pridvorul lui laurentiu dumitru

@ alexander

Voi fi offtopic! Iertare! IPS Bartolomeu Anania spune in Memorii lucruri mai grave decat… tutunul si alcoolul. In plus, nu este in sinaxare. Nu ar fi nici primul, nici ultimul calugar/ierarh cu neputinta asta, fata de care, pe alte meleaguri ortodoxe, exista o mai mare ingaduinta.

De altfel, eu nu am nimic cu pipa cu pricina, Bunul Dumnezeu, stim bine, isi poate alege mucenici nu doar dintre fumatori, ci chiar dintre pagani. Se putea evita aspectul acesta care, pana la urma, ramane irelevant in economia filmului, dar poate sminti pe unii. Personal ma indoiesc ca Sfantul Mitropolit Filip ar fi fost fumator. Oricum nu pipa aceea e problema filmului, vezi te rog comentariul lui hristofor pe blogul Popas alternativ! http://hristofor.wordpress.com/2010/01/11/altfel-despre-tarul-sau-ostrov-ul-scufundat/

L.

am comentat si pe blogul respectiv. Chiar de doua ori

Doamne ajuta!

Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni! Vreau doar sa-mi spun si eu parerea.
Am vizionat filmul si am fost oarecum mahnit la finalul lui.
Nu poate exista nici-o comparatie intre Ostrov si filmul acesta.
Cred ca totul a fost dus la extrem.
Nu mi s-a parut un film care ar prezenta realitatea. Cand ne propunem sa prezentam credinta ortodoxa, sfintenia unui om samd trebuie sa avem in vedere multe aspecte. Pur si simplu filmul nu mi-a placut.
Faza cu pipa n-am vazut-o – poate mi-a scapat.
Dar in momentul asta n-as recomanda nimanui acest film.
Atata tot.

Doamne miluieste-ma!

Cristian

Cata subtilitate. Ce mici suntem si ce putin intelegem.

Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe cei care cu pretul disputelor, jignirilor si a altora asemanatoare, ne arata adevarul. Ma refer aici la d-voastra dle Laurentiu dar si la comentariul facut de parintele M. A. Aldea http://groups.google.com/group/ortodoxia/browse_thread/thread/6fbcda3e675456b9

Sarutmana parinte Aldea. Dumnezeu sa va intareasca si pe viitor.

Ne trebuie adevar, nu ifose istorice interesante la auz despre provenienta noastra a romanilor si a limbii noastre.

Idem si despre subiectul in cauza.

@ina: nu m-ai inteles. ispita era sa-l “judec” pe IPS si imi propusesem sa vorbesc cu parintele duhovnic.
si pe drumul spre sfintia sa mi-am zis:
“bai, prostule, pai tu nu rezistai juma de ora la o ancheta din aia…”
asa ca m-am lecuit

e foarte posibil sa se fi scos din film secventele respective (daca au fost filmate si nu doar fotografiate), nici eu nu le-am remarcat.

frate Laurentiu, nu va inteleg reactia, dar va astept totusi cu o opinie dupa ce veti fi vizionat filmul.

@LD: in legatura cu “denaturarea adevarului”, asa cum scrie pe blogul respectiv preluand din presa ruseasca, iata fragmente din Sinaxarul de la Radonej care confirma moartea de mucenic a Sf. Mitropolit Filip

Eu din filmul Ostrovul nu am inteles nimic.
Imagini superbe, picturale, scenariul bun, dar…
Omu ala care scoate demoni si are darul inainte vederii, nu era nici calugar, nu era spovedit de juma de viata, deci nici impartasit, si a si murit asa caci nu a vrut sa se spovedeasca la staretul schitului.
Poate am avut eu o traducere proasta, dar eu asa am inteles.
Scena aia cu scoaterea demonului e hilara. Pai din cate stiu eu, asa ceva fac doar calugari sau preoti incercati cu pregatiri speciale, nu cateva rugaciuni acolo, stat in genunchi si nu mai stiu ce. Iti da senzatia ca oricine se poate apuca de asa ceva, din ce vezi in film.
Se induce ideea ca omu ala s-a mantuit, desi nu a mers dupa randuiala ortodoxa, ca era un sfant.
Pe mine m-a contrariat.

Mai oameni buni, acest film poate concura la Oscar! Are tot ce ii trebuie: actori adevarati, scenete superbe, o poveste uluitoare si deosebit de captivanta.

