Răspunsul este deci că nu pleacă, ci devine

„Părintele Lavrentie al Cernigovului dădea pisoiului bunătăţi, iar când a murit stareţul, pisoiul nu pleca de la sicriu şi i-a arătat devotament şi după moarte, stând câteva zile lângă mormântul lui, apoi sub geamurile chiliei lui, după care la scurt timp a murit de tristeţe cu lăbuţele şi boticul aşezate pepragul chiliei Părintelui. Pe vrăbii le hrănea cu grăunţe, iar dacă ele începeau a se certa între ele, Părintele le despărţea, spunea să vină câte două-trei să mănânce, şi aşa se petrecea. Iar când scoteau sicriul Părintelui din chilie zburau deasupra sicriului şi ciripeau a jale, petrecându-l pe ultimul drum pe acela care le-a iubit şi le-a hrănit.”

http://www.scribd.com/doc/2160167/Sf-Lavrentie-de-Cernigov-Viata-invataturile-si-minunile

da, slava Domnului ca am unde ma duce! parca aveai si tu nevoie de un Parinte… te arunc in scaldatoare?

@ Cami

ai dreptate, era si un catelush, de fapt doi, insa nu mi-au dat voie sa scriu despre ei. momentan. au spus ca ei vor exclusivitate, nu sa-i amestec in povesti cu matze si vrabiutze. deh, orgoliosi nevoie mare…