Seria “Anomalii”: M-O-N-D-E-N-A

9:41 pm Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

mondena

 Octavian Dărmănescu

E mondenă, e cochetă, snoabă, preţioasă, enervantă, unsă cu creme scumpe, botişorul ei mofturos cere toate palmele din istoria voleiului. Câteodată, mai spre toamnă, anotimpul intelectualilor, o trec nişte întrebări mai elaborate: ce-au fost mai întâi, cerceii sau găurile în urechi? E inteligentă, se prinde repede când sunt reduceri, iar în amor are relaţii serioase, de agrement, cu finalitate. Auzi, fato? Nu e mişto rochia asta? O vreau, auzi? Îl sun pe Lulu al meu. Shopaholică, au apucat-o cumpărăturile, o arde într-o parte, e iute la pohtă, grabnică vărsătoare de cash, te lasă în portofelul gol, are tocurile adânc înfipte-n Mall, grindă de susţinere. Nu prea citeşte, că suferă de lectură, preferă filmul, că se termină repede, nu o lungeşte ca în romane, pe sute de pagini. Timpul ei e preţios, „că ca ea nu e nimenea”. 

La concertele simfonice, dusă cu arcanul de vreo rudă pretenţioasă, cască, joacă râma, aplaudă zgomotos, până i se strâmbă inelele, îi rage telefonul, sala o iartă, a venit şi o manelistă la tratament, poate s-o izbăvi de geampara. Studiază asiduu la Spiru, are insomnii livreşti, că aşa trebuie, odată şi-a propus să-şi înveţe pe de rost codul numeric personal. Ţine cură, că e responsabilă, are migrene instantanee provocate, filosofic, de nedreptatea lumii şi a preţurilor care nu mai corespund la casă cu cele de pe raft. Îi plac filmele în rate, novele televizate de un real dramatism estetic. Are şifoniere pe căprării, pentru fiecare anotimp consacrat, nu aruncă aiurea, ci aşteaptă inundaţiile, îi umple pe sinistraţi de tocuri şi maieuri de vară, să treacă nămolul mai bine. Sună la toate concursurile, e plină de umbrele, căni şi premii, colanţii ei rabatabili i se urcă pe tăcute la cap, îi asfixiază mintea, n-o lasă să respire.

Aproape toate mondenele sunt constipate, cauze obscure, poate lipsa ciorbelor. În depăşire, pe autostradă, când îşi procură suta de grame de eternitate, mondena rumegă ciungă de copii, roz, să dea timpul înapoi, la lansările de carte îşi pune ochelari pitici, să înţeleagă mai bine. O blochează câteva lucruri: ideea morţii, ţăranii care parchează aiurea, valoarea lui pi, tupeul maseurului, numerele iraţionale, frica de sărăcie, calculul T.V.A., penele de curent şi facturile nedrepte. Diferenţa dintre stalactită şi stalagmită a rezolvat-o mai demult, în Peştera Muierii, când a răspuns sec reporterului: nu ştiu, nu sunt din localitate. Politica n-o interesează, pleacă demonstrativ cu ştampila acasă, în public, când nu o bagă nimeni în seamă, ce idioţi, tuşeşte discret. Când ţara arde şi toţi aleargă cu găleţi în mână, mondena se piaptănă liniştită, ca în proverb. Pe mondenă maternitatea o depăşeşte, ea nu înţelege prea bine raţiunile plasticizate ale sânilor materni, cu ei ea face doar carieră.

În chestiuni spirituale, mondena, mai mereu, e ghinionistă. Dă să intre în biserică, dar rămâne cu clanţa în mână, intră nedumerită, o întâmpină un ţiuit tăios, slujbaşii repară staţia şi boxele, dă să aprindă o lumânare, îşi arde blana, iese speriată. După doi metri de coadă la moaşte, renunţă, dar degeră bucuroasă  la reduceri de Crăciun în insulele Fiji. E comodă, maşina de spălat a eliberat femeia, să trăiască Nelu, care i-a adus-o de la reparat. E leneşă, ca să caute telecomanda pierdută ezoteric prin plapumă, îi trebuie cât i-a luat istoriei să treacă de la mătura simplă la cea cu coadă. Mondena nu suportă mirosurile, în genere bădărane, nu fumează decât mentolate. Când trece pe lângă Deduleşti parcă ar invada-o toţi micii aceia gigantici, întinşi cu tractorul. Fluviul îşi face reclamă prin cascadă, mondena prin anturajul ei pestriţ. Are tovarăşe pitice, să pară ea mai mare, la fel de snoabe ca şi ea, egale în faţa morţii, a culturiştilor şi a parcării laterale. Cu ele îşi consumă ziua şi viciile împărtăşite complice, de tipul te-am văzut la second hand.

În seara aceasta vom urla la karaoke, fa, tu de fapt eşti mi diez! Vom face striptis demonstrativ, aşa cum fac americanii când vin de la muncă, săracii. Vom coabita cu tipi de categoria dublu-Viorel, ne vor fura romantic portofelele noastre din nestemate de plastic, ne vor descoperi facturile şi le vor plăti din iubire pentru frumuseţe, la atac, înainte, mai uşor, că ne rupem ştrampii! Azi e ziua lu’ Ramona, aşteaptă cadouri preţioase. Auzi, fato? Să-ţi fie într-un ceas Swatch!

5 Responses
  1. Marius Matei :

    Date: November 26, 2010 @ 7:59 am

    Un crestin nu vede lumea ca o drama, ci ca un prilej de a cuceri incantarea. Iadul este o insulta hugoviana la adresa lui. Un crestin are putere de vointa; uraste doar copia si iubeste esenta predicata de Feuerbach. Un crestin nu vrea sa priceapa toate detaliile universului; stie de la Rebreanu ca nu i-ar folosi la nimic asta. Un crestin nu face greseala de a le povesti copiilor sai folosind subiectul “natura” in locul lui “Dumnezeu”.

