Avionul patronului celui mai mare lant de clinici pentru avort din SUA s-a prabusit intr-un cimitir langa un monument al copilului necunoscut
October 6, 2009 11:13 pm Provita
16.09.2009. ortodoxia.md . În urma prăbuşirii avionului privat din Montana (SUA) într-un cimitir, mass media a raportat că au murit 7 adulţi şi 7 copii, însă a omis să raporteze câteva aspecte semnificative: avionul aparţinea lui Bud Feldkamp, deţinătorul unei serii private de clinici de avort. Cimitirul în care s-a prăbuşit avionul era unul catolic numit “Sfânta Cruce” care conţinea un “mormânt al nenăscutului” la care se rugau localnicii în fiecare joi sf. Rozariu pentru încetarea avorturilor. Acest memorial s-a înălţat în cinstea tuturor copiilor care au murit din cauza avortului.
Ştirile au mai omis să spună Irving “Bud” Feldkamp a achiziţionat cu patru ani în urmă cea mai amplă afacere de avorturi din stat, “Family Planning Associates”, care efectuează mai multe avorturi până în primele 5 luni de sarcină în California decât orice alt furnizor de avort, inclusiv Planned Parenthood.
Din afacerea sângeroasă a avorturilor a putut întreţine avionul privat care a transportat familia acestuia într-o vacanţă la The Yellowstone Club. În acest accident de avion au murit două fiice de-ale lui, doi gineri şi cinci nepoţi împreună cu pilotul şi cu 4 prieteni de familie.
Deşi pilotul avea o experienţă îndelungată de zbor la armată, el nu a raportat nici o problemă thenică controlorilor aviaţiei iar cauza prăbuşirii a rămas un mister.
Aceste fapte au fost consemnate de Gingie Edmonds, un activist pro-life care dă mărturie despre întâlnirea dânsului cu familia Feldkamp, rugându-se pentru ei, arătându-le mulaje fetale şi atenţionându-i să renunţe de dragul copiilor săi la afacerea cu sângele inocenţilor.
Sursa: Grupul de discutii Provita via site-ul Bisericii Ortodoxe din Moldova











Traian Metaxa :
Date: October 8, 2009 @ 11:37 am
Eu nu cred in coincidente.
livia - bucuresti :
Date: October 8, 2009 @ 12:47 pm
nu sun coincidente , e un semnal de alarma, o inteleptire si o indreptare dureroasa a acestui om… e strigatul acelor suflete nevinovate private de lumina, e DREPTATEA si IUBIREA lui Dumnezeu… cred eu
florin :
Date: October 8, 2009 @ 1:37 pm
coincidenta = voia lui Dumnezeu
ELECTROVOICE :
Date: October 8, 2009 @ 8:06 pm
ESTE DEOSEBIT DE INFRICOSATOR CEEA CE AM CITIT…DAR ESTE ADEVARAT CA DUMNEZEU A PUS PUNCT FINAL ASUPRA “”NUCLEULUI”" CARE..COMITEA ASEMENEA FAPTE DE CRIMA…SI A DECIS CA SI EL LA RANDUL LUI ..INTR-O BUNA CLIPA CA ACEASTA SA FIE ELIMINAT DINACEASTA VIATA…DECI ..FRATILOR SA AVEM MARE FRICA DE CEEA CE FACEM…SI CEEA CE NU FACEM
Elena :
Date: October 8, 2009 @ 8:14 pm
Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Albert Einstein
crip81 :
Date: October 8, 2009 @ 8:37 pm
Cutremurator!
Si in Timisoara , fosta directoare a spitalului Victor Babes a facut foarte multe mizerii preotului care construia o Biserica in curtea spitalului ( dupa spusele unui medic ura de moarte pe preot si Biserica). Dumnezeu stie de ce , insa in ziua cand se sarbatorea Sf Mucenic Mina ( care este hramul acelei Bisericii ! ) , directoarea a murit brusc .Dumnezeu s-o ierte si sa o miluiasca 1
Laura :
Date: October 14, 2009 @ 12:13 pm
In decembrie 1977 avand hepatita contactata in primele 3 luni de sarcina am fost propusa impreuna cu alte cateva tinere in aceeasi situatie, sa ni se intrerupa sarcina ,legal ,sa ni se faca avort .Multumesc lui Dumnezeu am refuzat ,(numai eu )am nascut in iunie 1978 si din buchetul de flori primite mi s-a cerut sa dau cateva pentru inmormantarea unui medic ,era chiar pentru medicul care facuse LEGAL avorturile.Ma cutremur si acum .La GINE II in Cluj .
