Comunicat de presa din partea Manastirii Petru Voda

5:24 pm Anunţuri, Big Brother / New World Order / cipuri / 666

Petru Voda

 

Vă informăm că în urma apelului Părintelui Arhimandrit Iustin Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă – Neamţ din 14 Ianuarie a.c. s-a iniţiat o campanie de informare a opiniei publice româneşti despre pericolele multiple ale noilor măsuri legislative care introduc în România controlul electronic al populaţiei. OUG 184/2008, 207/2008, 55/2009, Legea 298/2008 şi adoptarea ilegală a directivei UE 126/2006 de către M.A.I., prin introducerea supravegherii electronice generale şi crearea cadrului legislativ pentru încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, încalcă flagrant mai multe articole din Constituţia României, mai multe norme de drept intern şi internaţional, şi nu în ultimul rînd aduc atingere conştiinţei religioase a poporului român, creştin de 2000 de ani.

 

Începînd cu luna Ianuarie, s-a iniţiat o serie de conferinţe în majoritatea oraşelor mari ale ţării, s-au publicat o serie de articole în mai multe publicaţii româneşti şi internaţionale, s-a tipărit cartea “Dictatura biometrică” (ce cuprinde abordarea problematicii controlului electronic din punct de vedere juridic, civic, medical, electronic şi religios), s-au realizat mai multe emisiuni de televiziune şi radio.

 

La votul pe care elveţienii l-au exprimat prin referendum în ziua de 17 Mai 2009 cu privire la introducerea în Elveţia a paşapoartelor electronice reprezentantul nostru a fost prezent în cantoanele Zürich şi San Galen şi a luat legătură cu liderii mişcării anti-cip din Elveţia (populaţia a spus DA cu doar 50,14%, la o diferenţă de 5000 de voturi faţă de cei ce au spus NU; pentru prima dată în istoria de 800 de ani a democraţiei elveţiene se propune revotarea unei legi).

 

Reprezentanţii mănăstirii şi ai mai multor organizaţii civice non-guvernamentale au fost prezenţi atît la dezbaterile, cît şi la votul din cele două camere ale Parlamentului asupra măsurilor legislative menţionate mai sus. În faţa indolenţei şi insensibilităţii mediilor politice româneşti la nevoia de libertate şi de adevăr a cetăţeanului de rînd, s-a iniţiat strîngerea de semnături de la populaţie, propunîndu-se organizarea unui referendum pentru abrogarea acestor măsuri legislative.

 

Cele aproape 1.000.000 de semnături strînse au fost puse ieri, 17 Septembrie, la dispoziţia Preşedintelui Traian Băsescu, prin întîmpinarea oficială făcută de mănăstire, înregistrată sub numărul 18.720 la Registratura Generală a Administraţiei Prezidenţiale, întîmpinare prin care se cere instituţiei prezidenţiale organizarea unui Referendum naţional în problema actelor şi a supravegherii electronice, instituţia prezidenţială fiind singura în măsură să îl organizeze.

 

Dacă avem în vedere că întregul sistem de putere politic care conduce azi România s-a instalat prin votul a mai puţin de trei milioane de votanţi, credem că este relevant faptul că la Apelul unui singur părinte duhovnicesc s-au asociat prin semnătură olografă aproape un milion de Români, în doar şase luni de strângere de semnături la Mănăstirea Petru Vodă.

 

Nu credem că voinţa atâtor oameni poate fi ignorată de vreun om politic, cu atât mai puţin de Preşedintele României, al tuturor Românilor. 

 

Întrucât nouă ne lipsesc mijloacele materiale şi legale pentru a întreba TOŢI cetăţenii României, facem apel la Preşedintele Traian Băsescu să întrebe întreaga naţiune dacă vrea sau nu acte şi supraveghere electronică.

 

Riscurile utilizării noilor tipuri de acte au fost documentate de numeroase foruri ştiinţifice, iar aspectele etice ale utilizării extinse a supravegherii electronice plaseaza deja această dezbatere într-o zonă ce priveşte reevaluarea bazelor democratice ale statului.

 

Nu credem că România se află în acest moment în punctul în care să suporte o astfel de dezbatere, iar amintirea vechiului sistem comunist, susţinut prin aparatul de supraveghere şi control al Securităţii, este încă suficient de vie încât să ne determine să fim cel puţin suspicioşi, mai ales că cei care ar urma să implementeze sistemele de supraveghere şi control total al populaţiei sunt, cu toţii, fie foşti membri, fie apropiaţi ai Aparatului menţionat.

