Seria “Anomalii”: E-T-E-R-N-U-L-M-A-S-C-U-L-I-N

11:59 am Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

 

Octavian Dărmănescu

Slavă vouă, cutrelor cu şorţ, care aţi împilat neamul bărbătesc! Trib păros şi mincinos, bărbaţii sunt încarnarea fricii de foame şi de sărăcie, fardat numită supravieţuire. Masculul e setat pentru supravieţuire cu o admirabilă fugă, zisă şi experienţă în retrageri, deţine o minunăţie de limbă, dulce, perfectă pentru mâna celuilalt mascul, zis şi şef, care îi dă cu ea o pâine. Fizic, masculul e în general urât. Crăcănat de la gropile preistorice, deh, racilă veche, urât mirositor, expectorant, gurmand şi obez, masculul e noăzeci la sută mlaştină, poftă, aparat digestiv. Bărbaţii sunt mâncăi teribili, tunuri care se încarcă pe gură, în imaginarul lor digestiv sunt vizitaţi zilnic de farfurii zburătoare pline cu ciorbă de burtă. Bărbaţii adevăraţi mănâncă tot, ca să calce greu, să nu li se piardă urma. Tot de la foamea interioară care-i stăpâneşte chiar şi în timpul somnului, bărbaţii sunt firi iuţi, gândesc repede şi mai mereu prost. Bărbaţii se tem de prostie mai mult decât de moarte. Cu toată această precauţie, este greu să găseşti un bărbat deştept, toţi se fac unii pe alţii proşti şi îşi apără savant prostia cu propriul cap. Ca să ascundă prostia din ei, masculii sunt oficioşi. Nu există plictis mai mare ca într-o şedinţă ţinută de bărbaţi: expunerea de motive, propuneri, luări de cuvânt, dezbateri, argumente, vot deschis, proces verbal cu lucrurile importante care s-au întâmplat în acea zi istorică terminată cu un chef dat de unul, agramat cu pile, care, în sfârşit, a fost avansat.

Cel mai deplorabil pentru un bărbat e să se prostitueze pentru o pâine mai albă, să citeze mişcat din şeful lui. Ca un făcut, bărbaţii iubesc femeile, cu toate că, între ei, le desconsideră. Sunt geloşi, că aşa le stă bine, sunt violenţi cu ele, căci unde dă bărbatul, acolo creşte! Acum sunt timpuri grele, femeile li s-au suit în cap şi le-au blocat toată iniţiativa. Uitaţi-vă la bărbaţii care, râsul curcilor, de foame, au început să facă chiar şi striptis. Uita-ţi-l pe Arthur Miller cum se căsătoreşte cu o blondă şi începe să scrie prost. Unii însă, mai urzicaţi, reuşesc să fie şi cocoşi la ei acasă. Masculul a manipulat familia, a transformat-o după poligonul minţii lui pătrate, a făcut-o unitate militară. Aşa o vede şi primăria, instituţie patriarhală a statului-baros, care eliberează livrete de familie, o minimă evidenţă a soldaţilor patriei.

Bărbaţii au un cult idiot pentru propriul nume. Dacă vreun duşman li-l aruncă pe jos, fac moarte de om. Dacă nu au moştenitori pe linie masculină, garanţia dăinuirii numeleui lor nobil, se resemnează filozofic, preparându-şi cataplasme cu amante. Adulterul este un exerciţiu pur bărbătesc, un drept patriarhal de pe timpul sfintei poligamii, raiul din care a fost alungat bărbatul cu majusculă, masculul Alfa, mister right, zis şi Gică, fante de Obor. Din frustrare, bărbatul e megaloman. Vai de poporul care îşi lasă nebunii să ajungă cât mai sus! Bărbaţilor le place să facă politică, domeniul public unde se duc zmeii scăpaţi şi hoţii neprinşi. Ei sunt inapţi pentru creşterea sugarilor, se tem de ei, îi iau în braţe numai la poze.

