De ce întâlnim semnele zodiacale în iconografia Bisericii? (două răspunsuri lămuritoare de pe forumul Părintelui Dr. Petru Pruteanu)

1:09 am Uncategorized

Ieromonah Dr. Petru Pruteanu: Deseori am fost întrebat de ce semnele zodiacale se întâlnesc în cărţile de cult sau în iconografia Bisericii. După cum se vede şi în imaginea aceasta, semnele zodiacale ţin de ASTRONOMIE. Ele sunt nişte simboluri care au fost asociate unui anumit grup de stele. Tocmai de aceea, Biserică nu respinge aceste semne, ci le foloseşte ca simboluri universale ale lunilor anului şi nimic mai mult.( Diferitele teorii ale conspiraţiei propagate prin filme pseudo-ştiinţifice nici nu-i cazul să le băgăm în seamă.)

Când însă vine vorba de ASTROLOGIE, deja lucrurile se complică. Biserica afirmă cu tările că viaţa noastră nu este determinată de aranjarea diferitor stele în raport cu altele, ci numai de Dumnezeu şi de credinţa noastră în El. Astronomia este ştiinţă, iar astrologia este un soi de şarlatanism, care amăgeşte oamenii naivi. Iată de ce eu sunt de părerea că cei ce CRED (la propriu) în zodii fac un mare păcat. Cum pot astrele să prezică sau să determine ceva din moment ce ele sunt simple creaturi ale lui Dumnezeu chiar inferioare omului ca statut? Deci ignoraţi orice rubrică despre horoscop din mass-media şi veţi fi mei fericiţi. Inclusiv în lumea aceasta…

Un specialist în astronomie explică de ce astrologia şi horoscopul sunt o minciună:

Lorin: Va raspund avand cunostintele necesare in domeniul astronomiei pentru a emite o parere avizata. Imi pare bine ca am sansa de a clarifica trista confuzie care se face (aproape) sistematic intre o ramura nobila a stiintei – astronomia – si o sarlatanie infama nascuta din bezna ignorantei – astrologia.

Terminologie:
De regula, ramurile stiintei se cheama “–nomie” in copilaria lor, pentru a deveni “–logie” odata ce se rafineaza indeajuns pentru a explica logic mecanismele ce stau la baza functionarii domeniului respectiv. Diferenta dintre cele doua etape e aceeasi cu diferenta dintre “a vedea” si “a intelege”. Biologia de exemplu, a inceput prin alcatuirea unor serii de liste ce doar indexau vietatile – diverse mamifere, soparle si alte gâze: “–nomie” deci, au fost numite, fara insa a fi analizate. Ulterior, cand omul a inceput sa inteleaga mecanismele ce stau la baza functionarii ziselor vietati, ramura aceasta a stiintei a devenit “–logie”, semn al cunoasterii (logos, din greaca).

Date fiind cele ce preced, concluzia logica ar fi ca astronomia nu e altceva decat astrologie necoapta. Gresita, trista si demna de dispret o asemenea idee, pentru o serie de motive, dupa cum urmeaza:

Astrologie:
Astrologia pretinde a fi capabila de a va spune de cu seara (cand se tiparesc ziarele, si deci horoscopul) cum va dormi seful dumneavoastra si deci in ce toane va fi a doua zi, daca vor fi controlori in tramvai si ce culoare vor avea sireturile alesului inimii dumneavoastra joia urmatoare. Lasand la o parte ingamfarea de a-ti aroga asemenea puteri supranaturale, urmeaza o descriere succinta a pretinsului mecanism care sta, chipurile, in spatele astrologiei.

Principalul cal de bataie sunt zodiile. Soarele a rasarit in zodia leului in dimineata de inceput de august cand m-am nascut. Asta inseamna ca inlaturand atmosfera terestra ce imprastie lumina albastra a cerului, parintii mei ar fi vazut soarele deplasandu-se agale (15°/h) in constelatia leului. Asadar, adunatura de stele numita de noi “leu” e responsabila, chipurile, de trasaturile mele de caracter, de cata bucurie si necaz voi avea parte in viata, si, nu in ultimul rand de culoarea sireturilor alesei inimii mele intr-o zi de joi.

De ce e aberant a sustine ca adunatura respectiva de stele ar putea avea vreun efect asupra existentei mele (si a dumneavoastra):

Constelatiile sunt alcatuite din stele, sori mai mult sau mai putin asemanatori cu Soarele nostru. Vazute de pe pamânt, stelele apar in plan, adica unele langa altele, precum pistruii pe nasul unui copil. Perspectiva induce insa in eroare, stelele nu sunt alaturate – unele sunt mai apropiate, altele mai indepartate. Pentru a da un exemplu, cea mai apropiata stea de Pamânt e Proxima Centauri, aflata la 4.2 ani lumina. Asta inseamna ca lumina emisa de A Centauri calatoreste spre noi timp de 4.2 ani pentru a putea fi vazuta de pe Pamânt. Asadar, ce vedem noi pe cer e o imagine a acestei stele – insa nu de azi – ci de acum 4.2 ani.

Sa citam din Eminescu – poezia “La Steaua”, compusa in 1886:

“La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.”

(…)

Ce ne spune poetul nostru national: ca unele stele sunt la mii de ani lumina distanta, si ca daca nefericita stea s-ar stinge astazi, n-am afla decat peste mii de ani, cand ultimele raze emise de stea ar ajunge, in sfarsit, la noi.

Sa revenim la constelatia leului. E compusa din multe stele (peste 100, lista completa aici: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_stars_in_Leo), cea mai apropiata fiind la 7.8 ani lumina, cea mai indepartata la 6800 de ani lumina. Asadar, zodia mea se compune din lumina noua (nascuta acum 7 ani, cand inca se strangeau fonduri pentru Catedrala Mantuirii Neamului), si lumina mult mai veche, din epoca bronzului, cand omul invata sa cultive orez prin Asia si malai in Mexic.

Punctul de plecare deci, observatia unei forme pe cer careia i s-a dat arbitrar numele “leu”, compusa din astre ce n-au *nimic* in comun afara de faptul ca emit lumina, e eronata. Orice rationament ce pleaca de la o premisa falsa n-are cum sa ajunga la un alt rezultat decat unul fals.

Lasand stelele, anii lumina si poeziile din liceu la o parte, ideea ca existenta omului e pre-stabilita duce la o deresponsabilizare a individului, contrara notiunii elementare de vointa, de cauza si efect, de responsabilitate pentru actiunile individuale, de alegere constienta intre bine si rau.

Raspund cu placere oricaror intrebari, si imi cer iertare pentru postarea pe m2 de forum, insa e un subiect ce ma roade de mult timp.

Sursa: forum.teologie.net

3 Responses
  1. Nord Ortodox :

    Date: November 1, 2013 @ 10:44 pm

    mai putin corect heliocentrismul din poza de sus…

  2. GabrielaMihaela :

    Date: November 26, 2013 @ 9:42 pm

    Asa am inteles si eu ceva concret despre parerea Ortodoxa asupra semnelor zodiacale va multumesc Parinte.

  3. stanciu adrian :

    Date: February 17, 2014 @ 1:18 pm

    Buna ziua si Doamne ajuta. M-am hotarat sa cred in sistemul geocentrist marturisit de Sfintii Parinti, in detrimetrul celui heliocentrist propovaduit de stiinta actuala. Adica fratilor, ca nu se invarte pamantul in jurul soarelui. Cu bine.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.