 

Dumnezeu să îl lumineze pe Preşedintele nostru!

vezi şi http://pentrulibertate.ro/ şi http://atitudini.com/

 

Intimpinare catre Presedintele Traian Basescu asupra Referendumului privitor la actele si supravegherea electronica.

 
Domnule Presedinte,
In numele Sfintei Predanii a Bisericii noastre Ortodoxe si in numele suferintei neamului din ultimele zeci de ani, am incercat sa ducem mai departe tezaurul de sfintenie si de bunastare al acestui popor greu incercat. In intreaga noastra viata si mai ales in ultimii douazeci de ani, de cind am ctitorit Manastirea Petru Voda, am dus o lupta continua pentru trezirea si constientizarea poporului fata de valorile milenare ale sfintei credinte si ale neamului nostru.
De aceea, socotim ca promulgarea unor acte normative precum OUG 184/2008, OUG 207/2008, OUG 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ilegala a Directivei 126/2006 a UE de catre M.A.I., care, toate, promoveaza implementarea cipurilor electronice in actele de identitate românesti, pe linga incalcarea flagranta a unor articole din Constitutia Romaniei si a unor norme de drept intern si international, aduce atingere constiintei religioase a neamului nostru. Legatura dintre aceasta tehnologie si citeva semne apocaliptice, ca si renuntarea la libertatile cucerite cu singe in Decembrie 1989, nu se poate face in Romania decit prin adoptarea legilor mai sus mentionate, departindu-ne, prin impunere de sus, oficiala, de implinirea misiunii noastre in istoria de 2000 de ani de crestinism a acestui popor.
Asteptam de la domnia voastra o rezolvare favorabila, pe cit se poate, a dorintei noastre de abrogare a tuturor acestor masuri legislative mai sus mentionate. Domnia voastra sunteti reprezentantul acestei natiuni si direct si indirect: Direct pentru ca sunteti ales de natiune ca reprezentant in lupta cu greutatile si nevoile momentului istoric prin care trecem, si indirect, pentru ca este la mijloc constiinta morala a domniei voastre fata de poporul care va iubeste. Crestinii nostri au sugerat inca de la inceput organizarea unui Referendum pe tema actelor si supravegherii electronice ca posibila solutie pentru abrogarea acestor legi. Va stau inainte implicarea directa si personala sau alegerea responsabilitatii populare pentru implinirea setei de libertate si adevar a neamului nostru.
Socotim ca acum este momentul prielnic sa prezentati un raspuns celor aproape un milion de Romani care au semnat impotriva actelor si supravegherii electronice, alaturi de manastirea noastra, de foarte multe manastiri si parohii ortodoxe din tara si din strainatate, si de multe organizatii ale societatii civile care ne-au sustinut si ajutat, dar mai ales – ca o dovada a interesului pe care il avem fata de dumneavoastra si fata de acest neam crestin ortodox. Este un moment prielnic sa va deschideti in mod oficial fata de asteptarile poporului, si sa fiti cit se poate de aproape de aspiratiile noastre.
Socotim ca este un moment prielnic si pentru prezenta dvs in viitor ca presedinte ales al acestui popor, nascut crestin-ortodox. Ceea ce facem astazi nu ne reprezinta atit politic, cit mai ales istoric, fiecare gest pe care il facem trebuind sa fie pe linia inceputa de inaintasi de a urca poporul român pe culmile unei biruinte crestine. Domnia voastra sunteti un urmas al Sfintului Voievod Constantin Brincoveanu, si al marilor voievozi Matei Basarab si Mihai Viteazul, care si-au scris cu litere de aur numele in istoria neamului nostru. Acesta este momentul in care domnia voastra va puteti arata cit mai aproape de duhul si cit mai in asentimentul poporului si in special al batrinei noastre Ortodoxii din Europa de Rasarit. Domnia voastra reprezentati Tara si Neamul intr-un moment istoric deosebit, si va cerem sa fiti alaturi de milioanele de romani care ne sunt alaturi, dar mai ales de acel milion de crestini care s-au informat si au semnat alaturi de noi impotriva actelor electronice. Va cerem sa fiti alaturi de noi mai degraba decit alaturi de interesele politice globalizante si nivelatoare. Ca neam crestin ortodox, cerem sa fim respectati cu credinta si traditiile noastre milenare, de la care nu se cuvine sa ne abatem citusi de putin, avindu-i pilda pe inaintasii mai sus pomeniti.
Solutia ceruta de crestini, Referendumul asupra actelor si supravegherii electronice, s-ar putea organiza in acelasi timp cu alegerile prezidentiale, economisind timp si bani pentru organizarea sa si pentru informare, candidatii la cea mai inalta functie in stat trebuind sa se implice activ in dezbaterea acestui subiect atit de fierbinte la nivelul intregului popor. Credinta noastra este ca raspunzind favorabil dorintelor noastre si ale celor un milion de români care au semnat alaturi de noi si ale caror semnaturi in original vi le punem la dispozitie, va veti bucura si de binecuvintarea lui Dumnezeu, si de pretuirea si sprijinul intregului nostru popor iubitor de libertate si de adevar.
 
