Seria “Anomalii”: M-O-A-R-T-E-A

1:10 pm Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

Angel_of_Death_by_ahermin

Octavian Dărmănescu

Dacă ar fi lăsaţi, cetăţenii cimitirului s-ar urca pe gardurile lui şi ar urla în şosea, celor vii, angajaţi în depăşiri, marele adevăr: nu mai aveţi timp! Timpul, pervers, înaintează încet, ca uleiul scăpat dintr-o sticlă spartă, iar apoi se varsă-n moarte. Moartea vegetează în noi, ne rumegă degetele-n somn cu gingiile ei hâde. Mut şi rece, mortul este întruparea ireversibilului, a tragismului experienţei fizice a sufletului. Mortul are înscrise pe faţă toate răspunsurile, cei disponibili le citesc şi iau aminte. Moartea se ţine scai de viaţă, între ele s-a legat o cumetrie sigură. Ne-am legat cu moartea prin certificatul de naştere, avem dreptul la repaus veşnic, creştem, avem de lucru, suntem încadraţi în câmpul morţii. Moartea aruncă în penibil toate actele individului, le zădărniceşte, îşi râde de ele. Omul în rut stă cu ea pe umeri, moartea, lăsată pe labe în mine, cel mai viu dintre cei vii.

Pentru moarte nu bea nimeni? Moartea este sfârşitul istoriei trupului. Atunci îngerul coboară şi îţi cere buletinul de identitate, tu îl cauţi livid prin haine, devenite instantaneu boarfe, viaţa ta înşirată anonim sub un bec de 60 a luat sfârşit. Rămâne memoria trupului, milioanele de metri cubi de aer umpluţi provizoriu şi razant cu aparatul tău digestiv, unic, care putea să asimileze şi zece sarmale la o masă. Rămân textele tale preţioase, din care rudele vor aţâţa focul sub varză, la pomană, rămâne hoitul şi umbra lui, agăţată de el sinistru de vie. Moartea este difuzorul insuportabil care îţi spune că trăieşti pe datorie, calp şi ilegal. Corpul, cel în care te refugiezi ca să scapi de această sentinţă teribilă, este doar unul dintre miliardele asemenea, transformate, prin instinctul de conservare, în fortăreţe ale egoismului şi singurătăţii. Condamnat zilnic la moarte, îţi faci, inconştient, rate pe treizeci de ani, sperând că ele, într-un fel, îţi vor împinge dezastrul şi mai departe.

Scumpi defuncţi, vă transmitem nişte coniac! Moartea este expresionistă, mesajele ei le poţi citi în gesturile nebunului, în răsfrângerile luminii, în coitul perfect al iubirii interzise. Viaţa este sora geamănă a morţii. La rândul ei, moartea e ca înmormântarea, plină de viaţă, de vii, de prapori veseli, de urlete zgomotoase, de mese întinse. Vase comunicante, viaţa şi moartea se preling călduţ pe duşumeaua enormă a istoriei, până o vor acoperi pe toată. Norocul istoric e, ca orice noroc, proletar, gregar, navetist, de aici şi penibilul şi lipsa de gramatică a candidaţilor la el. Trecutul e istoria morţilor, prezentul, întâmplările celor cu un picior deja în groapă. Chiar şi la o sută de ani, moartea vine prea devreme, senzaţia vieţii şi afacerile cu ea ne ţin ocupaţi mereu, chiar şi dacă numai la toaletă. Grija, boala, taxele, vecinii sunt viaţa, te ţin mereu în priză, moartea e îngropată adânc, la capătul pământului.

