Denii, Lelia Munteanu
March 31, 2010 4:16 pm Sfintele Patimi
Denii
Lelia Munteanu
Întoarce-te de nicăieri, bunică, spre piscul înseratelor smerenii.
În lumea asta jalnică şi mică, să mergem iar, ca oarecând, la Denii.
Leagă-ţi năframa, podul se ridică. Desferecăm anastasimatare.
În lumea asta jalnică şi mică, deodată vine Săptămâna Mare.
Se-afumă ziua, soarele apune. În candelă se gată untdelemnul, ca-n Pilda cu Fecioarele Nebune.
Prinţul Privirii ne arată semnul.
O iau tăcut în urma dumitale, să nu mă rătăcesc.
Să nu se vadă: la oiştea nevredniciei mele, am înhămat credinţă şi tăgadă.
Şi-abia aştept să trecem înc-o veghe, în lumea asta strâmtă şi peltică, înfăşurată-n purpură şi zeghe.
Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…
Ioana :
Date: March 31, 2010 @ 8:14 pm
Superba poezie !…lacrimi, lacrimi…
Vasilica :
Date: April 1, 2010 @ 2:59 pm
Foarte frumoasa poezia.Citind-o m-am intors in timp in anii copilariei cand mergeam cu bunica la denii ,ce vremuri minunate…….
MariuS :
Date: April 20, 2010 @ 6:24 pm
am urcat iar poteca catre bisericutza de lemn din deal, unde parintele santa face paraclis la ceas de seara a copilariei si vorbeste despre daniel, moise, iosif
asta inainte de libertate, cu o biserica plina de copii
statistic: dintr-un sat cu 150 de fumuri, 15 (cel putin) au studiat telogia, majoritatea dintre acestia sunt preoti