Bărbaţii sunt înclinaţi spre filosofie, asta ereditar, de la cârciumi, aşezate la răscruci, acolo unde se opintesc înmormântările. În general, bărbaţii le ştiu pe toate, e deci inoportun să-i înveţe cineva ceva. Şoferul de pe ambulanţă e autodidact, cămătarul ştie trei limbi de circulaţie penitenciară, salahorul ştie mai bine decât dirigintele de şantier cum se îmbină grinzile. Mai toţi bărbaţii sunt iubitori de bere, mititei, fotbal la iarbă verde, iată câtă pajişte atemporală ar putea găsi surprinse, doamnele, în mintea enigmatică a tovarăşilor lor de existenţă! Între ei, bărbaţii se urăsc şi care ţipă mai tare, acela are dreptate. Istoria recentă e aproape văduvă de exemple în care doi bărbaţi, după ce au avut un accident rutier, şi-au vorbit frumos şi au rezolvat problema calm. Unii bărbaţi sunt pacifişti numai de nevoie sau din interes. Masculii au visat mereu cuceriri, mintea lor e un stol de cai verzi. Ei gândesc în zig-zagul şenilelor, lor le place stagiul militar şi povestesc despre el la fiecare băută. Armata e un focar de fapte de bărbăţie ameliorată cu bromură. De la bibani şi veterani până la ştabii cu Aro negru, cum îl prinde pe altul, îl călăreşte cu ură, să-i arate lui, cine e el defapt. Alţi bărbaţi, dimpotrivă, au probleme cu curajul, stau cuminţi la cutiuţă, că vine cutremurul. La revoluţie ies puţin pe balcon să se asigure că au luat parte la ea, intră înapoi şi aşteaptă cuminţi certificatele de revoluţionar! De altfel, laşitatea masculină, zisă şi prudenţă, este proverbială.

Masculul e mereu prudent, el nu se ceartă niciodată cu ei pe care îi va moşteni, el bagă în casă mereu bateria şi roata de rezervă, cinste lui. Bărbaţii au o sete funciară de contact, adică de bârfă, de stimulare a creierului. Bârfa bărbaţilor este foarte transmisibilă, cum se ia lătratul, de la un câine la altul. Masculul are o tuse decorativă, de la tabac, care îl face mai interesant atunci când relatează ceva. În fond, masculul este un monument al egoismului şi istoria ar fi fost alta, mai cinstită măcar, dacă bărbaţii ar fi fost mai săritori. Însăşi constatarea că, defapt, bărbaţii, când îşi bagă mâna în buzunar, se scarpină, este una dintre cele mai crunte adevăruri ale regnului animal.

Mai spre bătrâneţe, când simte frigul mai bine, masculul devine şi mai zgârcit, începe să se înconjoare de lucruri, să nu-l găsească moartea. Dar moartea, de genul feminin, are oroare de aceşti căpoşi şi îi găseşte oriunde s-ar piti. Pace, microbişti valahi! Pacea de la Buftea…

4 Responses
  1. bumbaru ionel pe facebook :

    Date: June 14, 2011 @ 12:20 pm

    si interesant si ciudat in acelasi timp… Bine, dar nu toti sunt la fel, asa-i?

  2. ionel barladeanu pe facebook :

    Date: June 14, 2011 @ 12:21 pm

    nu toti sunt la fel. de acord cu mine?

  3. Lia :

    Date: June 14, 2011 @ 1:31 pm

    Amin.
    -ei, nici chiar asa, cu toate ca…
    -“căci unde dă bărbatul, acolo creşte!”Asta este gaselnita personala
    -“masculul Alfa”-nu e bine zis:Alfa este doar Unul, iar masculul pomenit mai sus este Adam…cel prost…(cred ca e necesara corectura, pentru excluderea blasfemiei)
    -“Ei sunt inapţi pentru creşterea sugarilor, se tem de ei, îi iau în braţe numai la poze.”- ADEVARAT !
    – ………………………….

    Concluzia mea:
    :)) , :)) , :))…….samd
    (cu toate ca mi-a venit o idee sa zic, ciudata, ca sa zic frumos: oare nu l-ai scris cu atata sinceritate spre sfidarea femeilor? Bine ca se mai gaseste cate una, cu care va platiti toate pacatele, si ne razbuna si pe noi, cele din alineatul intai !)

    FEEEELLLLIIIICCCCIIIITTTTAAAARRRRIIII !

  4. tudor :

    Date: June 14, 2011 @ 11:14 pm

    nu inteleg care e ideea acestui elogiu?!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.