luati-le pozitiile si nu mai stiu cine sunt, nu isi gasesc un rost in viata decat prin munca pe care o fac si pe care o justifica prin atatea motive bune. putem gasi motive plauzibile pana si pentru cele mai oribile crime daca vrem, logica ne permite. logica ne permite orice.

dar unde este umanitatea care ar trebui sa ne defineasca, unde este feminitatea femeilor de cariera?

asta este ceea ce m-a intristat ani de zile si am incercat sa le schimb subalternelor mele modul de a intelege cariera sau mai bine spus scopul muncii pe care o fac si cum ar trebuie sa se raporteze la ea.

sunt de acord cu majoritatea parerilor exprimate aici chiar daca ar fi trebuit, conform pozitiilor pe care le-am detinut in ultimii 10 ani, sa fiu in cealalta tabara.

10 ani in cele mai inalte pozitii de conducere si faptul ca am locuit in 4 tari diferite nu m-au facut sa pierd sensul propriei mele existente si nu m-au facut sa ma intreb o singura data: ce ma fac daca nu mai am acest servici?

stiu cine sunt si cat valorez ca om, servicul este doar un mod de a plati pentru traiul zilnic.

Adevarata femeie din tine, calda, iubitoare, atenta, valorile tale morale si spirituale si familia ta sunt adevaratele comori pe care le ai si de care trebuie sa ai grija, restul este irelevant.

Cine sa te critice? Faci bine ceea ce faci. Anii acestia nu se mai intorc. Bine ca ai un sot iubitor care sustine situatia.

Dumnezeu sa va ajute

Normal femeia ar trebui sa stea acasa si statul sa-i plateasca salar si sa aiba si pensie, caci asa se cresc viitorii cetateni demni!

Pentru asta ar trebui presedintele tarii sa lupte acum la sfarsit de mandat, nu ptr lucruri care cu greu le putem pronunta. Ce a facut presedintele pentru femeia romanca, pentru mama romanca?

Sunt intrebari la care intr-o zi o sa trebuiasca sa raspunda!

Pe de alta parte sunt o multime de femei incadrate in tot felul de munci, intelectuale sau nu, care daca s-ar retrage am muri cu totii adica. S-ar deregla de tot sistemul: medici, profesori, ingineri, simple muncitoare etc.

Si sa nu uitam ca la foarte multe orele serviciul inseamna paine, imbracarea si intretinerea copiilor si familiei. Multe cresc singure copiii, altele au soti care castiga mai nimic. Nu e asa de usor de prezentat problema.

Ar trebui domnul Dinescu sa ne spuna cate femei care-si cresc singure ciopiii a ajutat, si care muncesc toata ziua pe mai nimic. Si voi ar trebui sa va puneti aceasta intrebare. De cate ori ati ajutat o colega la munca, si nu i-ati ingreunat de fapt situatia, poate uneori luindu-i locul sau proiectele de la nas, desi poate ea are o situatie de viata mai grea.

Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Iesise din cabină, îsi netezea fusta si bombănea: “Stii bancu-ăla cu Itic?”. N-am stiut dacă vorbeste cu mine, asa că am mormăit incert, în asa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat si m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: “Cică se ruga Itic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti si pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă si tu putin: joacă la loterie!”

Am hăhăit cu ea un pic, dar asteptam legătura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: “Asa si eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a iesit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămîn gravidă si degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întîlnim decît 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decît de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă si botul cu ruj.”

Verifică-ti agenda, am putea să ne vedem azi la 1.45 să luăm lunch-ul si să facem un copil?

Mă uitam la ea cu ceva ce fusese pînă de curînd admiratie, dar deja nu mai eram sigură: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate si performantă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promousăn, targhet, ăuernes, marchet, pablic-rileisăns, plening, risărci, fidbec. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică si de bărbatii care cred că femeile sînt inferioare. Avea un sot manager, care-si făcea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului năpraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau în multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mîndria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.

Cînd au împlinit 30 de ani, au făcut consiliu de familie, cu părinti si cu socri, cu tot, si au decis să aibă un băiat si o fată, neapărat în ordinea asta. Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă si-un pechinez, numai că progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lăsa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, mînca uscătura. Apoi se strecura în pat lîngă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trisa, seara nu făcea dus, nu mai avea timp. Făcea doar dimineata.

Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îsi făceau test de sarcină la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia si ceva de le el, parcă. Dar el avea de învătat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai sefă si de cîstigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezolutia rămînea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în meeting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cînd erau studenti si obisnuiau să mai si trăiască, ea îi desenase două ovare si niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.

