pridvorul lui laurentiu dumitru

Cu tot respectul.
Trebuie vazut filmul pentru a sti cum sa te aperi in fata unui “convertit”. Istoria nu se mai invata din carti ci de la mall. Am ajuns in situatia de a crede ca ceea ce spune un film, sau un program de stiri, chiar asa s-a intamplat.
Aici este drama. Puterea cuvantului. Cuvantul creaza o spiritualitae halucinanta care poate fi intoarsa pe toate fetele cat timp ne este UTIL. Eu cred ca asta s-a intamplat cu iudeii Legii. Ei au primit Legea in Prezenta (Parousia) lui Dumnezeu. Apoi au ramas cu litera scrisa in piatra dar fara Dumnezeu (este situatia oricarui pacatos care crede ca daca stapaneste cuvantul stapaneste Adevarul). La fel si noi, crestinii caldicei, credem ca posedand o Traditie “materiala” suntem in posesia Adevarului. Spunea bine cineva ca putem cadea in capcana dragostei pentru ortodoxie in dauna lui Hristos.
Filmul este unul din primii pasi, intre altele, ai unui drum care se construieste. Acest drum ne va pune in fata unei situatii IMPOSIBILE. O situatie in care cuvintele, asa cum le stiam noi, nu vor mai avea acelasi inteles pentru toti. Si rezultatul va fi imposibilitatea intelegerii intre oameni.
Ca exemplu pot sa dau Premiul Nobel pentru Pace dat lui Obama. Noi stiam ca pace inseamna ceva dar ni s-a vadit ca pace inseamna altceva, de fapt inseamna chiar razboi. Vezi si limbajul “corectitudinii politice”. Si atunci… ? Ce ne facem?
Spune Sfantul Pavel “sa ne intelegem intre noi, sa vorbim aceeasi limba”. Nu este limba romana, engleza, rusa. Limbajul este supus, in aceste timpuri, unui proces de re-definire. Iar daca noi nu suntem INTELEPTI vom ajunge in situatia de a nu mai avea cu ce sa ne EXPRIMAM nadejdea. Nu vom mai avea cuvinte caci definitiile se schimba. Aici este una dintre slabiciunile crestinilor: lipsa si fuga de STIINTA. Caci daca Sfintii Parinti stapaneau filosofia timpului lor noi nu cred ca o prea stapanim.
Sfat: trebuie studiati cativa ganditori care au revolutionat gandirea si limbajul.
Este de lucru, eu asta cred.

Nici nu ne putem astepta la altceva de la un regizor cu inclinatii homosexuale. Daca esti homosexual nu poti sa fi crestin – e o incompatibilitate.
Desi nu are legatura directa cu subiectul subiectul din filmul Agora, am citit recent cartea “Constantin si Imperiul crestin” de Charles Matson Odahl, Editura All. Am fost de-a dreptul impresionat cat de bine documentata e cartea, aproape fiecare paragraf are trimitere la sursa. Si documentele pe care se bazeaza cartea sunt in majoritate chiar din perioada respectiva. In plus autorul a cercetat toate locatiile unde mai exista vestigii de la inceputul secolului IV.
Oricum e clar ca in cea mai mare parte a secolului IV imperiul a dus o politica de toleranta religioasa, dupa sfarsitul persecutiei in anul 312. Se mentioneaza unele incidente izolate chiar si in timpul domniei lui Constantin cel Mare dar nici imparatul nici episcopii nu le-au incurajat, asa ca s-au aplanat repede.

Încet, încet profeţiile se împlinesc…Dumnezeul întrupat al creştinilor S-a născut într-o peşteră şi a fost înmormântat într-o peşteră, înviind. Creştinismul s-a născut în catacombe şi, ucis de duhul veacului acestuia, e aruncat iarăşi în singurul loc în care poate să-nvieze,-crăpăturile pământului:”[...]au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.”(Evr. 11:37-38)

Doamne ajuta.
V-am scris doua mailuri in legatura cu revista Orthograffiti. Mi-ati putea raspunde si ajuta, va rog?

Si asta va trece……

nu stiu daca e cazul sa ne miram la fiecare zvacnire a rautatii
sigur, luam atitudine
sunt convins ca mai mari decat acestea vom vedea nu peste mult timp
umanismul secular de tipul “pavelcorutilor” si “orestilor” contamineaza creierele des-spiritualizate
nu e o lupta noua, decat ca acum participam si noi la ea, fie din teren, fie din tribuna
sa nu ne miram daca preotii raman fara salarii de la buget, daca profii de religie vor fi un termen arhaic (ocupatie pierduta in negura istoriei, ca paharnicul)
nu ne va fi usor, multi vor capitula
va fi greu sa iti mai educi copiii
cu nadejde noar in cel Neatins, ramasita va reusi

apropo de carti eretice, evreul (nu sunt antisemit deloc)GEORGE STEINER, “errATA” (INTENTIONAT, N.A.)spune ca sunt 2 mari erezii: comunismul si crestinismul si multe alte prostii mai spune
Neagu Djuvara cu “amintiri din pribegie” (intentionat cu a mic): il respect si il admir ca istoric, dar face confesiuni ciudate despre crestinism in epoca Niger 1961-1984. ce e fain, aflu cum sunt priviti anassara (nazarinenii) de catre musulmani.
Julien Green, cu 11 volume de Jurnal, multe aberatii ale unui etichetat de altii sodomit
si altele, mergeti pe la biblioteci

Iar treaba ca Episcopul acela Chiril a omorat-o pe Hypatia, chestia e de domeniul inchizitiei, ceva fanatic.. Dumnezeu stie

Daca Dumnezeu asteapta de la mine o marturisire, atunci pot spune : CHIRIL N-A OMORAT-o PE HYPATIA!!!!!!!!!