Fuma sau nu Sf. Filip? Noi romanii nu stim! Poate rusii stiu mai bine din documentele lor. Poate chiar fuma! Dar si ce daca fuma? A ajuns sfant? A ajuns! Noi avem mai multe patimi si poate mai grele ca fumatul si ne-am dori noi sfintenia…

Eu am vazut filmul! Foarte foarte frumos! Va asteptati ca un regizor sa scoata in evidenta doar partea pozitiva, frumoasa a istoriei Bisericii? Oricum filmul e foarte reusit! Si o lectie de istorie, si o lectie de smerenie, si o lectie de curaj. Iti arata ce fel de crestin sa fii: nu fals ca tarul ci finut, intelept, smerit, indurator si curajos ca Sf. Filip si ceilalti mucenici din filip care au primit moartea pe nedrept!

Nu ma lungesc!

Urmariti filmul! Merita!

Intre altele va astept si intr-un pelerinaj in Bucovina 13-14 Februarie http://paginadefolos.blogspot.com/2010/01/pelerinaj-bucovina13-14-febr-2010.html

“Parereamea”, poate asta te va ajuta un pic:
http://rafailnoica.wordpress.com/2008/12/24/parintele-rafail-noica-interviu-despre-filmul-ostrov-insula/

Cred ca barim cate pacate a marturisit vladica Bartolomeu in Memorii ii vor fi iertate de Dumnezeu, la cata judecata si-a luat de la oameni!
Ba il banuiesc ca de aia si-a si scris memoriile! )

Au fost si Sfinti Imparati precum Sfantul Constantin cel Mare sau Sfantul Teodosie.
Si altii pe care nu ii stiu.
Sa nu se zica ca nu se poate sa fie stat crestin ortodox.
Sfantul Imparat Constantin cel Mare venind la putere a interzis torturile fizice si inspirat de preabunul Dumnezeu a lucrat si alte masuri sociale.

Parintele Rafail vede aspecte foarte frumoase din filmul Ostrov, dar sa fim circumspecti! La intrebarea Ce sa fac ca sa ma mantuiesc? actorul principal raspunde: sa nu pacatuiesti prea mult!
Acesta iti da tie celui ce vezi filmul, un confort, nu pacatuesc prea mult! cel viclean stie bine sa amestece lucrurile si sa le facva credibile! Nu uitati de bataia de joc la adresa lui Hristos din filmul patimile lui Iisus! a lui Gipson!
Nu stiu cati stiu dar filmul seamana perfect cu descrierea Talmudica a vietii lui Hristos! Un Hristos care va fi batjocorit de oamnei si de diavol in ultimul hal., ca apoi sa vedem o semiinviere la sfarsit!
Intrebandu-l pe pr Iustin Parvu ce parere are despre filmul Patimile mi-a raspuns ca : sa ne limitam la Evanghelii, restul e desertaciune si viclenie !!!

Pacatele mici ne ingroapa in pacatele cele mari. Si eu nu mai vreau sa ma uit la film, nu vreau sa ma smintesc, astai motivul, iar daca pricina cu fumatul e adevarata, sincer nu trebuia aratata, sminteste.

Am vazut filmul, imaginea prezentata de dumneavoastra … cu pipa … NU EXISTA IN FILM. Va rog, inainte de a desfiinta truda de cateva luni a unui manunchi de oameni, care se straduiesc sa aduca in atentia publicului altceva decat promiscuitatea promovata cu insistenta atat la TV cat si in salile de cinematograf, va rog, incercati sa vizionati filmul.
Dar, nu cu ochi critic, ci cu dragoste.
Mie mi-a placut filmul, in el vad nu doar portretul si diabolica stapanire a autointitulatului Tar Ivan (tsar – vine de la Cezar), dar intrevad si ororile lagarelor comuniste, caci tot de “tradare” si “tradatori” erau acuzati si detinutii politici ai regimului comunist de oriunde.
Filmul ne poate ajuta sa vedem cat de absurd si diabolic este sa imparti lumea in doua tabere : EU/NOI si Ceilalti – care daca nu-s ca noi si cu noi, inseamna ca sunt impotriva noastra deci, musai trebuiesc anihilati.
Si ne mai arata ceva filmul, foarte important: ca nu tot omul care zice “Doamne, Doamne” primeste ajutor de la Dumnezeu, cata vreme prin fapte nu arata dragoste pentru semeni ci doar vointa nestapanita de a fi el, omul, un dumnezeu, care sa impuna chiar cu violenta tuturor doar modul sau de a intelege lumea (a se vedea tzarul, care tare mult se mai ruga, varsa si lacrimi, se canonisea in haine aspre, dar nu avea pic de vointa sa vada ca nu slujeste Preasfintei Treimi ci, dimptriva, unui cu totul altfel de “domn”.)

si in celalat blog de care vorbiti ( a lui Hristofor@gmail.com) numai prostii debiteaza domnul,
adiac eu din film nu am intels ca pop rus era o gloata de salbatici, ci ca numai acei opricinici erau sadici si sangerosi, asta o fi inteles domnul…sau ca in ostrovul sunt subtile inselari ..(scoase de ratiunea multora ca el)…cert e ca dupa Ostrovul m am dus sa ma spovedesc, ceea ce nu facusem de cateva luni..( si totusi merg la biserica)..!!!

