pridvorul lui laurentiu dumitru

Preot prof. dr. Nicolae Necula

Prezenţa sectelor şi a adepţilor acestora, ca şi activitatea prozelitistă desfăşurată de ei, adică acea încercare, prin orice mijloace şi în orice ocazie, de a atrage cât mai mulţi sau măcar pe unii aparţinând altor Biserici sau culte, la credinţa lor, este o realitate în viaţa noastră. După 1989, un număr tot mai mare de credinţe şi învăţături străine şi îndepărtate de învăţătura Bisericii Ortodoxe au pătruns în spaţiul românesc, de cele mai multe ori cu intenţia ascunsă, uneori mărturisită pe faţă, de a atrage cât mai mulţi credincioşi ai Bisericii noastre la aceste noi şi străine învăţături, care nu au nimic comun cu învăţătura cea adevărată, păstrată în tezaurul sfânt al Ortodoxiei. Aşa-zişii ,,evanghelizatori” de peste hotare şi mai ales de peste ocean, socotesc că este nevoie să vină să propovăduiască credinţa creştină la un popor creştin de două mii de ani, prin naştere şi formare.

         Nu ne miră că cete de colindători sectanţi, instruiţi special pentru misiunea de racolare sau prozelitism, au împânzit oraşele, deranjând cu obrăznicie şi persistenţă pe credincioşii ortodocşi, împuindu-le capul cu aberaţiile lor şi dăruindu-le cu prisosinţă o literatură plină de otravă pentru suflet, începând cu Biblia, tradusă şi mutilată după propriile lor rătăciri, sau oferindu-le cu aceeaşi generozitate daruri, atenţii şi unele ajutoare materiale, uneori greu de refuzat pentru cel sărac şi neştiutor.

         Ceea ce trebuie să ştim însă mai întâi despre fenomenul sectar este că acesta a existat de la începuturile vieţii creştine, pentru că, dintotdeauna cel rău a încercat să întunece minţile oamenilor, îndepărtându-i de la adevăr. Despre lucrul acesta ne spune Sf. Apostol Pavel când îi avertizează pe păstoriţii săi şi pe cei care aveau responsabilitatea păstrării credinţei celei adevărate în comunităţile nou înfiinţate de el. Astfel, el scrie lui Timotei, aşezat de el episcop în Efes: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura cea sănătoasă, ci, dornici să-şi desfăteze auzul, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme”(II Timotei 4, 3-4). Aşadar fenomenul sectar a existat dintru început, iar viaţa şi istoria Bisericii creştine ne arată că toate învăţăturile greşite, ereziile şi schismele au fost abateri de la adevărata credinţă.

         La temelia învăţăturilor greşite şi a abaterilor de la adevăr a stat mereu păcatul mândriei, conjugat în multe cazuri şi cu ignoranţa.

         Fenomenul sectar a fost mai puternic în perioadele de criză: economice, politice, religioase, în vremurile de schimbări în societate şi în viaţa oamenilor şi mai ales după prăbuşirea sistemului comunist totalitar, în care educaţia religioasă a fost interzisă.

         Să nu uităm că în ciuda anilor şi deceniilor de educaţie ateistă, credinţa religioasă s-a păstrat foarte puternică la poporul român datorită Bisericii Ortodoxe care, prin cultul şi viaţa ei liturgică, i-a păstrat pe credincioşi în jurul Bisericii. Participarea masivă a credincioşilor la slujbele bisericii era, pe lângă satisfacerea unor cerinţe sufleteşti şi o formă de luptă şi protest împotriva unui sistem ateu impus şi nepotrivit cu structura sufletească a românului.

         Cu toate că Fiii Bisericii Ortodoxe au rămas foarte ataşaţi de credinţa strămoşească, cu rădăcini care merg până în vremea apostolilor şi mai ales a Sfântului Apostol Andrei, Cu toată cuminţenia şi înţelepciunea credincioşilor ortodocşi români care nu au putut să vadă niciodată despărţită calitatea sau starea de român de cea de ortodox, trebuie să se ştie următoarele lucruri despre fenomenul sectar, care impune sau aduce după sine şi o anume atitudine:

