July 19, 2011
Anunţuri, LD. Exerciţii de admiraţie
8 Comments
Azi am aflat cu bucurie (da, cu bucurie, nu cu tristețe) că a plecat în veșnicia după care a tânjit aproape un veac, părintele nostru drag Arsenie Papacioc de la Techirghiol. Mă bucur, pentru că sunt încredințat lăuntric că astazi s-a deschis Cerul să primească un Cuvios și un mărturisitor cum puțini au fost [...]
July 8, 2011
Anunţuri
1 Comment
Adrian este unul dintre cei 40 de copii din Comuna Glodeanu. El așteaptă la fiecare câteva zile cisterna care îi aduce apă de baut. Și asta pentru că satul său nu are apă potabilă pe care noi o obținem cu o simplă deschidere a robinetului. Costurile necesare pentru forarea unui puț de adâncime nu [...]
July 8, 2011
Anunţuri, Schimb de Carte Ortodoxă
No Comments
Ideea de “Schimb de Carte Ortodoxă” îi aparţine colegului nostru, Laurenţiu Dumitru, care a lansat acest proiect în anul 2008. Ediţiile care au avut loc în mai multe oraşe ale ţarii s-au bucurat de succes în rândul participanţilor. În ultimul an însă n-am mai avut ocazia să ne întâlnim în această formulă, dar odată cu [...]
July 8, 2011
Anunţuri
2 Comments
Într-o perioadă în care am fost copleşiţi de literatură, studii, emisiuni, conferinţe ce tratează psihologia copilului, a adolescentului, a tânărului, îmbunătăţirea relaţiilor între generaţii şi educaţia în general, constatăm că, paradoxal, mai mult ca niciodată, tinerii noştri duc lipsa unui dialog real cu adulţii din jurul lor, a unor repere morale substanţiale şi corecte, a [...]
June 17, 2011
Despre ecumenism, From Youtube / Trilulilu/ VideoGoogle etc.
12 Comments
The Bulgarian Orthodox Church has recognized the urgent need to find unity with the Catholics. The president of the diocese of Central and Western Europe of the Patriarchate of Bulgaria, Tichon, Ivanov, told the Pope that the union is necessary because citizens do not understand the divisions and discussions between Catholics and Orthodox. Regarding the [...]
June 14, 2011
Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"
3 Comments
Octavian Dărmănescu 1. În general, omul bea ca să stârpească chimic conştiinţa. 2.Sufletul lui e zaibăr cinstit, îmbutelierea lasă de dorit. 3. Ereditatea rea sare ca puricii, din tată în fiu. 4. Degeaba se freacă omul de noroc ca oaia de gard, el va rămîne la moftul condiţiilor climaterice! 5. Şoferul dricului e la fel [...]
June 14, 2011
Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"
4 Comments
Octavian Dărmănescu Slavă vouă, cutrelor cu şorţ, care aţi împilat neamul bărbătesc! Trib păros şi mincinos, bărbaţii sunt încarnarea fricii de foame şi de sărăcie, fardat numită supravieţuire. Masculul e setat pentru supravieţuire cu o admirabilă fugă, zisă şi experienţă în retrageri, deţine o minunăţie de limbă, dulce, perfectă pentru mâna celuilalt mascul, zis [...]
June 13, 2011
LD. Publicistică
1 Comment
Farmecul discret al gherilelor culturale. Cuvânt la 100 de numere ale revistei Rost Laurențiu Dumitru Editor Coordonator OrthoGraffiti Revista Rost s-a trezit, cu timpul, pe potecile înguste ale gherilei, cu tot ce înseamnă un asemenea demers: foaie de cort, arme scurte, amnare, tuci și Biblie. Intelectualii Bisericii, spre care ierarhia se uită chiorâș din obișnuință, [...]
June 13, 2011
LD. Incercari de poezie
5 Comments
În picioare by Laurențiu Dumitru Am plâns că nimeni nu-mi linge rănile, Fără să-nțeleg că trebuia să învăț singur asta. Am așteptat ca cineva să mă facă fericit, Fără să-nțeleg că trebuia să învăț singur asta. Am deznădăjduit că nimeni nu-mi întindea o mână, Fără să-nțeleg că trebuia să învăț singur asta. Am suferit [...]
June 13, 2011
LD. Incercari de poezie
4 Comments
O inimă nouă by Laurențiu Dumitru Am rostit o vorbă Și cineva s-a supărat! Am împărtășit o stare, Și cineva a fost dezamăgit! Am râs și am glumit, Și cineva a plâns! Am făcut o confidență, Și cineva a deznădăjduit! Doamne, n-ai vrea Tu să-mi iei limba asta proastă Și să-mi dai în loc o [...]
