumentul pe care l-am intalnit cel mai des e acela ca slujba Liturghiei "este plictisitoare si foarte lunga (4 h!!?)". In general, cei care spun aceasta se scandalizeaza gandindu-se ca sunt unii crestini care stau chiar atat. Adevarul este ca slujba Liturghiei dureaza aproximativ o ora si jumatate, iar cei care vin nu se plang, in general, de lungimea ei. Plictiseala vine si din neintelegerea slujbei, a limbajului liturgic. Cand nu intelegi ce se intampla e greu sa gasesti motivatia de a participa la slujba. Pana la urma aceste argumente sunt rodul lipsei de catehizare. Cand exista intelegere, cunoastere si dragoste pentru Dumnezeu, participarea nu mai este efort supraomenesc.

Parintele Savatie Bastovoi spunea intr-un articol[129] ca sunt atatia tineri care stau ore in sir, pe vant, pe ploaie, sprijiniti de un gard alaturi de persoana iubita. Ce-i tine acolo? Ce alunga oboseala? Dragostea! Iar in cazul prezentei la biserica putem spune ca dragostea vine si din cunoastere, caci nu poti iubi ce nu cunosti, si, de asemenea, aceasta alunga oboseala, plictiseala. Incepatorilor intr-ale mersului la biserica, dar nu numai lor, li se recomanda sa-I vorbeasca lui Hristos despre problemele si bucuriile lor, ba chiar si despre plictiseala ce-i cuprinde, si sa ceara lui Dumnezeu sa-i ajute sa inteleaga si sa aprecieze slujba. Va veni cu siguranta si momentul cand vor raspunde ca si Sfantul Petru prezent la Schimbarea la fata: Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici (Marcu 9, 5).

Un alt motiv invocat de tineri pentru neparticiparea la Liturghie este acela ca in week-end e prilej de somn pana mai spre pranz, e mai mult timp liber de care ar dori sa profite. Altii, invocand acelasi motiv, recunosc ca-i vorba aici de comoditate, de lene (ar putea merge la Liturghie, dar nu o fac). Pana la urma si aici e vorba de plictiseala, de necunoasterea lucrurilor care tin de credinta, de neintelegerea slujbei, de lipsa catehizarii.

Un serios si sincer argument adus de tineri este acela ca in familiile lor nu s-a facut educatie religioasa, ca nu-i indeamna si nu-i indruma nimeni din cei de-acasa ("parintii nu ne indruma, nici ei nu merg la biserica"), ca nu au fost obisnuiti cu slujba de mici (obisnuinta e a doua natura...). Parintii nu sunt modele concrete in acest sens; "nici macar un unchi sau o matusa nu am care sa mearga cu regularitate la biserica", imi spunea deunazi o tanara. Unii parinti chiar ii dau inapoi pe tineri de la participarea la Liturghie, considerand ca fiul sau fiica vrea sa scape de treburile casnice - si asa multe la numar. Cu adevarat aceasta este o problema, insa nu de nerezolvat. S-a vorbit de multe ori despre colaborarea dintre toti factorii educationali responsabili: Scoala, Familia, Biserica. Si nu s-a vorbit degeaba. Mult mai usor se poate discuta cu cel care are o baza religioasa inca de acasa.