La fel ca si Laurentiu ma asteptam la cu totul altceva. Ce a scris Laurentiu despre film e exact dezamagirea care am simtit-o si eu. Ce ne asteptam dupa acest film? Nu stiu sa explic sentimentul, dar doream ceva crestin asa cum am simtit filmul Ostrovul. Ori filmul arata din nou cat de impertinenti sunt unii ortodocsi in fata lui Dumnezeu ceea ce din nou luam o nota proasta in fata lumii asteia. Din punct de vedere artistic e bun, dar nu ma interesa asta atat de mult. Ca sa dau nota la figuratia artistica sunt o gramada de filme care smintesc destul mintile oamenilor.
Daca vorbiti de habotnicie la Laurentiu inseamna ca aveti o problema.

Laurentiu, te imbratisez cu drag, ma bucur ca ai revenit cu postarea respectiva – dupa ce ai constatat care este adevarul despre acest film.

Bucurie sfanta, sa ai, alaturi de cei dragi!

Si, asa cum ai rezistat ( si pe net)atatia ani, dovedind ca esti un ortodox traitor si marturisitor, tot asa nu te lasa (in continuare) intimidat de atribute gen…”habotnic” caci, Imparatia nu este pentru caldicei ci pentru cei ce O cauta cu sinceritate si care-L marturisesc pe HRISTOS cu orice pret.

Sa nu uitam ce spune Mantuitorul: “In lume necazuri veti avea dar indrazniti, EU am biruit lumea”

si “Acolo unde este Stapanul acolo va fi si sluga Sa” .

As vrea sa-mi raspunda cei ce au pomenit de habotnicie….Cum l-ati califica pe Sfantul Nicolae pentru palma pe care i-a ars-o lui Arie?…..
No comment!

Cu ganduri bune,
Elena G.

Elena G, bine ochit. Mi-ai luat-o inainte.

Putin ortodox de te exprimi si deja ne ajung la urechi invective ca fanatic, religios, habotnic.

In vremea noastra habotnic?

Doamne ajuta

waw, ia uite, 39 de mesaje! O fi asta al 40-lea comment?
)

Sa intru si eu in vorba? As fi intrt ieri dar m-am razgandit. Multe discutii, frate. Ce folos inca una, in plus sau in minus!?

Filmul e greu de privit. Mi-a fost greu sa il vad, desi scene de violenta am vazut in multe filme din copilaria si adolescenta mea, parca ma obosesc deja. Nu doream sa vad iar astfel de scene. Insa regizorul asa i-a pus sa joace si actorii au jucat. S-au jucat. Cu ei, ei intre ei, cu pipa, cu rolul, cu hainele de epoca, cu de toate.
Apoi s-a dat filmul. Oamenii l-au vazut si s-au pus pe discutat.
Unul zice ca-i place, altul zice ca mai bine era daca nu se facea, etc. Apoi oamenii o iau de la capat. Isi dau cu parerea ajungand sa judece oamenii care isi dau cu parerea.
“Zece intelepti nu pot descurca ceea ce un nebun reuseste sa incurce”. Iar regizorul incurca multe, nu-i asa?

Exista prieteni care s-au despartit dezbatand niste idei. Merita?
Mai de pret este dragostea decat dreptatea. Dar noi stim asta, nu-i asa? Doar ca mai uitam din cand in cand.

Pentru mine ideea principala din cele doua filme: Tarul si Ostrovul este diferenta dintre judecata lui Dumnezeu si judecata oamenilor.
In Tarul se arata cum chiar cel care citeste si citeaza zilnic Sf. Scriptura (interpretand-o dupa mintea lui) si merge la slujbe cerand binecuvantare (formal), dar ale carui fapte sunt potrivnice Scripturii nu va putea intelege (nu va vrea sa inteleaga) cand se afla in prezenta unui sfant si va fi judecat de Dumnezeu pentru aceste fapte si nu pentru cultura lui teologica.
Filmul mi se pare un apel la cautarea si insusirea adevaratelor valori crestine. In realizarea lui s-ar putea sa fie aspecte “subtile” care mie mi-au scapat, dar ceea ce am scris mai sus este ceea ce am vrut eu sa inteleg si sa imi insusesc din filmul respectiv.