Ia lasă, cioaro, scripca aia, ia uitaţi-vă, bre, cum stă moartea pe bradul cela de nuntă! Moartea e gaura neagră din turul vieţii, e lupul sanitar al hoiturilor noastre unse cu creme antirid. Trăim în complicitate, ar trebui să fim striviţi la fiecare pas. Sentimentul morţii se naşte atunci când copilul se descoperă în oglindă pentru prima dată. Moartea este cel mai mare scandal. Raportată la ambiţiile omului, la frumuseţea femeii, la chicotul copiilor, finalitatea pe care o aduce moartea este de nesuportat: o mână de oase scoase din când în când pentru a face loc altora, rude terestre. Moartea la persoana întâi este doar o amânare. Am fost cruţat pe moment, chiar dacă voi mai trăi încă cincizeci de ani. Scadenţa se impune, murim singuri, chiar dacă tot satul ni s-a strâns în curte. Mai mult, nimereşti la groapă un preot care te laudă din oficiu, de-abia te ştie, vă faceţi amândoi de râs, ştiu oamenii ce poamă ai fost.

Har vouă, celor ce ronţăiţi lumina! Pentru religioşi, moartea este doar fizică, Domnu-i în Potir, destinul în cioburile parbrizului de după accident – oricum, ca să ajungi la Rai, trebuie să treci prin cimitir. Pentru atei, după moarte urmează doar câţiva metri cubi de pământ, tasaţi atent, ca să vină bine. Ateii nu pot gândi moartea până la capăt decât afară, la aer, pe balcon. Ei sunt speriaţi de moarte, de aceea nu vor să se rateze material. Gloria morţii fizice este pentru ei atât de ireversibilă, încât aici nu le rămâne decât petrecerea timpului în mod agreabil şi instructiv. În genere, ateii şi medicii legişti filozofează cel mai bine despre moarte, primii la beţie, ceilalţi la morgă. Morga este, dintre toate instituţiile de învăţământ, cea mai practică academie. Morga e vie ca un stadion la unsprezece metri, morţii sunt vii şi le citeşti pe frunte. Moartea e inventivă, mereu nouă şi cochetă, după ce gâtuie un om, îşi taie mereu unghiile. Ea pune viermi în trupuri şi furnici pe lucruri, are câte o regie pentru fiecare dintre noi. În interes operativ, ea nu alege, ci culege, ia cu pumnii, nu se satură nicicând.

Totuşi, moartea, acel dric motorizat, acea mocăniţă funerară, de la învierea lui Iisus Hristos, se plimbă goală pe traseul vieţii. De ce? Pentru că Marele Dulgher nu face sicrie!

76 Responses
  1. ioana :

    Date: September 11, 2009 @ 3:15 pm

    corectare: “Si mai e ceva…daca Sfintii Apostoli au avut misiunea sa “scrie”, sub inspiratia directa a Sfantului Duh, cartea mantuirii noastre, Evanghelia, cei de dupa ei au avut misiunea sa o “studieze si explice” pentru a putea fi urmata invatatura respectiva.

  2. ioana :

    Date: September 11, 2009 @ 3:47 pm

    @Laurentiu

    “Eu am inteles prea bine ce a spus Tranda, si cred ca si tu, Ioana.”

    Am inteles, zic eu, cam cum gandeste el, si cred ca multi altii gandesc ca el. Tocmai de-aia am comentat si cu exemple. Fiecare crestin, in felul lui, trebuie sa ajunga un fel de teolog si filosof cu propria lui viata (respectand pe deplin intreaga invatatura a Bisericii bineinteles), aplicand invatatura crestina la contextul propriei vieti.
    Ori sesizez ca tocmai asta lipseste multora, o contextualizare corecta a invataturii crestine la propria viata. De ce s-o intampla asa? Cauzele pot fi multiple; insasi viata ortodoxa la parohii are multe deficiente, calauzirea duhovniceasca apoi, care ar trebui sa-l ajute (prin preotul duhovnic in special) pe fiecare crestin in parte sa aplice invatatura la propria viata de zi cu zi…

    Apropos de urm. afirmatie:
    Exista un sentiment de zadarnicie pe care-l simt unii care, desi isi fac bine treaba ca ingineri, profesori, economisti etc, simt ca ar dori sa se implice mai mult in ceva realmente ziditor de suflet, daca se poate toata ziua, zi de zi, nu doar intr-un oarecare voluntariat intr-o fundatie sau asociatie ortodoxa ori in activitatile parohiale.

