Amintiri de acum 20 de ani
December 23, 2009 6:52 am LD. Insomnii
Laurentiu Dumitru
In urma cu 20 de ani eram elev in clasa a IX-a a celui mai renumit liceu din Pitesti, Liceul “Nicolae Balcescu” (azi Colegiul National “I. C. Bratianu”). Dadusem treapta I la acest liceu la indemnul dirigintei si al parintilor. “La Balcescu se face carte”, asta spuneau cu totii. M-am supus orbeste, oricum nu stiam exact ce vreau de la viata.
Dupa o saptamana am simtit ca nu e locul meu pe acolo, dar era prea tarziu. Aveam un corp profesoral socotit de exceptie, insa extrem de dur. Profesorii erau aroganti, infumurati, nemilosi si nu transmiteau decat cunostinte legate de disciplina lor, desigur cea mai importanta dintre toate disciplinele. Trageam tare cu invatatul sa fac o buna impresie, dar ma trezeam cu cate un 7 sau 8 si eram si felicitat pentru asta. Erau profesori care, daca nu stiai un raspuns la o intrebare, iti puneau pe loc nota 2 si, culmea, te dadeau si afara din clasa. Profesorul de sport te injura ca la usa cortului daca ratai un cosh la basket si te punea absent daca treningul nu avea culoarea corespunzatoare si sosetele nu erau albe. Niciun profesor nu ne striga pe numele mic, cum se mai obisnuia prin scoala generala, si daca din nebagare de seama nu raspundeai prompt la numele de familie, riscai o nota mica fara niciun alt comentariu. Atunci am invatat ca ma cheama inainte de toate Dumitru, iar mai apoi Laurentiu. Daca m-ar fi strigat 2.123 as fi avut aceeasi senzatie, pentru ca, pana la urma, tonul face melodia. Mai tarziu, ca profesor m-am razbunat pe situatia asta, si am incercat sa spun tuturor elevilor pe numele de botez, desi era anevoie sa-i inveti astfel pe toti (caci erau intr-o clasa uneori 3 eleve cu numele Andreea ori 4 elevi cu numele George; nu mai spun ca majoritatea aveau doua nume). De fapt cred ca am incercat pe cand predam religia sa nu fiu nimic din ce am vazut la profesorii mei din vremea aceea. Dupa doi ani am dat treapta II la Liceul Economic (azi Colegiul Economic “Maria Teiuleanu”, unde mai tarziu am si predat) si acolo, intr-adevar, mi-a fost dat sa vad si profesori cu fata umana si inca destui…
Trebuie spus pentru cititorii mai tineri, ca pe atunci nu se intra lesne la facultate si, intelesesem, asta era si miza. Vreo 3 licee dadeau cu adevarat studenti universitatii din Pitesti. (Mai apoi lucrurile s-a schimbat, portile facultatilor s-au deschis larg pentru toti, din ratiuni de “biznis”, si orice absolvent de liceu devenea student).
Imi amintesc, de parca ar fi fost ieri, ca profesoara de fizica era in stare sa te lase sa continui gresit un exercitiu umpland tabla, ca mai apoi sa-ti spuna batjocoritor ca ai gresit la al treilea rand. Profesoara de istorie preamarea din tot sufletul regimul comunist, iar in trimestrul al II-a, imediat dupa Revolutie, se setase pe “adevarata istorie” – pe monarhie – si pe personalitatea coplesitoare a regelui Mihai I. Candva un elev i-a atras atentia ca sunt si alte lectii in programa scolara, vai, bietul de el, si-a blestemat clipa in care i-a venit gandul asta…
Cred ca ma lovise si un soi de depresie in primul trimestru de liceu, nu vedeam nicio iesire din regimul acela cazon care picase pe capul meu pe nepusa masa. Trebuia sa fim tunsi regulamentar, sa nu miscam in front si sa fim mandrii ca suntem “din Balcescu”.
O imagine imi staruie si acum in minte, peste ani. Am vazut pe geam, intr-o pauza, doi elevi mai mari, un el si o ea, desigur, care se sarutau cu foc in spatele scolii, lipiti de zid, departe de privirile indiscrete ale colegilor. Mi-a amintit de titlul unui capitol din cartea “Cuptoarele lui Hitler”, anume – “Amor la umbra crematoriului”. Privelistea se potrivea de minune cu titlul acesta macabru.