O imagine face cit o mie de cuvinte. Dusmanii lui Hristos stiu la fel de bine ca noi asta. Acest film este un atac, nu un act artistic de reconstituire a istoriei.
Multe minciuni inserate in film il demasca.

In viata Sfantului Chiril se vorbeste altfel de moartea Hipatiei (acolo se numeste Ipatia si e fiica lui Teona filosoful) care se zice ca era filosoafa crestina.
http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/36102-sf-chiril-al-alexandriei-sf-5-fecioare-mucenite-tecla-mariamni-marta-maria
Dati search dupa Ipatia.

E exagerata afirmatia cu “uciderea a zeci de milioane de crestini” pana in anul 313.
Ar fi si fizic imposibil, intreaga populatie a Imperiului Roman era de 60 milioane.
In timpul persecutiilor au fost ucisi maximum 100 mii de crestini ( unii zic ca doar 10 mii).

De fapt e invers, crestinii au ucis zeci de milioane de oameni in numele credintei. Multe din victime erau tot crestini, dar de alta nuanta.

@mike
Nici un crestin nu a ucis vreodata pe cineva! Cei care au ucis in numele credintei erau crestini doar cu numele…

Poate fi utila o scurta istorie a crestinismului:
http://historyworld.net/wrldhis/PlainTextHistories.asp?groupid=191&HistoryID=aa22&gtrack=pthc

Intr-adevar nici pe vremea inchizitiei Biserica nu executa condamnatii la moarte – ei erau predati autoritatilor seculare pentru executare. Pe vremea aceea autoritatile seculare nu prea se puteau opune dorintei Bisericii.

In afara de cateva cazuri izolate ( cum a fost incendierea Romei de Nero) persecutii generalizate au fost doar 20 de ani, intre 250 si 260 respectiv 303 si 313.
Cum erau doar 5 milioane de crestini in intreaga Roma antica, nu puteau fi ucisi zeci de milioane.
Estimarile celor ucisi se plaseaza undeva intre 10 mii si 100 mii.
Daca aveti surse credibile pentru alte cifre ar trebui si publicate.

Cu tot respectu, n/aveti dreptate!
1. Crestinii fanatici au ucis, e un fapt istoric real, iata/l in film, nimeni nu contesta cine a ucis/o pe ultima filosoafa, sa le fie rusine!
2. K regizoru e poponar, n/are nicio relevanta pt mine, k spectator de film (act artistic), din pacate sunt multi d/astia shi la noi, in Biserica Ortodoxa.
3. Filmu e periculos doar pt cei cu dinti de lapte.
4. M/am saturat de carcoteala savanta si grijulie de pe blog.
Ia mai manati maaaaaaai!!!!!!

@stalker. scuza ta se potriveste ca ghebosul de gard. In numele religiei sau facut milioane de victime de-a lungul secolelor, nu stau sa iti enumar evenimente acuma ca nu are rost poate le stii si tu pe unele dintre ele( aici am inclus nu doar crestinismul, dar cu siguranta nu l-am omis).Nu sunt impotriva credintei, sunt doar impotriva prostiei ce se promoveaza si prin intermediul religiei mai ales prin dogma, fundamentalism, si alte metode de indoctrinare a omului.

@Deceneuz
Nu era o scuza ci un fapt. Un crestin este un om care asculta si implineste cuvintele lui Hristos:
“Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.
Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.”
Nu exista exceptii sau amendamente…
Cat priveste dogma: acceptand transcedenta lui Dumnezeu atunci singurul mod prin care il putem cunoaste este prin acelea pe care El ni le reveleaza: iata dogma, un adevar revelat…

Pe mine nu m-a frapat faptul că “secta” parabolanilor a delapidat-o pe Hypathia! Acest amănunt este şi a fost interesant pentru mişcările feniniste; ce e deranjant în acest film, este “arhitectura” disporopţionată dintre massele intelectuale şi cele ale creştinilor…Contrastul defăimător este cel care trebuie pus în discuţie, precum şi modul în care acesta funcţionează, cum e pus la treabă.
Dar să nu fim, finalmente foarte cinici, ce contează în definitiv o Hypathia în şirul interminabil al mirtiriului prin care a trecut omenirea de la Urcarea lui Hristos-Domnul la Ceruri?
Această femeie filosof şi-a meritat moartea, şi-a făcurit-o singură…Spiritul ei nu a putut fi delapidat.

@Marius Ştefan
Ai o înţelegere greşită a fenomenului. Tocmai Sfântul Duhul îi îndemna pe acei călugări, altfel ei nu ar fi fost ceea ce au fost: călugări. Interpretarea a ceea ce credeau ei că trebuie să facă şi ceea ce înţelegi tu acum sunt lucruri diferite. Ei au făcut ceea ce s-au priceput mai bine, din punctul lor de vedere, l-au adus pe Dumnezeu printre noi. Cu forţa. Şi noi nu suntem urmaşii Hypathiei, ea nu a avut urmaşi (mai ales că a fost ucisă de acei călugări), dar putem fi urmaşii acelor călugări. De fapt chiar suntem…

@Profesor…
Eu aş vrea să nu bagi pe Sfinţi în turma ereticilor dintre vrednicii parabolani. Nu cred că vrei să spui că Biserica lui Hristos promovează păcatul, incultura şi extremismul religios. Ţi-am vorbit acolo ca unui Profesor de Religie, ca unui cunoscător.