pentru prima Elena G- a doua Elena..parerile cu spoveditu tine le pt tine, am vrut sa spun ca ostrovu are un mesaj frumos, vis a vis de replicile unor ca ar avea subtile inselari…

http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/98705-sfantul-mitropolit-filip

am uitat sa-ti spun: Ostrov te invata sa-ti duci crucea, fara sa cartesti, pana la ultima suflare, sa nu te revolti niciodata decat impotriva pacatului, mereu sa-ti plangi pacatele, caci nu este om fara de pacat. Te invata trairea simpla, curata, Ortodoxa.
Pr Timotei: Parintele Anatoli ii raspunde celui care l-a intrebat cum sa traiasca: sa traiesti cum poti, dar sa pacatuiesti cat mai putin; asa am retinut eu. Si nu avea dreptate? Care nu pacatuim ? Nimeni nu este fara de pacat, si o stiti mai bine decat mine, ca la dv vin oamenii sa-si spuna pacatele.

Daca priviti atent este aceeasi pipa ca in fotografia de aici http://en.wikipedia.org/wiki/Oleg_Yankovsky . Sunt fotografii de pe platou, regizate dar nu prea inspirate din cate vad, fiecare productie are un departament care se ocupa cu asa ceva.
Laurentiu, cred ca il tratezi cam dur pe Mamonov, si aici face un rol de zile mari. Intre patimi si credinta, nebunie si intelepciune, tocmai prin ceea ce este Mamonov reuseste sa isi construiasca rolul, nu este doar actor, este si un crestin ortodox traitor.
Da, el a fost un celebru star rock in Rusia dar s-a convertit la ortodoxie, acum a parasit Moscova si traieste izolat intr-un satuc, aproape de mai multe manastiri ortodoxe. In fiecare interviu marturiseste si predica tinerilor si ceea ce este foarte important, este o prezenta ortodoxa vie.
Oleg Yankovsky a murit in mai 2009, Dumnezeu sa ii ierte cele rele! Il mai puteti vedea in “Oglinda” si “Nostalgia” lui Tarkovsky.
Despre Sfantul Mitropolit Filip am postat pe blog sinaxarul.

Ma uimeste cum nimeni nu s-a sezizat cand fratele Laurentiu a postat aci pe blog tabara cavalereasca,aia de la Postavaru (se vede de la o posta ca e organizata de ordine cavaleresti apostate din BC) da toti sar sa atace crestinii ortodocsi din Rusia.

Mie mi s-a parut un film despre Sfantul Mitropolit Filip. Si despre atitudinile pe care le pot avea crestinii in fata unui regim care li se impotriveste. Foarte folositor. Doamne ajuta!

@ Andrei
” o interpretare artistica, deci regizorul are mana libera in a interpreta cum doresete viata SF Filip, insa repet e un film de bun simt care nu aduce atingere Ortodoxiei. ( PAREREA MEA )”

Nimeni nu are mana libera sa schimbe sau sa adauge ceva la viata unui sfant. In Biserica Ortodoxa se manifesta o GRIJA DEOSEBITA ptr transmiterea izvoarelor ce vorbesc despre sfinti.

Uite ce scrie cu majuscule sf Dimitrie al Rostovului pe prima pagina a Vietilor Sfintilor scrise de el: “FIE SA NU GRAIESC NICI O MINCIUNA DESPRE VREUN SFANT”

Cititi in acest context Viata si lucrarile p Serafim Rose pagina 634.

Nu suntem nici habotnici nici rai cand criticam tigara fie pusa ea si cu photoshopul in gura actorului. Fiind vorba de un film ortodox, atentia trebuie sa fie mult mai mare.

Doamne ajuta

Am citit si eu “criticile rusilor” si pot spune ca nu sunt de acord cu ei, la urma urmei ei l-au numit Ivan cel Groaznic. Cind am mers in pelerinaj in Rusia, in multe locuri am auzit vorbindu-se de Ivan Groznai..- el personal i-a taiat capul Sf Cornelie de la Minastirea Pscok pt ca cineva ii spusese ca SF Cornelie a pactizat cu polonezii, Ce se spune in film de Sf Filip, inca mai rau, ni s-au spus de parintii romani si rusi de la Solovat, Pscok,etc…sunt unele lucruri ce nu apar in film : Sf Filip nu a vrut sa fie mitropolit dar intr-o vedenie i s-a aratat Mintuitorul cu coroana de spini si cu Crucea in spate – atunci el a primit intelegind ca aceasta ii va fi spre mucenicie. Si istoria cu ursul : sf Filip a fost inchis cu un urs flamind si violent multe zile, fara ca ursul sa-i faca nimic…Dar la urma urmei e doar un film, mi se pare ca si asa au facut totusi mult.
La Muzeul Tretiakov din Moscova este un tablou celebru cu Ivan cel Groaznic tinind in mina capul fiului sau….deci in nici un caz nu-i pot lua apararea tarului si sa-l acuz pe regizor ca e anti monarhie…
Legat de datele istorice de la inceput nu ma pot pronunta, dar e adevarat ca tarul era inconjurat de o ceata de nelegiuiti…
Pt mine, vazind tarul dupa pelerinajul in Rusia, a fost o reamintire si duhovniceste m-a folosit. E drept e un film greu de vazut, dar care totusi intr-o proportie destul de ridicata respecta adevarul….