A venit vacanta si ne-am imprastiat fiecare pe la casele noastre, in oras, ori pe la tara, la bunici.
…Si iaca, a venit momentul 22 decembrie 1989. Deja cu o seara inainte aflasem de la tata, care fusese in delegatie, ca e revolta mare in Bucuresti, ca lumea scandeaza pe strazi “Jos Ceausescu!”, “Vrem libertate”, “Vom muri si vom fi liberi!”. Pe la ora pranzului vrand sa ies la un fotbal, un vecin ce urca pe scara imi spune: “Vezi ca e Ceausescu la televizor!”. Intru inapoi in casa si vad pe tv pe Mircea Dinescu, alaturi de un grup de revolutionari, vociferand si agitandu-se sa intocmeasca un manifest pentru tara. Imi amintesc ca mi s-a parut ceva incredibil, SF. Am aflat ca Ceausescu fusese intrerupt din cuvantul sau catre tara si, vazand furia multimii, fugise cu un elicopter spre o destinatie necunoscuta.
Oamenii incepusera sa iasa pe la ferestre, pe strazi, sa fluiere, sa scandeze impotriva regimului comunist. Soferii exaltati claxonau frenetic. Dupa ce am urmarit o parte din transmisia directa de la TVR (devenita TVR libera), am pornit pe jos spre centrul orasului, impreuna cu un grup, intr-un miting ad-hoc.
Pe drum ne-am oprit de cateva ori si am inghenunchiat cu totii in mijlocul strazii spunand un “Tatal nostru” pentru tinerii ucisi in Bucuresti si la Timisoara de nu se stie prea bine cine, pe atunci erau numiti teroristi. Socotesc ca acelea au fost primele rugaciuni constiente pe care le-am rostit, caci pe atunci nu stiam mai nimic despre viata Bisericii.
Centrul orasului se umpluse de lume, iar balconul Prefecturii era asaltat de vorbitori, care, din vreme in vreme, puneau microfonul in dreptul difuzorului unui tv, cand se transmitea vreun comunicat important pentru tara. Se vorbea de un anume cvasi-disident al regimului ceausist, Ion Iliescu, care va prelua puterea, de un Front al Salvarii Nationale (FSN) (ale carui sedinte de consiliu, foarte vizionate, s-au transmis in ‘90, in direct, o buna vreme, seara de seara). Multe personalitati publice ale momentului veneau rand pe rand la televiziune sa se adreseze tarii intregi.
Am stat in centrul orasului pana dimineata scandand lozinci curajoase si bucurandu-ne. Nimeni nu se temea de nimic, de altfel la Pitesti nu s-a tras in populatie, ca-n alte orase. Dimineata, dintr-o masina se descarca gratis lazi pline cu sticle de lapte si cornuri pentru revolutionari. Era o vreme extrem de calda pentru un sfarsit de decembrie, efectiv puteai sta afara in tricou. Dumnezeu tinea cu noi!
A venit Craciunul… cu procesul si executia sotilor ceausescu (in ziare numele se scria de acum minusculat). Apoi a venit anul 1990 si noi, elevii, inca sub frenezia Revolutiei, ne-am intors la scoala. Dar scoala nu mai era scoala. Profesorii isi pierdusera autoritatea si curajul. Orice incercare de a impune o disciplina in liceu era taxata de elevi in cor: “Dar asta e dictatura!”. Venise vremea libertatii, vremea lui “sunt liber, fac ce vreau”. Sau a dictaturii elevilor!
In doi timpi si trei miscari s-a renuntat la costumul scolar, ciorapii albi la sport nu mai erau asa importanti, si notele de 9 si 10 curgeau fara noima. In pauze se fuma pe hol, iar uneori chiar in clasa, la ferestre. Venise vremea pletelor, a cerceilor in urechi, a gecilor cu capse si a tricourilor rockeresti. De altfel, Liceul “N. Balcescu”, in maxim un an de la Revolutie, cred ca avea peste 60-70% rockeri. Se asculta aici la greu, la walkman, Metallica, Slayer, Sepultura (spre deosebire de un liceu rival, cu preponderenta feminina, in care se asculta Skid Row, Bon Jovi, Guns ‘n’ Roses). Aparuse in liceu si o trupa rock, Kapela, care-l avea ca vocalist pe colegul de an Robert Turcescu, celebrul jurnalist.
In ‘90 am avut parte de fenomentul “Piata Universitatii” si a ei zona libera de neocomunism, cu golanii ei frumosi, apelativ primit de la Iliescu. In replica, Eugen Ionesco, celebrul dramaturg, s-a numit pe sine un golan academician; au venit alegerile din mai, mineriadele si o asa zisa democratie.
Anii au trecut, unele lucruri s-au asezat in matca lor, si in scoala si in societate. Doar unele. Altele au ramas asa, neasezate! Biserica si-a castigat dreptul la libera exprimare si, parca atunci mai mult decat acum, a reusit sa iasa inspre lume, sa transmita un mesaj curat, sanatos, evanghelic. Par. Ctin Galeriu aparea des la tv si acapara orice auditoriu. Titi Dinca, prin a a lui emisiune “Credo”, a dat saptamanal, timp de cativa ani, o adevarata marturie ortodoxa trezind mii de constiinte indobitocite de comunism. Intelectualii imi parea ca se deschid spre viata Bisericii. Politicienii parca ascultau mai grabnic dorintele ierarhilor, si asa a inceput sa se predea religia in scoala, sa apara seminarii si facultati de teologie care si-au deschis larg portile (totusi parca prea larg pt niste scoli vocationale).
Au trecut 20 de ani de la Revolutie… Do-ua-ze-ci! Parca a fost ieri, Doamne! Vezi-ne! Fii cu noi!
tutenes :
Date: December 23, 2009 @ 12:20 pm
unde am ajuns dupa 20 de ani :
http://saccsiv.wordpress.com/2009/12/22/anti-crestinismul-revistei-tabu-nu-are-limite-%E2%80%A6/#comment-17288
diana :
Date: December 23, 2009 @ 3:02 pm
Laur, nu stiam ca ai participat asa…activ si constient la evenimentele de atunci. Chiar ma gandeam ieri ca mi-ar fi placut sa fiu putin mai mare, sa traiesc mai bine acele momente. Aveam doar 9 ani, eram de un an pionier
Auzeam tot felul de discutii, de framantari, ai mei se uitau mereu la tv sa auda ultimele informatii. Imi amintesc flshuri: pe un bloc a aparut peste noapte scris cu rosu: “JOS CEAUSESCU!!!”, cineva vorbea despre niste tancuri care ar urma sa treaca pe la noi prin oras, iar tatal meu mi-a taiat cravata de pionier si a luat tricolorul care era cusut pe ea si l-a agatat la oglinda masinii. Am fost de-a dreptul panicata si m-am dus plangand la mama ca tati mi-a taiat cravata si daca ma duc fara ea la scoala iar imi inroseste tovarasa invatatoare mainile cu batul.
Peste cateva zile, strigam impreuna cu ceilalti copii: “Ole, ole, ole ole, Ceausescu nu mai e!”
Nu pricepeam prea bine ce se intamplase,dar vedeam ca toata lumea se bucura. Mama a incercat sa imi explice cate ceva si atunci, desi aveam doar 9 ani, am izbucnit intr-un plans de eliberare, de parca simtisem cu adevarat oroarea comunismului. Am vazut atunci niste imagini pe care am vrut ani la rand sa le revad, dar nu le-am mai gasit nicaieri. Am cautat si pe youtube, dar nu sunt. Era la tv o multime de oameni, in special tineri, cu lacrimi in ochi, care se tranteau in genunchi, cu mainile spre cer si plangeau in hohote. Era plansul eliberarii, pe care rational nu il pricepeam prea mult pe atunci, dar care mi-a zguduit intreaga fiinta si care ma face sa plang de cate ori imi amintesc acele secvente vazute pe ecranul alb-negru al televizorului.
Am cautat pe internet foarte mult, dar imi apr alte si alte imagini despre revolutie, dar acelea nu cred ca sunt. Poate e mai bine asa, poate daca le-as revedea si-ar pierde intensitatea si nu mi s-ar mai parea asa de zguduitoare. Poate doar ochii mei de copil le-a dat atata forta si intensitate…
MunteanUK :
Date: December 23, 2009 @ 3:19 pm
sa se milostiveasca Dumnezeu de noi, incat sa stim a pretui si valorifica libetatea, caci orice si cat ar zice ‘nostalgicii’ ERA RAU pe atunci.
este trist ca, in cazul multora, RAUL de atunci a fost schimbat pe MAI RAUL de acum, insa trebuie sa-I multumim Domnului pt eliberare.
ni s-a dat o sansa, si unii au folosit-o pt a se desavarsi in rele, dar altii pt a se face mai buni, pt a se reintoarce la Dumnezeu, la Care, poate, nu s-ar fi intors fara ‘Revolutie’ – fara toata bulversarea aceea generala si la nivel individual.
faptul ca, dupa 20 de ani, sunt mai multi cei care si-au batut joc de liberatea lor decat cei care au avut roade bune de pe urma ei nu arata ca liberatea este cumva ‘rea’.
la 1918, romanii au capata o sansa, in 1989 – la fel. sa renuntam, o clipa macar, la a lua lucrurile de-a gata (‘for granted’) si sa ne tot lamentam, sa ne plangem de mila (ca ‘life sucks’ si alte asemenea).
nici nu ne dam seama ce mult datoram inaintasilor, si celor care au murit intre 1916-1919, si celor dintre 1941-1945, si celor din inchisorile comuniste, si celor din 1989!
din multe pct de vedere poate ca ne este inca rau, dar inca 20 de ani de comunism ar fi insemnat ’si mai rau’.
extrem de dureros mi se pare ca, in 20 de ani, nu am stiut decat sa avortam cam doua treimi din populatia actuala a Romaniei si, negresit, trebuie sa platim pentru aceasta!
dar, tot in acesti 20 de ani, s-au mai inaltat catre Domnul suflete incovoiate de pacate, ne-am mai dezmortit putin din morga istoriei, ceva-ceva, un cat de mic bine (duhovnicesc, ca nu acela material conteaza!) a mai luat nastere pe ici, pe colo.
sa dea Dumnezeu ca, dupa inca 20 de ani, sa precumpaneasca acest mic bine de acum sau – macar atat! – putinul bine de acum sa nu fie zdrobit cu totul de relele si mai mari decat comunismul si tranzitia catre care merge lumea de astazi!
MunteanUK :
Date: December 23, 2009 @ 3:24 pm
@ Diana
si eu aveam 9 ani, dar imi amitesc foarte exact ce simteam atunci si cum ma raportam atunci.
imi amintesc foarte multe de atunci si din trecutul meu pionieresc.
pt acum, doua ganduri care imi treceam prin minte pe atunci:
- primul, chiar pe 22.12: “oau, ce bine, asta (Revolutia) inseamna ca o sa avem si noi jucarii ca in Germania”
- un altul, dupa executie: “dar de ce l-au omorat? ca mie nu mi-a facut rau” (cumva-cumva, nu pot defini precis, simteam ca nu am de ce sa ma bucur ca altii pt ca a murit ‘calaul’)
Cristina :
Date: December 23, 2009 @ 5:11 pm
Eu aveam cam 30 de ani in 1989…acum aproape imi dau lacrimile.De fapt zilele astea asta am si facut.Pentru cei ce au murit atunci,pentru noi in toate timpurile,,,
Razvan :
Date: December 23, 2009 @ 6:37 pm
Salut Laurentiu,
mi-au mers la inima amintirile tale. tin minte ca in perioada rockerilor ne-am intalnit noi cararile, si chiar iti admiram geaca cu tinte mishto
. peste ani, cand te-am reintalnit, am fost surprins si bucuros ca in loc de “salut ba!”, ne ziceam “Doamne, ajuta!”. Intram in biserica cu inima. poate ca intamplarea asta vine in viata unui om si cu varsta, dar la noi a venit o data cu libertatea. puteam in sfarsit sa gandim si sa simtim liberi. nu oricine are darul martiriului; nu puteam fi toti dizidenti convertiti la ortodoxie in inchisoare. asa ca: sa multumim Domnului pentru ca ne-a dat libertate sa putem intra in biserica Lui fara frica de sabie. Sa-I multumim pentru ca noua ne-a dat liberatate, si comunismul nu ne-a rapit decat cativa ani din viata. si asa sa ne gandim la parintii nostrii carora securea rosie le-a furat toata tineretea, le-a retezat si trecutul.
anii aceeia au fost un punct de rascruce pentru toate tarile, nu numai pentru cele comuniste. s-au schimbat multe. au aparut internetul, globalizarea, consumismul, libera circulatie.
nu tot ce a venit nou e bun. stim asta. nu este nici totul rau. avem bloguri, comunicam, ne facem prieteni. in curand o sa avem un buton fermecat pe care daca apasam putem sa facem orice (in china).
comunismul a facut un rau care nu se poate remedia in doar cateva zeci de ani. acum ne-am convins.
poate si de aceea eu scriu acum de la mii de km de Pitesti.
ce-am aflat anii astia: nu mai avem de ales intre albe si negre.
acum trebuie sa ne pastram busola credintei, ca sa nu ne pierdem pe pamantul acesta minunat.
cu prietenie,
Razvan
diana :
Date: December 23, 2009 @ 8:40 pm
Da MunteanUK, acum mi-am amintit si eu o chestie: ma bucuram ca de acum vom cumpara portocale cate vrem si ca vor aparea si la noi ciocolate si caramele din acelea de care primeam o data pe an de la un prieten de familie din strainatate.
Deh amintiri de copil, insa a trebuit sa treaca ani ca sa pricep cu adevarat ce a insemnat oroarea comunismului. Spre rusinea mea, abia in urma cu cativa ani am aflat ce se petrecuse prin temnitele comuniste si cati martiri au dat.
Ba chiar, in timpul studentiei stateam in gazda la 200 de metri de…fosta inchisoare din Pitesti. Vazusem ca s-a ridicat acolo un monumet,citisem ca este ridicata in cinstea celor ce au murit in inchisoare, dar nu realizam importanta sau tragismul. Ba chiar fumam pe banca de langa cruce, alaturi de colegii mei, rockeri desigur.
Abia in ultimul an de facultate am intrat in contact cu prima din seria de carti citite despre inchisorile comuniste, despre sfintii inchisorilor si despre daramarea bisericilor.
Dar m-am indepartat de la subiect. Pana la urma pe mine m-a impresionat stilul lui Laurentiu de a povesti despre acea perioada si nu m-am putut abtine sa nu spun si eu ceva. Ca asta e un lucru pentru care au murit acum 20 de ani tinerii: libertatea cuvantului. Slava Domnului!
Sarbatori…libere de robia pacatului va doresc tuturor!
cammely :
Date: December 23, 2009 @ 11:50 pm
În amintirea mea, legat de acel eveniment, se află clasa şmecheră şi prostimea.
Eram undeva, la sat, în birourile unui CAP(cooperativă agricolă de producÅ£ie), în care au tăbărât ţăranii să-ÅŸi ia uÅŸile, scaunele, dulapul ÅŸi mesele, să distrugă registre… s-ar fi duÅŸmănit ÅŸi pe un capăt de aţă(trist), în timp ce preÅŸedintele, inginerii, primăriÅ£a ÅŸi neamurile, îşi licitau în taină grajdurile ÅŸi saivanele din cărămidă. Mai târziu le-au demolat ÅŸi ÅŸi-au ridicat “case cu etaj mai aproape de oraÅŸ”.
O lume nebună, plină de ura anilor de comunism, toţi erau bucuroşi de căderea dictatorului şi bucuroşi de moartea lui.
După război mulţi viteji se arată!
Sărman popor, să te bucuri de răzbunare în ajun de Crăciun, mai mult decât de libertatea dobândită prin sângele unor copii studenţi.
Cred că mai lesne ar fi avut tăria să ierte cei care au fost cu adevărat în “focul luptei”, acei studenÅ£i care au fost chinuiÅ£i, fie ÅŸi preÅ£ de câteva ore în închisorile comuniste, decât ceata aceea de “răzvrătiÅ£i de ultimă oră” pe care i-am avut eu în faÅ£a ochilor mei.
Tot ei sunt nostalgici care acum au neruÅŸinarea să spună că “era mai bine pe vremea lui CeauÅŸescu”.
Sărman popor mânat de val!
ÃŽmi cer scuze, dar asta am simÅ£it eu atunci. Ţăranul, pe care eu îl iubeam pentru dăruirea cu care lucra fiecare petec de pământ ÅŸi se îngrijea cu drag de animale, a uitat brusc de omul frumos ÅŸi s-a urâţit timp de câteva “ore fierbinÅ£i”, îmbătându-se cu fărâmiturile căzute de la masa ÅŸmecherilor.
Andra-Andreia :
Date: December 24, 2009 @ 1:40 am
multumim iar pentru frumoasa impartasire a unor amintiri relevante… cu sufletul atasat vizibil de maneca lor…
octaviandarmanescu :
Date: December 25, 2009 @ 1:03 am
1989, agravarea declinului, pe bune!
Un neam de manelisti, de oameni rai si invidiosi, obsedati de avere, abonati la Loto, fara simt istoric, bascaliosi, cartitori, care isi zeifica sefii si isi bat nevestele akas. Raman un fan Draghicescu, o somitate necunoscuta, care a spus k romanii sunt cei mai atei europeni. Cartierul de biserici sufoca bietul bloc proletar, il ia cu asalt, il baga in randul lumii crestine, adica il pune la contributie si/i scumpeste lumanarile.
Eu nu leg un lucru: tara ortodoxa cu mitocania neaosa. Sau BOR, din care mananc insumi o paine, a gresit undeva, sau sfidarea, barbaria, nesimtirea valahului sunt efectele unei frustrari estice teribile.
Imnul actual e in minor, asta spune multe.
Daniel :
Date: December 25, 2009 @ 8:37 pm
Imi pare bine ca nu eram dat la cel mai bun liceu inainte de revolutie. Eee,… era si pentru faptul ca nu ma nascusem:D.
Da` statea profu` de sport sa iti verifice sosetele? Si daca mie imi place sa mi se zica Daniel Dumitru si nu Dumitru Daniel, care e problema? P.S.: Daca sosetele erau murdare si se transformasera din alb in negru, se punea?:D
diana :
Date: December 26, 2009 @ 1:14 pm
Mai tavi, stim bine ca nu ai cum sa elogiezi comunismul. Macar tu si inca vreo cativa, putini e drept, pot sa aiba acces si la cultura, la arta, la libertatea adevarata.
Eu am alergie la discutiile despre cate de bine era inainte, despre cum aveam noi mancarea asigurata, de parca omul e doar un porc bucuros ca are ca sa bage in el si unde sa doarma.
Pe de alta parte, sunt convinsa ca nu pentru indobitocirea de azi au murit unii dintre tinerii de atunci. Eu eram mica, dar nu pot sa nu rezonez cu ce au simtit multi dintre ei cand au scapat de dictatura. Mai sunt convinsa ca multi au iesit in strada si din spiritul de turma si ca vitejia adevarata nu au avut-o decat unii. Restul au prins curaj datorita unui fenomen caracteristic psihologiei maselor si psihologii pot scrie un tratat despre asta.
Insa toti au simtit eliberarea si bucuria ca de acum vor avea parte de libertate. Oportunistii au profitat de ocazie si au preluat puterea, iar restul…nu pricep ce s-a intamplat cu ei. Poate comunismul a reusit sa distruga in jumatate de secol constiintele atat de grav incat acum nu poti decat sa te ingrozesti de oligofrenia prezenta in toate paturile sociale.
Sa mori pentru un ideal si apoi, in 20 de ani, rezultatul sa fie acesta, e halucinant. Cu toate astea, atunci nu s-a murit degeaba si daca azi tu poti sa scrii ce vrei, o datorezi tot lor.
gabrieltzu :
Date: December 26, 2009 @ 8:58 pm
@ tavi
Doamne, continui sa ma surprinzi… nu m-as fi gandit vreodata ca imnul nostru e in minor…cand te gandesti la astea mai, noaptea? esti tare…sa ne traiesti
p.s.
Vezi ca se apropie Sf. Vasile…
Dan :
Date: December 29, 2009 @ 4:24 pm
Nu am trait acele vremuri din pacate dar ele pareau… mai umane. Vorba unui om care a trait atunci… era mai liniste. Era mai bine intrucat ceea ce consumam noi era romanesc, de aia o “duceam prost”, pt. ca acest popor primitiv de filosofi si poeti nu va putea in veci crea ceva valoros. Uitati-va la realitatea de acum: nu o ducem mai bine, nu mai avem nici ceea ce aveam in comunism. Produse straine, totul e din import, noi suntem niste incompetenti, sclavi ai puterilor occidentale care ne platesc de 3 ori mai prost ca unul de-al lor la ele acasa, dar ne cer sa lucram si duminica de multe ori. Nu ne pricepem la nimic, “Dacia” e a francezilor, ei au conceput-o, noi doar le asamblam masinile, ca nu ne pricepem la conceptie. Armele AKM cu care ne laudam ca “le producem” sunt de fapt sovietice, noi de la ei am luat reteta. Mancarurile sunt straine 100% pana si asa-zisul “Untdelemn de la Bunica” nu e romanesc, se importa floarea soarelui ca sa fie produs ca noi am renuntat sa mai cultivam. Si multe altele.
Romania postdecembrista? O tara de nimic, de fapt o colonie occidentala. Cand te gandesti ca unii se mandresc cu aceasta “libertate”, te apuca greata. Cum se mandresc cu “descendenta din romani”, romantand mult situatia reala, anume ca romanii au venit aici pt. aurul din Apuseni, iar pe teritoriul Daciei au fost aduse scursorile imperiului, nu cetatenii lui de vaza. Toti plebeii si parazitii ce nu-si plateau impozitele si taxele catre Imperiu, toata lumea rea si toti golanii, au fost mutati aici fortat (a mai fost nevoie sa fie si platiti ca sa stea pe acest pamant uitat de Dumnezeu), ca lumea de vaza din Roma nici platita nu accepta sa vina pe acest pamant blestemat. Iar Decebal? Un om slab si de nimic, pe care Traian l-a simtit ca fiind slab, de aia l-a si atacat.
Doar pe vremea lui Burebista, statul dac avea o oarecare putere de care si romanii s-au temut.
Comunismul nu o fi fost solutia, dar daca asta am castigat dupa revolutie, libertatea de a fuma, de a injura, de a avorta, libertate sexuala, de ne masturbam pana si in ore (este chiar pe youtube un clip tare, in timpul orei unul fiind masat pe organ spre satisfacere de o colega), lipsa respectului fata de autoritate (profesori, parinti, etc), libertatea de a fi mitocani, adica oameni (ca asa-s oamenii prin definitie, jigodii), atunci mai bine-n comunism! Nu ca sistemul era bun, dar macar avea ceva restrictii morale.
Nu de alta dar in societatea asta de nimic viata n-are sens… decat pt. jigodii. Cat despre rock&co… o porcarie… chit ca ascult… e doar un drog, ca si al jocurilor pe calculator, marijuana, canabis, et co menite sa-ti faca viata mai suportabila… chiar daca numai iluzoriu. Mi-e si rusine sa ma declar roman “dupa revolutie”, la cei mai multi prieteni straini le zic ca-s rus, norocul meu ca nu ma pun sa vorbesc ruseste! Ca de le zic roman – cum am incercat in unele cazuri – incep cu “I love the gipsy people there and Dracula”.
Nu stiu despre altii… Poate chiar va place unora porcaria asta in care traim… Dar eu sincer zic: regret ca nu m-am nascut caine, lup, leu sau alt animal… Mi-e rusine de rasa umana, de nationalitate, de tot… Ma bucur macar ca strabunicu-meu a fost colonel in armata regala (degradat de imbecilii rosii, care totusi si dupa degradare au stiut frica de el), iar strabunica-mea o nobila grecoaica, aristocrata, stabilita in Romania. Asta pe filiera materna. Ca daca nu aveam aceasta descendenta probabil mi-as fi pus capat zilelor de mult fiindu-mi prea mare scarba de aceasta “tara” (a se citi colonie), popor, rasa, etc.
Urasc “libertatea” asta. Daca asta inseamna libertate, vreau dictatura.