    Ce e mai ziditor de suflet decat CRUCEA? Nu e asta referinta CRESTINISMULUI?
    Exemplul cu profesorul care a murit in timpul orelor, aparandu-si studentii, vorbeste despre maxima zidire de suflet (chiar la locul de munca, la locul slujirii zilnice).
    Un profesor, care probabil ca era jertfelnic si in predatul materiei (facand astfel o fapta ziditoare si pentru sufletul lui dar si pentru al sufletelor studentilor) ma gandesc, intr-o buna zi face o fapta de maxima zidire, isi da viata lui la propriu ca s-o castige pe a lor, isi pune viata la propriu pentru ei. Proria lui cruce era desenata chiar pe usa salii de curs, il astepta acolo, iar el o gaseste, (era mai spre sfarsitul carierei) si nu pregeta sa se rastigneasca in acest loc care-i era prescris. Mai mult decat atat, conform slujirii sale de a calauzi suflete, ce-ar fi putut vreodata face, mai ziditor de suflet si suflete decat ceea ce a facut acest om?

    Pentru mine exemplul asta e un exemplu extraordinar de graitor pentru ceea ce inseamna sa fii crestin in propria ta slujire, acolo unde te afli zi de zi.

    Pur si simplu sufletul lor doreste altceva, doreste mai mult. E pe undeva acelasi lucru care se intampla cu dorul de manastire al celor din lume.

    Iacata cum vad eu crucea (ca asta mi se pare esentiala, degeaba fugi la munte, la ses, la manastire, daca nu esti cu crucea). Fiecare la locul lui acolo unde e poate face mai mult, daca simte ca vrea ceva mai ziditor de suflet. Adica: sarim sa ii ajutam si pe colegii care au nevoie de ajutor, sa purtam un pic si din crucea lor? poate multi ar avea nevoie de ajutor, fie ca nu stiu sa faca un lucru, fie ca nu mai au energie, fie ca au probleme acasa, si poate le e rusine sa ceara ajutor. Ne implicam, intrebam pe altii de la locul de munca ce nevoi au? Suntem dispusi sa preluam din necazurile lor ca si cand ar fi ale noastre? Mai ziditor decat atat ce poate fi?

    Sigur, de multe ori fugim si in vreun pelerinaj departe, dar acolo castigam tarie in rugaciune ca sa ne intoarcem si sa ne reluam slujirea cu forte noi.

    Cine are dor de manastire si merge la manastire pana la urma, sa nu uitam ca si acolo trebuie sa urmeze o cruce speciala. Nu e numai asa un dor de duca. Acolo la manastire se intampla sa fie pus ajutor de bucator. Si crucea monahismului ii spune sa se supuna intocmai randuielii, asa ca va sta toata ziua la bucatarie si va curata morcovi pentru ciorba fratilor, fara sa participe la slujbe. Si o poate duce multi ani asa. Deci vedem ca fiecare slujire e cu crucea ei, care e extrem de ziditoar in ambele cazuri.
    Asa si Ionut, si toti care lucram intr-un los sau altul. Domnule, daca vrem ceva mai ziditor de suflet, sa cautam bine prin sertare, pe usi etc., ca e o cruce pe-acolo si pentru noi (ca pt profesorul din exemplu). Si cred ca mai avem mult pana sa pretindem ca noi chiar ii slujim lui Dumnezeu ajutandu-i pe cei din jur cu care lucram (intr-un mod crestinesc). Daca chiar am dori cu tot sufletul asta, am vedea ca sunt atatea probleme ca nici nu mai avem timp de alte asociatii si organizatii de binefacere. Am constata cat de multe binefaceri ar fi de facut chiar la un pas de noi.

