pridvorul lui laurentiu dumitru

Sfeştania

Ce este sfeştania?

Sfeştania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfinţirea cea mică a apei. Ea se săvârşeşte de către preot în biserică sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apa sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

Iată ce scrie în cartea de slujba a preotului despre folosul sfeştaniei: „Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoţilor, o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreptează spre rugăciune; bolile le alungă şi dă sănătate sufletească şi trupească… Toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare”.

De ce facem sfeştanie?

Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită la început se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului sau înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţeşte şi mediul sau înconjurător. În legătură cu aceasta s-a păstrat în popor o zicală foarte adevărată şi care cel puţin la început avea înţelesul celor de mai sus: „Omul sfinţeşte locul”. Într-adevăr omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească. Să ne amintim că păcatul protopărinţilor Adam şi Eva a adus cu sine şi o tulburare a creaţiei întregi: pământul care până atunci rodea numai lucruri folositoare şi frumoase, a început a rodi „spini şi pălămidă” (Facere 3, 18). Dacă păcatul sau oricare lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curăţirea şi sfinţirea omului şi a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia şi îndepărtează răul sub orice formă acesta ar fi prezentat.

Când putem sau când trebuie să facem sfeştanie în casă?

În principiu, preotul trebuie şi poate să săvârşească sfeştanie la casa credinciosului, „oricând acesta o cere”. Deci, ori de cate ori, credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeştanie. Este bine ca sfeştania să se facă în zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujbă de curăţire, de spălare, de exorcizare, care se potriveşte mai puţin cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii, dar şi pentru faptul că cel care solicită săvârşirea sfeştaniei trebuie să se pregătească prin postire şi rugăciune.

(Ghidul practic al creştinului ortodox, Casa creştinului, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997)