Seria “Anomalii”: D-E-S-T-I-N-U-L

12:16 pm Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

destin

 Octavian Dărmănescu

1. În general, omul bea ca să stârpească chimic conştiinţa. 2.Sufletul lui e zaibăr cinstit, îmbutelierea lasă de dorit. 3. Ereditatea rea sare ca puricii, din tată în fiu. 4. Degeaba se freacă omul de noroc ca oaia de gard, el va rămîne la moftul condiţiilor climaterice! 5. Şoferul dricului e la fel de mort ca pasagerul. 6. Preponderent căpos, omul închide toate uşile în spatele lui. 7. Numai somnul este sincer 8. Nu săpa groapa altuia, că dai de el 9. De-abia la cutremur, pe scări, îţi cunoşti vecinii 10. Cine nu mănâncă cu toţi, nu mai prinde nimic. Pe acest decalog al pesimiştilor s-au strâns odată nişte popi păgîni şi au inventat la o băută ideea de destin, poftiţi la telescop, vă rog, să vă vedeţi steaua norocoasă!

Pe ideea comercială de destin s-a mâncat mereu o pâine bună. Chiar azi, în zilele democraţiei corporatiste, vrăjitoarele, predispuse la pensie de stat, călare pe mătură şi guvernând nomenclatorul de meserii, emană dintre pernele cu bancnote viitorul bugetului. Ideea de destin, printre primele din cultura umană, a avut o seducţie majoră, am fost setaţi, zice-se, să depindem de setare, să nu putem bea o bere în plus dacă nu se dă ok-ul de sus, din centrala cu decizii. Oedip fuge din calea trenului, dar trenul are miliarde de vagoane, iar la coadă o altă locomotivă, care se îndreaptă spre el, îl orbeşte de îi scoate ochii.

Ideea de destin e emanaţia frustrării omului vizavi de haos şi imprevizibil. Predispus să trăiască pe picior mare, omul are ciorapii prea scurţi, lumea e prea mare pentru ca, măcar geometric, omul să fie mai mare decât ea. E blocat de mirajul lumii, capcană teribilă până şi pentru filosofi care ajung, la un moment dat, pentru un colţ de pâine, să îl tămâieze chiar pe dictator, vai, ce destin crud, făcut cu mâna proprie. Determinişti prin structură, oamenii, religioşi sau superstiţioşi în mare parte, cad inevitabil în ideea de destin, călduţă, care îi absolvă de responsabilitate. E acea foame de sens a lumii, exploatată cu profit de către alţii, care iubesc mai mult mijloacele decât scopul.

Destinul e legat dibaci de rutina de a fi. E simplu să te prinzi de afacerile vieţii, mereu gestantă: lăutarii de la cumetrie cântă prepoderent în Re major, la groapă, de regulă pe nas, ţi se cântă în Mi minor. Iudele trădează de preferinţă joia, aşa, de amorul istoriei, regii adorm la balerine, după toamnă vine iarna, iar iarna, vorbă domnească, nu-i ca vara. Destinul, zice-se, are gravitaţia lui, îl înalţă pe om, apoi îl coboară, nimic mai fals: ce-şi face omul cu mâna lui, adică simplă mecanică, aia rămâne, contează şi determină. Suma destinelor terestre, zice-se, e un destin mai mare, o pleaşcă în care timpul şi spaţiul, amorezaţi ca în filmele indiene, se scufundă spre ignatul istoriei, cât lirism! Destinul e pur şi simplu scuza morţii,  moartea, dinamita de la capătul acelui fir roşu şi lung, viaţa.

Atenţie, cad ţurţuri! Pe ideea mănoasă de destin se poate dramatiza la nesfârşit. Omul pugilist, băgat în corzi de gorilele invizibile ale destinului, cu cămaşa plină de sânge pusă demonstrativ, pe sârmă, dovada clară a căpoşeniei lui de a nu sta sub vremi, căpoşenia, condiţia eroismului. Iona, orbecăind prin  burta orcii, mimând refugiul din cătarea ochiului divin care îi vede viitorul, acea capră roşie din visul fiecăruia pe care nimeni nu a putut-o priponi. Destinul lucrează la morgă, face glume proaste: să mori curentat în pomul de Crăciun, de fericire în tiribombă, de emoţie la o moştenire. E cinic, îţi  pune cătuşe şi te mână spre malaxor, ţi se pierde urma, te uită toţi în trei zile. Destinul e  imprevizbil ca pantera roz, provoacă condens pe frunţile poeţilor, îi face pe regi să îşi spânzure nebunii, irascibili la cenzură.

Jos pălăria pentru tipii ignoranţi, care nu au auzit de destin şi prăjesc cârnaţi pe buza vulcanului! Ave tu, Cezar, care arunci găinile sfinte peste bord şi scoţi sabia din teacă! Să trăieşti, Prâsleo, că ţi-ai râs de bobii babelor şi te-ai dus voinic după merele de aur! Mulţumim Tovarăşului că ne-a clădit baraje, ne-a scăpat de morţi, ni i-a inundat, de se plimbă ştiuca printre cruci  şi oale! În definitiv, ideea de destin nu deranjează pe nimeni, suntem asiguraţi încă de la grădiniţă că forţele binelui vor învinge până la urmă. Cantitativ, din păcate, s-ar traduce aşa: Dumnezeu, la caimacul vremii, îi va urca în balon pe cei zece drepţi, iar noi, vicioşii, vom politiza unde va cădea cometa.

In definitiv, destinul ţine de următorul enunţ, scornit de scriitorii naturalişti după două noaptea: adevărul e crud ca o râmă rece.

3 Responses
  1. Lia :

    Date: June 14, 2011 @ 2:04 pm

    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Da, e bine sa mai scrii cate un pamflet, ca iti descarci un interior prea incarcat !

    Foarte bun, cu toate ca eu stiu ca destinul se refera la menirea pe care o ai in lume, misiunea cu care vii, pe care trebuie sa ti-o gasesti si s-o implinesti.

    ***

    Sper ca o sa scoti si un volum cu A-N-O-M-A-L-I-I, si-l comandam pe net, cum am comandat si “Convertirea prin literatura”

    FELICITARI PENTRU TOATE SCRIERILE !

  2. Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Seria “Anomalii”: D-E-S-T-I-N-U-L :

    Date: June 15, 2011 @ 9:01 am

    […] sursa: Laurentiu Dumitru […]

  3. Ionut Trandafirescu :

    Date: June 15, 2011 @ 10:06 pm

    Volumul domnului Darmanescu va aparea cat de curand la Editura FILOS. 🙂 Din fericire. Voi reveni cu mai multe detalii zilele care urmeaza.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.