pridvorul lui laurentiu dumitru

SfinÅ£ii PărinÅ£i ai Bisericii urmând cuvintele Domnului către ucenicii Săi, „nu vă gândiÅ£i mai dinainte ce veÅ£i răspunde” (Luca 21, 14), vorbeau ÅŸi scriau insuflaÅ£i din inima lor sfinÅ£ită ÅŸi din cugetul lor luminat de harul lui Dumnezeu, atunci când Preasfântul Duh îi miÅŸca, îi insuflat ÅŸi îi îndruma. Nu se foloseau niciodată de o înaltă învăţătură teologică pentru o dezbatere academică sau pentru impunerea nedesăvârÅŸitelor scopuri personale ÅŸi a punctelor de vedere discutabile pentru a impresiona sau pentru a influenÅ£a pe credincioÅŸi.

Grija lor continuă era desăvârşita păzire a Neprihănitei Credinţe cea predată de Domnul şi preluată de Sfinţii Apostoli, iar neobosita lor preocupare era păzirea unităţii Trupului Bisericii şi asigurarea mântuirii credincioşilor ca membri ai preacuratului Trup al lui Hristos. În exercitarea slujirii lor filantropice şi pastorale nu ezitau pentru a îngrădi trupul Bisericii, să legifereze sfinte canoane cu severitate iubitoare de frate. Printre ele există multe care în mod clar interzic rugăciunea în comun cu ereticii. Nu numai pentru a nu se întina credincioşii şi a-şi diminua sensibilitatea lor ortodoxă, ci şi pentru a cultiva pocăinţa ereticilor, doar-doar se vor întoarce în staulul canonic al lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă. Scopul nostru nu este expunerea mulţimii acestor sfinte canoane, care interzic indubitabil rugăciunile în comun şi nu lasă nici o posibilitate pentru vreo reinterpretare. De altfel, oricine poate apela cu uşurinţă la ele găsindu-le concentrate în două ediţii speciale ce au apărut anul trecut[1].

ÃŽncercarea recentă a unui profesor universitar laic pensionar de a convinge că ar fi permisibile chipurile rugăciunile în comun cu ereticii este din punct de vedere dogmatic destructivă, iar din punct de vedere teologic nefondată. Oricât s-ar strădui în încercarea de a o prezenta ca întemeiată ÅŸi ÅŸtiinÅ£ifică, nu poate să rămână în picioare, pentru că vine în contradicÅ£ie cu lucrarea Preasfântului Duh – Unitatea CredinÅ£ei ÅŸi ÃŽmpărtăşirea Acestuia credincioÅŸilor – ÅŸi se întoarce împotriva duhului pastoral al Sfintelor Canoane. Pe deasupra, ne aminteÅŸte de opiniile „competente” ce au apărut ocazional, opinii aparÅ£inând anumitor experÅ£i, care, în încercarea lor de a-ÅŸi impune poziÅ£iile ÅŸi punctele lor de vedere, prezintă ca aparent ÅŸtiinÅ£ifică nejustificata lor argumentaÅ£ie. Nu pot însă să se sprijine pe învăţătura dogmatică ortodoxă ÅŸi nici în duhul canonic al Bisericii al cărui scop este să mântuiască ÅŸi nu să piardă, să unească ÅŸi nu să dezbine. SfinÅ£ii PărinÅ£i, ai căror paÅŸi trebuie întotdeauna să-i urmăm, prin sufletele lor curăţite, luminate ÅŸi sfinÅ£ite de harul necreat al lui Dumnezeu, vorbeau ÅŸi scriau din spaÅ£iul ascezei ÅŸi al rugăciunii lor trăitoare, insuflaÅ£i de Preasfântul Duh. Iar scopul PărinÅ£ilor purtători de Dumnezeu nu era de a-ÅŸi satiface o oarecare oportunitate. „Cuvântul ÅŸi propovăduirea lor nu erau întru cuvinte îndemnătoare ale înÅ£elepciunii omeneÅŸti, ci întru arătarea Duhului ÅŸi a puterii” (I Cor. 2, 4).