Ce chestie..la “Acatistul de multumire”… sau “Despre vulnerabilitatea iubirii si vocatia iertarii, Pr. Rafail Noica” (articole de pe acest blog) si asa mai departe nu v-ati inghesui sa comentati. Unde e cearta..hop tot romanul. Ca la OTV, Antene..etc etc. Si uite asa, cu masca, se impart si ortodocsii nostri in cvsitabere si dispare si pacea sufleteasca. Doamne ajuta! (ce bine ar fi sa fie acesta ultimul mesaj, iar comment-urile sa fie oprite la acest articol).

Eu nu stiu cine e Pr Timotei da aci avem un film facut de crestini ortodocsi din strabuni.

Parintele Cleopa numeste gurile neoprotestantilor inselati de draci “portile iadului”.
Filmul ala e facut de neoprotestanti si neindicat.
Regizorul acelui film a facut si alte filme “duhovnicesti” de fapt inspirate de draci pe care le puteti vedea enumerate aci:
http://www.imdb.com/name/nm0431918/

Sunt o mai putin credincioasa dar mi se par cam exagerate pretentiile de la sfinti…
Imi place crezul lui Steinhardt Pe care l-am primit de la o prietena pe e-mail. (Cred ca este scris de el, dar oricum imi place):
Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti:suferinţa. Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie..
Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi
scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate.
Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.
Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu “înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu un mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; crede în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti in iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi
evenimentelor ei. Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai
multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.
Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.
Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.
Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile
curate şi onorabile.
Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.
Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu l-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.
Muţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24:
“Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

„Înţelegi dumneata ce înseamnă să n-ai unde te duce?” îl întreabă Marmeladov pe Raskolnikov încă de la prima lor întâlnire la începutul romanului lui Dostoievscki „Crimă şi pedeapsă”. Neîndoielnic „orice om trebuie să aibă măcar un loc în lume unde să se poată duce fiindcă vine o clipă când îşi trebuie neapărat o ieşire…” teribile, profetice cuvinte, al căror sens Raskolnikov îl va pătrunde mai târziu, când va fi pus în faţa situaţiei de a nu avea unde să se ducă realmente vorbind. Şi le va repeta sieşi în discuţia cu Sonia: „Ce-i de făcut? Trebuie să tai funia o dată pentru totdeauna şi să porneşti înainte fie ce-o fi”. Le va auzi şi din gura lui Svidrigailov: „Eh, Rodion Romanici, adăugă el pe neaşteptate, toţi oamenii au nevoie de aer, da, da, de aer…Şi asta mai înainte de toate”. În sfârşit, cercul se va închide când anchetatorul, Porfiri Petrovici, convins că Raskolnikov este ucigaşul, îl va lăsa totuşi liber o zi şi la întrebarea nedumerită a acestuia răspunde convins: „Nu, dumneata nu ai să fugi. Un mujic fuge, un sectant la modă Fuge, fiindcă lui îi e de ajuns să-i arăţi un capăt de deget, ca micimanului dârka, ca să creadă întreaga viaţă tot ce pofteşte(…)! Ce-ai să faci cu fuga? Viaţa fugarului e urâtă şi grea, iar dumneata acum, în primul rând, ai nevoie de aer curat. Spune şi dumneata, ăsta-i aerul de care ai nevoie? Dacă fugi ai să vii singur înapoi. Dumneata nu te poţi lipsi de noi.”

Ce vrea să însemne: a nu avea unde să te duci? Fugă captivă, învârtit în cerc? Zbor frânt la mijloc, dulce prăbuşire? Lipsă de libertate? Icarism? Ceva din toate acestea şi totodată nici unul. Pentru creştin însemnă pilda fiului risipitor, întorcerea acasă, la sânul primitor al Tatălui. Plec aiurea în lume, îmi risipesc talanţii, averea şi mintea, dar de întors mă întorc tot acasă, în Biserica mea. Dumnezeu este mereu acolo, mă aşteaptă mereu, cald şi blând, iertător, primitor.