Cu pretuire,
 
Staret al Manastirii Sfintii Arhangheli,
Arhimandrit Iustin Pirvu
 
Din partea Fundatiei Pentru Romania,
Victor Roncea
16 Responses
  1. mihailt :

    Date: September 18, 2009 @ 11:07 pm

    Crestinul ortodox nu are voie sa mearga la manifestatii.
    Dumnezeu Iisus Hristos nu a indemnat pe cei care au crezut in Dansul la revolta contra romanilor ci i-a indemnat sa iubeasca cu smerenie pe toti ca pe ei insisi indiferent ca erau de natie evrei,romani sau greci sau alte natii si de ce religie aveau.
    Chiar Dumnezeu Iisus Hristos impreuna cu Maica Sa si cu Sfantul Iosif s-a supus legilor statului roman si a fost sa se inscrie la recensamantul pe care l-a facut Cezarul de atunci.
    Si a platit si danie cu un ban care avea chipul Cezarului pe el.
    Da asta nu inseamna ca s-a inchinat la Cezar daca a folosit acel ban.

  2. Cristian Stavriu :

    Date: September 19, 2009 @ 12:59 pm

    Ptr. Mihailt.

    Cred ca nu trebuie sa intelegem gresit lucrurile.
    Fiecaruia ii este dat sa faca ceva in lumea asta. A ne impotrivi unor masuri de igradire a libertatilor noastre nu este un pacat. E important cum faci fiecare lucru in parte si ce binecuvantare ai de la duhovnicul tau. Cred ca nu este bine sa impunem altora ceea ce noua ni se pare a fi bine. Dar inainte de a spune ceva e bine sa gandim altfel e bine sa folosim a 9 porunca din decalogul tacerii ( http://cristianstavriu.wordpress.com/2009/09/19/decalogul-tacerii/ )
    Doamne ajuta!

    Cristian

  3. terente :

    Date: September 19, 2009 @ 5:34 pm

    ..bravo tovarase Mihailt!
    Ai terminat cumva Stefan Ghoerghiu?Din ce secta faci parte?La ce kibutz esti acum?

  4. Constantin Vasiliu :

    Date: September 19, 2009 @ 9:22 pm

    Mai romane (daca esti)!
    Ce are smerenia cu apostazia?
    Este adevarat ca Parintii Mantuitorului s-au supus legilor romane, dar aceia la recensamant nu le-au cerut drepturi asupra sufletelor lor!
    Nu are voie crestinul sa iasa la manifestatii? Adevarat, dar este valabil numai pentru acelea care nu au ca obiect Mantuirea!
    Daca ar fi fost Mihai Viteazul si Stefan cel Mare, asa “smeriti” ca matale si asa “supusi” cum insinuezi matale, probabil ca acum ai fi fost eunuc si nu mai aveai ocazia sa dai cu pietre pe aici.
    Frateste te indemn sa iti cauti de tulburat alte bloguri mai “smerite” si vezi sa nu dai ochii cu vreun ruman suparat foc pe darurile pe care ni le tot face democratia!

  5. creangadeaur :

    Date: September 19, 2009 @ 9:57 pm

    @mihalt are dreptate, daca am trai intr’o lume cat mai aproape de ideal si sa nu uitam ca insusi Mantuitorul a pus mana pe bici vazand Templul transformat in pestera de talhari.

  6. george :

    Date: September 19, 2009 @ 10:50 pm

    Sa nu fie insa si o presiune mare din afara ptr actele astea…? Cititi ce a zis comisarul nostru(partea cu siguranta datelor): http://www.adevarul.ro/articole/leonard-orban-aderarea-la-schengen-a-romaniei-va-intampina-greutati-formidabile.html
    E o orchestrare mondiala

  7. mihailt :

    Date: September 20, 2009 @ 1:38 am

    Da Dumnezeu Iisus Hristos a facut un bici da nu a atins pe nimeni cu el.
    Mai apoi El este Dumnezeu si avea tot dreptul sa faca ordine in templu acolo.
    Noi sa punem mana pe bici sa facem ordine in templele Duhului Sfant care suntem noi.Adica in templul sufletului nostru.Pe bici adica sa nu fim cu prea mare iubire fata de noi si toleranti fata de greselile noastre ci sa fim aspri cu noi si blanzi si toleranti cu ceilalti.