SfinÅ£enia vieÅ£ii ÅŸi răspunderea pastorală a SfinÅ£ilor PărinÅ£i este ceea ce îi deosebea de simpli scriitori bisericeÅŸti. Această răspundere pastorală a PărinÅ£ilor arată exact iubirea lor adevărată ÅŸi fără vicleÅŸug, care se manifestă nu doar spre credincioÅŸi, pentru ca aceÅŸtia să fie păziÅ£i în dreapta credinţă, ci se extinde ÅŸi spre eretici, chiar dacă se exprimă cu severitate prin interzicerea rugăciunilor în comun, pentru a conÅŸtientiza că se află în afara Bisericii, să se apropie în pocăinţă spre tot ceea ce învaţă Biserica Veche ÅŸi să se mântuiască. Răstălmăcirea duhului Sfintelor Canoane arată cât de mult duhul face viu ÅŸi cât de mult litera ucide. ÃŽncercarea grijulie de acoperire organizată a nereuÅŸitei reinterpretări a Sfintelor Canoane, prin absenÅ£a celui în discuÅ£ie, adică a impunerii rugăciunilor în comun, nu poate fi ascunsă. Atât litera, cât ÅŸi duhul Sfintelor Canoane interzic clar rugăciunileîn comun. Prin urmare propunerile unui astfel de profesor ca cel de mai sus sunt evidente: încurajarea ortodocÅŸilor pentru a se ruga în comun cu ereticii ÅŸi întâmpinarea oricăror împotriviri prompte din partea credincioÅŸilor. Mai departe, urmăreÅŸte să preîntâmpine luarea de hotărâri, produs al dezbaterii libere în Duhul Sfânt, ÅŸi încearcă în continuare să impună puncte de vedere ÅŸi păreri personale. ÃŽn această încercare SfinÅ£ii PărinÅ£i sunt dispreÅ£uiÅ£i. Astfel, Sfântul Nicodim Aghioritul, recunoscut interpret al Sfintelor Canoane este subapreciat. ÃŽn plus este judecat că îi urăşte chipurile pe eretici, pentru a subaprecia obiectivitatea sa ÅŸi pentru a desfiinÅ£a autoritatea cuvintelor sale. Cuvântul Sfântului Nicodim este clar: „Dacă deci, tuturor catehumenilor, nu le este iertat să stea atunci când se săvârÅŸeÅŸte Dumnezeiasca Liturghie, cu cât mai mult ereticilor?”[2].

Un alt important canonist, Balsamon, este pus la îndoială, pentru că interpretarea sa nu conglăsuieÅŸte cu teoriile profesorului menÅ£ionat mai sus. „Sfintele Canoane nu constituie expresia vreunui spirit legalist, care tinde să legifereze toate ÅŸi să mărginească viaÅ£a spiritului în tipuri legiste, ci expresia grijii pastorale a Bisericii pentru mântuirea membrilor ei.”[3] Dumnezeiasca Euharistie este capul dogmelor ortodoxe, recapitularea întregii iconomii dumnezeieÅŸti, inima Bisericii, centrul cultului ortodox, izvorul spiritualităţii ortodoxe ÅŸi pecetea întregii vieÅ£i a Ortodoxiei. Este Taina Tainelor, faţă de care rânduiala ÅŸi predania canonică a Bisericii îi Å£ine departe pe cei neiniÅ£iaÅ£i ÅŸi vrea ca doar cei credincioÅŸi să participe (să se împărtăşească) ÅŸi să se apropie, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă ÅŸi cu dragoste”.

Gura de aur a Bisericii a prevestit: „Nimeni să nu se împărtăşească dintre cei care nu sunt ucenici… Mai degrabă mă voi despărÅ£i de sufletul meu decât să dau sângele cel stăpânesc fără vrednicie”[4]. Aici se poate distinge responsabilitatea pastorală a ierarhului, pentru a se observa în continuare cu câtă superficialitate ÅŸi lipsă de sensibilitate teologică anumiÅ£i laici fac propagandă, dar ÅŸi clerici ortodocÅŸi contemporani care „teologhisind” încurajează rugăciunile în comun cu eterodocÅŸii fără indispensabila ÅŸi anterior-discutata unitate în Credinţă ÅŸi în ÃŽmpărtăşirea Sfântului Duh. Poporul credincios îşi păstrează ortodoxă sensibilitatea CredinÅ£ei, iar criteriul Ortodoxiei cultivat ÅŸi sensibil. Niciodată nu va accepta ÅŸi cu atât mai mult nu va răbda interpretări noi (inovatoare) în temele Dogmei ÅŸi ale Moralei, pe care corect le consideră ca fiind legate ÅŸi neschimbabile.

(Preluat după http://www.impantokratoros.gr/85DB3ADC.el.aspx via blogul O Viata frumoasa. Traducere din greceşte de monahul Leontie)