pridvorul lui laurentiu dumitru

Ce drag sunteti ca impartasiti cu noi lucrurile astea!

Nu merge sa-l downloadez.

Pentru a evita reclamele dubioase va recomand, pentru Chrome sa folositi extensia AdBlock sau pentru Firefox Adblock Plus, sau oricare alta varianta asemanatoare pentru alte browsere.

Intr-adevar este foarte bun filmul, dar Ostrov este cu totul altceva.

Multumim pentru trimiterea la el.

CRACIUN FERICIT ! Cu sanatate si bucurii alaturi de cei dragi !

Recenzie: Protosinghel Teofan Mada, Evanghelia în versiunea Hollywood. Iisus în cinema, Editura „Vremi”, Cluj Napoca, 2010, 240 pagini…

Cartea Preacuviosului Părinte Protosinghel Dr. Teofan Mada se bucură de publicarea în tânăra dar deja (re)cunoscuta editură „Vremi” din Cluj Napoca, condusă fiind, cu multă dăruire şi devotament de către tânărul teolog Vasile Tomoiagă. Lucrarea de faţă, ca şi celelalte de altfel, este rezultatul şi rodul mai multor ani de cercetare şi studiu profund teologic (doisprezece la număr), pe care autorul i-a întreprins în diferite instituţii de învăţământ superior din străinătate: Ierusalim, Mirfield, Leeds, Durham, Regensburg şi, mai ales Thessalonic – Grecia.
Potrivit afirmaţiilor mai multor teologi care-l cunosc şi-l preţuiesc pe autor Părintele Teofan este un teolog contemporan cu o neobosită capacitate de lucru şi o bogată activitate în studiile sale, în dăruirea şi în slujirea sa, un cleric vrednic al Bisericii Ortodoxe Române, care face cinste Bisericii şi Teologiei, oferind totodată, soluţii la problemele sociale contemporane, la cerinţele gândirii contemporane, fără compromisuri şi abateri de la credinţa, evlavia şi tradiţia ortodoxă, bine ştiind că Biserica este „ieri, azi şi în veci aceeaşi”. Preacuviosul Părinte Teofan, prin toată viaţa şi prezenţa lui, cu recunoaşterea meritelor în studii şi dăruirea slujirii lui, prin cuvântul scris sau oral, prin vocaţia sa către aprofundarea studiilor sale şi în general, prin formarea sa, se dovedeşte a fi un cleric vrednic în toate, ce oferă o bogată mărturisire a lui Iisus Hristos, constituind un exemplu de urmare şi imitare, îndeosebi pentru tineri şi slujitori ai altarelor.
Cu alte cuvinte, este o carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca teologilor interesaţi de audiovizual, dar nici a cinefililor din Biserică este “Evanghelia în versiunea Hollywood. Iisus în cinema” a Părintelui Protosinghel Dr. Teofan Mada. Editată de Editura clujeană “Vremi” în anul 2010, cu sprijinul Mănăstirii Crasna – Prahova, cartea nu s-a bucurat până acum de o promovare pe măsură, cu toate că o merită cu prisosinţă. Autor prodigios de literatură teologică, dedicată atât Sfinţilor Părinţi ai veacului de aur, cât şi problemelor actuale de etică şi psihologie creştină, Părintele Protosinghel Dr. Teofan Mada abordează, surprinzător, şi un domeniu acreditat îndeobşte uneia dintre zonele cele mai profane şi mai rebele ale culturii: filmul. Considerat, şi nu degeaba, primejdios pentru viaţa ascetică şi contemplativă, filmul poate fi teren al meditaţiei religioase, teatru de desfăşurare a diverselor scenarii biblice, scripturistice şi hagiografice. Acesta este spaţiul de cercetare al Părintelui Teofan Mada, iar modul de abordare al subiectului ales – imaginea lui Iisus în cinema – este exemplar prin seriozitate, acribia documentării, nivelul discursului academic şi, nu în ultimul rând, prin elocvenţa şi eleganţa scriiturii.
Departe de Preacuviosul Părinte Teofan Mada, abordările naiv-sentimentaliste care ignoră total fenomenul cinematografic, centrate eventual în jurul unui singur film şi expandate entuziast la nivel de volum, vehiculate uneori în literatura autohtonă de meditaţie ortodoxă. Departe de el şi subiectivismul juvenil-iconoclast în care câte un tânăr monah cinefil care, pentru a-şi demonstra isteţimea şi “actualitatea gândirii”, se ia la harţă cu superproducţiile cinematografice de ultimă oră, pescuind didacticist evidenţe ale moralei creştine, dar alunecând periculos pe cojile de banană ale texturilor subliminale. Care este veridicitatea istorică, umană şi duhovnicească a episoadelor biblice şi scripturistice supuse ecranizărilor? Care este unghiul de interpretare regizorală a mesajului evanghelic? Care sunt firele narative şi personajele decupate din textul biblic şi care e scopul, declarat sau nedeclarat, al acestei alegeri? De la notele de producţie cinematografică la registrul interpretativ şi la celelalte elemente de limbaj filmic, surprinse sensibil şi expuse inteligent, până la mesajul psihologic şi duhovnicesc al peliculei, argumentate obiectiv pe criterii de psihologia receptării şi până la reacţiile presei, autorul urmăreşte pas cu pas eficienţa soteriologică a interpretării mesajului evanghelic de către Arta a şaptea.
