Dosar Provita, 30 septembrie 2010

12:13 am Provita

Publicaţie editată de Asociaţia pentru promovarea valorilor vieţii şi ale familiei „Provita Media”
Adresa: str. Leonida nr.27, Sector 2, Bucuresti, cod postal 020555
Redactor responsabil: Larisa Iftime; Tel:021/ 210.34.27; 0726.679.460 e-mail: provitamedia@gmail.com, www.provita.ro

 INFORMAŢII PRO-VITA DIN ROMÂNIA

 Dragi prieteni,

Vă mulţumim celor care ne-aţi răspuns sondajului de opinie.

Referitor la Dosar Provita Media, îi rugăm pe toţi abonaţii, interesaţi de primirea în continuare a acestui buletin informativ, să ne trimită un răspuns simplu (fără text) la provitamedia@gmail.com Ne cerem scuze pentru un asemenea incovenient, cauzat de anumite probleme tehnice de expediere a Dosarului.

Studiu introductiv la volumul “Vindecarea arborelui genealogic”, de pr. Constantin Galeriu 

Mai multi cititori ne-au solicitat o copie a cărţii lui Kenneth McAll, „Vindecarea arborelui genealogic” (Zodia Fecioarei, Piteşti, 1998). Am reusit sa facem copii ale cartii pentru cei interesati. Cei care ne-au rugat sa expunem o copie a cărţii pe site, le răspundem că nu putem expune tot conţinutul cărţii, dar am scanat studiul introductiv, scris de pr. Constantin Galeriu, pentru a fi citit de cei interesaţi. Îl puteţi descărca sau citi aici.

  • avort, contracepţie

Riscurile contracepţiei

“Evenimentul Zilei” avertizează femeile asupra „utilizării incorecte a anticoncepţionalor, punându-şi în pericol sănătatea”. Potrivit acestui ziar, există şi situaţii în care aceste pastile nu trebuie luate din start din cauza unor boli preexistente, cum sunt cele vasculare. Cel mai bine e ca alegerea unui anticoncepţional să se facă în urma unui consult medical.  

INFORMAŢII PRO-VITA DIN LUME

 ·        avort, contracepţie

 India : contracepţie pentru tinerii căsătoriţi

De ceva timp, femeile indiene din statul agricol Maharashtra merg din uşă în uşă, propunând contraceptive pentru tinerii căsătoriţi. Ele doresc să-i convingă pe aceştia să aştepte doi ani înainte de conceperea primului lor copil. Pentru aceasta, ele oferă o „luna de miere pachet”, care conţine, pe lângă contraceptive, promisiunea de a primi 5000 de rupii (85 de euro), după doi ani.

 Moda ecologiei şi metodele naturale

În publicaţia Présent, Jeanne Smits sugerează că toate contraceptivele se află într-un impas : „Ceea s-a schimbat foarte puţin este doar din cauza modei ecologiei,  [...] tot mai multe femei sunt reticente în faţa hormonilor sintetici, care trebuie înghiţiţi in fiecare zi (până la 8000 de tablete pentru cei care au folosit pilula pe tot parcursul vieţii lor fertile).

Nici o legătură între avort şi depresie în rândul adolescenţilor?

Contrar studiilor care stabilesc o legătură între avort şi depresie, avort şi sinucidere, avort şi consum de droguri etc .,  legături despre care mass-media nu vorbeşte, de data aceasta, un studiu destul de restrâns, care susţine că nu există nicio legătură între avort şi depresie la adolescente, a primit o largă atenţie din partea mass-media internaţională, la sfârşitul săptămânii trecute.

Noile statistici ale Planned Parenthood: mai multe avorturi, mai puţini copii pentru adopţie

Lifenews a relatat că cele mai recente statistici publicate de Planned Parenthood – cel mai mare agent de servicii de avort din SUA – arată că cifrele lor continuă tendinţa din anii trecuţi: creşterea avorturilor şi micşorarea numărului de copii adoptaţi.

