pridvorul lui laurentiu dumitru

zmeul arunca cu buzduganul…dar,cand deschide usa era…Fat Frumos.Alungase zmeul.

S-au batut pe-afara, prin curte…:))
Mai stii, cand “totul e posibil, si nimic nu are consecinte !”…

El e Fat-Frumos ! Domnul nostru Iisus Hristos ! Nu mai astepta pe altul, ca sigur va fi pustiu si gol, daca nu va fi indumnezeit; iar daca vei gasi unul de acesta, veti fi frati in Domnul, si-l vei fi gasit in sfarsit pe Fat-Frumos….

Raspandirea mesajului evanghelic al botezului din apa si din Duh initiat de catre Iisus asigura oamenilor rezolvarea problemei pacatului. Aceasta renastere este un semn al iubirii, o cheie a eternitatii. Desi destul de multa lume este recenzata drept crestina, putini participa la cultul duminical. Chiar dintre acestia, multi se rezuma doar la aceasta zi de odihna pentru a-si aminti de Dumnezeu. E un semn clar ca in inimile noastre inca mai avem rautate, inca nu vrem sa fim salvati, ci tinem cu dintii de unele placeri vinovate.

Credinta ne face mai luminosi. Nu putem insa ajunge singuri la sfintenie, ci avem nevoie de lumina slavei lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri se intampla real la 40 de zile dupa nastere, in momentul botezului nostru. Ne nastem crestini, uitand sa ne si convertim. Renasterea este imposibila fara cainta, fara acceptarea Crucii, iertarea pacatelor si slujirea dreptatii.

[Continuare:]

Ne abandonam in bratele iubitoare ale divinitatii, dar acest lucru nu inseamna ca noi nu mai trebuie sa facem nici un efort si putem sta linistiti. Primim un plus de putere, dar acest plus se conjuga cu efortul nostru. Dumnezeu inmulteste painile din alte paini, nu din piatra sau din nimic.

Nu vom confunda botezul initiat de catre Iisus cu botezul pocaintei facut de Ioan Botezatorul la Iordan. Acesta din urma e doar un simbol, un preambul, o uvertura. Nici nu vom da crezare sectelor mai noi sau mai vechi care il pozitioneaza pe profetul itinerant de la Iordan pe acelasi nivel cu Iisus sau chiar mai sus. Il cinstim pe cel mai mare om nascut din femeie “ever”, dar nu il divinizam.

In scrierile latine il gasim pe Ioan Botezatorul numit “Iohannes Baptista”, izvoarele evreiesti il intituleaza “Iohanan ben Zaharia”, cele arabe “Yahya”, iar cele aramaice “Iohanun”. Daca il descriem unui neavizat, il numim profet evreu, ascet sau exemplu de smerenie. Daca adaugam si faptul ca este Inaintemergatorul lui Mesia, am spus totul pentru un profan. Daca vrem sa nu ramanem decat cu o stire pe scurt, citim mai departe…

Ioan a indrumat spiritual largi multimi la nisipurile de la Iordan, cerandu-le parere de rau pentru erorile impotriva Neatinsului si impunand botezul cu apa, in vederea iminentei veniri a lui Dumnezeu facut om pe pamant. El chiar credea ca securea sta la baza copacului si tot ceea ce e neroditor se taie si se arunca in foc. Ulterior va intelege ca acum a venit Hristos Mielul, care iarta, iar nu Judecatorul, care pedepseste.

Istoricul Iosif Flaviu ne spune ca Irod l-a ucis pe Ioan nu pentru ca profetul era acuzatorul public al adulterului regal, ci pentru ca se temea de o rebeliune a bastinasilor impotriva ocupantilor romani. Stim ca nu doar cativa apostoli ai lui Iisus, dar si multi dintre ucenici, initial au fost discipoli ai Botezatorului. Ioan este precursorul, el anunta venirea lui Dumnezeu facut om.