1. În România, fenomenul sectar este relativ nou şi de import. Sectele sunt produse ale secolelor XIX şi XX, ca urmare a raţionalismului ateu care a pus stăpânire tot mai mult pe gândirea oamenilor, ca şi a secularizării care înlătură pe Dumnezeu şi ideea de sfinţenie din viaţa individului şi a societăţii. Dacă o raportăm la ateism, secta este chiar mai periculoasă căci, dacă ateul are o atitudine de negare a lui Dumnezeu, secta induce în eroare deoarece, sub impresia credinţei în Dumnezeu, prin răstălmăcirea adevărului, duce tot la negarea Lui, fiind vorba de o credinţă falsă. În România, sectele au venit din America prin filieră europeană şi nu s-a potrivit niciodată cu structura sufletească a credinciosului ortodox.
2. Biserica Ortodoxă cu credinţa ei, în care au trăit moşii şi strămoşii noştri este aşa cum o arată şi numele Biserica adevărului. Sectele sunt în totalitate abateri de la adevărata credinţă şi răstălmăcire a adevărului revelat. Credinţa Ortodoxă a păstrat unitatea naţională a românilor. Deci, este firesc ca aceia care doresc să rupă unitatea naţională şi să izbească mai întâi în credinţa şi Biserica Ortodoxă. Ruperea de Biserica Ortodoxă echivalează cu deznaţionalizarea.
3. Fenomenul sectar are la bază interpretarea greşită, tendenţioasă, care duce la răstălmăcirea şi denaturarea adevărului, a textelor Sfintei Scripturi, pe care le răstălmăcesc rupte de contextul, împrejurările, scopul şi intenţia cu care au fost rostite. Cu aceasta sectanţii derutează pe credincioşii ortodocşi, mai puţin poate familiarizaţi cu textul Sfintei Scripturi. Cei care o tălmăcesc după capul lor nu se mântuiesc nici pe ei şi nici pe alţii nu lasă să se mântuiască.
4. Biblia întrebuinţată de sectanţi nu are girul sau autoritatea instituţiei bisericeşti, fiind tradusă greşit sau tendenţios pentru a justifica învăţăturile greşite. Orice Biblie care nu este tipărită de Patriarhia Română trebuie respinsă, ca şi toată lectura sub formă de cărţi, reviste, broşuri, pliante, care sunt pline de otrava învăţăturilor greşite. Ele trebuie respinse, aruncate sau arse.
5. Vizitele făcute la casele credincioşilor nu sunt decât încercări de racolare a acestora. Toţi acei tineri frumos şi curat îmbrăcaţi, ca şi toţi sectanţii, au obligaţia de a face un număr de prozeliţi sau adepţi de care depinde plata lor sau avansarea pe scara ierarhică a sectei; nu convingerea religioasă, ci interesul material îi determină să facă  o asemenea propagandă. De aceea, aceste vizite trebuie respinse, căci ele presupun o jignire a calităţii de membru al Bisericii Ortodoxe. Chiar dacă pretind că vin în numele lui Hristos şi cu Biblia în mână, gândul lor este ascuns, căci ,,au smerenie făţarnică” (Coloseni 2, 18), ,,îl vestesc pe Hristos….nu cu gânduri curate” (Filipeni 1, 15-16). ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10). Iată de ce nu trebuie să ne impresioneze faptul că sectanţii vin la casele credincioşilor cu Biblia în mână. Şi diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul Hristos tot cu versete din Sfânta Scriptură.
6. Cât priveşte stratagema diabolică de a acuza Biserica Ortodoxă că primeşte bani pentru serviciile săvârşite în locaşul de cult sau acasă, pe când sectanţii nu primesc nimic, ci, dimpotrivă, oferă, trebuie să ne ducă imediat cu gândul la faptul că orice adept al sectei, o dată intrat în ea, este supus plăţii zeciuielii din toate câte câştigă.
7. Nu adevărul este cel care tronează acţiunea sectară, ci minciuna, impostura, necinstea şi dorinţa de câştig urât. De aceea, atitudinea faţă de secte trebuie să fie tranşantă, din respect faţă da adevăr, de Hristos şi de Biserică. Sfinţii Părinţi nu s-au îmbrăţişat cu ereticii şi cu cei care au batjocorit credinţa şi sfinţenia Bisericii, ci i-au condamnat cu toată vehemenţa.

 ( ,,Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică”, volumul 2)