Despre „Ziua mondială a contracepţiei”

A fost duminica trecută, 26 septembrie şi am menţionat acest lucru aici, tocmai pentru a nu uita că există organizaţii uriaşe pe plan internaţional care promovează contracepţia. Este bine sa-i retinem pe principalii promotori ai contraceptivelor disponibile şi gratuite pentru aproape toate ţările.

Misoprostolul, avortul chimic “facil”, are vânt în pupă

Jeanne Smits explică pe blogul său modul în care se discută despre sănătatea maternă, la un for internaţional, organizat în India. Mai multe organizaţii internaţionale depun eforturi uriaşe pentru a se face avortul chimic „facil” peste tot în lume, unde este posibil. Tot controlul procedurii dispare definitiv în toate ţările, indiferent de raportarea lor legală faţă de avort. Aceste date sunt importante, căci arată perfidia organizaţiilor internaţionale, care doresc îmbunătăţirea sănătăţii materne prin oferirea de avorturi aşa-numite „fără risc” sau „sigure”.

„Copilul nedorit” – un concept pentru promovarea avortului

Este o poveste columbiană care merită să fie reţinută de tot restul lumii. O poveste care vorbeşte despre  manipularea în care se angajează feminismul radical pentru a impune avortul în lume. America Latină se află sub un foc continuu al susţinătorilor dreptului la avort şi, la începutul lunii septembrie, la televiziunea columbiană, o doamnă pe nume Florence Thomas, de origine franceză, a declarat că nici un copil nedorit nu ar trebui să vadă lumina zilei. După părerea sa, numai „dragostea de mamă” ar fi în măsură să „umanizeze” fătul.

  • sănătatea mamelor şi a copiilor

Ministerul Sănătăţii din Rusia va legifera prezenţa taţilor în timpul naşterii

Ca rezultat al modernizării  serviciilor de asistenţă la naşteri, Ministerul Sănătăţii din Rusia va scurta timpul de aflare a lăuzelor în spital, va legaliza prezenţa taţilor la naştere, precum şi naşterile „alternative”, pentru regiunile cu specificităţi naţionale.

Alăptarea protejează femeile de diabet zaharat

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că alăptatul reduce riscul de a dezvolta diabet zaharat la mamă, potrivit Physorg. Concluzia echipei de cercetare sub conducerea lui Eleanor Bimla Schwarz, Universitatea din Pittsburgh, a fost publicată în American Journal of Medicine.

Supravieţuirea a doi gemeni născuţi cu 16 săptămâni înainte de termen

În Marea Britanie, doi gemeni prematuri, născuţi cu 16 săptămâni înainte de termen, au supravieţuit. Născută la 23 de săptămâni lu 2 zile, fetiţa nu dădea niciun semn de viaţă, însă echipa medicală a reuşit să o reanimeze, în ciuda şanselor infime de a supravieţui. Ea este cel mai mic copil prematur din Marea Britanie, care a reuşit să supravieţuiască.

Milioane de copii americani ar putea să fi fost diagnosticaţi greşit cu hiperactivitate

Oamenii de ştiinţă americani au ajuns la concluzia că diagnosticul sindromului de hiperactivitate cu deficit de atenţie (SHDA) e posibil să fi fost pus incorect aproape unui milion de copii americani, anunţă AFP.  Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au analizat istoricul medical al aproximativ 12 de mii de copii cu SHDA. Ei au ajuns la concluzia că celor mai mici din grupul de copii de gradiniţă le-a fost pus acest diagnostic  cu 60% mai des decât copiilor mai mari.

  • politici

 Deputatul american Chris Smith: „avem nevoie de o lume fără avorturi şi nu avort gratuit pentru fiecare”

Într-un articol publicat în The Washington Post (19 septembrie 2010) deputatul american republican, Chris Smith, membru în Subcomisia pentru Relaţii Externe privind Africa şi sănătatea globală,  a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, avertiza Statele Unite să nu includă avortul în documentul final al reuniunii de la New York, de săptămâna trecută, pentru  revizuirea Obiectivelor de Dezvoltare a Mileniului. Temerile sale porneau de la faptul că „secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat public că ea crede că accesul la avort este parte a sănătăţii materne şi reproductive, ceea ce este împotriva înţelegerii a peste 125 de state membre ale ONU, care interzic sau limitează avortul în legile şi constituţiile lor”.