Musulmanii il privesc pe Ioan ca profet. Mandeenii, o secta gnostica, cad in erezia de a il considera pe Ioan un profet divin, respingandu-l pe Iisus. Chiar si Baha’i il considera profet pe Ioan. Botezatorul urmeaza exemplul profetilor evrei anteriori. Traieste in austeritate, declarand razboi pacatului si legilor injuste. Pe de alta parte, promite tuturor dreptatea divina. A ramas in mintea contemporanilor sai cu acel rit al purificarii prin apa, net inferior celui prin apa si prin Duh, promulgat la Pogorarea Duhului Sfant.

Mesagerul (ingerul) Ioan este cel care permanent ne indruma spre Mesia: “Iata Mielul lui Dumnezeu”. Activitatea publica a lui Ioan a fost intrerupta de arestarea sa, din ordinul lui Irod Antipa. Este prizonier in fortareata Macherus, la 14 km est de Marea Moarta, in sudul extrem al regiunii Pereea. Biblia relateaza momentul aniversarii regelui, dansul fiicei vitrege Salomeea, promisiunea facuta la betie si martiriul profetului.

Discipolii au luat trupul proorocului si l-au cinstit ca sfinte moaste. In vremea lui Iulian Apostatul, parti din aceste sfinte moaste au fost profanate in Samaria. Crestinii au reusit sa le salveze in cele din urma si sa le dea in grija ierusalimiteanului Filip.

Ioan pregateste in continuare omenirea pentru acceptarea lui Dumnezeu. El face parte din Biserica triumfatoare din cer si intermediaza la tronul divin pentru Biserica luptatoare de pe pamant. Glasul lui suna in pustia lumii de azi. Continuam sa ramanem reci la chemarea Cerului, nu dorim 100% mantuirea si iertarea pacatelor, pentru ca nu vrem sa ne rupem de placerile vinovate.

Acelasi Iosif Flaviu zice despre distrugerea armatei lui Irod ca a fost justa, ca un semn divin, o pedeapsa pentru uciderea lui Ioan. Si ce rau a facut? A indemnat doar la exercitarea virtutii, la pietate fata de Dumnezeu, la grija sa nu ne trezim din somnul indiferentei prea tarziu. Ne e greu sa ne imaginam acum cum era posibil ca in momentul botezului lui Iisus la Iordan, Ioan era foarte cunoscut, iar Iisus, aflat la inceputul activitatii publice, un anonim. Raportul s-a schimbat ulterior.

Caracterizand acele vremuri, teologul occidental Crossan, in tentativa de a vorbi tinerilor de azi si de a ii atrage spre Biserica cu un limbaj familiar, este aproape de erezie: “Ioan avea monopolul, dar Iisus avea franciza”. Noi nu vom fi de acord cu aceasta fraza, ci vom spune simplu: botezul lui Ioan era numai cu apa, numai pentru trup, cata vreme botezul lui Iisus este cu apa si cu Duh, pentru salvarea sufletului nemuritor.

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament, serveste drept pod intre aceasta perioada a descoperii divine si Noul Legamant. Dupa moartea sa, Ioan a mers in iad. Abia dupa Invierea lui Iisus si Pogorarea la Iad, dreptii Legii Vechi au fost eliberati, inclusiv Ioan. Deci, nu mai e nevoie sa argumentam eroarea in care se afla mandeenii pomeniti anterior si cei ce cred ca ei (precum Leonardo da Vinci, care are o pictura contestata cu Ioan in bratele Mariei binecuvantandu-l pe Iisus), cum ca Ioan e superior lui Iisus. El insusi spune ca nici cureaua incaltamintei nu e vrednic sa i-o dezlege, ca trebuie sa se micsoreze, ca Mesia sa se mareasca, ca nu el este Unsul.

Exista o traditie care spune ca Ioan se arata inainte de momentul mortii celor care nu au auzit de Iisus, le predica Vestea Buna si le da oportunitatea de a fi mantuiti.

Intotdeauna pe iconostas vom gasi icoana lui la loc de cinste. Este frecvent mentionat in rugaciuni, iar ziua de marti ii este dedicata.

