Deterministul nu crede in apelul la vointa, dar crede in schimbarea mediului. El nu trebuie sa spuna pacatosului “Du-te si nu mai pacatui”, fiindca pacatosul n-o poate face. Dar il poate pune in ulei fierbinte, fiindca uleiul fierbinte este mediul inconjurator. Stelele nu vor fi pentru avar decat stropi in bezna mintii sale; chipul mamei sale va fi doar o schita a condeiului sau bolnav pe peretii celulei. Dar pe aceasta celula va sta scris, pe buna dreptate: “Crede in el insusi”.

Lumea moderna nu este “rea”; in anumite privinte, e “prea buna”. E plina de virtuti dezlantuite si risipite. Cand erezia zguduie comunitatea (Reforma vroia sa scada burta papei), nu doar viciile sunt date la o parte. Viciile sunt indepartate, e adevarat, dar ele ratacesc si fac pagube. Dar e riscant sa nu pierzi si virtutile, ele ratacind si mai grozav.

Avarul ataca crestinismul pentru ca e innebunit de virtutea caritatii. Are strania idee ca ar fi mai usor iertate pacatele spunand ca nu exista pacate de iertat. Este singurul crestin timpuriu care ar fi trebuit sa fie cu adevarat mancat de lei. Avarul nu intelege ca smerenia este o restrangere a arogantei si a nemasurarii poftei omului. Se autodepaseste doar cu nevoi inventate de el insusi. Chiar puterea sa de a se bucura i-a distrus pe jumatate bucuriile. Cautand doar placerea, a omis surpriza. Nu pricepe ca daca isi face propria sa lume mai mare, e obligat sa se faca pe sine mai mic.

Umilinta nelalocul ei muta modestia din organul ambitiei. Mi se cuvine sa ma indoiesc de mine, niciodata de adevar. Smerenia poate deveni un impuls de neoprit, nu un cui in talpa. Pot pune la indoiala propriile eforturi, dar nu propriile tinte. “Inteleptii” care nu vad nici un raspuns la “enigma religiei” nu sufera din cauza ca nu vad raspunsul, ci pentru ca nu vad enigma. Filosoful evolutionist intoarce pe dos maxima; ce a iesit, priviti: “Nu exist, deci nu pot gandi”.

Ruina mentala e lucrata de ratiunea nestapanita, nu de imaginatia nestapanita. Un om nu innebuneste fiindca face o statuie inalta de 500 de metri, dar poate innebuni daca o gandeste in inchi patrati. Egoistul considera viata un razboi fara mila, apoi isi da toata silinta sa ne antreneze pentru razboi. Nu actionez pentru fericirea mea decat impins de vointa: nu spun “Gemul ma face fericit”, ci “Vreau gem”.

Razvratitul impotriva a toate isi pierde dreptul de a se razvrati impotriva a ceva anume. Pildele biblice ne spun ca nu pamantul judeca cerurile, ci invers. Si povestile profane ne invata ceva: ca un lucru trebuie iubit inainte de a fi demn de iubire (“Frumoasa si bestia”) sau ca omul este binecuvantat cu toate darurile la nastere, dar sortit mortii si ca moartea poate fi imblanzita in somn (“Frumoasa din padurea adormita”).

Viata e suficient de interesanta. Un copil de sapte ani e captivat daca i se spune ca George a deschis o usa si a vazut un balaur. Insa un copil de trei ani e fascinat daca i se spune ca George a deschis o usa. Tot ce numim extaz nu inseamna decat ca, pentru o clipa, ne-am amintit ca am uitat. Lumea poate fi un soc uneori, dar nu socanta. Existenta este o surpriza, dar una placuta.

Nu inteleg fericirea uneori, pentru ca se sprijina pe o conditie de neinteles. Nu inteleg suferinta. Mistere acceptate doar prin credinta. O cutie e deschisa si toate relele zboara afara. Un cuvant e uitat si pier cetati. O lampa e aprinsa si iubirea dispare. O floare e smulsa si oamenii sufera. Asta e in legende. Un mar e mancat si omul pierde Raiul, neascultand porunca. Pierdere temporara. Pot intra in Eden, dar as fi nebun sa cred ca o pot face prin cinci porti deodata. Exista o singura intrare legitima, restul sunt naluciri.