În Consiliul de Etică al Ministerul Sănătăţii din Federaţia Rusă au fost aleşi inclusiv protoierei şi jurnalişti

Pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Dezvoltării Sociale din Rusia a fost înfiinţat Consiliul de Etică – un organism permanent, stabilit pentru revizuirea etică a posibilelor studii clinice a medicamentelor. Decretul ministrului Tatiana Golikova privind înfiinţarea Consiliului a fost publicat în „Rossiiskaya Gazeta”. Potrivit documentului, scopul creării acestui consiliu este protejarea vieţii, sănătăţii şi drepturilor pacienţilor, care participă la studiile clinice.

100 milioane dolari pentru un ONG pentru moarte

Finantatorul internaţional George Soros a făcut o donaţie de doar 100 milioane dolari (78 milioane de euro), către Human Rights Watch, un ONG activ în întreaga lume pentru legalizarea avortului în lume şi împotriva familiei tradiţionale. 100 milioane dolari pentru a servi cultura morţii. LifeSite aminteşte că, în prezent, este dificil pentru ei, ca organizaţie să strângă 100.000 de dolari – de 1.000 de ori mai puţin – de care are nevoie să realizeze remarcabila sa lucrare de informare, care îi ajută să ţină piept în unul dintre cele mai mari războaie de astăzi: războiul culturilor.

  • demografie

Controlul populaţiei scos în faţă, cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei

Timp de 40 de ani, Naţiunile Unite au raspandit ideea „suprapopularii”. Una dintre cele mai reuşite stratageme în propaganda şi strângerea de fonduri ale acestei organizaţii a fost Ziua populaţiei. (Steven W. Mosher)

Un copil din trei se naşte în afara căsătoriei în Europa

Ţările din sudul Europei păstrează proporţiile naşterilor în afara căsătoriei relativ scăzute, în timp ce în Europa de Nord si de Est, acestea depăşesc uneori 50% din naşteri. În Europa, se nasc de două ori mai mulţi copii din părinţi necăsătoriţi, decât acum douăzeci de ani. Potrivit unui studiu realizat de Eurostat – biroul de statistici al Uniunii Europene – publicat la 9 septembrie, acest procent a crescut în toate statele membre cu excepţia Danemarcei, în cazul în care mulţi copii se nasc în afara căsătoriei din 1990.

Michelle Bachelet în fruntea ONU pentru Femei

Fostul preşedinte socialist al Chile, Michelle Bachelet, a fost numită de către Secretarul-General Ban Ki-Moon, în fruntea noii super-instituţii a Naţiunilor Unite, ONU pentru Femei. În cadrul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), Bachelet a fost responsabilă pentru „egalitatea de gen”, dar susţinătorii ei au regretat faptul că ea nu a avut nici un rol în ceea ce priveşte „sănătatea reproducerii”. De fapt, Michelle Bachelet a încercat să impună pilula de-a doua zi în Chile, în ciuda legilor care apără viaţa în această ţară din America Latină.

  • eutanasie

 Comunicare prin respiraţie în tetraplegie

Neurobiologii israelieni de la Institutul Weizmann din Rehovot şi de la Facultatea de Medicină Sackler din Tel-Aviv, au dezvoltat un sistem, care permite persoanelor tetraplegice sau atinse de sindromul lock-in (condiţie denumită şi deconectare cerebro-medulo-spinală sau pseudocomă), să-şi conducă scaunul rulant, să joace jocuri video şi să scrie.

 ·        FIV, clonare, inginerie genetică

Franţa – record mondial la proceduri de amniocenteză

Deputata franceză Bérengère Poletti afirmă într-o interpelare, adresată ministrului francez al Sănătăţii, dna Roselyne Bachelot, că Franţa deţine „un trist record mondial” la practica amniocentezei. O gravidă din 10 se supune acestei practici. Dna Poletti a precizat că „prelevarea lichidului amniotic prin abdomen provoacă 2 pierderi de sarcină ale copiilor normali la o trisomie depistată”.