Pentru eroul dostoievsckian lucrurile par simple, deşi sunt teribil de complicate. Pentru mine par foarte complicate, deşi sunt uimitor de simple. El chiar nu are unde să se ducă, este prizonier al unei idei, apoi al propriei conştiinţe. Încă de la întâlnirea cu Marmeladov, când este pe punctul de a ucide, şi până la discuţia cu anchetatorul, când e pe punctul de a se recunoaşte vinovat, întreg zbuciumul sufletesc al lui Raskolnikov se leagă de această întrebare. S-ar putea spune că dumnezeu i-l trimiter pe Marmeladov ca piedică în faţa ispitei şi dacă ar fi înţeles n-ar mai fi săvârşit nebuneasca şi zadarnica faptă. I se prezise ce va urma aşa cum îngerul păzitor ne spune (dar cine să-l audă?) să nu mergem în cutare loc sau să nu facem cutare lucru pentru că nu este bine să procedăm astfel. Odată stârnită patima ea devine puternică şi începe să crească pe măsură ce o alimentez şi jutific interior. La început pare mică şi nevinovată, iar apoi devine capăt de ţară. Şi primul vinovat sunt eu pentru că nu L-am lăsat pe Domnul să-mi conducă paşii şi să-mi ajute în calea mea. Dacă ar putea să mă forţeze cumva! Dar nu, El e bun şi blând, nu forţează, doar sugerează, induce, noi hotărâm ce şi cum şi cu cine votăm.

Raskolnicov nu înţelege, cum nu înţeleg nici eu, semnul lui Dumnezeu, frâna, mâna de ajutor, şi va greşi. Abia după crimă îsi va analiza conştiinţa şi va pune întrebarea-dilemă, abia cum a simţit, a văzut aprins beculeţul de avarie. Abia după ce conştiinţa mă certă şi mă mustră încerc să mă dezmeticesc. De aici poate începe, şi cel mai adesea aşa se întâmplă, întristarea, apoi disperarea, iar mai apoi deznădejdea.

Raskolnikov ucide pentru a-şi dovedi că e liber, necondiţionat de împrejurări, de lume, că e capabil săţşi împlinescă, să-şi asume destinul. Astfel privit gestul său pare şi mai de neînţeles. Dumnezeu este alungat din lumea lui, ca şi din a mea adesea, şi exilat undeva departe. Să nu-i mai audă/să nu-i mai aud glasul, să nu-I mai simţim dragostea, să nu ne mai vadă. De parcă poţi limita Infinitul, de parcă poţi alunga Atotprezentul, de parcă poţi amuţi Atotvorbitorul, de parcă poţi orbi Atovăzătorul. Dar dacă sunt nebun şi iraţional, dar dacă nu judec corect, dacă inversez valorile şi nu ştiu să-mi aleg calea! Raskolnikov nu are respect pentru lumea în care trăieşte, a oamenilor „obişnuiţi”, nu se simte bine acolo, nu are aer, e prins în cursă, este prizonierul unei idei. El ştie pentru ce luptă, el ştie pentru ce „trăieşte” drama, care-i este liberul arbitru. Diavolul l-a amăgit de tot, l-a îmbrobodit, l-a ispitit până la epuizare şi l-a furat. Eu mă pretind a fi de la Dumnezeu, dar nu-L respect pe dumnezeu, eu orbecăi orb şi nestăpânit, fără a şti măcar de ce fac lucrul acesta.

Noi suntem ai lui Dumnezeu, noi avem dileme, desigur, dar dacă vrem să „evadăm”, dacă nu ne mai place, avem unde să ne ducem: „Veniţi la mine toţi cei obosiţi şi nefericiţi şi eu vă voi odihni pe voi”. Adică, fugind de Dumnezeu, întorcându+I spatele, evadând din lumea lui, singura noastră variantă este tot El. Oriunde aş fugi tot undeva în mijlocul creaţiei sale mă voi găsi. Chiar şi în iad de m-aş „ascunde” pentru păcatele mele cele multe şi acolo mă urmăreşte dragostea Lui nestăvilită. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut, nu are pe nimeni de ucis, de eliminat. Nu ne ucide, nu ne robeşte, decât în sensul bun. Ne cere să ucidem patimile şi pornirile nesăbuite ale firii pentru a ne robii Lui. Dar ce dulce este acest jug al Său şi ce răsplată bogată ne aşteaptă după ce săvârşim „crima” noastră. El ne sfărâmă porice lanţ, ne eliberează, ne face liberi. Nu ne lasă. Noi Îl lăsăm pe El şi fugim în sens invers.