Pot plati pentru un apus de soare? Da, nefiind ipocrit. Scutind lumea de raul meu. Soarele rasare nesmintit zi de zi si nu se satura niciodata de rasarit. Rutina nu se datoreaza unei lipse de vlaga, ci iuresului vietii. Un copil da ritmic din picioare din exces, nu din lipsa. Isi doreste lucruri repetate si neschimbate. Copilul isi doreste adesea “Mai fa o data”, iar maturul “mai face o data”. E posibil ca Neatinsul sa ii spuna soarelui in fiecare dimineata “Mai fa o data”. Un crestin nu se plictiseste, el creste. Aud de multe tinere sperante care nu s-au mai lansat, nu au mai confirmat, ci sunt un pariu pierdut. Un-Mare-Om-care-ar-fi-putut-sa-fie se plictiseste de vicii si nu mai e fascinat de mister.

Cand oamenii au facut o zi sfanta pentru cer (“holy day”, praznic), au transformat-o repede intr-o sarbatoare pentru oameni (“holiday”, vacanta). Plictisitul jigneste orice floare, refuzand sa gaseasca o motivatie de dragul ei. Cand un om se spanzura de un copac, frunzele ar trebui sa cada de manie, iar pasarile sa zboare furioase. Ipocritul crede ca daca soarele provoaca oamenilor insolatie, poate si el sa ii dea vecinului niste pojar. Crede ca daca se spune ca luna ii face pe oameni nebuni, isi poate innebuni si el sotia.

Credinta are o elaborare de doctrine si detalii, care ii tulbura atat de mult pe cei ce admira crestinismul fara sa creada in el. Am o credinta si ma mandresc de complexitatea ei, asa cum savantii sunt mandri de complexitatea stiintei. Daca o cheie se potriveste la o broasca, stiu ca este cheia cea buna. Daca interoghez pe cineva de ce prefera civilizatia salbaticiei, ar sari de la un raspuns la altul: exista raftul de carti, caldura in casa iarna, pianele si politistii. Tocmai aceasta multitudine de dovezi care ar trebui sa faca raspunsul zdrobitor, il face, de fapt, imposibil. Toate drumurile duc la Roma, iata de ce eu nu am ajuns inca acolo.

“Cel ce isi va pierde viata si-o va salva”. Iata o mostra de misticism pentru sfinti si un sfat de fiecare zi pentru marinari si alpinisti. In bisericile vechi (de exemplu, Ocolisel) de lemn trebuia sa te apleci pentru a intra in Casa Stapanului, sa te smeresti. Alice a trebuit sa se micsoreze daca a vrut sa devina Alice din Tara Minunilor, nu doar plictisita cititoare a unei carti fara poze. Ateul spune “dincolo de bine si de rau”, pentru ca nu are curajul sa spuna “mai bun decat binele si raul”.

Cresterea duhovniceasca inseamna ca mergem nesmintit spre Noul Ierusalim. Ce facem dupa prima curba? Ne indepartam de destinatia dorita. Nu schimbam realitatea pentru a o potrivi idealului; in comoditatea noastra pacatoasa, schimbam idealul, e mai usor.

Raul e o problema de alegere activa, in vreme ce viata nu e. Eu pot sa stau linistit sa astept sa fiu vindecat de o boala. Dar nu am voie sa fiu linistit daca doresc sa fiu vindecat de un pacat. Pacientul este intr-o stare pasiva, pe cand pacatosul e intr-o stare activa. Daca vreau sa scap de gripa, sunt pacient; daca vreau sa scap de un pacat, trebuie sa fiu impacient. Sa fiu impacient cu pacatul.

Singura carare neintunecata care a strabatut Evul Intunecat este credinta. Cum pot ateii spune ca Biserica ne intoarce la medievalism? Ea e singura care ne-a scos vreodata din el. Lumea antica pagana a fost o barca scufundata. Constantin a pus o cruce pe catargul ei si a transformat acea epava intr-un submarin. Arca lui Hristos supravietuieste sub povara apelor. Noi, toti cei numiti de musulmani “anassara” (nazarineni, crestini, adepti ai Nazarineanului) ne bucuram la fiecare inminunare euharistica.