Marius Ştefan :
Date: October 14, 2009 @ 12:54 pm
Dar este uimitor că Dumnezeu nu l-a luat pe el; încă îl aşteaptă!
Mulţumesc pentru relatare!
E-nigma :
Date: October 18, 2009 @ 8:59 pm
Ca avortul e crima, e clar. Ca multe tipe o fac fara cap si apoi se trezesc in dilma, ar fi buna consilierea prin scoala, prin spitale si medici de familie, sa stie ce inseamna si cat de usor e sa calci stramb. Oricum, crima nu e o solutie. Ii mai atinge poate si Domnul pe astia care o comit prea grav..
ATu :
Date: October 28, 2009 @ 6:42 pm
Intr-adevar groaznica poveste.
Am o rugaminte insa catre cel care a scris/preluat articolul, am cautat pe net detalii despre acest accident nefericit, si desi am gasit aceeasi relatare pe zeci de siteuri, nu am gasit nicio dovada ca acel monument chiar exista in acel cimitir. Nici macar o poza! Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva este un detaliu fabricat care sa sporeasca drama evenimentului si sa dea apa la moara credinciosilor care vad in acest fapt o interventie divina pedepsitoare. Fiind un element central al relatarii, ma asteptam sa gasesc informatii despre acel monument (macar o poza), in lipsa dovezilor, nefericita intamplare ramane doar o nefericita intamplare, singura concluzie fiind ca si bogatilor (sau in cazul de fata, patronilor de clinici unde se practica avorturi la cerere) li se pot intampla nenorociri.
Niste linkuri unde si alti sceptici si-au pus aceeasi intrebare:
http://www.grandinite.com/2009/03/27/what-in-the-hell-is-going-on-in-montana/
http://www.snopes.com/politics/medical/feldkamp.asp – aici citesc ca redactorii au trimis o cerere pentru lamuriri catre administratorii cimitirului, cerere ramasa (in mod suspect) fara raspuns.
si cel mai intersant:
http://commentsfromleftfield.com/2009/03/christian-newswire-attributes-montana-plane-crash-to-abortion
unde in partea de comentarii, citesc pe acela al unui locuitor din Buttle, Montana (locul prabusirii):
Callie on March 28th, 2009 12:36 am
Just to clarify – I live in Butte, Montana and this so called “Tomb of the Unborn” does not exist. There is no such memorial in Holy Cross Cemetery, nor any other cemetery in Butte. This is a fabrication.
De ce au oare credinciosii nevoie de astfel de artificii fabricate pentru a-si sustine cauza? Pentru cine sunt ele gandite? De ce se doreste controlul maselor prin aceasta frica indusa, care prinde atat de repede la cei naivi?
Nu stiu daca acest post va fi acceptat pe acest site, m-as bucura sa fie, pentru ca desi nu impartaseste credinta majoritatii cititorilor de aici, reprezinta un punct de vedere, (formulat sper eu respectuos) si lanseaza niste intrebari la care sper ca voi primi si raspuns.
costel :
Date: October 29, 2009 @ 11:53 am
E foarte important sa ai toate detaliile la un moment dat despre astfel de cazuri. Insa de cele mai multe ori doar cand e vorba de astfel de situatii se cer extrem de multe detalii. N-ar fi nici cea mai mica problema daca starea sufleteasca a aceluia care o cere este una cat se poate de bine intentionata si pasnica insa, din proprie experienta spun, ca astfel de cerere este insotita, de multe ori, de un fel de chemare la lupta(de argumente bineinteles).
E buna lupta de argumente il caleste pe cel care le stie si le ofera insa pentru cel care le cere s-ar putea sa primeasca lectii mai grele de dus de care nu stia.Asta ca rezultat al revolutionarismului mintii sale fata de legile bisericii. Clar este ca trebuie sa iubesti pe toata lumea inclusiv pe cei care fac avorturi. Cert e ca trebuie sa mai moderam reactiile care spun “asa le trebuie”. Toate sunt necesare. Atat o reactie cat si un rezultat al reactiei.
Cert e ca ceva s-a intamplat noi am inteles ce am putut. Intelepciunea lui DUmnezeu le intrece pe toate.