  3. ioana :

    Date: September 11, 2009 @ 4:16 pm

    Acuma @Ionut

    Mai intai as vrea sa precizez ca azi, putin mai devreme, inainte sa scriu toate aceste comentarii, a trecut si preotul cu botezul crucii pe aici pe la noi, asa ca botezul crucii in locul unde scriu a avut un impact puternic si de bun augur cu siguranta asupra comentariilor mele de azi (v-am spus ca sa stiti, ca tocmai a trecut preotul cu crucea pe-aici de unde scriu).

    Deci Ionut, tu zici:
    in micimea mea inca nu inteles cum poate sluji un om exact cum ii se cere, atunci cand el este bussines man, deci om de afaceri, sau chiar mai fost, inginer cu mastere si doctorate la arhiva… aici ai dreptate

    Crucea e solutia. Crucea aplicata acolo unde te afli zi de zi. Crucea e arma, “arma impotriva diavolului ai dat noua”. Pai daca e o arma, ea trebuie manuita, nu tinuta pe masa, intelegi? Iar daca trebuie manuita, aceasta presupune o stiinta a manuirii ei.

    Nu e vorba ca ai micime. cred ca inca esti prea tanar si nici nu ai experienta suficienta, nici nu ai avut cand sa aprofundezi suficient lucrurile.

    In ultimele mele comentarii am mai spus una alta, si despre masterate si doctorate, si despre exemplul profesorului. Eu cred ca tu ai inceput macar sa intelegi ce vreau sa zic, chiar daca poate nu ai inteles intru totul.

    Crucea masteratelor si doctoratelor e foaaarte grea, cu o responsabilitate enorma. E o cruce mare de tot. Cine face masterate si doctorate asa pe banda, le face fara cruce. Asta e clar. Dar alea facute cu Cruce frate, arme grele de tot devin pentru ala care le manuieste cu maiestrie. Sa tii minte asta. Ala mare maestru devine (cu conditia sa le faca cu crucea in spate). Pentru ca cu asa arme ori luminezi ori distrugi suflete.

    Exemplu concret din teologie: parintele Staniloae, care le-a lamurit chiar si celor de alte confesiunu aspecte din propria lor teologie (pe care proprii lor teologi nu prea le bunghisera). Putea s-o fac afara crucea academica, a carui greutate n-a pregetat sa o duca? Nu putea.

    Si @ Laurentiu

    Desi eu vorbesc de pe pozitia unuia care lucreaza efectiv ceva legat de ortodoxie si viata Bisericii, si bucuria mi-e mare, imi dau seama ca n-as putea vinde cartofi in piata nici daca as castiga de n ori mai mult decat castig acum.

    Pai noi toti cei botezati facem parte din Biserica, suntem madulare vii ale bisericii si facem ceva legat de viata ortodoxie si de viata Bisericii, sau ar trebui, chiar daca nu suntem remunerati in vreun fel.
    Apropo de vandutul de cartofi, am citit o istorioara despre un crestin care, gandindu-se la ce poate el face mai mult pentru Dumnezeu, s-a gandit sa ia fasole dintr-un .oc, si s-o dea in alt loc la un pret mult mai mic. Sia asa a facut. Deci nu e obligatoriu sa castigam bani din vanzarea de cartofi, dar putem castiga har, deci poate fi o activitate f frumoasa

