Seria “Anomalii”: B-L-O-C-A-T-A-R-U-L

1:26 am Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

Octavian Dărmănescu

Te disperă indiferenţa insolentă a regnului mineral, recte betonul, fierăria, faţă de dramele cosmice ale blocatarilor, aceste vertebrate precare, învăţate să-şi plimbe câinii şi să se plângă de vreme. De la damele confuze de la ultimul etaj, nefericite că le plouă în casă, până la parter, unde ţăranii plantaţi la oraş, băi nene, pun de un butic, blocul, în accepţiune valahă, e un întreg cârnat urban, pestilenţial, provocator de rău de lift. Important e, cum îndeamnă moraliştii, să te înveţi cu mirosul. Blocatarii sunt oamenii care, de nevoie, s-au împăcat cu destinul de a sta unul în capul altuia. Protestezi că nu-ţi place la bloc, că aurolacii s-au uşurat pe uşa ta ? Vei fi imediat pus la punct cu evidentul, tragico-banalul : mută-te la casă ! Viaţa la bloc – cantonament proletar, puşcărie pe banii tăi, lagăr de bunăvoie, suflete de căţei loviţi strânse în mănunchi de administratorul scării. Supuşi proximităţii, blocatarii se urăsc de moarte, starea de vecin e una explozivă. Armistiţiul precar atinge lunar punctul de fierbere, când canalul colector se blochează de cârpe şi murături expirate, aruncate la closet, ca tot românul.

Când se taie curentul, blocatarii sunt toţi egali, nişte sinistraţi. Când statul nu le mai trimite prin ţeavă apa cu clor, se tânguie pe umerii primăriei. Totuşi, silozul socialist este corect cu toţi oamenii muncii, îi ţine pe toţi, îi trece prin ani, prin necazuri, rate, botezuri, cumetrii. La parter stă un pensionar, mare ştab pe vremea Ciuruitului, care ţine să menţioneze la fiecare conversaţie ce-a fost el pe vremea aia. Vizavi, o duduie divorţată, contabilă în câmpul muncii, gospodină perfectă, care de la plictiseală s-a ascuţit ca lupta de clasă, bate pe la uşi şi provoacă scandal cu viziunea ei asupra lucrurilor. Deasupra (pentru că la parter funcţionează o firmă de bătut covoare şi un apartament cumpărat de un arab în care nu stă nimeni), la 5 mai precis, are domiciliul un intelectual, adică un ins care face jogging, un huligan din aceia care au luat bătaie în cap de la mineri în piaţă, la capitală, pe când era la studii. La 6, unul de bani gata, de profesie fin, îşi spală maşina de pe balcon, aşa, uşor, într-o rână, cu furtunul ciupit la moţ să facă jet. La 7 un pocăit, unul anti-sistem, nu se racordează la gaze, butelia are valoare casnică şi sentimentală pe alocuri, la 8 a ars, acuma dau cu var. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă, etajul unu.

Cum urci la doi, te izbeşte o uşă plină de fotbalişti, proprietarul e stelist, aruncă frecvent petarde pe scară cu această ocazie. La 10, repartizat de Partid odinioară, un artist, mare speranţă a sculpturii locale, acum beţiv, frânt în harpă, hrănit de amantă şi hăituit de creditori. Urmează un normator care a făcut Teologia, are o firmă de servicii funerare, scoasă la vânzare prin ziar, îl vizitează clienţii în vis, i s-a luat. La 12, deasupra vizorului, cu litere agresive, câine rău. Este vorba de un maidanez ameliorat, hrănit regeşte de proprietară, miloasă, face ce vrea din ea, dacă se enervează, o dă afară din casă. Aprindem lanterna şi ne suim la trei. Aici domiciliază un revoluţionar notoriu. A avut marele curaj patriotic de a se împuşca în picior, el, teroristul, mimând pe victima în faţa idioţilor de soldaţi veniţi să-l urce întru glorie, armata e cu noi. La 14, un manelist cu mustaţă, student la Spiru, care şi-a făcut post pirat, emite când dă pe acasă, îl cunoaşte lumea, sare pe el cu dedicaţii scrise şi bancnotă ataşată, ca la acatiste. La 15 stă, adică stătea, un fost activist, ajuns mort de hotar, aruncat de popă la extremitatea vestică a cimitirului, ca să-l păzească. Totuşi, horror-ironic, numele lui încă mai stăruie pe uşă. La 16, un travestit renegat de părinţi, dar susţinut financiar, poate s-o pocăi. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă, etajul trei.

La 17 şi 18 arde o idilă mic-burgheză în sistem barter : el, divorţat, nefumător,cu servici pe perioadă nedeterminată, îi dă gogonele, ea, necheltuitoare, fără obligaţii, cu facultate la bază, îi calcă rufele. O dragoste onestă, discretă, plină de pudoare, de care mitocanii de pe scară îşi bat joc cu neruşinare. La 19, o familie creştină, deci numeroasă, deci cu restanţe la întreţinere, le dă Dumnezeu necazuri ca să-i fortifice, să-i recunoască mai bine ca fiind ai Lui. La 20, o fostă bucătăreasă a Partidului, să rămânem puţin, face chesea ca odinioară. Soarta a făcut ca dânsa, femeie cu prinţipuri, să stea tocmai deasupra desfrânatului de la 16, pomenit mai la deal. Ce nu i-e dat urechilor să audă ! Ne suim la cinci. Aici, os proletar, un chefliu cronic, face mereu grătare pe balcon, se simte la munte, la înălţime, să-i fie de bine. La 22, un ursuz de pensionar, desfiinţează băncile, focare de zgomot, urăşte pomii roditori, care atrag copiii, îi blochează cu sârmă ghimpată, îi unge cu vaselină. La 23 câteva studente relativ cuminţi, în pribegie la oraş, se descurcă şi ele cum pot, când vin de la studii trezesc toată scara. La 24, o pereche de mormoni, şi-au desfiinţat perdelele, ca să trăiască (ca) la ei, în America. La ultimul stă dracul, adică nu stă nimeni, dar apometrele înregistrează în continuu, un fel de poltergeist capitalist, adică în defavoarea clientului. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă, etajul cinci.

Blocul poate continua, la cererea cititorului, are mustăţi invizibile, macarale râd în soare, argintii, valahii la cutie, concentraţi în scări de blocuri, vagoane etajate de dormit şi de mâncat, aţi închis, lumina, apa, gazele ?

5 Responses
  1. tinu :

    Date: August 20, 2010 @ 9:56 am

    :)) e si de ras, e si de plans…
    felicitari sincere!

  2. carmen ivan :

    Date: August 20, 2010 @ 3:21 pm

    Super articolul, ca si celelalte

  3. Liana :

    Date: August 25, 2010 @ 10:11 pm

    Da, adevarat, super ca si celelalte, dar nu-L mai amesteca pe Dumnezeu cu dracu’ (duca-se pe pustie), ca asta nu se poate…!
    FELICITARI !

  4. Petru Avram :

    Date: September 15, 2010 @ 7:31 pm

    Foarte frumos!

  5. Marilena Stavar :

    Date: July 16, 2012 @ 9:18 pm

    M-a intristat foarte tare. Nu cred ca mi-am pierdut simtul umorului dar sa nu uitam ca aceste “cutii de chibrituri” numite apartamente au fost inventate de securisti pentru a putea tine oamenii sub control.
    Ma mai intristeaza, caci ma gandesc cat de odioasa a fost stramutarea celor de la tara, care acum nu sunt nici oraseni nici tarani. Am o matusa, care pt ca bunicii au putut sa-i ofere o copilarie de printesa, tot ce vede a fi de la tara ii dispretuieste. Deci bietii oameni nu-si mai au locul decat in aceste blocuri. Mi s-a parut foarte cinica toata descrierea. Este adevarat ca eu toata viata am crescut in bloc ce avea doar un etaj, si astfel pastrez amintirea unei “familii mai mari”, dar probabil sunt exceptia ce intareste regula. Deci da, cine vede asa lucruile sa faca tot ce-i sta omeneste sa fuga.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.