Copiii născuţi prin FIV sunt atinşi mai des de anumite malformaţii

Un studiu extins, efectuat pe copiii concepuţi prin FIV, în Franţa, arată că aceştia sunt mai des atinşi de anumite maladii sau malformaţii. Géraldine Viot, genetician la Maternitatea Cochin-Port-Royal, studiază deja de 7 ani riscurile crescute de malformaţii şi de probleme de sănătate la copiii care rezultă din FIV.

Livrare specială – embrioni expediaţi prin curierat

BioEdge a relatat cazul unui american de 40 de ani, care vrea să devină tată singur. Recent, el a trimis la o clinică FIV din Melbourne, în Gujarat, India, un embrion creat din gameţii proprii şi un ovul achiziţionat de la o donatoare din SUA.

 Ruşita fertilizării in vitro depinde de anotimp

Oameni de ştiinţă din Brazilia au descoperit că succesul fertilizării in vitro (FIV) depinde de anotimpul în care este recoltat ovulul, arată un studiu publicat în ScienceDaily.

Cercetatorii de la Centrul de inseminare artificială din São Paulo au analizat parametrii citologici şi biochimici ai ovulelor la 1.932 de paciente supuse recoltării de ovule pentru injectarea intracitoplasmatică a spermatozoizilor (ICSI, o metodă a FIV).

  • varia

Găsirea unui rinichi pe Internet

Fox News relatează despre cazuri de persoane care şi-au găsit un donator de rinichi în reţeaua de de socializare Facebook.

Pacienţii chirurgiei plastice răspândesc un nou „supermicrob” 

Ziarul britanic Daily Mail anunţă că un nou microb rezistent la antibiotice se răspândeşte în lume datorită turismului medical. Potrivit Agenţiei de Protecţie a Sănătăţii, aşa-numiţii „supermicrobi”, rezistenţi la antibiotice, purtători ai genei NDM-1, au fost identificaţi la 50 de pacienţi din spitalele britanice. O parte din aceştia au suferit operaţii chirurgicale în India şi Pakistan.

O treime din experţii OMS pentru gripa H1N1 au avut legături cu industria farmaceutică

O treime din experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care s-au ocupat de gripa H1N1 au avut legături cu industria farmaceutică, a raportat AFP. La începutul lunii august, OMS a publicat o listă a membrilor comitetului de experţi, care au consiliat organizaţia în problema controlului infecţiilor.

Ciclul menstrual dureros modifică structura creierului

Cercetătorii din Taiwan au descoperit ca menstruaţia dureroasă modifica structura materiei cenuşii a creierului, anunţă EurekAlert!. Într-un studiu efectuat la Universitatea Naţională Yangming în Taipei, au participat 32 de femei cu dismenoree primară (DP, dureri menstruale, ce nu sunt asociate cu nici o altă boală), precum şi un număr egal de femei sănătoase de vârstă comparabilă, în grupul de control.

Ministerul Sănătăţii din Rusia va proteja adolescenţii de la bauturile energizante

Specialiştii Ministerului Sănătăţii din Federaţia Rusă consideră că băuturile energizante  nu sunt sigure pentru sănătatea copiilor şi adolescenţilor. Acest lucru a fost anunţat într-o conferinţă de presă, de către şeful Centrului Naţional de Cercetare pentru Dependenţă, Departamentul pentru copii, Alexei Nadejdin.

Asociaţia Provita Media

Larisa Iftime Asociatia Provita Media Str. Leonida no.27, Sector 2 Cod postal 020555 Bucuresti, Romania Tel: 0040 21/210.34.27 Fax: 0040 318179532 Mobil: 0040 726.679.460 Website: www.provita.ro

E-mail: provitamedia@gmail.com

Pentru abonare: dosar.provita.media+subscribe@provita.ro

Pentru dezabonare: dosar.provita.media+unsubscribe@provita.ro

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.