……

stai ca inca nu s-or fi trezit sa iasa la atac ‘feministele’… ca sunt destule bloguri, chiar ortodoxe, unde de-abia asteapta sa-si arate coltii si sa latre la niste nenorociti misogini ca noi

@ Tavi

in ultimul paragraf al postarii urmatoare am remarcat si eu, cum bine zici si tu, ca derapajele astea feministe se datoreaza si lipsei de dragoste adevarata a barbatilor pt femei:

http://munteanuk.blogspot.com/2009/06/femeile-in-uk-12-women-in-uk.html

Fara el, as fi investit in desertaciunea lumii.

Dar ce vreau sa spun de fapt: barbatii au un rol important. Daca ei apreciaza femeia nu ca pe o “sluga”, bucatareasa, menajera si bibelou, ci ca Hristos Biserica, ca trupul lor, ca sotia si mama copiilor viitori, atunci cred ca orice femeie se va simti femeie si si-ar implini cu dragoste si bucurie rolul. Nu s-ar mai simti inferioara si astfel nu ar mai alerga dupa cai verzi pe pereti.

Dimineata ne rugam impreuna, ne luam anafura, mancam impreuna, discutam des. Scoala merge bine.

Mama e totusi singura. Apoi cu ce-o sa traim la pensie? Mda, daca crestem copii bine, ne ajuta ei.

Femeia trebuie sa stea acasa, sa-si creasca copii in duh ortodox, caci ceea ce se pierde acum, cu mare mare greu se mai reface.

Cine mai incurajeaza azi femeia sa aiba grija de familie? Cine mai accepta azi femeia fara servici?

este dureros si pt unii si pt altii, dar cutez – sper sa nu se napusteasca feministele asupra mea! – sa afirm ca acest mod de viata are efecte inca si mai devastatoare asupra femeilor.

povesti despre ‘tatal necunoscut’ care apare din neant si stabileste o relatie cu copii adulti am mai auzit, dar femeile care isi rateaza maternitatea (si pt ce? targets, obiective, proiecte, succes, cariera…) sufera ceva ireparabil.

apoi, femeia mai are si un ‘ceas biologic’ si nu poate face copiii cand vrea ea, ci cand vrea Dumnezeu. plus o constitutie fizico-psihologica mai ‘feminina’, necreata pentru arena cu fiare salbatice care este ‘mediul business’.

a nu fi acuzat ca ma numar intre aceia care decreteaza ca femeiele n-au voie sa faca doctoratul decat la cratita, ci le-as indemna pe toate surorile noastre in Domnul sa-si cantareasca bine resursele si, cu multa rugaciune, sa-si afle ‘cariere’, ocupatii, joburi ceva mai feminine.

nu hormonii favorizeaza harjoana extraconjugala a sotului, cum scrie in articol, ci lipsa de afectiune! nu suntem animale, sa nu en putem stapani nicidecum, sa nu mai credem ce ne invata ‘inteleptii’ ideoli ai zilelor noastre (oamenii de stiinta).

nu vedeti, triste femei de cariera (ma iertati ca nu va pot spune ‘dragi’), ca adesea sotul va insala cu una mai uratica, adesea mai proasta, mai neinteresanta, ‘inferioara’ voua din toate pct de vedere? oare de ce?

pentru ca respectiva, asa ‘inferioara’ cum va este, are cel putin dramul de feminitate pe care l-ati pierdut intre meetinguri, in maldarul de dosare, in toate ambitiile desarte in care ati trait.

nu mai cititi revistele alea tampite care va invata ca barbatul vrea doar sex si ca dc va ingrijiti ’sa aratai bine’ orice barbat v-ar dori!

in adancul sufletului, barbatii vor o femeie asa cum i-a randuit-o Dumnezeu pe Eva lui Adam! in Rai s-a instituit Taina Cununiei, nu supliciul carierei drept cale catre fericire!

nu mai investiti atat de multe
(timp, dedicatie, eforturi uriase, perseverenta, incrancenare) in lupta dupa o cariera si atat de putin in dragostea pt sot si copii, caci nu va trece mult, ci veti regreta!

nu vreu sa amenint pe nimeni cu chinurile iadului de dupa Judecata, ci uitati-va doar (de va mai coborati vreodata din masina in lumea reala) la cate batrane singure – care n-am avut niciodata o familie – a lasat in urma comunismul!

oricat de ’succes’ va va fi fost cariera, pechinezul pocit alaturi de care va veti petrece batranetile se p… pe ea, oricate ‘experiente’ ati fi acumulat, ele nu vor insemna nimic in fata SINGURATATII.

cu mila lui Dumnezeu, dupa ce nimicurile dupa care ati alergat o viata va vor parasi, poate unele s-or mai dezmetici… dar ma tem ca pt prea multe, singuratatea aceea extrema nu va fi decat o pregustare a iadului!