Seria “Anomalii”: T-A-R-A-N-U-L-N-O-U

1:13 am Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

Octavian Dărmănescu

Ţăranul authentic a murit la colectivizare. I-au făcut câteva muzee la capitală şi l-au înmormântat în ele. Pe moşie au rămas fi-su şi fiii lu’ fi-su, nepoţii adicătelea. Ia mai mânaţi, măăăi!

Gata cu ţăranul, s-a emancipat, nu mai e, neică, ţăranul ăla d-altădat ! Imensă şi implacabilă, talpa ţării îşi face necontenit lifting facial : telefoane la purtător, oale profesionale în rate, clocitoare digitale, toate roadele ştiinţii vasăzică. Şi-a pus paraboloică în vârf de căpiţă, să prindă Bucureştii oglindă, şi-a asanat butiile cu rachiu, s-a dus în târg de şi-a tras maşină capitalistă, d-aia de nu se strică niciodată, şi-a trimes copiii în vale la meditaţie să înveţe cum să vorbească cu duşmanii ţării, să-i mai domolească oleacă, de ne-ar cotropi. Are puseuri de lectură, citeşte tot, ca să se şteargă cu mai mult. E principial, mănâncă din ograda-i, dispreţuieşte consumismul, îşi râde de ouălele celea forţate, împinse de la spate, ieşite din găinile alea chimice. E critic, nu-i plac meciurile alea româneşti, resemnate, şi-a băgat cablu şi se uită la imperialişti, că o fac cu artă. E familist convins, că trebuie să primească o moştenire din partea nevestes-i, apoi mai vedem noi. Îşi promovează copiii, să nu se lase bătuţi, să dea ei primii, nu îi caută la verbele neregulate, că e pământ destul, cine să-l are? Nu suportă filmele horror, că nu sunt adevărate, iar când stă la coadă la doctor îşi mişcă mereu picioarele, să nu i se urce furnicile, deh, racilă rurală.

Sai ţaţo, c-a băgat banane! Satul românesc în postmodernism, ca titlu de lucrare, ar fi la limita comicului şi ar da în plans. El n-a ars încă etapele rele, iar pe cele bune le-a fentat din mers. Ţăranii îşi iubesc animalele, de aceea le numesc boală, le dizolvă cu biciul dacă nu răspund la comenzi. Băşcălia ţărănească s-a încununat în sictirul pentru cele sfinte. Niciun orăşean n-ar înjura cerul atât de tacticos, cu intonaţie şi în amănunt. De fatpt, ţăranul are un apetit notoriu pentru invectivă, distracţie ieftină, aici s-a furişat isteţimea ţărănească, ţăranul în prispa cârşmii iată tabloul perfect. Caracter antitanc, pe ţăran n-o să-l vezi niciodată frustrat. Păi ce, nu erau oare căluşarii brigăzi artistice paramilitare ? Să-i fi văzut pe strămoşii lui cum mânuiau puşcociul de lemn la premilitară! Spaima oricărui intelectual treaz (pe cât se poate) şi cu aritmetica funcţională este repartizarea la ţară. Acolo se simte boborul cel mai bine şi el trebuie să fugă de asta. Ţăranul este mincinos, leneş, agresiv, rău la suflet şi cu gura mare. Poţi să îl înveţi pe Alecsandri pe de rost în autobuz, să te balonezi cu idilisme, când ajungi la cap de linie vei descăleca surprins fix într-o balegă. Caldă sau nu, se va ţine de tine pe toate uliţele, te va cotropi, se va urca încet-încet până la gât, te va asfixia. Vei rămîne în sat, trebuie să-ţi câştigi o pâine, dar cu preţul unei teribile frustrări, taci, ca s-aud cucul!

Mulţumim Partidului, că Partidul ne-a băgat, ne-a băgat lumină-n sat ! Memoria Colectivei stăruie la sate şi acum, ca un altar al hărniciei, furat piatră cu piatră după ’90, în zilele democraţiei, din raţiuni de zidărie. Ţăranul de azi e un experiment nereuşit al altor timpuri. După ce a construit oraşul, s-a întors la ţară cu tupeul şi argoul burghez. Acum e şmecher, fentează coasa şi despoaie primăria de parale. Primarul de ţară este reprezentantul lor, al ţăranilor. A studiat la frecvenţă redusă, are patalama, şi-a depus-o deasupra capului, sub icoană. Dă comenzi scurte, semnează indescifrabil, e irefutabil atâta timp cât are pâinea şi cuţitul. A chelit glorios, glumeşte, zice că i-a căzut fânul din tractor, are burtă şi şi-o întreţine pentru că la ţară dacă n-ai burtă , eşti om sărac. Nu răspunde oricui la salut, că n-a pătimit cu el când făcea foamea. Ascultă manele la maxim, şi satul face la fel, iar la chefuri le povesteşte din armată. Are fetele la oraş, ajunse bine (situate), măritate (,) cu maşină mică. N-au rămas în curţile lui mari, unde că n-a fost să fie, încai să vie de Paşti.

