Minuni ale sfintilor din inchisori, Danion Vasile

12:37 am Danion Vasile, Sfinţi Români

icoana800

Am să vă spun o altă minune care s-a întâmplat cu aceste sfinte moaşte: o femeie bolnavă, care avusese cancer la colon, era foarte, foarte bolnavă; operaţia nu fusese de ajutor; femeia era pe patul de moarte, familia ei voia să cumpere sicriu, pentru că femeia nu se mai putea mişca, în momentul în care s-a închinat la aceste sfinte moaşte de la Aiud, trupul ei a simţit o schimbare şi femeia, după câteva luni de zile, merge pe picioarele ei.

Vreau acum să vă mai spun o mare minune făcută de mucenicii de la Aiud, o minune care arată că Dumnezeu vrea ca ei să fie cinstiţi cum se cuvine. Precum ştiţi, această mănăstire, Petru Vodă, a făcut atâta şi atâta misiune pentru cinstirea sfinţilor din închisori. Am să vă spun o minune pe care am auzit-o de curând, de la părintele Augustin de la Aiud, o minune prin care se arată cum sfinţii închisorilor vor să se facă racle pentru moaştele lor.

Ce s-a întâmplat? Un preot din Bucureşti a cerut de la Aiud părticele din sfintele moaşte şi a primit o coastă, o vertebră şi o claviculă. În cele din urmă, ajungând la Bucu­reşti, un alt preot a cerut şi el o parte din sfintele moaşte şi părintele a dat clavicula, păstrând pentru biserica sa – biserică de la o unitate militară – vertebra şi o coastă. Într-o zi a programat să facă Paraclisul Maicii Domnului. Şi, ducându-se la biserică, în loc să vadă biserica deschisă şi candelele aprinse, a văzut că totul era închis, uşa la biroul său din unitatea militară era închisă. A bătut la uşa biroului şi paracliserul s-a trezit din somn: „Ce-i, părinte?” „N-ai pregătit cele pentru slujbă? Ce-i cu tine? De ce dormi? Ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, nu mi s-a în­tâm­plat nimic.” „Du-te la biserică şi pregăteşte toate pen­tru slujbă!” Paracliserul s-a dus la biserică şi iar a adormit. Şi când s-a dus părintele la el, l-a trezit: „Ce-i, omule, cu tine? De ce dormi, ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, dar trebuie să vă spun ceva. Cât am adormit în birou şi apoi aici, în biserică, am avut un vis care a început în birou şi a continuat în biserică. Mi-au apărut în vis doi tineri, îm­brăcaţi în haine strălucitoare, albe, şi mi-au spus aşa: «Să nu ne faceţi raclă de aur, ci să ne faceţi raclă de argint.»”

Paracliserul nu ştia că pentru acele părticele din sfintele moaşte voia comandantul unităţii militare să facă o raclă de aur. Nu ştia paracliserul acela de cele două părţi de sfinte moaşte. Şi au zis mucenicii: „Să ne faceţi raclă de argint, pentru că înainte cei care se despărţeau de Dum­nezeu făceau idoli de aur. Dar nouă să ne faceţi raclă de argint.” Şi sfinţii i-au arătat paracliserului în vis racla, dimen­siunile, cât de mare să fie, lungimea, lăţimea, ce icoa­ne să aibă pe margine, unde să fie pusă şi vertebra şi coas­ta, şi bucata de catifea roşie care să fie pusă înăuntru. Şi pă­rintele l-a întrebat: „Eşti sigur?” Şi paracliserul a zis: „Eu asta am visat, asta vă spun şi o să vă rog să mă lăsaţi pe mine, din banii mei, să mă ocup să se facă această raclă.” Şi au găsit un meşter căruia i-au spus tot, dimen­siunea, lungimea, lăţimea, ce icoane să facă pe margine. Şi s-a făcut această raclă spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea acestor noi sfinţi ai închisorilor.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat indicaţii cum să fie făcut chivotul legii. A dat indicaţii precise legate de cele folosite în cult. Tot aşa, la mănăstirea Pecerska, prin arătare cerească, Dumnezeu a arătat cum să fie făcută biserica mănăstirii Pecerska, şi un om pe nume Simon a avut o vedenie: cu un anumit brâu să se măsoare lungimea şi lăţimea bisericii. Şi s-a făcut aşa. Şi acest om, Simon, este primul care a şi fost înmormântat la mănăstirea Pecerska.

Ei bine, Dumnezeu vrea nu doar să se facă racle pentru sfinţii închisorilor, Dumnezeu vrea ca noi să purtăm în inimile noastre jertfa lor. De ce nu ştim numele atâtor şi atâtor mucenici? Pentru că nu ne-am rugat lui Dumnezeu cum se cuvine să ne descopere numele lor. Sau poate că ne-am rugat, dar viaţa noastră nu a fost o viaţă de sfinţenie. Ne-am rugat cu gura, dar cu trupul am păcătuit, cu trupul am stat împotriva rugăciunii noastre.

La Cluj, un preot care primise o părticică din sfintele moaşte şi-a pus credincioşii să se roage, să postească, şi pentru jertfa credincioşilor, sfântul mucenic le-a descoperit că numele său este Gheorghe, şi ştiu ce nume să folosească în rugăciunile către acest sfânt.

La mănăstirea Vatoped, în Sfântul Munte Athos, s‑au găsit moaştele unui sfânt şi, neştiind ce nume să-i pună, i-au ales părinţii, sfătuindu-se cu stareţul, i-au ales un nume, i-au făcut slujbă, i-au pictat icoană şi, înainte de prima prăznuire, s-a arătat sfântul şi a zis: „Pe mine mă cheamă altfel. Dar dacă voi mi-aţi făcut slujbă şi icoană aşa, să rămână cum aţi decis voi.” Dar important este că părinţii au avut râvnă şi s-au rugat acelui cuvios. Tot aşa să ne rugăm şi noi sfinţilor închisorilor.

fragment de aici: http://www.danionvasile.ro/blog/2009/11/12/danion-vasile-predica-la-hramul-manastirii-petru-voda-2009

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.