In general, dintre acestia neobisnuiti de mici cu viata Bisericii sunt si cei care spun: "am credinta mea", "credinta trebuie sa fie inauntrul nostru", "ma rog acasa, Il port pe Dumnezeu in suflet", "eu n-am pacate", "nu le am p-astea cu Biserica..." sau "mersul la biserica e ceva depasit" etc. In aceste cazuri se cere, de asemenea, sustinuta catehizare, ca sa nu o numesc reincrestinare (desigur, nu in sensul de rebotezare). Acest proces este unul indelungat, poate dura luni, chiar ani. Este nevoie de mult tact, de o buna cunoastere a mentalitatii tinerilor, pentru ca ii poti castiga cu un cuvant sau ii poti pierde (suntem incredintati ca fiecare se afla pe drumul Damascului si ca in fiecare pacatos se afla, in chip virtual, un sfant). De exemplu, nu gasesc potrivit a le spune ca daca merg la discoteca, le da diavolul cu biciul peste picioare. Parintele Savatie spunea intr-o carte: "Nu incepe cu daramarea idolilor, lasa-l pe ascultator sa si-i darame singur"[130]. De asemenea, nu trebuie sa propovaduim cu obstinatie iadul (exista iadul pentru mine, nu pentru ceilalti, spuneau Parintii) si nici sa nu lovim apocaliptic cu hotararile sinodului ecumenic II Trulan sau cu canonul 11 al sinodului local de la Sardica. S-ar putea ca indarjirea tanarului sa creasca. Alti tineri aduc ca argumente pentru neparticiparea la Liturghie sminteala (chiar daca nu o numesc asa). Acestia au trait o asa-zisa trauma in apropierea lor sincera de Biserica. Exemplele sunt nenumarate: "barfa" din timpul slujbei (specifica, spun ei, slujbelor de la tara), jena, rusinea!! (cei din anturaj nu merg la biserica, sunt noncomformisti, rebeli, independenti, nu dependenti de Dumnezeu), aglomeratia ("lumea se misca, se agita, vorbeste"), lipsa unei statii de amplificare care sa aduca glasul slujitorilor pana in pridvor, frigul iernii sau caldura verii... Unii afirma ca nu se simt apartinand acelui grup[131]. Traiesc cu sentimentul ca nu sunt la locul potrivit, ca cei care merg la biserica sunt aproape desavarsiti. Nu stiu ce gesturi sa faca, iar daca fac vreunul se gaseste un binevoitor care sa le faca morala ca nu si-au gasit momentul potrivit. In situatia aceasta te simti pur si simplu ca hipopotamul printre bibelouri, cum faci vreun gest, cum spargi ceva, cum deranjezi... Sentimentul este greu de depasit, daca nu ai un apropiat care sa te indrume. Tot la sminteala pomenim si ideea impamantenita in sufletul unora ca sunt destui cei care frecventeaza biserica, dar nu sunt buni crestini. Unii merg mai departe, dand vina pe preot pentru te miri ce...

Cu acestia din urma trebuie discutat cu mare atentie, ei sunt daca nu rau-voitori atunci cautatori sinceri care s-au impotmolit in drumul spre Hristos. Acestia sunt, de obicei, indarjiti si oricand pot aluneca spre vreo secta sau spre necredinta. Cu totii, madulare ale Trupului lui Hristos, sacerdoti sau laici, trebuie sa lucram cu dragoste la vindecarea acestora si sa nu smintim pe nimeni caci cine va sminti pe unul dintr-acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii (Matei 18, 6). Cuvant asa necrutator ca cel adresat celor ce smintesc Mantuitorul nu a mai adresat decat fariseilor fatarnici[132]. Un ultim motiv pentru neparticiparea la Liturghie este pacatul, patima. De la lene, desfranare, iubire de arginti, bautura, fumat, patima discotecii ("cand vii de la discoteca la patru dimineata si putin baut, nu-ti mai arde de biserica"), patima televizorului, patima Internetului, toate se opun mersului la biserica. Superficialitatea, nu numai fata de cele ale spiritului, este de asemenea unul dintre motive. Avand in vedere ca multi tineri chiulesc de la ore pentru a merge in baruri la o bila sau pentru a sta la Internet-Cafe pe chat, cu atat mai mult nu vor gasi ratiunea de a participa doua ore la Liturghie. Patimasii se ghideaza dupa instincte si accentueaza tot timpul in mod hedonist cele ale trupului. Multi tineri se afla intr-o permanenta fuga dupa placeri ieftine, ajungand sa creada ca totul inseamna a consuma, ca bucuria inseamna a dispune de oricine si orice, transferand centrul de greutate din a fi in a avea. Acestia, in goana dupa placeri, nu pot concepe termenul de jertfa, dar mai ales bucuria jertfei. Cei care participa la Liturghie, de obicei, gandesc si actioneaza diferit de "mentalitatea" hedonista a lumii de azi.