Asta palma data lui Hristos, de la noul patriarh al Serbiei! Saracu’ Pavle (Fericitul, de fapt…), se-ntoarce in mormant…
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/02/17/cazul-episcopului-artemie-inceputul-oficial-al-prigoanei-impotriva-anti-ecumenistilor/
http://www.youtube.com/watch?v=9GhGFTDIBUw&feature=related

Greu ne e noua sa ne smerim. Cand e vorba sa facem trei colibe ale bucuriei, ne grabim; cand trebuie sa ne desertam, e mult mai greu. Putere primim de la Cel smerit, Hristos, Care nu S-a smerit doar in fata persoanei istorice a guvernatorului Pilat din Pont, ci in fata oricarui om si a tuturor persoanelor umane de sub umbrela istoriei. Chenoza transcede istoria, dar nu o neaga, ci ii descopera un caracter mai profund. Nu pot reduce totul la timp, pentru a intelege ceea ce matematica denumeste raport intre infinit si finit.

Nu voi intelege stiintific never ce L-a determinat pe Dumnezeu sa Isi asume chipul unui om. Iubirea, in special cea divina, nu poate fi cuantificata intr-o eprubeta. Toate actele hristice se repeta in plan transcendent: nu putem vorbi de golire de sine doar la trecut, ci stim ca in Liturghie totul se reactualizeaza. Fiecare cere de la mine sa il tin in palma, sa nu il strivesc (e o corola de minuni), sa nu il inlocuiesc cu altcineva. Nimeni nu vrea sa fie terorizat, ultragiat, vexat; nimeni nu vrea sa fie neinteles. Daca nu ma raportez la omul real din fata mea, apar idiosincrasiile interioare, apar reactiile de respingere, intoleranta fata de sfaturi.

Retinerile interioare nu apar daca sunt explicit, real in actiunile mele. Ochii, sufletul, gesturile, starea mea interioara transpar celor care vor sa fie ajutati, nu de un specialist, ci de catre un credincios sincer. Daca oamenii ma percep negativ din prima, daca le dau motive sa ma suspecteze de diletantism, vor vedea in mine un om indiferent in fata sfinteniei. God forbidden! Omul nu crede ca eu il inteleg. El vrea sa ii dau dovezi, dovezi peste dovezi. Daca intelege ca eu sunt simpatetic (impreuna patimitor) cu el, atunci el va fi o inima deschisa continuu pentru mine. In Biserica lui Dumnezeu (expresie iubita de Sf. Irineu de Lyon) oamenii sunt discreti, nu bat la tobe, nu trambiteaza, ci simt ca aici trebuie sa mearga ca pe varfuri ca sa nu supere, sa nu striveasca pacea inimii celorlalti. Aici oamenii sunt scanati imediat duhovniceste, nu e nevoie de prea multe cuvinte, de barfe, invidii, comploturi; oamenii incep sa devina ceea ce trebuie sa fie. In fata sacrului, invatam pacea inimii si incepem sa revedem realitatea cotidiana a grijilor, a muncii, a efortului, a prosperitatii. Lucrurile sunt regandite intr-o clipa.

A fugi de laude sau a nu te propune ca reper e o parte din smerenie, dar smerenia cere si ingaduinta, cere masura. Smerenia e acolo unde rusinea creste, unde evlavia coboara si mai mult fruntea, dar nu de forma, nu de poza. A sta in fata lui Dumnezeu nu inseamna a sta intr-un loc, ci a fi intr-o stare de iubire. Suntem cat cuprindem, cat intelegem, cat iubim. Cand anumite evenimente traite, anumite carti citite, intalniri cu persoane deosebite nu schimba cu nimic viata noastra, inseamna ca undeva, inauntrul nostru, e ceva putred. Cand nu suntem sensibili la zambetul unui copil, la mirosul unei flori, la ciripitul unei pasari, acesta e semnul ca am pierdut orice relatie cu lumea de langa noi, ca viata noastra curge in contratimp cu a celorlalti. Crestinul, insa, nu e cocotat undeva sus, nemuritor si rece, insensibil la misterul lumii de jos.

E pacat sa ne stresam pentru ceva ce oricum s-a intamplat deja si nu mai putem face nimic; poate, cel mult, o nota de constatare. Si daca da porcul peste cotet si il darama, suntem distrusi pentru trei zile. Nu ne putem petrece viata tristi. Un crestin are imunitate la stres, abordeaza o tactica buna in situatiile conflictuale, are incredere in Creator, are capacitatea de a ierta usor, nu cunoaste ura sau sentimentul de razbunare, elimina tensiunile si se ocupa cu lucruri care aduc fericirea celor din jur. Unui gand razboinic, crestinul ii opune unul pacifist, mai puternic.