Este sfantul ocrotitor al statului Puerto Rico, a carui capitala, San Juan, ii poarta numele. Acum 400 de ani, insula caraibiana se numea chiar San Juan Bautista de Puerto Rico. Este sfantul ocrotitor al Canadei franceze si al mai multor orase din lume care ii poarta numele. Pe 24 iunie, la Quebec, se celebreaza chiar Sarbatoarea Nationala Sfantul Ioan Botezatorul. In aceeasi zi are loc Festivalul Sao Joao de la Porto. Ambele, mitinguri cu mici si bere, departe de duhul ascezei si de hrana cu miere si lacuste salbatice, sarbatori pagane cu nume crestin.

chiar de urat nu-l urasc pe fat frumos
ii invatam pe copii povesti cu feti urati si monstri, cu cosmaruri si himere, nu rugi cu ingerasi si iesle binecuvantate
mergem la fastrakids sa invete economie la 3 ani si nu si la manastire

Super Tareeeeeee!!!!!!! )))

daca ii spui ce povesteau oamenii de demult, sau ce credeau, ii cultivi spirutul istoriei, de a stii mai mult, de a intreba, si fara sa ii impui ce e si ce nu e adevarat, il faci sa inteleaga ca erau doar ganduri si ca au trecut. Eu cred ca tre sa te folosesti de tot ce poti ca sa ii pastrezi mintea curata, iar fat frumos si cartile de povesti sunt mult mai inofensive decat televizorul si calculatorul, in special daca stii sa i le prezinti tu, nu sa lasi la mintea lui intelesurile.

aici era vorba de un fat frumos modern, nu de istorie

Parintele Staniloae se referea in primul rand la preaminunata balada Miorita care e cu adevarat o balada crestin ortodoxa.
http://ro.wikisource.org/wiki/Miori%C5%A3a_s-a_n%C4%83scut_%C3%AEn_Maramure%C5%9F/Reflectarea_unor_credin%C5%A3e_religioase
Nu e deloc o intamplare ca la romanii exista vorba “Omul sfinteste locul”.Adica prin om se sfinteste locul de Dumnezeu.
Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Damaschinul preluandu-l pe Sfantul Grigorie Teologul zic ca omul e legatura dintre universul vazut si cel nevazut.Iar ca intreg Universul e Biserica lui Dumnezeu se vede la Mistagogia Sfantului Maxim Marturisitorul.Iata cat de adanca e viziunea autorului Mioritei.
Se poate vedea clar ca ciobanul asculta de porunca Dumnezeului nostru Iisus Hristos si nu uraste pe cei de doresc sa il omoare si refuza sa creada aceasta ;adica refuza sa creada ca ceilalti ciobanii au gandit asa ceva despre dansul.

Basmu cu Fat Frumos e basm cavaleresc care nu caracterizeaza pe romanii.

Simt nevoia, plimbandu-mi pasii in amurg, sa-mi imprastii gandurile care nu sunt despre Tine! Imi scutur umerii de poverile luate peste zi, imi eliberez sufletul si trupul de bagaje… Caut un loc unde sa pot sa Te respir!… unde sa pot simti miros de Pace! Am nevoia unei intalniri cu Tine, ca si Moise pe Horeb! Da-mi cale libera sa-Ti vad Cerul asezat la picioare… sa stau in focul mistuitor al infatisarii slavei Tale! Ascunde-ma sub aripi de nori! Scrie-mi pe inima Tunim (desavarsire), iar pe frunte Urim (Lumina). Imi voi ridica fruntea si inima imi voi ridica spre Tine. Ma voi aduce ca jertfa! (“Jertfa prin ridicare va fi a Domnului”) … deasupra-mi sta doar bolta cu stele… dar e locul unde ma ingenunchez pe mine in Fata Ta… si aici ne intalnim si imi vorbesti! Arata-mi Slava Ta! … si ai strans toata frumusetea existentei Tale in fata ochilor mei…”Fata nu vei putea sa mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!”. Dar m-ai ascuns in Tine, Stanca mea, si m-ai acoperit cu Mana Ta! Ti-am vazut doar stralucirea ce-ai lasat-o in urma… si mi-a fost de-ajuns! Haina Ta este maretie si te invelesti cu Lumina!… intinzi cerurile ca un cort… din nori iti faci carul si umbli pe aripile vantului! Tu esti Dumnezeul laudei mele! Cand te caut, spre seara, Tu te cobori sa vorbesti cu mine. Imi linistesti sufletul si ma umplii de Tine.Te respir, te simt si-Ti cer sa traiesti in mine…

