A apărut volumul de poezie “Jurnal de tresăriri” al lui Marius Iordăchioaia (Theosis, 2011)
November 2, 2011 7:24 pm Anunţuri
Cuvânt înainte, de Laurențiu Dumitru
De când l-am descoperit pe blogul Oameni și demoni, sorb în doze mici din Marius Iordăchioaia. Cu uimire. Ca un convertit, rezonez tainic cu fiecare vers și imagine, cu fiecare răsuflare dintre cuvintele ce le așterne pe hârtie cum puțini știu s-o facă.
O poezie modernă și post-modernă, o proză înșirată pe etaje, cum se obișnuiește în timpurile noastre. Lirică urbană plină de colaje post-industriale și post-moderne, dar cu proiecție rupestră, la sentimentul primar. Dacă la mulți poeți nostalgia după paradisul pierdut este un mobil liric, iar căutarea lui Dumnezeu este invocată mai mult de dragul artei, pentru a bifa și registrul teologic-filozofic, la Marius Iordăchioaia veți găsi o poezie scrisă din urgențe spirituale, din nevoia de a mărturisi.
Un Țuțea redivivus într-un exercițiu liric și mistic de o voluptate greu de atins. O invazie de diurn, de urban, de cultură media, de tânguire, de mundan din care nu poți evada decât dacă găsești Ușa, Calea, Viața, Potirul. Cuvintele lui, pe alocuri bici, sunt greu de purtat. Ne lovesc și ne seacă, dar ne și mângâie și ne tămăduiesc. Ca un scăpat din Rai, autorul face un inventar al lucrurilor care îl înconjoară, se leapădă de ele şi se pune pe tânjit. Există o acreală roditoare în fiecare poezie, ca a monahilor îndurerați de nebunia unei lumi în derivă.
Marius Iordăchioaia își vărsă sufletul pe hârtie ca-ntr-o spovadă publică, într-un exercițiu de sinceritate cum nu am mai întâlnit, invitându-ne tainic la o introspecție a propriilor noastre vieți și alegeri. Deși e la modă să fii auto-critic până la masochism, autorul nu o face din manierism, pentru că așa ar da bine, ci pentru că el nu poate fi altfel. Metafora, drogul tare al scriitorilor, este aici doar un vehicul pentru a descrie o stare a lucrurilor și un vehicul spre Hristos.
La urma urmei, ce așteptări poți avea de la un volum de poezie cu motto-ul năucitor, de o precizie filozofic-avocățească extraordinară: „Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă”?
Citește fragmente aici : http://www.theosis.ro/fragmente/Jurnal-de-tresariri.pdf
Mai multe detalii aici: http://www.theosis.ro/index.php/shop/detalii/12
vasile :
Date: November 3, 2011 @ 12:53 pm
Mă gândesc la întâmplarea din pateric: Teofil arhiepiscopul s-a dus odată la schit și adunându-se frații, au zis lui ava Pamvo: “Zi un cuvânt episcopului ca să se folosească!” Zis-a lor bătrânul: “Dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească”.
În Răsăsritul Ortodox tăcerea este mai impunătoare și mai gravă decât cuvântul. Este plin văzdul lumii de cuvinte care destramă taina în înțelesuri. Și este bine că-i așa, Însuși Domnul a dat poruncă Apostolilor să propovăduiască pocăința spre iertarea păcatelor. Dar avem nevoie cel puțin tot la fel de mult de tăceri sfinte care să intensifice sentimentul misterului și al sacrului. Cuvântul care nu este însoțit de tăcere se devalorizează, iar tăcea fără cuvânt nu este înțeleasă.
Cred că Marius Iordăchioaia a tranșat dilema cuvânt-tăcere, și dezvăluind realitatea prin cuvinte, a învăluit-o prin metaforă (prin tăcere). Autorul în timp ce vorbește tace, în timp ce afirmă interpelează, în timp ce descoperă învăluie și, în timp ce dăruiește răspunsul zămislește cu dibăcie întrebarea. O, întrebarea mântuitoare care așa de puțini și-o mai pun! Vestitorii de astăzi în timp ce dau explicații nu mai reușesc să nască întrebarea. Să nu uităm că Dumnezeu în timp ce este Cuvântul Care Răspunde este și Tăcerea Care Întreabă.
Forța care cucerește inima nu este numai metafora care ascute cuvântul, ci și Duhul Care îi dă viață. Autorul introducerii a precizat bine acest adevăr atunci când a făcut asocierea poet / monah.
Parafrazând pe Evdochimov care a spus că avem nevoie de sfinții genii, aș spune și eu că avem nevoie de poeți sfinți, de oameni duhovnicești care eliberând metafora de la stăpânul ei nelegitim, să o restituie lumii spre slava lui Dumnezeu.
Lia :
Date: November 16, 2011 @ 4:28 pm
Multumim pentru aceasta aparitie editoriala a unui autor de o sensibilitate si finete rara.
Pe cand volumul de poezie semnat Laurentiu Dumitru? Personal il astept cu drag.
Doamne ajuta !