Nadejdea nu se traduce doar printr-o atitudine mentala (a fi increzator in viitor, cu rol autosugestiv), ci se refera la atitudini mai active si prin comportamente concrete in fata dificultatilor. Inseamna gandire, actiune si convingere ca luciditatea si starea de fericire sunt perfect compatibile. Desi multi oameni poseda un fel de optimism pasiv, care ii ajuta sa creada intr-un happy-end pentru fiecare problema, nu toti inteleg ca lupta pentru rai trebuie castigata, ca trebuie sa vada binele din orice lucru, ca trebuie sa se opuna raului din om, nu omului. Credinta transforma o infrangere relativa si temporara intr-o victorie sigura si permanenta si ne da puterea sa nu ne lamentam cand problemele devin mai dificile, sa nu ne resemnam dinainte infranti si sa continuam continuu sa fim in slujba Binelui.

Imi propun sa nu imi fac griji inutile si sa nu cataloghez nimic cu imposibil sau niciodata, sa ejectez gandirea catastrofica de tipul “asa ceva nu se” poate si sa o inlocuiesc cu ”e periculos, dar sunt pregatit”. Nu avem nevoie sa asimilam informatii, cat sa iubim. Nu avem nevoie sa ne transformam in biblioteci (al caror continut vibrational poate deveni indoielnic si ratacitor), cat sa asimilam puterea de a vedea calitatile, frumusetea, dragostea, armonia, caci asa le facem mai puternice si le aducem in manifestare. Abraham Lincoln avea o vorba: “Oamenii sunt fericiti daca isi propun ei insisi sa fie fericiti”.

Nu putem analiza copacul vazand o singura frunza. “Confuzia incepe cand numai un singur aspect al vietii religioase e acceptat ca esential si semnificativ, iar celelalte sunt gresit considerate iluzorii” (Mircea Eliade). Sa nu ma grabesc sa ii acuz pe altii, ca nu stiu multe despre ei. Asa, din exterior, par teribil de vinovati. Din interior, se vede clar ca eu sunt cel dintai dintre pacatosi. Ortodoxia nu nesocoteste omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu este neomenoasa. Nu am inventat eu asta, am citit in cartea parintelui Efrem Atonitul (daca va place cu th, nu e gresit). Firea celor ce sunt e intarita si obiceiurile noastre sunt indreptate prin exemplul sfintilor, cum cantam in troparul Sf. Trei Ierarhi. Daca ma iau dupa aparente, ma voi insela. Rafail Noica ne atrage atentia ca ortodoxia este cenusareasa istoriei, una intre altele, doar dupa aparente. In esenta, e singurul lucru valabil, neperimat. Am poate multe fobii, dar nu mi-e frica de adevar. E bine in har, dar e greu sa te mentii acolo. Oscilez intre zbuciumare si resemnare. De ce? Simplu: pentru ca sunt (prea) departe de har. Roadem neincetat din pomul cunostintei binelui si raului, dar suntem tot mai flamanzi dupa stiinta. Stam sub pomul vietii, dar nu ne putem intinde sa culegem fructul (parafraza dupa Sf. Nicolae Velimirovici).

Tinem la planning, la o organizare exterioara, varuim mormantul in roz in fiecare luna, dar interiorul ramane infect, putred, departe de Sursa. Cladim turnuri babilonice. Dar le cladim din piatra necioplita si le inclinam intr-o parte. Asa se darama repede. Cioplim apoi piatra dupa piatra, cu sudoare, nu gluma. Reusim sa cioplim pietre foarte frumoase. Luate separat, da. Dar sunt inutile. Nu reusim sa facem din ele o cladire. Trecem des la razboi cu vecinii si facem paci compromitatoare. Apusenii sunt aproape de Iisus (Omul), dar departe de Hristos (Dumnezeul), iar noi, rasaritenii, invers (ibidem).

Suntem tragici si tristi numai cand suntem inhamati la jugul apasator al timpului si al spatiului, ar spune Iustin Popovici (tot un sarb). Absenta unui scop ne conduce la captivitatea absurdului. A exista intr-o astfel de lume nu mai constituie un privilegiu. Constiinta este micul nostru licurici in lunga noapte intunecata. Viata ne e grea, pentru ca omul a nascocit moartea, instaurand-o in el si in toate fiintele din jurul lui.

Ispitele, pacatele si bolile sunt dintii mortii, care vor sa ne devoreze neincetat. Avem o singura iesire: invierea, izvorul oricarei bucurii, atoatebucuria. Cat timp pacatul este in noi, absurditatea ne pustieste simtirea de sine, viata si lumina. Gasindu-ne in timp, ne pregatim pentru vesnicie. Si nu exista nimic mai ingrozitor decat o vesnicie fara Hristos. Noi, oamenii, L-am condamnat pe Dumnezeu la moarte; El, prin Inviere, ne “condamna” la nemurire. In locul loviturilor, ne imbratiseaza. In locul injuraturilor, ne binecuvinteaza. In locul mortii, ne da nemurirea. Mama il naste pe prunc spre moarte, pentru mormant; abia credinta in Cel inviat il naste pe prunc pentru nemurire.

Daca ma inteapa o viespe, ma sfortez sa scot acul. Daca ma inteapa pacatul (acul mortii), Il chem pe Hristos sa ma salveze. Daca sunt atacat de un roi de viespi, nu am nici o sansa de scapare fara Hristos. Orice pacat al meu constituie o cedare. Orice patima, o tradare. Orice rautate, o infrangere.
De multe ori asteptam de la Biserica altceva decat trebuie. Nu se substituie nicidecum “partidului” de trista amintire care face si desface orice. Secretarii de propaganda nu au plecat din scoli sa ne faca loc noua ca mod de abordare. Misiunea Bisericii este de a intari madularele ei in nemurire si in vesnicie, facandu-le partase firii divine. Vorbim despre Trupul mistic lui Hristos, singurul care ne conduce la Tatal. O adunare (era sa scriu “adunatura”, workshop pe teme pseudo-religioase) fara convocare si consacrare sacramentala poate participa la un show interesant, dar nu poate pregusta din Cina Stapanului.