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute. Intr-o zi ea i-a spus lui: “Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.” Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei. El a intrebat-o: “Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?” Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze. Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand: « Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei! »

“De câte ori o putere nouă ţâşneşte în noi, ni se tulbură sufletul ca apa unei fântâni în care s-a desfundat un izvor nou”. (Lucian Blaga)
Viaţa pe care o trăim este rezultatul naturii interiorului nostru. Întotdeauna minţile mărunte au doar dorinţe, iar minţile mari au întotdeauna ţeluri în viaţă. Scopul sau ţelul pe care îl avem pentru viaţa aceasta ne va ţine în mediocritate sau te va duce pe culmi cu Dumnezeu. Ţelul e cel care te face să ieşi în faţă şi să te lupţi cu duşmanul de care majoritatea fug.
Ce altceva, decât ţelul de a-L cinsti pe Dumnezeu l-a făcut pe David să ia o praştie, câteva pietricele şi să îl înfrunte pe Goliat! Dumnezeul său era ridiculizat, poporul fugea ca iepurii de frica unui om. Ce l-a făcut pe David să iasă în faţă? Un alt motiv pentru care David a ieşti în faţă a fost nevoia de Dumnezeu. David L-a adus pe Dumnezeu acolo unde a fost dat afară din inimi şi din tabără.
Unul din scopurile noastre trebuie să fie să-L aducem pe Dumnezeu acolo unde a fost dat afară. Când te afli în faţa unor probleme gigantice, ce te face să spui cu toată fiinţa ta că nu poţi accepta un astfel de lucru? Că nu poţi lăsa lucrurile să meargă în acea direcţie. Unul din răspunsuri este probabil în ţelul tău şi cât de mult crezi în el. Domnul ne-a dat cea mai frumoasă şi mai responsabilă misiune din univers, aceea de-a schimba ceea ce se poate schimba şi de-a lăsa neschimbat ce este de neschimbat.
Un sondaj făcut persoanelor care au trăit peste 100 de ani cu scopul de-a prezenta secretul unei vieţi longevive a dezamăgit aşteptările multora. Nu exerciţiile fizice sau un regim alimentar mai deosebit a fost lucrul comun al acestor oameni. Răspunsul a fost că aceştia aveau un scop bine definit în viaţă. Avea fiecare dintre ei o puternică motivaţie de-a trăi. Prea puţini oameni ştiu ce vor şi ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo. De multe ori oamenii îşi doresc ceea ce n-au nevoie şi nu au nevoie de ceea ce nu-şi doresc.

