July 19, 2011
Anunţuri, LD. Exerciţii de admiraţie
8 Comments
Azi am aflat cu bucurie (da, cu bucurie, nu cu tristețe) că a plecat în veșnicia după care a tânjit aproape un veac, părintele nostru drag Arsenie Papacioc de la Techirghiol. Mă bucur, pentru că sunt încredințat lăuntric că astazi s-a deschis Cerul să primească un Cuvios și un mărturisitor cum puțini au fost [...]
January 31, 2011
LD. Exerciţii de admiraţie
7 Comments
Intotdeauna am avut o sincera admiratie impletita cu un fior launtric pentru parintii Arhierei. Pe vladica Bartolomeu l-am vazut o singura data, la Rohia, prin vara lui 94-95. Este primul arhiereu cu care am vorbit fata catre fata, caci, mai apoi, din mila lui Dumnezeu, am avut mai multe fericite prilejuri de a vorbi cu [...]
July 18, 2009
LD. Exerciţii de admiraţie
7 Comments
Părintelui paroh Lucian Grigore de la Biserica Domnească “Sf. Gheorghe” din Piteşti i se potriveşte ca o mănuşă sintagma “cu timp şi fără timp”. Se împarte (cum oare?!) între amvon, administraţia şi viaţa parohială, responsabilităţile de la Episcopie, catedra de la facultatea de teologie, studiile doctorale, creşterea şi educarea celor trei copii şi alte câteva. [...]