In loc sa cautam esentialul, ne smintim singuri cu detalii insignifiante: ce sex au ingerii (si paganii cuceresc cetatea) sau de ce purtam haine negre (si lungi, mai ales vara). Pr. Sofronie l-a lamurit pe Klaus Kenneth: dintre toate masinile, Mercedesul negru e cea mai tare. Ma dor dintii, merg la dentist. Am un cancer spiritual, merg sa ma operez. Daca aman, s-ar putea sa fie to late. Cred ca misiunea Ecclesiei este de a crea in fiecare membru convingerea ca starea normala (nu exceptia) este nemurirea. Ca Hristos ne scapa de iad si ne ofera raiul. Chiar daca acum mai tusim sau nu avem bani de cafea. Ca vietile sfintilor reprezinta viata lui Hristos prelungita in sfinti. Dar in noi?

Am vazut un film…Agora. Si mi s-a parut interesant. Nu l-am vazut ca o ofensa adusa crestinismului, ci ca o relatare a unor fapte istorice. Acelasi articol(ma refer la cel care a iscat comentariile de dinainte) l-am intalnit si la http://acoperamantultoledo.wordpress.com/2010/02/17/filmul-%e2%80%9cagora%e2%80%9d-inca-o-palma-lui-hristos/.
Si acum gandesc ca suntem intoleranti. Nu stim sa masuram cu aceeasi oca si asta poate fi un pacat. Ca raspuns atator minti luminate care dezaproba ferm ceea ce nu au certitudinea ca NU s-a intamplat le raspund cu acelasi comentariu pe care l-am postat si acolo. Considerati-l “MANIFEST LA TOLERANTA”.

<>

Va rog sa va ganditi ca habotnicia nu este dovada de sfintenie, ci de lipsa de respect fata de liberul arbitru al semenilor nostri. Da, crestinismul a fost cladit cu sufletul, dar din pacate si cu sabia.
Oameni au fost arsi pe rug, trecuti prin sabie, torturati…Carti au fost distruse. Este un adevar. Au fost: nimicirea barbarilor, inchizitia, antisemitismul si atatea altele. Acestea sunt slabiciunile si greselile noastre. Este mult mai bine sa le recunoastem si sa nu le mai repetam decat sa le negam.

Citesc si ma minunez:
@Profu’ de religie

Iata raspunsul: decat sa ma consider urmasa unor criminali, fie si in numele lui Dumnezeu, prefer sa ma consider urmasa Hypathiei si a Ioanei d’Arc, ultima fiind omorata tot de catre niste “propovaduitori ai credintei”. S-ar putea sa fiu singura femeie care a scris aici si va spun cum gandeste o femeie: prefer sa mor pentru un crez decat sa omor in numele lui. Asta am vazut eu in film: o femeie care nu si-a inselat convingerile si care stia sa vada in oameni esenta lor si nu crestinismul, iudaismul sau paganismul care ii guverna si care a fost omorata pentru ca nu a fost inteleasa si pentru ca a fi educata, ascultata si apreciata din punct de vedere al intelectului era un pacat pentru o femeie, indiferent de religia pe care o imbratisa. Asa cum un pacat a fost considerat si firul direct de care beneficia Ioana d’Arc in legatura ei cu Dumnezeu. Restul e lasitate si tradare, indiferent ca e vorba de Oreste sau de regele Charles al VII-lea. Sau, daca va e pe plac, restul e ISTORIE.

Si inca ceva: martirii pot fi: crestini sau pagani. Ei sunt cei care mor pentru un crez si care nu au facut rau nimanui. Pentru mine Hypathia este o martira, la fel cum este si fata de 27 de ani numita Neda, care a fost omorata anul trecut in Teheran. A fost de religie musulmana…dar tot o martira.
Dumnezeu ne vede la fel pe toti, numai noi, “pacatosii”, suntem cei care facem deosebirea.

Si inca ceva: combatem filmele, dar ne scriem comentariile pe net. Combatem Avatarul- un omagiu adus mouseului, dar stim sa folosim mouseul si tastatura in loc de arme.
Noi parabolani? Poate…as putea interpreta asa dupa frica de “a vedea” ceva postat care nu coincide cu parerile celor care guverneaza siteurile. Iata ca tasta <> poate fi folosita pe post de pietre.

[...] preluat de aici [...]

Filmul reflectă perfect realitatea. Cine sunt de fapt creştinii? Oameni care au comis cele mai groaznice crime în numele cuiva care a întors şi obrazul celălalt. E clar cât de adâncă e prăpastia unde au căzut creştinii. Aştept pelerinajele la rămăşiţele lui Stefan cel Mare şi SFÂNT.

Diferenta intre martiriul lui Isus si cel al Ipatiei este ca cel din urma are o riguroasa documentare istorica contemporana cu evenimentul. In ciuda arderii de catre crestini a bibliotecii din Alexandria. Sau poate chiar din aceasta cauza.