  4. Marius Ştefan :

    Date: September 14, 2009 @ 5:13 pm

    Frumos! De reţinut şi de recitit! Mulţumim! Memento mori!
    “IOANA
    După cum vezi i-ai pus pe toţi la punct. Mai puţin pe tine însăţi. Tu ai rămas la acelaşi nivel … spiritual. Iartă-i că nu te pot înţelege!…
    Dar eşti pe cale să nu te mai înţelegi pe tine însăţi. La forţa debordantă cu care argumentezi aş zice că ai deja zece copii şi mai aştepţi câţva: Oricum, ai fi capabilă să-i ai şi să-i creşti. Ar fi şi după învăţătura Biserici pe care o aperi şi o nevoinţă pe deplin justificată.
    Ar mai rămâne problema misionarismului dar s-ar rezolva odată cu creşterea copiilor; ei te vor reprezenta în lume şi-ţi vor duce pretutindeni poveţele măiestrit şi ortodox formulate şi oferite.
    Nu te supăra, dar nu poţi fi “tu şi restul lumii” de Gică Contra, la infinit. Trebuie să mai admiţi pe ici pe colea câte o eroare… omenească.
    Citeşte comentariile până la cel de-al doilea comentariu postat de tine şi vei vedea cât de fireşti sunt. Nefirescul s-a strecurat abia apoi.
    Vrei musai un Soare strălucitor, dar e bine să te bucuri şi de firave sclipiri, chiar înnourate. Păi dacă Dumnezeu ne-ar trece prin şablonul tău, ai fi singura care ar trece examenul; sau poate că l-ai pica şi tu!
    Fi bucuroasă şi mai ales bucură-te că toţi care scriu pe aici sunt oameni de bine şi n-au intenţii rele. Spor la treabă!

  5. Marius Ştefan :

    Date: September 14, 2009 @ 5:23 pm

    “Constantin Vasiliu
    Doamne ajută! Faptele mari se fac cu oameni mari! Eu îmi mărturisesc nepăsarea. Nu ţin minte dacă am cerut vreodată în rugăciune ajutorul acestor Sfinţi conaţionali. La noi canonizările pornesc din sânul poporului. Depinde de fiecare dintre noi.
    Ca exemplu mă gândesc la Sfântul Dosoftei al Moldovei. Spune cronicarul că nu se găsea în ţară om blând ca el. Deci el purta chipul Blândului Păstor nemaiputând ascunde virtutea. Iată că a fost trecut în calendar abia după câteva sute de ani, anul trecut dacă nu mă înşel!
    Să ne dea Dumnezeu gândul cel bun şi ascultare!

  6. ioana :

    Date: September 15, 2009 @ 8:51 am

    Pt Marius

    Eu cand e vorba de misiune ortodoxa, de activitate legata de ortodoxie si viata Bisericii, vorba lui Laurentiu, am ca reper clar Evanghelia lui Hristos care zice asa:

    “Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este!” a spus Hristos.

    Asa a spus Hristos pe muntele Fericirilor, pentru multimile de atunci, si pentru noi, cei de astazi. Desavarsirea nu este un indemn, o porunca numai pentru anumite categorii de oameni pe care ii numim “sfinti”, ci pentru noi toti.

    Deci e clar care e calapodul lui Dumnezeu: Sfintii va vor judeca. Deci El ne cere desavarsirea.

    Iar eu, (sau tu, sau tu, sau …) care cred ca vreau sa am activitate legata de ortodoxie si de viata Bisericii, apai trebuie sa ma raportez la Evanghelie (pe care trebuie s-o cunosc si s-o aplic in propria mea viata si apoi s-o predic), nu la bunele mele intentii, ca Evanghelia e Cuvantul lui Dumnezeu si la acela ne raportam.
    Nu e asa?

  7. Marius Ştefan :

    Date: September 15, 2009 @ 7:49 pm

    “Ioana
    Corect!

    “Pace vouă!”

    “Nu vă faceţi voi mulţi învăţători fraţilor, şiind că noi învăţătorii mai mare osândă vom lua.”

    “Caută pacea şi o urmează pe ea că urmaşi are omul făcător de pace.”

    “… şi cum vor propovdui dacă nu vor fi trimişi?”

    Sunt doar câteva gânduri frumoase, culese din Sfânta Scriptură.
    Ne trebuie foarte mult smerenia. Ce bine dacă ne-am lupta pentru ea.

    Vă doresc spor în tot lucrul bun.