Noi nu o putem patrunde insa in final trebuie sa invatam ca avortul e un lucru urat ca despre el la noi nu se discuta deloc in massmedia sau daca se discuta cu siguranta nu sunt toate cartile pe masa. Lupta cu avortul pentru cei care nu stiu este una extrem de grea si ii recomand cu tot respectul care se cuvine lui ATu sa cerceteze oamenii care se ocupa de asta ca doar ei iti pot spune cum e. Dreapta socoteala sa ne calauzeasca si sa putem facem diferenta intre razvratirea sufletului si lupta argumentelor.
Inca o idee. Draga ATu cere-i lui Dumnezeu sa-ti dea dovada existentei acelui monument si foarte probabil ca il vei primi. Important e sa fii pregatit pentru asta. Doamne ajuta !
P.S.Daca il primesti fa-l cunoscut si noua.
Cu pioarele pe pamant :
Date: October 29, 2009 @ 4:51 pm
e clar ca “credinciosii” i-au pus la cale accidentul. in toata istoria religiilor s-au facut “minuni” de catre oamenii carora nu le convenea progresul. nu se gandeste nimeni ca copilul nedorit e nenorocit pe viata daca se naste si o va distruge si pe mama lui. si cei care spun ca e “voia Lui D-zeu” probabil ca nu merg nici macar duminica la Biserica sa asculte sluba, altfel ar stii ca D-zeu nu omoara si nu pedepseste pe nimeni. si “criminalii” sunt medici in primul rand si isi fac meseria placuta sau neplacuta.
nu sunt de acord ca tinerii din ziua de azi sa fie atat de inconstienti incat sa umple clinicile de avorturi, dar nici cu “incuiatii” la cap care se cred mai buni ca altii sa judece ce nu au trait. sa-si vada de problemele lor, sa lasa ale altora deoparte si sa-i fereasca bunul D-zeu sa ajunga in situatia respectiva sa vada ce greu e…
ATu :
Date: October 30, 2009 @ 2:22 pm
Draga Costel,
Prin comentariul postat de mine, nu am luat nicio pozitie fata de avort, nu i-am judecat in niciun fel nici pe cel pro nici pe cei contra, mai mult, intr-o oarecare masura si eu sunt impotriva avortului (cu exceptia situatiilor care pun in pericol viata mamei sau a cazurilor in care fatul este grav afectat de anomalii – cazuri in care gasesc ca mama ar trebui sa aibe posibilitatea de a decide).
Chiar daca comentariul meu poate a sunat a chemare la lupta, intentia nu a fost aceasta, si imi cer scuze daca tonul a parut astfel, prefer sa duc aceste lupte de argumente in locuri ‘special amenajate’ pentru asa ceva. Acest comentariu l-am trimis strict pentru a semnala un lucru interesant, care daca se adevereste, arata cum (si cat de usor) pot fi manipulati oamenii intr-o anumita directie.
In rest, numai bine!
Cineva :
Date: October 31, 2009 @ 6:24 pm
Matale care te consider cu-picioarele-pe-pamant dar esti in aer, a-mi voie te rog sa-ti atac cliseele mentale cu care matale justifici crima prin avort.
In primul rand, daca ar fi sa ne luam dupa dumitale, ar trebui sa legiferam genocidul. Toti cei care se simt nefericiti, neimpliniti, etc. ar trebui exterminati, daca se poate din nastere, daca nu, cat mai repede posibil.
In al doilea rand, nu copilul isi nenoroceste mama ci ea insasi s-a nenorocit prin faptul ca legatura sufleteasca dintre ea si propriul copil este rupta. Si pot sa bag mana in foc ca nu e singurul plan in care are probleme.
Nu ne propui sa o exterminam si pe ea in virtutea lozincii dumitale “mai bine mort decat (posibil) nefericit”?
Si cand spui, plin de mila, sa-i fereasca Dumnezeu pe tinerii nostri “sa vada ce greu e”, te referi la viata de aici sau de dincolo?
Ca din cate se pare, cei ca dumneata care vor sa-si faca cat mai usoara viata de aici, cu orice pret (inclusiv crima sub scuze “umanitare”), chiar asa scurta cum e, s-ar putea sa se trezeasca “dupa” sa cunoasca cu adevarat sensul cuvantului “viata grea”. Si nu pentru asa putin timp..