La comentariul Arkangell86 citez pe cineva care a scris inaintea mea:

>>Mircea Ordean :
Date: February 18, 2010 @ 8:56 pm

“Alejandro Amenabar /…/ tine mortis sa ne spuna limpede, scolareste, cine-i bun si cine-i rau pe lumea asta.”
Obiceiul este destul de răspîndit în lume… Binînţeles oamenii îl văd – şi iute condamnă – doar la alţii…<<

Comentariul sau a fost de o VOITA IRONIE, pe care eu o apreciez.
Iata un comentariu VOIT INTELEPT: NU EXISTA DREPTATE ABSOLUTA, NU EXISTA ADEVAR ABSOLUT, ELE DIFERA IN FUNCTIE DE OCHII PRIVITORULUI SI ASA VA FI MEREU PENTRU CA OAMENII SUNT SUBIECTIVI.

Arkangell86 ai atacat persoana si nu comentariul pe care l-a scris. A scrie ca cineva s-a exprimat voit intelept este ca si cum ti-ai asuma posesia unei intelepciuni suficient de dezvoltata ca sa iti dai seama daca altcineva o poseda sau nu. Eu nu m-as hazarda sa fac presupuneri despre niciunul dintre cei care si-au postat comentariile aici, ci as aproba sau dezaproba numai parerea referitoare la subiectul care a starnit aceasta discutie. Bineinteles ca ceea ce scriu eu poate fi subiectiv, pentru ca in scrisul si gandirea mea se reflecta educatia si caracterul pe care le posed. In ceea ce priveste homosexualii…aceasta practica este veche si era incurajata in armatele romane si grecesti pentru a-i determina pe osteni sa se apere unul pe celalalt (este pur si simplu istorie). Sa nu te alarmezi…nu sunt lesbiana, dar nu consider ca daca un om este homosexual imi este inferior din punct de vedere intelectual sau al educatiei primite. Stiinta a demonstrat ca tendintele homosexuale sunt datorate in cele mai multe cazuri unor defecte genetice. Iata de ce nu ii consider pacatosi pe toti homosexualii. Nu este vina lor ca nu mai pot fi prefacuti in lut si remodelati dupa matrita heterosexualilor.
Nu ai de unde sa stii daca eu sunt sau nu toleranta. Prefer sa pastrez acest mister…deh asa sunt femeile care nu mai sunt naive…considera misterul a fi un atu. Comentariile mele au fost scrise "ca sa ma aflu in treaba", "din mandrie", "din spirit de fronda" fix in aceeasi masura in care au fost scrise si cele ale celorlalte persoane care au postat aici. Si ca sa iti rezolv un mister sau o nedumerire: am scris comentariile mele pentru ca ma asteptam ca cei care scriu aici sa aiba drept trasatura de capatai TOLERANTA.

Pentru Arkangell86:
Eu consider ca mijlocitoare catre Dumnezeu sunt faptele bune pe care le facem pe parcursul vietii noastre si gandurile curate pe care le avem. Sfintii cei drepti sunt cei de la care invatam ca atribute precum curetenia sufleteasca, bunatatea, dragostea sunt demne de crestini, dar ei nu pot pleda si nu pot negocia in numele nostru atunci cand balanta se va inclina intr-o parte sau in alta. Deci, nu ma intelege gresit, dar povara de a nu fi considerata demna de gratia divina vreau sa mi-o atribui numai mie si nu unui sfant. Eu si numai eu sunt raspunzatoare pentru ceea ce cred, fac, simt si gandesc, iar daca Dumnezeu ma condamna pentru lipsa de credinta, pentru faptele si pentru gandurile mele, nu pot sa consider ca nu am avut un mijlocitor suficient de abil in ceruri. Un sfant poate fi un exemplu, dar nu un mijlocitor.
In ceea ce priveste cele scrise mai sus de tine, consider ca esti subiectiv si ca nu stii sa tii cont de parerea altora.
Ai scos din context parerea mea despre homosexuali si ai interpretat-o cum ai vrut. Eu am scris: <> Si voi ramane la aceasta parere indiferent ce vei scrie despre aceasta minoritate sexuala, cu riscul de a fi mai impocrita “decat prevede legea”. As indrazni sa intreb: care lege prevede ca ceea ce face un om din punct de vedere profesional nu este demn de luat in seama din cauza faptului ca acesta este homosexual? Te rog sa imi dai numarul Monitorului Oficial in care aceasta lege a fost publicata.
Iar ceea ce ai scris: <>, ma amuza. Astfel de asocieri nu fac decat sa iti arunce discursul scris in derizoriu.Inca o data iti scriu: dezvata-te in a ataca persoana, adu argumente impotriva a ceea ce a scris, daca vrei sa iasa ceva constructiv din asta. Daca nu: “it is your choice”. Dumnezeu ne-a creat posesori ai liberului arbitru.
Oricum, citind ceea ce ai scris, am decis ca acesta sa fie ultimul meu raspuns care sa iti fie adresat, pentru ca celor care nu stiu sa poarte un dialog nu are rost sa le raspund.

Cu respect si dragoste pentru diversitatea in opinie,

Alexandra

Femeie nerusinata! Am sa ma rog lui Dumnezeu sa te lumineze ca sa intelegi ce boala grea a sufletului este homosexualitatea. Citeste-l pe Sf. Apostol Pavel si intelege. Apoi adu-ti aminte de cuvintele Mantuitorului despre cum omul rau scoate din inima sa cele rele, pe cand cel bun, pe cele bune.