Imaginile prinţeselor fermecătoare din basmele pe care le citeam cu „sufletul la gură” în anii copilăriei, şi pe care le visam apoi cu ochii deschişi ne-au cucerit, şi ne-au făcut să ne dorim să trăim în pielea lor măcar în imaginaţia noastră. Cu timpul intrând în realitatea şi truda zilnică ne simţim mai degrabă reversul prinţesei, probabil cenuşărese… cu lumina bucuriei stinsă în ochi, dezamăgite, obosite, neînţelese…
Ce însemnă la urma urmei o prinţesă? Putem vreodată să fim prinţese? Prinţesa este forma feminină a prinţului. În limba latină prinţ înseamnă cetăţeam de onoare, cetăţean principal, iar termenul „prinţesă” era folosit pentru partenera unui prinţ sau pentru fiicele acestuia, femei al căror statut în viaţă depindea de relaţia lor cu un prinţ şi care puteau fi dezmoştenite şi deposedate de titlu. Această practică a făcut ca mulţi oameni să considere că aceste titluri (prinţ şi prinţesă) sunt rezervate rudelor de gradul I al unui rege sau al unei regine.
De la prinţesa aceea dulce cu un corp, ten, par, totul perfect, îmbrăcată elegant până la prinţesa războinică tip Xena, este foarte greu de identificat ce tip de feminitate poate fi numită „prinţesă” şi care nu poate fi numită astfel. Am aflat cu stupoare de la o prietenă de-a mea că nici noi nu eram prinţese, din cauză că părinţii noştrii sunt oameni simpli şi modeşti, care nu au reuşit să ne ofere material o situaţie strălucitoare… că eram nişte fete comune, care speram măcar la titlul de cenuşărese, care să fim salvate de un prinţ care să ne vadă nemaipomenite, şi să ne ducă într-o ţară unde să ne simţim împlinite şi unde să ne descoperim semnificaţia.
Este o povestire care mi se pare că se potriveşte în acest context. Se întâmpla în perioada când în America era perrmisă sclavia. Era o familie foarte săracă, unde nu la mult timp timp după ce s-a născut primul băieţel căruia i-au pus numele Abel, tatăl – susţinătorul familiei moare subit într-un accident. Mama lui Abel atunci cu inima frântă a început să muncească la portul din apropiere, şi făcea curăţenie în vapoare, ca să-şi poată asigura un trai modest ei şi fiului său.
După ce a Abel a împlinit 5 ani, mama lui s-a îmbolnăvit şi deoarece nu avea bani să meargă la medic în scurt timp a murit. Marinarii din port care o cunoşteau pe femeie au plătit pentru înmormântarea ei, şi în schimbul banilor au luat copilul să le slujească ca şi sclav. Dar pentru că au contribuit financiar mai mulţi marinari, s-au hotărât să tragă la sorţ care dintre ei va lua copilaşul şi va plăti celorlalţi restul de bani. În timp ce pregăteau sorţul, inima lui Abel tremura de frică. Atmosfera aceea plină de fum, răsetele stridente şi vorbele marinarilor l-au făcut să rămână mut şi nemişcat de spaimă.
Deodată, uşa s-a deschis şi o rază puternică de lumină a străpus atmosfera infernală a încăperii, şi în prag s-a ivit o siluetă înaltă a unui bărbat puternic. A lăsat uşa deschisă şi s-a apropiat de masa unde se hotăra destinul lui Abel, a vorbit ceva şoptit cu marinarii, apoi a luat sorţurile lor şi le-a aruncat la coşul de gunoi. S-a apropiat de copilaş, i-a zâmbit şi l-a luat de mânuţa tremurândă în mâna lui mare şi puternică. Era căpitanul, care l-a infiat pe Abel, a plătit pentru el marinarilor datoria şi a investit în el, trasformându-l din copil de rob în fiu de căpitan.
Ceea ce a făcut căpitanul acela pentru Abel, a făcut Dumnezeu pentru noi, a luat sorţul pe care l-au aruncat cei care ni-au spus că nu suntem buni de nimic şi l-a aruncat la coşul de gunoi. „Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos.” . „N-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?”
Dacă am ajuns o prinţesă în cârpe şi zdrenţe, pot fi o prinţesă în interior. Ar fi mai uşor dacă aş fi înveşmântată în straie de aur, dar este o victorie încă şi mai mare să fiu prinţesă tot timpul fără ca nimeni s-o ştie. Ce mai rămâne de facut? Să te comporţi ca o prinţesă adevărată!

“MariuS
Este extraordinar de frumos ce ai scris în primul comentariu. M-am umplut de linişte. Nici nu mai trebuia să mai scri ceva. Tudor e un artist . Nu se opreşte aici. Artişti frizează nebunia sau nemurirea. Să ne rugăm fierbinte pentru el. Are nevoie şi merită!
Mă bucur mult !
Ai grijă de tine de sufletul tău.