Deseori am auzit cu totii spunandu-se: "Acum imi traiesc viata, voi merge la batranete la biserica" sau "toate imi merg bine, de ce sa merg la biserica?" Exista si explicatia cum ca reusita in viata se datoreaza doar efortului personal; acestia considera, de altfel, ca scopul Liturghiei consta in cererile de reusita, iar cei prezenti acolo sunt oameni slabi. Mantuitorului Hristos are cuvant catre cei ce se incred doar in fortele proprii: fara Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 5). Deci din nou superficialitate si necunoastere. Oricum Sfantul Apostol Pavel ne avertizeaza ca daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii (I Corinteni 15, 19).

Prea Sfintitul Laurentiu Streza spunea intr-un interviu: "Pentru acesti frati ai nostri, care nu au descoperit rostul Sfintei Liturghii in lucrarea de mantuire, trebuie sa ne rugam staruitor. Cat de mult pierdem si cat de putin oferim Domnului, intr-un an, ne dam seama dintr-un simplu calcul: daca am frecventa biserica in toate cele 52 de Duminici, noua praznice imparatesti si 12 sarbatori ale sfintilor ingeri si ale sfintilor, in total 73 de zile de praznuire, si am sta la Sfanta Liturghie de fiecare data cate 1,5 ore, acest timp face mai putin de cinci zile, din cele 365 de zile ale anului. Intr-un an, 360 de zile oferim trupului si abia cinci zile sufletului!"[133]. Cu adevarat o tema de meditatie. Incercati, dragi tineri, sa calculati si voi cat timp priviti la Atomic sau MTV si intrebati-va sincer pe ce loc e Dumnezeu in viata voastra!

Cand ai un prieten aproape de casa nu-l vizitezi din an in Pasti! Iar daca totusi il vizitezi asa de rar, il mai poti numi prieten...??

Dai vointa, iei putere!


[129] Articolul se numeste "Oboseala si dragoste" si poate fi citit la adresa: www.savatie.tk.

[130] E vorba de cartea Ieromonahului (atunci ierodiacon) Savatie Bastovoi - In cautarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, 2002, o lucrare de real folos tuturor care si-au facut un scop nobil in a-L marturisi pe Hristos in fata oamenilor. Ea ajuta mult la intelegerea procesului convertirii si a felului in care trebuie sa se faca misiune.

[131] Personal cred ca numarul tinerilor activi in Biserica s-a marit in comparatie cu anii trecuti. Chestiunea apartenentei la grup se poate discuta indelung si din perspectiva Psihologiei sociale, insa contactul cu cei din biserica in timpul Sfintei Liturghii este minimal. Batrani sau tineri, cunoscuti sau nu, cei prezenti la slujba au in comun un Domn, o credinta, un botez (Efeseni 4, 5), dragoste si nadejde in Dumnezeu. E adevarat ca in viata te asociezi cu cei cu care ai afinitati, insa zic ca n-ar trebui sa segregam Ortodoxia si pe acest criteriu. "Crestinismul este prin esenta universalist si ostil oricarei segregatii" (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1994, p. 317). Integrarea in comuniunea credinciosilor e de obicei o problema de timp.

[132] E vorba de infricosatoarele Vai-uri rostite de Hristos (vezi Matei 23, 13-39).

[133] P.S. Prof. Dr. Laurentiu Streza, O cateheza liturgica (interviu), in Tinerete, ideal, Biserica, Editura Agaton, 2002, p. 40.

Cre┼Ytinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet