Seria “Anomalii”: A-R-M-A-T-A

12:48 am Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

marmota in armata

Octavian Dărmănescu

Fericit cel fără scobitură, că acela va rămâne-acas’! Va sta-ntre perne, la plăcinte, va urmări războiul la teve, va căuta să înţeleagă ce-a pierdut: să facă poştă o ţigară proletară, să sară gardul la schimbarea gărzii, să dea solda pe gât la buticul unităţii, eh, ce mai distracţie! Să arate el câte tracţiuni poate-ntr-o mână, să facă şpagatul inopinat, el, Rambo rabatabil, care se ridică după ce a fost călcat de tanc, se bate cu o mie, îţi apără avutul, te instruieşte cu răbdare, idilisme, Forza Steaua, etc. Armata e sfântă, capii ei o castă, nu depăşi, ţărane, nu vezi cascheta la lunetă? Unitatea e mamă, e tată, respect pentru cei ce m-au chinuit, Gelule, m-ai făcut bărbat! Prostie la foc automat, platfus cocoţat la creier, sclavie în kaki, ură camuflată-n ordin, asta e armata. Soldatul are în cap două iubite repartizate brutal de Statul Major General: ordinea şi disciplina. Mintea de mămăligă caldă a bărbatului, feliată cu elastic de chilot de damă, descoperă în stagiul militar drama plugăriei. Masă de manevră, plancton dresat să se avânte-n plasă, la moaşte l-au uns agent rotativ, vă rugăm mutaţi coada pe stânga! Soldatul este punctual, ce frumos, uite ce guler are. El îşi face din bocancii unşi un credit în faţa rudelor, foarte bine, vor simţi şi ele că a ajuns bine. Carnivor convertit cu sila la ceai cu bromură, el descoperă în fiercare zi că în armată nu există democraţie, ci numai ierarhie.

Capul sus, gândul la patrie! Armata a apărut o dată cu primul buric pe pielea lui Cain, acel vârtej de carne, semnul crimei noastre comune, al damnării noastre ca neam de risipitori. De atunci datează primele uniforme, visul urât al istoriei. Armata e cu noi, ne taie munţii-n Făgăraş, ne sapă via la Segarcea, ne culege porumbu-n Teleorman. Porumbeii păcii, eliberatorii, aşteptaţi cu flori şi fete mari, ciorapi şi bragă, puneţi mâna pe ei, să aveţi noroc de om la spart butuci! Jandar, miliţian, ce-o fi, soldatul e cinstit, are număr cusut, ca să ştii cine te bate. În armată viaţa nu contează, că e peste tot. Soldatul execută, nu discută, iar dacă i s-ar cere, ar schimba fără discuţie chiar şi numele ţării. Pentru ea, toţi rezerviştii sunt un fel de carne congelată, ţinută bine pentru foamea tunurilor de mâine.

Prima întâlnire cu armata te lasă gol la propriu, să vadă medicii dacă te ridici la pretenţiile ei. Emoţia virilă de la recrutare se transformă treptat într-o iubire explozivă, de pirotehnist: vei face stagiul militar, te roade dorul de a deveni bărbat. Să te razi corect, răcane, ca pentru-nmormântare, să te mişti mai relevant, iar acas’ să spui că a fost bine! Dacă-ţi place, poţi rămâne, oricum, e bine, noi ne dăm mereu cu bobul în bugetul ţării. În armată toţi avansează, chiar şi câinii-lupi, unii dintre ei ajung chiar generali, au argaţi la uşa cuştii, se întind la soare, trai-neneacă! Şi aşa, copil de trupă la comandament, te trezeşti căprar, expert în trasul cizmelor şi în menţinerea fericirii soţiei gheneralului. Defilaţi viril, băieţi, să moară râma la doi metri sub pământ, Nae, tu eşti prost din naştere.

Cine n-a plâns pe Albatros, ăla n-a făcut armata! Camarazi de arme şi de fasole fiartă, cu AMR-ul în reflex, prinşi în flagrant cu mâna-n fund la defilare, ostaşii noştri, fruncea, fala ţării, îngerii trimişi de stat la inundaţii, să te scoată din necaz, să te salveze, să-ţi dea o viaţă nouă, bine aţi venit băieţi, vă aşteptam. Armata e expresia finală a statului, care ar vrea să ne vadă pe toţi defilând supus, cu lingura de gât şi cu gamela-n braţe, circulaţi, circulaţi! Dreptul forţei, pumnul în gură, baioneta-n coaste, despoţi luminaţi lucrând bucolic la ameliorarea ghilotinei, dormiţi liniştiţi, poliţia veghează scrierile voastre, sergent major Prună, actele la control, vă rog! Armata îminge istoria-nainte cu pistolu-n ceafă, pentru că istoria e ca bibanul, proastă, cu valiza plină de patriotisme. Istoria preferă pacea, armata, starea de asediu. Mai mult, armata, lacomă, pe timp de pace, bate şi livrează medalii, să nu se piardă obiceiul, să mergem, copii, priviţi în faţă poiana unde au făcut pe ei de frica dacilor, romanii.

La final, lirică teristă, adică gânduri ilegale ale unuia cu facultatea la bază, cum se spune, obligat mai demult să facă armata: să dai millităria jos din pod şi pe soldat de pe nevestele duşmane, să ari graniţa cu tractorul şi s-o cultivi cu sârmă ghimpată, să te decizi tu, cel din linia întâi, eroul, să treci la duşman cu toate hărţile, să rămâi blocat tu, artistul, trântorul satului luat cu arcanul, la vederea ierbii grase din poligon, să dansezi cu paraşuta în moarte, tu, delicatul, cardiacul lui mama, Macarena aeropurtată, să te îmbrăţişezi cu inamicul sub trasoare, să tragi cu pistolul şi cu urechea din dotare, să stai în post tâmpit de plictiseală, să scuipi seminţe pe pământul strămoşesc, să întorci armele pe 23 august, adică să te sinucizi la începutul toamnei, să anunţi invazia unui general belicos, chinuit pe timp de pace, aşa, cadou de ziua lui, să te bronzezi după redută, să trimiţi curieri după hârtie igienică, să desecretizezi la o băută câţi cârnaţi ai livrat şefului pentru a te face şoferul lui, mamă, dacă tragi de cuiul ăsta am permisie o săptămână!

One Response
  1. MariuS :

    Date: May 12, 2010 @ 8:42 am

    magistral spus:
    “Armata e expresia finală a statului, care ar vrea să ne vadă pe toţi defilând supus”.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.