    Un crestin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spatiale (care se opresc pe Luna). Nu e nici apasat de trecut, nici ingrijorat de viitor, pentru ca e crestin. Se supune vointei divine, pentru ca stie ca in porunci il descopera pe Poruncitor. Evita raul, pentru ca e constient ca orice deviatie de la normalitate il va innebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru ca are scutul rugaciunii si al harului.

    Un crestin investeste in arca iubirii, chiar daca ceilalti il ironizeaza, amintindu-i mereu ca investitia lui nu este profitabila (dupa calculele lor gresite). Vede in oamenii nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, cum frumos scrie C. Olinici. Nu isi cauta laudatori, ci se smereste total: e primul dintre pacatosi. Nu o judeca pe vecina cazuta in desfranare, se considera mai nevrednic decat ea. Nu isi pierde niciodata nadejdea, nu are nevoie de imagine publica, nu isi taie venele cand i s-au taiat veniturile.

    Un crestin se bucura de post, nu il considera suma tuturor interdictiilor. Stie ca sarbatoarea e o zi pentru liniste si har, nu pentru gratare si barfe. Ca sa fie liber, nu adauga, ci smulge ceva din el (idee splendida a lui Goettmann). Nu cauta tumultul, ci linistea pascaliana si nu se amageste cu zgomote. Credinta lui il scapa de indiferenta, iubirea lui il scapa de iad.

    Un crestin nu se vaicareste toata ziua, ci plange doar in fata icoanei; isi plange pacatul. Ii vine ideea cea buna: sa ceara sporirea iubirii, nu a banilor. Stie ca nu poate salva de unul singur lumea de rautate, dar o priveaza macar de raul lui; raul nu are punctul de pornire de la el. Nu rateaza tinta: orasul fara cimitir.

    Un crestin vrea sa intre in Imparatie. Stie cum vindeca dragostea. Se lupta sa scape de mirosul pacatului. Chiar daca sufera, nu e rapus. Se roaga pustnicilor trecuti Dincolo sa mijloceasca pentru toti. Nu are meserii incompatibile, pentru ca scopul nu scuza mijloacele. La final, Dumnezeu se va odihni in el si el se va odihni in Dumnezeu.

    Un crestin nu e nici trist, nici nemultumit, chiar daca si de Pasti merge descult si cu haine carpite; banii de blugi noi i-a dat unui sarac. Gandul lui e rugaciune; milostenia lui e inspiratie divina. Nu cauta formule prin care sa il cucereasca pe Cel Ce Este. Vede in toti semenii scanteia de dumnezeire si de bunatate, nu doar defectele.

    Un crestin nu e superficial, pentru ca stie ca la Inviere trupul-comoara va fi scos din pamant (frumoase cuvinte ale lui Rafail Noica). Evita bulevardele mondene cu inimi mici si suflete bolnave. Nu e plictisit de pacat, ci se lupta cu el; stie ca pacatul e acul de la seringa mortii, prin care se scurge moartea. Isi da zilnic jos machiajul si se priveste in Cruce, nu in oglinda.

    Un crestin copiaza cel mai bine pe sfinti, invata arta copierii lui Hristos. In Biserica se copiaza cel mai bine… Orice inventie inseamna adaugare de iote sau cirte, deci, erezie. Un crestin e aproape de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este oriunde, cum ne amintim de la marele Hrisostom. Nu isi deplange soarta, ci face milostenie, pentru ca milostenie sa gaseasca, ca si avva Efrem.

    Un crestin se lasa (daca s-a apucat vreodata) de fumat si nu se considera superior celor ce inca mai fumeaza, asa cum a copiat el de la Steinhardt. Un crestin nu uita ca Hristos nu i-a spus sa ceara numai o data, sa bata doar de trei ori ca sa i se deschida, ci se roaga sa ii dea Dumnezeu constanta in bine, nu sporadicitate.

  2. Liana :

    Date: November 27, 2010 @ 11:22 pm

    Am citit prima parte
    Deci:
    -oare chiar asa o fi? Foarte trist !
    dar:
    – acest tip de femeie sa nu te faca misogin; oare mai exista si alt tip?
    pentru ca:
    -prea multa ura ti-a produs…femeia
    si:
    -nu te apleca spre…vulgar, in scriere !
    caci:
    -nici un tip bun de luat la pamflet nu merita sa-ti strici condeiul
    asa ca:
    -citesc mai departe…si poate revin…

    -Asta cu…CNPul e traznet, nu l-am mai avea !
    asa ca:
    -trist
    -trist
    -trist
    pana la:
    -de ras cu…lacrimi !
    Ca de obicei !

    “Când ţara arde şi toţi aleargă cu găleţi în mână, mondena se piaptănă liniştită,…”

    L-am citit tot, desigur, e foarte consistent, satios (de ras)…

    Dar cum de le vedeti pe astea? ca sa le puteti descrie atat de complex…

    Din fericire, mai sunt destule care cunosc ratiunile sanilor materni,

    Din pacate, acelea nu sunt vizibile,
    nu sar in ochi, si nu creaza…pamflete !

    FELICITARI !

  3. ioan :

    Date: November 28, 2010 @ 6:52 pm

    felicitari, mare talent, stimate domn!

  4. Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Seria “Anomalii”: M-O-N-D-E-N-A :

    Date: November 30, 2010 @ 10:28 pm

    […] sursa: Laurenţiu Dumitru […]

  5. magda :

    Date: February 17, 2011 @ 1:05 pm

    super tareee

    de unde atata creatie?????

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.