    M-am bucurat să primesc un răspuns atât de liniştit şi limpede alcătuit. Şi când mă gândesc ce mâhnit eram când vedeam că vă porniseţi cu artileria pe toţi. Noi toţi avem din Dumnezeu şi suntem icoanele Lui. Nu ne stă bine supăraţi. Noi mereu putem mai bine şi mai mult, mai frumos şi mai drguţ. Depinde de noi să nu cădem în înşelare.

    Bună seara! Doamne ajută!

  8. diana :

    Date: September 15, 2009 @ 10:40 pm

    Ioana, cineva mi-a spus intr-o zi (cand a venit vorba despre faptul ca celalalt nume al meu este Ioana), ca inseamna ca de aici mi se trage spiritul acesta justitiar. Am recunoscut atunci ca sunt doar enervanta si cicalitoare. Putin te inteleg, iti inteleg nevoia de a argumenta la nesfarsit si de a avea mereu un raspuns pregatit. Te inteleg pentru ca si pe mine ma ispiteste mereu lucrul asta. Mi se intampla adesea sa vorbesc mai mult decat e cazul, sa nu ma las pana nu aduc toate argumentele pe care le cunosc. Foarte greu m-am lasat convinsa ca e o mare ispita si ca “pacea e de 4 ori mai mare decat dreptatea”. Nu merita sa strici pacea cu tine insati si cu cei din jur doar pentru a avea tu ultimul cuvant. Scriu asta aici pentru a ma convinge si pe mine. Pace!

  9. diana :

    Date: September 15, 2009 @ 10:50 pm

    Tu vrei sa ii schimbi pe cei din jur mai mult decat vrea Dumnezeu. De multe ori ma surprind si eu intr-o ampla actiune de schimbare a mentalitatii cuiva apropiat, de schimbare a obiceiurilor, a felului de a vedea lucrurile, a temperamentului (desi stiu clar ca e innascut si nu dobandit). Uneori incerc sa glumesc cu mine insami si spun ca sufar de “sindromul Procust”, dar pentru cei din jur, uneori nu mai e o gluma. Putem deveni factori de stres, putem sa inhibam.
    Pune-ti doar o intrebare Ioana! Daca Dumnezeu te-ar judeca dupa cum judeci tu pe altii? Ne-am mai mantui vreunul? Tu crezi ca ai mai fii mantuita?

  10. |t|r|a|n|d|a|_|a|r|t| :

    Date: September 16, 2009 @ 10:21 am

    vai Diana nu pot sa cred cat te-ai smerit… hi hi 😀

  11. ioana :

    Date: September 16, 2009 @ 6:46 pm

    1. Draga Diana? Unde anume i-am judecat pe altii? Cum i-am judecat si ce sentinta le-am dat?

    2. Pacea in context evanghelic are o semnificatie distincta si clar. O stii?

    3. Cei care sunt incadrati in misiunea bisericii ca teologi, preoti, profesori de teologie au o mare responsabilitate. Daca pun in umbra cuvantul lui Dumnezeu asa cum e el revelat pentru comoditatea si nestiinta proprie, si-l ajusteaza dupa calapodul propriu conform unei asa-zise paci intelese in mod propriu si personal, hadios mantuire, si pentru ei si pentru cei indrumati. In rest, ce sa zic, eu stiu ca Dumnezeu are ultimul cuvant, dar ce cuvant. Sa stam drepti, sa stam cu frica si sa avem grija ce invatam si ce transmitem altora, ca nu e de la noi invatatura despre mantuire.