Cu sapa după uşă şi cu damigeana-n portbagaj, ţăranul de bloc, cel mai tragic şi nociv specimen rural, este încarnarea căpoşeniei brute : el sacoate trandafirii primăriei şi îşi pune ceapă, o îngrădeşte cu drag, o udă şi chiuie să usture mai tare. Bă, care v-a sărit mingea pe răzor, hai că v-o tai io! Fidel coclaului, ţăranul de bloc face transhumanţă săptămânal, la neamuri. Bloc de granit imperturbabil, ireductibil, suficient şi inexpugnabil, reticent la predici şi unsori. Hibrizi leneviţi sub duş, ţăranii stau cu sapa la uşă şi cu plugul la amanet, neam căpos de sfeclă, se scarpină în fund şi se întreabă când se coc cireşele. Zgârie-norii pitici, proletari, porecliţi muncitoreşti, nu-l intimidează defel pe ţăran, hotărât să dea cu tifla tuturor. Curentul de pe scară, vânt constant de stepă, care ar înnebuni orice rafinat, îi prieşte, se simte ca la coasă. Creşte porumbei pe balcon, face grătare în uscătorie, aşa, din ambiţ, să le vadă pe profesoare cum crapă de indignare. Joacă liniştit table cetăţeneşti la subsol, în timp ce la ţară, neamurile şi le-a aruncat în aceeaşi groapă, călare, că dincolo nu se mai ceartă şi nici nu se mai pupă. Ţăranii de la bloc nu se calcă des, şi când o fac, îşi schimbă microbii. Respectă funciar legile deochiului, iar când trec pe lângă apartamentul popii, se muşcă de limbă. Ei sunt proprietarii unor personalităţi polivalente, ca sala aia de la capitală, sparg seminţe la modul filozof, fac aritmetici preţioase cu gâdul pe vedrele de ţuică de la toamnă. Îşi face anticipat parastasele, să nu mai încurce copiii, este otevist fidel, are noroi pe anvelope şi unde prinde un homosexual, acolo mi-l reeducă.

Ţăranul are, ca şi ta-su, ca şi tata-mare, ca şi moşul de pe front, o afinitate vizavi de ora exactă trimsă de la Bucureşti, deh, spaima morţii. A murit Nae? Întâi muncă, dup’aia distracţie!

5 Responses
  1. Diana :

    Date: August 20, 2010 @ 4:11 am

    Cred ca asta e cel mai cuprinzator pamflet dintre cele scrise in ultimul timp. Recunosc, ma cam arunca in deznadejde. Citind, ai senzatia ca taranul nou e peste tot: la tara, la oras, la munte, chiar si la altitudini mari (usor de recunoscut dupa incaltaminte si peturile pe care le lasa in urma), la mare (cu precadere), la Casa Poporului si in ultimul timp, chiar si in Bulgaria, la all-inclusive. Acolo il recunosti dupa lacomia cu care isi umple platourile cu toate felurile de mancare si cu 3 fripturi, ca nu manance nici jumatate. Dar pune acolo, ca tot e pe de-a moaca.
    Iti vine sa te duci oriunde, sa pleci din tara asta si sa te asiguri ca ai plecat cat mai departe, sa nu te ajunga pe undeva izul de prostie care pluteste peste tot.
    Sau… nu ar fi mai bine daca ar emigra ei? Ar ramane vreo cateva sute de mii de oameni (da, doar atat!)in frumoasa patrie (ce-a mai ramas din ea.
    Ce sa mai! Tavi, ai surprins foarte bine niste aspecte. Iar eu am nimerit sa citesc articolul asta la ora asta, adica la aproape 5 dimineata, obosita si enervata de niste tarani noi care considera ca nu pot sa isi termine vadra de tuica fara sa dea manelele la maxim.Sa auda tot satul si sa crape de necaz ca ei au boxe asa puternice. Eh, imi mai fac si eu putina cultura muzicala. Macar de ar avea un aparat care sa nu haraie… La ora asta am senzatia ca tara asta este formata cu precadere din tarani noi.
    Vesnicia s-a nascut la sat?!

  2. Diana :

    Date: August 20, 2010 @ 4:12 am

    Felicitari pentru fotografie celui care a conceput-o!

  3. Liana :

    Date: August 25, 2010 @ 9:43 pm

    Si cand ne gandim ce tarani am avut…

    Pătru Opincă, de Aron Cotruş

    Io,
    Pătru Opincă,
    ţăran fără ţarină,
    plugar fără plug,
    ciurdar fără-o vită,
    îmi duc viaţa necăjită
    fără strâmbătăţi şi vicleşug
    şi bruşul de mucedă pită
    mi-l plătesc cu sânge din belşug…

    O vorbă a mea-i ca o mie…
    am slujit cu cinste şi-omenie
    satului
    şi împăratului…
    de sărac ce-s, toţi câinii mă
    latră,
    şi noapea, când pe uliţi trec
    domol,
    nu mă aşteaptă pe nici un
    podmol
    fete mari cu ţâţe ca de piatră…

    sapa mea muşcă, rupe adânc,
    dar nu-mi aduce nici doară
    cât mânc…
    la secere,
    nime nu se ia cu mine
    la-ntrecere…
    coasă ca a mea în ţara toată
    nu e…
    sprintenă trece prin ierburi
    ca
    de cuie…

    rânza mi-e goală, blidul la fel,
    dar grâul creşte drept ca de oţel,
    să se-mbuibe din el
    groful putred, ciocoiul mişel…

    Io,
    Pătru Opincă,
    ce-ntre-atâtea moşii n-am doar
    o şirincă.
    înfrunt strâmbele legi şi năpasta,
    şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte
    sudui vârtos, mocăneşte,
    şi scuip pe toată rânduiala asta!…

  4. Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Seria “Anomalii”: T-A-R-A-N-U-L-N-O-U :

    Date: September 4, 2010 @ 4:28 pm

    […] sursa: Laurentiu Dumitru […]

  5. Petru Avram :

    Date: September 15, 2010 @ 7:38 pm

    Nou Caragiale…

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.