June 13, 2011
LD. Incercari de poezie
8 Comments
Vina de a iubi by Laurențiu Dumitru Dumnezeu a dorit să împartă cu noi vina de-a iubi! La început toți s-au îmbulzit Ca la camioanele cu ajutoare. Iar El S-a veselit! Este iubire pentru toată lumea! Când au citit însă Cartea ei tehnică, Mulți s-au dat în lături. Scria negru pe alb Că a iubi [...]
May 12, 2011
From Youtube / Trilulilu/ VideoGoogle etc.
10 Comments
Part I Part II Un reportaj CBS despre Sfântul Munte Athos (Emisiunea 60 Minute). Foarte bine realizat, cu mult bun simț! Merită vizionat! Linkul la versiunea în engleza: http://www.cbsnews.com/video/watch/?id=7363734n&tag=cbsnewsMainColumnArea.5
May 10, 2011
Anunţuri
4 Comments
(“Dumnezeu nu primește decat duminica”, Virgil Gheorghiu, Editura Reîntregirea, A5, 494 pag.) „Era odată într-un vechi castel din Carpaţi o prinţesă frumoasă şi un soldat tânăr, firav cu numele de perlă…” Acesta ar putea fi începutul unei poveşti pentru fetiţe şi băieţi în cazul în care acţiunea nu s-ar fi petrecut în 1944, atunci [...]
May 10, 2011
Anunţuri
11 Comments
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului s-a reunit în şedinţă sinodală ieri, 9 mai, unde, printre altele, a luat o hotărâre în «problema anticanonică a Bisericii din Ierihon» (Aşezământul românesc al Patriarhiei Române). «În unanimitate şi cu părere de rău», Sf. Sinod a hotărât întreruperea pomenirii Patriarhului Daniel al României şi caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la [...]
April 22, 2011
Învierea Domnului, LD. Publicistică
8 Comments
„La Înviere nu poți ajunge decât urcând mai întâi Golgota” Interviu cu teologul, publicistul și editorul Laurențiu Dumitru Curățenie, multă mâncare, haine noi, etalarea garderobei la biserică. Asta înseamnă Paștele? Sunt tentat să spun: „Nu, desigur”, dar cred că trebuie nuanțat puțin. E bună curățenia și, înainte de Paște, poate fi un chip al preocupării [...]
April 19, 2011
Din învăţăturile Părintelui Serafim Rose, My Music
1 Comment
“Ich Habe Genug” (“Mi-e de ajuns”) l-a influentat profund in tineretea sa pe cel ce mai tarziu avea sa devina pr. Seraphim Rose. A fost scrisa in cinstea sarbatorii “Intampinarea Domnului”, evocand momentul in care batranul Simeon intampina Sfanta Familie si-i spune Domnului ca acum poate sa moara. Ascultati toate cele 4 parti!
April 19, 2011
From Youtube / Trilulilu/ VideoGoogle etc., Lumea pe dos
2 Comments
Emisiunea Nasul despre propaganda homosexuala stradala. Finalul Live la 10 TV Inregistrarea ii apartine lui Victor Roncea, prezent in studio, cu o camera in timpul emisiei, de aici aspectul static.
April 19, 2011
Anunţuri, Pelerinaje
2 Comments
PELERINAJ LA MAN. TISMANA, MAN. RÂMEŢI, MAN. NERA, AIUD PERIOADA 11-15.05.2011 11.05.2011 Plecare din Bucuresti (ora 13.00) spre Man. Tismana (cea mai veche manastire din Tara Romaneasca ctitorita de Sf. Nicodim). Cazare la Man. Tismana. 12.05.2011 Participare la Man. Tismana la Sf. Liturghie. Apoi se merge la Man. Nera. 12, 13.05.2011 Manastirea Nera – participare [...]
April 19, 2011
Anunţuri, Pelerinaje
No Comments
PELERINAJ IN GRECIA DE HRAMUL SF.IOAN RUSUL mai 2011 Ziua I-a: 23.05.2011 Plecare din Bucuresti – Se traverseaza Bulgaria pe ruta Ruse- Pleven- Sofia (oprire la Catedrala Sf. Sofia) – Kulata-Promachonas . Ziua a-II-a: 24.05.2011 Sosire la Thessaloniki unde ne vom inchina in: – Biserica Sf.Dimitrie Izvoratorul de Mir cu moastele Sf. Dimitrie si Sf.Anisia; – Biserica [...]