Eu nu sunt decât un Raskolnikov mult mai sadic şi mai violent. În loc să ucid ispita şi patimile, în loc să poenesc războiul nevăzut, să multiplic talantul, eu ucid semenii mei, nu cu toporul ci cu vorbirea de rău, cu judecata, cu clevetirea. Şi apoi fuga mea este captivă şi incertă ca a personajului de la care am pornit. Mă caută diavolul să mă ia cu el pentru că am săvârşit faptele lui, dar eu încerc din răsputeri să vin înapoi la Dumnezeu. Mă caută şi El, îmi dă semne, îmi oferă şansa de a mă reabilita, de a mă curăţi prin spovedanie, de a fi din nou viu. Căci El este Dumnezeu, adevăratul mar Stăpân. Dumnezeu îmi răsplăteşte „crima” print-o astfel de „pedeapsă”. Mă învie din morţi, pentru a-mi cere apoi să mor pentru El spre a fi viu de-a pururea. Iată ce psihologie înaltă, iată ce paradox. Să te laşi ucis pentru a fi viu pentru a nu muri niciodată.

Revenind la roman: odată crima comisă, odată sufletul amanetat diavolului, restul este psihologie pură, artă, literatură, stil profund dostoievskian, savuros. Personajul se zbate între necesitatea crimei, săvârşirea ei şi problemele de după. Nu din timpul săvârşirii. Dar se zbate captiv, înt-un loc închis, fără a putea pleca din oraş, şi nu pentru că nu i-ar fi la îndemână, n-ar putea, n-ar fi liber s-o facă, n-ar vrea, ci pentru că există un ceva, un lucru care-l ţine acolo, prizonier. Lanţul cu care l-a apucat satana de picior. Raskolnikov respinge pe Dumnezeu, alungă îngerul, păzitor şi desfidă Biserica. Nu ascultă, nu vrea, nu poate, nu se întorce. Nici măcar după. Deşi sufletul i’o cere insistent. Astfel nu s-ar fi chinuit atât. El săvârşeşte odioasa-i faptă din nevoie de a avea un loc al său, iar acela pare să fie crima. Se refugiază acolo ca într-o salvare falsă. El este un răzvrătit, un rătăcit, un pierdut, un buimăcit, dar poate nu un nebun. Nu pooate fugi pentru că acolo-l vrea satana. Şi conştiinţa. Asta pare a înţelege faorte bine anchetatorul, deşi Raskolnikov nu pare a înţelege decât la final. Locul său este acolo, în casă nenorocitei de bătrâne, acolo este poarta spre iad. Nu amărâţii de bani îi căuta diavolul prin el ci sufletul său, moartea sa duhovnicescă.

Desigur, aşa cum îl prezintă autorul, mie unul îmi provoacă milă, nelinişte, îl înţeleg pentru că şi eu sunt ca el, cu nimic mai bun, ba poate chiar mai rău decât acesta. Eu sunt în mare măsură Raskolnikov, iar crima mea nu însemnă omucidere ci suflet-ucidere. Poate de aceea nici nu fuge, de aceea rămâne. Deşi autorul nu ne mai spune, ne lasă pe noi să deducem lucrul acesta, poate că Dumnezeu l-a salvat până la urmă în timpul în care-şi săvârşea pedeapsa. Nu ne lasă bunul Dumnezeu oricât de falşi şi grobieni am fi noi, tot ne cheamă la El.

Ajută-ne tu, Doamne, să nu te alungăm de tot din viaţa noastră.