Homosexualitaea este un pacat si o boala grea a sufletului. Iar daca Amenabar ataca pe crestini, are foarte mare legatura cu faptul ca este gay. Cine, daca nu Biserica Crestina mai condamna atat de grav homosexualitatea. Si mai spui ca nu are nici o legatura aceasta productie cu orientarea lui sexuala?

Apoi in legatura cu atacul persoanei si nu al cuvintelor…. Pai tot Sf. Pavel, la I Corinteni spune ca “a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii aceteia”. Ti-e comod sa ne invartim in jurul cozii pe pe marginea unei logici trunchiate, sa ne “batem” pe argumente..dar si sectarii lupta pe argumente din aceeasi Scriptura. Atac persoana si nu cuvintele, pentru ca nu vreau sa demonstrez ca sunt mai inteligent decat tine, ci pentru ca este evident ca tu, nu cuvintele tale au nevoie de terapie duhovniceasca. Cuvintele sunt produsul firesc a ceea ce esti tu. Daca tu ai fi sanatoasa, si cuvintele tale ar fi sanatoase, dar din pacate nu este cazul aici.

Pot spune ca te respect ca fiinta creata de Dumnezeu, dar nu ca am respect pentru conceptiile tale, pentru ca as minti…pentru tine cuvintele Mantuitorului si ale Sfintilor Apostoli nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. dar o sa ma rog pentru tine.

Daca nu vrei, nu mai raspunde. ia si spovedeste-te si cauta adevarul si sanatatea sufletului, nu cauta sa fii in ton cu mizeriile lumii moderne.

Cu durere,

Teodor

M-am enervat si a iesit ce a iesit. Chiar va rog sincer, daca considerati de cuviinta, sa stergeti ultimul meu comentariu. Nu ma supar. Eu l-as sterge..cel putin partea in care o jignesc..

Dar..

Credeti ca indreptare cauta ea, parinte?

Nu e prima polemica de acest gen pe care o am cu oameni cu astfel de perspective. Cauta doar sa sfideze, formuland exprimari cat mai inteligente, pe care, unii mai slabi, le iau de bune…asta ma enerveaza.

In fine, nu mai zic nimic. aveti dreptate sa ma dojeniti, recunosc. Poate ca ar trebui sa fiu mai temperat, ca doar n-oi fi vreun sfant.

La o conferinta la Cannes, Amenabar zicea:
“I was brought up Christian, then I was agnostic and then I realized I was atheist. But we have actors [in ‘Agora’] who are Christian. This movie is about fundamentalism and hate.”

Dar…

http://www.christiantelegraph.com/issue7229.html

Extrase:

“The president of the Religious Anti-Defamation Observatory, Antonio Alonso Marcos, has sent an open letter to Amenabar, also know for his pro-euthanasia film “The Sea Inside,” denouncing the film’s anti-Christian bias.

“The reason for my letter is to make you realize something that you already know but have dismissed as unimportant: your film is going to awaken hatred against Christians in today’s society. You present a biased view of the relationship between science and the Church, between faith and reason. It has been pointed out to you directly and indirectly, and you have used a somewhat vague excuse and looked the other way,” Marcos wrote.

Marcos reminded Amenabar of the comments made by people who have already seen a private screening of the film and which Amenabar himself echoed during a television interview.

During the interview he said, “At the end of the film, people sitting near me said Christians are bunch of SOBs.”

“This has been and will be the reaction of the public in general, and you know it,” Marcos said in his letter. “Is that what you were looking for? To throw manure on an institution that today helps millions of human beings to live and enjoy life to the fullest?” he asked the director.”

Scopul nu scuza mijloacele. Daca avea o idee buna, putea sa o ecranizeze si fara sa-i amestece pe crestini.
Chiar daca a avut intentii nobile, sa traga “inca” un semnal de alarma asupra fundamentalismului si urii…(oare impotriva cui?…in fine..), nu cred ca avea dreptul sa ponegreasca pe crestini. Adica nu e ca si cum crestinismul ar fi un mizilic, religia Somaliei, o bucata de branza sau o carpa lepadata, de care iti poti bate joc, ca oricum nu va interesa pe nimeni.
Pe Amenabar nu l-a interesat faptul ca numele de crestin va ajunge in sens negativ pe multe buze dupa vizionarea filmului. Pentru ca el nu crede in Dumnezeu..

Dar oare acest lucru il dezvinovateste in vreun fel?

Oare noi crestinii, asa buni-rai cum suntem, cu dragoste sau fara dragoste, nu ne este permis sa ne aparam impotriva defaimarilor, macar pentru ca cei mai slabi dintre noi sa nu ne pierdem reperele..

Ce-l impiedica pe Amenabar sa faca un film despre talibani sau oricare teroristi ai zilelor noastre. In ce fel sunt crestinii teroristi? Chiar nu inteleg..
Amenabar a facut o greseala pe care nu vrea sa o recunoasca.. In toate colturile lumii, dupa vizionarea filmului, crestinii sunt blamati. De ce, Alexandra, de ce? Cu siguranta, inca o palma data lui Hristos. Pentru ce? Ce l-a determinat sa loveasca crestinismul si nu in alta religie? Oare a tras la sorti cand a trebuit sa se decida ce religie sa denigreze? Pentru ca, oricat ar spune el ca nu a vrut sa denigreze nimic si pe nimeni, orice om matur si cu bun simt ar fi putut prevedea repercusiunile acestei ecranizari.