  8. Petru Avram :

    Date: September 20, 2009 @ 11:50 am

    As putea scrie, pe baza acestui comunicat, un mic tratat de patologie psihica: De sectibus…

  9. MariuS :

    Date: September 21, 2009 @ 8:54 am

    ce multe comentarii au postarile traficate cu cipuri si ce putine cele cu spritualitatea ortodoxa

  10. creangadeaur :

    Date: September 21, 2009 @ 10:02 am

    @petru avram, scrie tratatul si va fi supus unei critici de specialitate. LOL

  11. wally :

    Date: September 21, 2009 @ 3:42 pm

    Credeam ca treaba cu documentele electronice este putin exagerata, dar dupa ce am citit in repetate randuri parerea parintelui Paisie Aghioritul (despre care pot spune cu certitudine ca este un sfant) m-am convins ca acceptarea acestor documente este o lepadare de credinta asa cum erau pe vremea romanilor jertfele aduse idolilor, pt. refuzul carora mucenicii erau ucisi.

  12. kalinikos :

    Date: September 21, 2009 @ 10:44 pm

    nu ca ar avea vreo legatura directa cu cipul, dar ca sa vedeti pana unde s-a ajuns in America cu incalcarea vietii private. Si ce e mai rau, ne facem rau cu mana noastra, fara chiar sa fim impinsi de la spate. Titlul este sugestiv: “Privacy is dead – get over it” (Viata particulara a murit – treceti peste asta).
    Partea I-a
    http://video.google.com/videoplay?docid=3079242748023143842&ei=cuW3SsS8DojU2wLX76iDAg&q=privacy+is+dead#
    Partea a II-a
    http://video.google.com/videoplay?docid=3079242748023143842&ei=cuW3SsS8DojU2wLX76iDAg&q=privacy+is+dead#docid=2219573359400519690

    Concluziile va las sa le trageti voi singuri.

  13. Gabriel :

    Date: September 22, 2009 @ 12:31 am

    Treaba cu documentele CIP RFID nu este exagerata, asa cum nu este o mistificare arestarea a cel putin 30.000 de cetateni americani intr-o perioada de trei ani (pe perioada mandatului George Bush Jr.)prin intermediul politiei (armatei…are structura si dotarea celei mai tari armate din lume) private “Blackwater” si despre care nici in ziua de astazi nu se cunosc prea multe.
    In ce priveste daca sa acceptam sau nu, mai mult daca sa stam cu mainile in san sau sa luptam?…important este sa ne rugam sa ne lumineze Bunul Dumnezeu si sa ne arate Calea si de va fi sa ne razboim sa ne dea si “armele” si AJUTORUL LUI pentru ca ceea ce vrem si trebuie sa facem sa aiba izbanda.
    Toate sunt de la Dumnezeu, chiar si aceste timpuri, care se deruleaza conform bibliei…una din tabere, a Antihristului, lucreaza de mult la acest plan diabolic din care o sectiune este controlul fiecarui individ si supunerea lui PRIN ACCEPTAREA RFID sau distrugerea lui.
    Am credinta ca lucrurile nu vor sta asa, dar NIMIC DIN CEEA CE VA URMA NU SE VA FACE FARA SACRIFICII.

  14. mihailt :

    Date: September 22, 2009 @ 1:52 pm

    http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/04/01/parintele-efrem-din-arizona-pecetea-va-fi-impusa-dupa-cel-de-al-treilea-razboi-mondial/
    Parintele asta a fondat 13 Sfinte manastiri crestin ortodoxe in SUA sub binecuvantarea mitropolitului grec crestin ortodox al SUA.

  15. Ion :

    Date: September 22, 2009 @ 8:27 pm

    Mihalt@,

    vorbesti despre “Sfantul Iosif” si porti grija duhovnicilor ortodocsi si a manastirilor ortodoxe; mai ia o lamaie “sa nu ti se aplece”

  16. mihailt :

    Date: September 22, 2009 @ 9:26 pm

    E destul de clar scris acolo:
    “În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi îndepărtează de Biserică lui Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric: „Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!””

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.