Discursul său este captivant, surclasând prin obiectivitatea demonstraţiei şi ştiinţa argumentării plictisitoare tomuri celebre de istoria filmului universal. Libertatea de mişcare a autorului într-un spaţiu filmografic şi bibliografic extrem de vast şi inaccesibil din România este uimitoare; informaţia, culeasă din cele mai diverse şi varii surse, nu îl înrobeşte ci, dimpotrivă, îi conferă creativitate intelectuală. Generozitatea cu care teologul erudit se transformă în spectator (şi încă într-unul sensibil şi avizat), pentru a viziona zecile de pelicule rare citate, a le expune cititorului şi a observa câte un detaliu edificator, scăpat din atenţia cronicarilor, toate acestea pot pune în genunchi o mulţime de istorici şi cronicari de cinema din România sau de aiurea.
Însăşi lista bibliografică din finalul cărţii, alcătuită în special din studii occidentale de primă relevanţă (de istorie a “filmului religios” sau a “religiei în cinema”, monografii de cineaşti, importante periodice de specialitate, filozofie generală şi antropologie), arată o seriozitate rar întâlnită în breasla show-biz-ului, chiar şi la teoreticieni.
Lucid, subtil şi lipsit de patetism, fără fundamentalisme religioase sau ideologice şi teze enunţate cu pumnul (spre deosebire de filmologia occidentală, adesea impregnată ba de marxism, ba de freudism sau alte ideologii politic-corecte ale vremii), Părintele Teofan Mada ştie să păstreze duhul confesional ortodox în subtextul abia vizibil al scriiturii, făcându-l să transpară – întotdeauna cu eleganţă – şi să-şi arate eficienţa doar când este nevoie.
Rareori am întâlnit la un teolog ortodox atâta sensibilitate şi înţelegere faţă de fenomenul artistic; şi mai arareori am întâlnit atâta erudiţie şi asimilare a terminologiei analizei artei, expuse într-un discurs modern, flexibil şi neostentativ, captivant prin frumuseţea demonstraţiei intelectuale, dar neînrobitor, elevat, dar firesc şi lipsit de grandiloncvenţă. Sintetizând creativ o bibliografie occidentală impresionantă şi foarte variată – de sorginte catolică (neo)protestantă şi (cripto)marxistă – Părintele Teofan o şi depăşeşte prin anvergura analizei comparatiste şi a capacităţii de pătrundere specifice modelului estetic ortodox.
Drept urmare, oricine doreşte să cunoască şi să înţeleagă fenomenul ecranizărilor evanghelice (şi îndrăznesc să nu mă gândesc doar la cititorii români…) ar trebui să înceapă cu cartea Părintelui Teofan Mada (potrivit afirmaţiilor doamnei Elena Dulgheru, făcute, cu multă competenţă, pe marginea acestei cărţi, în cotodianul “Lumina” al Patriarhiei Române, din data de 14.01.2012. http://www.ziarullumina.ro/articole;1838;1;67893;0;Evanghelia-in-versiunea-Hollywood.html )…
Aşadar, volumul de faţă se aşează în faţa unor realităţi contemporane de ordin religios-moral şi spiritual nemaiîntâlnite până acum căci asistăm, uneori neputincioşi, alteori ignoranţi şi indiferenţi, la desacralizarea noastră, la secularizarea, compromiterea conştiinţei şi dezumanizarea noastră ce se petrece prin variate metode, instrumente şi mijloace, pe care autorul le depistează şi ni le sesizează nouă tuturor, cu scopul combaterii acestor maladii spirituale molipsitoare şi deci, a vindecării noastre de toate bolile trupeşti şi sufleteşti ce sălăşluiesc în viaţa noastră foarte destabilizată şi bulversată, din punct de vedere psihic şi duhovnicesc, ajungând, cu adevărat, la o nefericire a noastră.
După această observaţie foarte grăitoare, vom susţine că „în ce priveşte competenţa acestei cărţi, este un fapt ce reiese cu evidenţă, ca formă şi fond, din întreg demersul teologic pe care autorul îl susţine cu vigoare şi convingere… La actualitatea şi competenţa temeinic prezentate în această carte, se alătură originalitatea. De fapt, este vorba despre o anume originalitate descoperită ca atare mai întâi în discernământul prin care selectează din bogăţia de date şi idei, formate şi alcătuite într-o impresionantă bibliografie. Această notă de prelucrare creatoare, ce se afirmă nemijlocit, reuşeşte astfel să ne redea imaginea fidelă a dramei vieţii creştine contemporane, în specificul ei social, prin care se relevă de fapt păcatul, agresivitatea, violenţa ipocrizia şi impostura în toată gravitatea agresiunii lor”. Ceea ce ne provoacă interesul şi ne atrage la această carte este participarea „la una şi aceeaşi Împărăţie a lui Dumnezeu, pe care autorul ne-o relevă în numeroasele ipostaze şi manifestări ale ei”.
Prin urmare, fiind „judicios concepută, scrisă cu impresionantă dialectică interioară, impregnată de accentele unei gândiri teologico-filosofice, iluminată de o stilistică adecvată, cartea Părintelui Teofan Mada are meritul de a aborda cu seriozitate o temă deosebit de complexă. Importante nu sunt numai orizonturile pe care le deschide, ci impresionantă este şi cutezanţa de a căuta atât de diverse probleme şi a le împreuna pe una şi aceeaşi albie”.
În încheiere, vom susţine că demersul misionar al Bisericii (reclamat, revendicat şi invocat de Părintele Teofan Mada ca fiind soluţia ultimă şi unică ce ne poate remedia, reabilita şi salva pe noi, fiii ei din aceste vremuri) trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăşluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.” Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată şi necompromisă în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile şi conştiinţele noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!…

Drd. Stelian Gomboş