Asa e parinte, din pacate stau prost cu dragostea. Dar nu e ca si cum ar fi floare la ureche.. Incerc, chiar daca nu se vede..

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Chiril al Alexandriei, sfantul batjocorit in filmul Agora.

Sfântul Chiril al Alexandriei este sărbătorit astăzi, 9 iunie, de către Biserica Ortodoxă. Unul dintre străluciţii teologi ai veacului al V-lea, Sfântul Chiril rămâne în istoria gândirii creştine datorită atitudinii ferme în apărarea ortodoxiei şi a învăţăturii drepte împotriva ereziei lui Nestorie. Părintele nostru între sfinţi Chiril al Alexandriei a fost Patriarh al Alexandriei pe vremea când aceasta era la apogeul influenţei şi puterii sale în sânul Imperiului Roman. Sfântul Chiril a fost un scriitor prolific, el fiind şi protagonistul principal al controverselor hristologice din secolele al IV-lea şi al V-lea. A fost figura centrală a Sinodului de la Efes din 431 care a culminat cu îndepărtarea lui Nestorie din scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului. Sfântul Chiril este unul din Părinţii Bisericii şi faima sa în lumea ortodoxă i-a adus numele de \”Pecete a tuturor Părinţilor\”. Este sărbătorit atât în ziua de 9 iunie cât şi pe data de 18 ianuarie împreună cu Sf. Atanasie al Alexandriei. Sf. Chiril s-a născut în jurul anului 378 într-o localitate mică din Egipt, Theodosios, aproape de Malalla el Kobra din zilele noastre. Fratele mamei sale, preotul Teofil, s-a ridicat până la puternica poziţie de Patriarh al Alexandriei. Rămânând în preajma fratelui ei, acesta a supravegheat buna educaţie a lui Chiril. Educaţia sa, reflectată în scrierile sale, dovedeşte cunoaşterea scriitorilor creştini ai vremii, printre care Eusebiu de Cezareea, Origen, Didim cel Orb precum şi a scriitorilor Bisericii alexandrine. Bogata sa corespondenţă cu Episcopul Celestin al Romei face dovada unei profunde cunoaşteri a limbii latine. Educaţia pe care a primit-o era specifică epocii sale: între 390-392, când avea 12-14, ani a făcut studii de gramatică, între 393-397, de la 15 la 20 ani, a făcut Retorică (ştiinţele umaniste de astăzi), şi între 398-402 a făcut studii biblice şi de teologie creştină. A fost tuns citeţ de către unchiul său Teofil în Biserica Alexandriei şi, sub îndrumarea lui, şi-a sporit cunoaşterea şi a urcat treptele ierarhice. L-a sprijinit pe unchiul său în îndepărtarea sfântului Ioan Hrisostom din funcţia de Arhiepiscop al Constantinopolului, problema fiind de ordin administrativ şi nu doctrinar; de altfel, mai târziu Sf. Chiril a sprijinit întoarcerea Sf. Ioan Hrisostom, arătând curţii imperiale puritatea doctrinei acestuia ca fiind opusă credinţei neortodoxe a lui Nestorie. După moartea patriarhului Teofil, la 15 octombrie 412, Sf. Chiril a fost proclamat şi a devenit patriarh la 18 octombrie 412, în ciuda opoziţiei îndârjite a susţinătorilor candidatului arhidiacon Timotei în atmosfera instabilă a Alexandriei. Astfel, Sf. Chiril a fost succesorul Patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei, având o poziţie puternică şi influentă, concurând-o pe cea de Prefect al oraşului. În primii săi ani de patriarhat a fost prins în problemele unui oraş cosmopolit în care animozităţile dintre diferitele partide creştine, evrei şi păgâni luau adesea forme violente. Acestea se suprapuneau pe fondul rivalităţii dintre Alexandria şi Constantinopol şi pe cel al conflictului dintre şcolile alexandrină şi antiohiană în ceea ce priveşte gândirea eclezială, evlavia şi discursul teologic. Aceste probleme s-au acutizat în 428 când scaunul din Constantinopol a devenit vacant. Nestorie, ca reprezentant al partidului antiohian, a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Constantinopolului la 10 aprilie 428 şi a inflamat şi mai mult spiritele susţinând că termenul Theokotos (Născătoare de Dumnezeu) nu reflectă în mod adecvat poziţia Fecioarei Maria în relaţia sa cu Iisus Hristos. Astfel, Sf.Chiril şi partidul alexandrin şi-au încrucişat săbiile cu cei din partidul antiohian la curtea imperială. După multe frământări, Augusta Pulcheria, sora mai mare a împăratului Teodosie al II-lea, l-a susţinul pe Sf. Chiril împotriva lui Nestorie. Pentru a-l îndepărta pe Sf. Chiril, Nestorie i-a sugerat împăratului să convoace un sinod ecumenic la Constantinopol. Dar împăratul Teodosie a convocat sinodul la Efes, o regiune în care Sf. Chiril era apreciat. După luni întregi de dezbateri, Sinodul din 431 a sfârşit prin a-l îndepărta pe Nestorie din scaunul său şi a-l trimite în exil. Sf. Chiril a murit la 27 iunie 444, dar controversele au continuat şi în deceniile următoare, de la Sinodul tâlhăresc de la Efes din 449 până la Sinodul din Calcedon din 451, şi chiar mult după acesta.

Sursa: Sinaxar
Data: 2010-06-09