Uff, ce bine ca sunt comentariul 67, nu de alta, dar poti sa stii?!
Iertata sa-mi fie ironia, dar nu m-am putut abtine. Vreau insa sa ma dau si eu cu parerea:
1. Am vazut Ostrov si Tarul. De cate doua ori fiecare.
2. E interesant ca niste filme (fara ironie) au iscat atatea comentarii si controverse, iar problemele reale niciodata nu atrag atata patima.
3. Un film, oricat de bun ar fi, niciodata nu va fi purul adevar (parca noi trebuia sa stim cine e Adevarul) nici ortodox, nici nimic in afara decat ce este sau ce intentioneaza sa fie.
4. Nu am citit nicaieri ca Pavel Lungin ar dori ca opera lui cinematografica sa devena ultimul capitol al Filocaliei.
5. Ostrov si Tarul prezinta in mod subiectiv realitati din care au facut si fac parte crestinismul si Biserica. Important pentru un crestin e desigur sa culeaga din aceste filme ceea ce este bun si de folos in viata de zi cu zi sau chiar in viata duhovniceasca atat cat e posibil din film. Pentru mantuirea sufletului exista alte surse.
6. Cat despre viata sfintilor, cel mai important aspect al cinstirii lor e urmarea virtutilor pe care ei le-au catigat prin daruirea vietii intru Hristos, si nu cunoasterea in amanunt (care poate duce la mandrie si e o tentatie daibolica) a vietii lor care cu siguranta a avut si slabiciuni fara de care niciun om, cu o singura exceptie, nu se poate lauda ca i-au lipsit.
7. Sa nu fie cumva aceasta galceava o ispita si o momeala pentru credinciosi aruncate in mod intentionat de uratorii lui Hristos pentru a ne indeparta si de acele filme in care se mai vorbeste in mod cat de cat corect despre El si despre crestinism. Pai daca OStrov si Tarul sunt pricina de galceava, 2012, Avatar sau Twilight la care s-au ingramadit atatia oameni, cei mai multi copii si tineri, ce stricaciuni vor face sufletelor si mintilor si asa atacate zilnic de toata rautatea lumii?
8. Daca vreti cu adevarat un film care sa va sminteasca si care ataca dur crestinismul, desi creatorii lui se lauda ca e pura istorie acolo, vedeti Agora, un film despre crestinii primelor veacuri din Alexandria Egiptului. Si sa nu credeti ca e un film low-budget, ci are nume sonore ale cinematografiei mondiale.
9. Ma opresc aici. Mai spun doar ca mi-as dori si eu niste ierarhi ca cel din film. Nu am zis de sfant, ci de cel din film. Cum ar arata tara asta si cum am arata noi daca am avea in frunte astfel de pastori. Dar probabil gresesc. Nimeni nu doreste mucenici. Nici macar eu. Mi-e cald si bine, cu laptopul in brate, sub plapuma cea groasa (vezi Ostrov ) privind din cand in cand la televizor si mestecand un chips si gandindu-ma ca v-am dat gatt cu comentariul meu si ca probabil voi fi admirat pentru asta si ma voi simti bine pentru ca nu am nimic dupa care sa-mi para rau….va place?..eu pot sa zic despre mine doar, laudativ, desigur, HALAL CRESTIN.

[...] şi “Ţarul”, ambele în regia lui Pavel Lungin. Pentru unii dintre noi a fost prea mult să vedem monahul ascuns din “Ostrov”, interiorizat, smerit, nebun [...]

@Pr Timotei:
Ei tehnologia nu conteaza cine o face,da cu ideeile care contin si pareri si sentimente cum sunt scrierile (adica romane,nuvele etc),filmele,picturile care sunt arta e altceva.

octaviandarmanescu,
Abia asteptam macar inca o a-n-o-m-a-l-i-e !

@ all

astazi, luni, spre noapte, revin cu un comentariu la filmul Tsar pe care, in sfarsit, l-am vizionat:).

In acest film fiecare vede ceea ce vrea el sa vada…se spune ca nu crezi ceea ce vezi ci vezi ceea ce crezi……de aici si multele pareri, desi subiectul este acelasi. Si ca tot ma jucam cu cuvintele, mai exista un joc de cuvinte care imi place nespus de mult : Omul trebuie sa fie implinit si fericit. Fericit ca este implinit si implinit ca este fericit……nu ai cum sa dai gres in modul acesta…
Numai bine prieteni.

Abia astept sa-ti aflu parerea, LD!
Eu una, am fost destul de marcata de filmul asta, dar abia dupa a doua vizionare am reusit sa-l inteleg cat de cat. Prea mult sange, prea multa salbaticie, mult prea multa nebunie sub masca ortodoxiei.

Din cate am inteles eu, controversele nascute in jurul acestui film nu tin nici pe departe de pipa actorului.
Rusii, care-si cunosc bine istoria, au reactionat destul de violent la adresa filmului, care se pare ca nu respecta adevarul istoric.

Trebuie sa marturisesc ca istoria nu este punctul meu forte.Dar mare mi-a fost mirarea cand am citit despre faptul ca tarul a fost canonizat! Face parte din randul sfintilor! Iar numele de Groaznic, Infricosator, le-a capatat in cu totul alte circumstante!

[...] si filo-rus, m-a facut sa nu-mi doresc a vedea noua productie „Tarul”. Mai mult, prin oful meu postat pe blog, am sporit galceava pe marginea filmului, fapt pentru care va cer iertare. Multi prieteni si [...]

Tarul este Unsul Domnului!
Nu doar se crede!

La Sfanta Liturghie dupa sfintirea
Darurilor la Epicleza este pomenit Imparatul! Chiar daca astazi avem conduceri masonice, Biserica a pastrat vechea oranduire in cartile sale de cult!
Uitativa la Liturghierele rusesti sau grecesti!