  12. ioana :

    Date: September 16, 2009 @ 6:59 pm

    Eu nu vreau sa-i schimb pe cei din jur. Nici n-as putea. Numai Dumnezeu da omului taria sa se schimbe. Insa oamenii trebuie sa constientizeze ca Dumnezeu le cere 2 lucruri:

    1. sa vrea sa fie sfinti pe de o parte, cu tot sufletul.
    2. iar pe de alta parte sa constientizeze si sa recunoasca ce cazuti si departe de sfintenie sunt ei, si cat de multa nevoie au de El ca sa se desavarseasca. (aceasta e smerenia adevarata, sa constientizezi distanta intre tine si sfintenie, nu sa cazi de acord cu orice invatatura de dragul pacii)

    Si invatatura o mai facem si cu exemplul propriu, da aici pe blog avem nevoie de cuvinte…

  13. laurentiu :

    Date: September 16, 2009 @ 10:05 pm

  14. diana :

    Date: September 16, 2009 @ 10:28 pm

    Laur, recunosc ca nu inteleg ce ai vrut sa spui 😀
    Eu ma opresc aici, ca ma ispiteste prea rau gandul de a avea ultimul cuvant si incep si eu sa ma contrayic de nu ma mai opresc…

  15. diana :

    Date: September 16, 2009 @ 10:30 pm

    @ ioana
    Am incercat sa ma abtin dar nu pot. Ca sa vezi ca nu suntem perfecti iti spun doar ca semnul intrebarii nu este echivalent cu cel al exclamarii. Iertare! La ora asta nu ma pot abtine.

  16. diana :

    Date: September 16, 2009 @ 10:33 pm

    Asta ca sa nu spun ca niciunul dintre aceste semne nu isi au locul in mesajul pe care mi l-ai trimis. Dar de, virgula asta neinsemnata…Uneori abuzam de ea, alteori nu o folosim. Dar nu-i bai! Mie imi sunt dragi punctele de suspensie…

  17. ioana :

    Date: September 17, 2009 @ 11:49 am

    Ma rog. Din punctul meu de vedere esti incoerenta, si esti absolut indaratnica in a aprofunda vreun subiect, ti-am pus intrebari extrem de punctuale dar le ignori. O tii pe-a ta ca nu esti perfecta si mai ales ca eu nu sunt (ceea ce stiam). Din partea mea poti sa te abtii cat vrei.
    Dar am o intrebare pt toti, si in special pt Laurentiu:
    Blogul asta de unde pleaca si mai ales UNDE VREA SA AJUNGA? (in caz ca vrea sa ajunga undeva, ca poate nu vrea)

  18. no name :

    Date: September 17, 2009 @ 1:32 pm

    Ioana
    pe mine m-ai obosit. Foarte mult m-ai obosit. Ia o pauza, linisteste-te, lasa oamenii cu ale lor ganduri. Daca vezi ca nu te intelege nimeni, indreapta-te spre Dumnezeu, numai El e cel care te va intelege asa cum iti doresti.
    Intelpt ar fi sa stii cand sa te opresti.
    Tot ceri socoteala de la unul si de la altul, insa la ce te ajuta asta?
    Te rog eu mult, fa o pauza.
    Iesi cu prietenii la un suc, la o plimbare prin parc, iesi un pic in gradina, miroase si tu o floare si bucura-te de lucrurile simple.
    Te rog din suflet, fa o pauza.

  19. laurentiu :

    Date: September 17, 2009 @ 9:47 pm

    Cred ca sunt singurul care ii stie, mijlocit sau nu, pe cei ce s-au “contrat” la aceasta postare.

    Ioana mi-e tare draga, e unul dintre cei mai prolifici comentatori din ultma vreme (53 comentarii); foarte multe comentarii ale ei mi s-au parut inspirate, adanci. Desi la comentariile de mai sus nu ne-am inteles om cu om, nu-i bai. Se mai intampla.

    Diana e o minunata mamica a doua fetite superbe, o preoteasa foarte inimoasa, o prezenta odihnitoare, o buna prietena, mereu cu un cuvant bun la nevoie. Sustine blogul parintelui, ctitor de biserica, cu materiale ff interesante.

    Marius Stefan e un tanar preot cu multa ravna si intelegere a subtirimilor vietii duhovnicesti, un slujitor cum putini sunt azi. Daca nu as fi avut duhovnic, mi-ar fi placut sa ma marturisesc lui. Si el e ctitor de biserica.

    Ionut Trandafirescu e un tanar luminos si curat, foarte activ in viata parohiei, dar nu numai. De-am avea mai multi tineri ca el, ce bine ar fi. Si el sustine, ca si Diana, un blog cu materiale de folos.

    No name e o profesoara de religie de liceu foarte iubita de elevi, cu vocatie pentru predare. Si ea sustine un blog deosebit, cu materiale duhovnicesti.

    Eu va indragesc pe toti, poate chiar va iubesc… da, asa, la masura mea mica, dar va iubesc.

    Iubiti-va unii pe altii, si asa veti implini legea lui Hristos! Domnul sa ne lumineze si sa ne mantuiasca, pe fiecare, dupa cum stie.

  20. tranda_art :

    Date: September 17, 2009 @ 10:19 pm

    n-as crede…

    sa vorbim si noi despre L.D. ???

  21. laurentiu :

    Date: September 18, 2009 @ 12:04 am

    @ tranda_art

    in niciun caz. eu v-am spus un cuvant din inima, nu spre semetire, ci sa mai dezmortesc putin deznadejdile unuia ca tine. e prima si ultima data, ca nu vreau sa te ispitesc.

    mai bine sa ne gandim si sa vorbim despre moarte care ne bate la usa, ca despre asta e postarea, pt ca e mai ziditor.

  22. dorian pitu :

    Date: September 18, 2009 @ 2:59 am

    Ioana a comentat foarte frumos si voi o trimiteti la plimbare. Frumos. Daca nu o intelegeti e vina dvs nu a ei. Nu coborati pe altii urcati voi la inaltimea intelegerii lor si veti pricepe ce vor ei sa zica. Nu v-a injurat a zis adevarul. Va deranjeaza aceasta “artilerie”?

  23. laurentiu :

    Date: September 18, 2009 @ 3:46 am

    @ dorian pitu

    Frate, abia se facu putina pace, nu mai agita apele, ca ma vad nevoit sa inchid comentariile la acest post:)

    Va rog, gata cu cearta. Daca un “nedus la biserica” trece pe aici se intareste in convingerea ca traim ca si cum n-am fi aflat de Dumnezeu. Sa ne osebim, zice Domnul.

  24. diana :

    Date: September 18, 2009 @ 9:56 am

    Laur, iarta-ma! Eram hotarata sa fac pace, dar nu stiu ce gand, ce ispita m-a imboldit si nu i-am rezistat. Mi-a parut rau de ultimele doua comentarii si am vrut sa te rog sa le stergi. Chiar mi-a parut rau dupa ce le-am postat. Nu au niciun sens. Multumesc pentru ce ai spus despre toti. Ne-ai amintit ca trebuie sa cautam partea buna in oameni. Binecuvantai si iertati!
    P.S. Abia astept sa ne vedem sambata!

  25. |t|r|a|n|d|a|_|a|r|t| :

    Date: September 18, 2009 @ 10:48 am

    diana,de abia astept si eu sa ne vedem sambata… de-am fi cat mai multi. apropo ai sunat cele 200 de persoane?

  26. ioana :

    Date: September 21, 2009 @ 12:15 pm

    multumesc pentru raspuns laurentiu.

    si dorian pitu cine e?:)
    cine esti dorian pitu?

    Da, sunt foarte multe comentarii aici, ma bucura si ma surprinde ca unii oameni au rabdarea sa citesca atata amar de text chiar daca nu comenteaza. Ma intreb cati oare or fi in aceasta postura, de a citi cu atentie, chiar daca nu lasa comentarii. Va marturisesc ca eu cand comentez ii am in vedere si ma gandesc la toti acestia, nu doar la cei cativa care se implica sa si comenteze.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.