Seria “Anomalii”: S-T-A-T-U-L

2:06 am Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

casapoporului_night

Octavian Dărmănescu

Lumea e o imensă pustă cu tufişuri. Iar statul stă la pândă. Dihanie stranie din hârtie cu antet, statul a apărut o dată cu primul buric pe pielea lui Cain, acel vârtej de carne, semnul crimei noastre comune, al damnării noastre ca neam de risipitori. Statul este o persoană fizică deghizată perfect într-una juridică, un anofel bine adaptat, acceptat prin deprindere, care suge fără să se sature din pielea nesimţită a boborului. În general, statul consumă mai mult decât produce. Îşi permite, căci stă pe cârca lungă a cetăţeanului, cetăţeanul, denumirea oficială a boborului, un personaj colectiv, cu mult mai mare decât statul, dar docil şi somnoros, aşa cum îi stă lui bine în viziunea statului.

Statul nu suportă mişcarea decât în interes de serviciu. Idealul lui final este să-şi planteze icrele sub pielea ta fină de intelectual, să te spioneze total, adică din interior, pe tine, homo up-gradatus, să te reducă la muţenie (oricum, vorbeai numai prostii). Dacă l-ar mai ajuta contextul, statul i-ar lega din nou pe cetăţeni de glie.

În antichitate statul era, după posibilităţi şi după tehnică, un fel de baracă militară – Constantin, un fel de apocalipsă a anticilor, vizionar, face o nouă Romă. Azi e un colos bine pus la punct, care năpârleşte când în roşu, când în albastru, după cum se fură votul mai bine.

Statul ar vrea un supraom care să-i plătească la timp şi vesel birul. Taxa este respiraţia oficială a statului, guvernele, nişte hoţi care se bat pe ostatici. Nici infernul, cu cei mai buni călăi ai lui, nu întrece în inventivitate hârţogarii de la minister când e vorba de taxe. Statul merge cu primarul cum merg ţiganii cu ursul. Primarul este o slugă care se crede stăpân, slugă împlinită, stăpână pe extinctoarele şi cheile instituţiei.

Statul preferă oraşul, acolo concentraţia de indivizi e mai mare. Numai că la noi s-a întâmplat o ţeapă calitativă, satul s-a mutat la oraş, deci oraşul se cheamă mai multe sate cu acelaşi primar. Oraşul este o anomalie istorică, un cuib unde s-au adunat oamenii ca să mănânce, să se mănânce mai bine. Ciclop istoric, statul naşte pui vii la fel de monstruoşi: găini care (se) ouă de două ori pe zi, plop care face pere, răchită hibridă care oferă micşunele, verze record şi secretare dedate la muncă, însărcinate cu şefii lor din raţiuni de serviciu.

Tăiaţi filmul, că lezează republica! Statul e coercitiv, că de aceea este stat: îi caută pe taţi în acte, pe mame în trecutul lor genetic, pe copii la verbele neregulate. Rolul presei, o frecţie la o limbă de lemn, e inutil, ca al evanghelizatorului în ceaunul tribului: nu poţi să-i înveţi pe canibali la pufarine sau vată pe băţ.

Statul are vocaţie de jandarm, practică tunul cu apă şi tuşeul rectal. Are fitilul scurt, explodează din te miri ce: miliţia, mireasa cu trese a tuturor românilor arată că la noi statul este în genere iute la mânie. De fapt, statul e o imensă cultură de testicule soldăţeşti, prăsită artificial atât pe graniţă, cât şi în interiorul. Un guvern totalitar care reglementa până şi ritmul de creştere al sânilor prin pastile obligatorii. Statul dictează tot, deci şi istoria, un mezelic. În caz de abatere de la discursul unic, statul îşi întinde mâna şi te ia rapid şi fără cuvinte, ca un pipi de noapte. Cenzura e manierismul fatal al tuturor guvernelor pe moarte, ultimul lor copil în care-şi pun aiurea nădejdile.

Menajul stat-justiţie seamănă mai mult cu un divorţ acceptat. Dreptatea umblă mai mereu cu capul spart şi legată la ochi, că acolo a bandajat-o statul, din diversiune. Punctele de vedere ale statului sunt infailibile. Statul violează legea, apoi îi schimbă numele în ordonanţă. Discursul ordonanţelor sunt îndeajuns pentru a înţelege: statul te fentează discret pentru a trece el înaintea ta. Statul are un testicul supranumerar, de aici şi modul în care pune problema, de pe poziţia lui superioară. De-a lungul istoriei, s-a strâns atâta nedreptate, încât Apocalipsa se cere cu necesitate. Statul, ateu prin deprindere, ignoră sfârşitul istoriei, tarlaua pe care stă, ca dintele de porţelan caria. Statul este un vierme care roade inconştient trunchiul găunos al istoriei. După ce îl va fi doborât, va muri şi el, din lipsă de hrană. Statul are mare nevoie de eroi. Şi ce face istoria? Istoria îşi aşteaptă cuminte eroii să iasă de la duş, apoi îi usucă, îi ambalează şi-i îngroapă de vii în uitarea noastră. Istoria, minciună fosilizată, istoricii, canibali ai trecutului.

După beţia epocii de aur ielele patriotismului, cârne, ne privesc mahmur, erecţie patriotică nu mai au astăzi decât nostalgicii, mai precis cei care atunci au avut şansa să fure mai bine. Statul nu-şi cumpără bătrâni, că, oricum, are destui şi, în plus, şi-au trăit traiul. Ei nu pricep un lucru clar: comunismul a fost legat în serie, capitalismul în paralel, aşa că tonele de nechezol băute în aşteptarea unei cafele mai bune au anulat definitiv gustul pentru ea. Şi, oricum, statul i-a deprins să gândească practic: e mai aproape cimitirul decât lumea ailaltă, aşa că prindeţi gropi cât mai sunt!

Bulgakov şi resemnarea filozofică a esticilor vizavi de greul istoriei: „Cu cât e mai rău, cu atât e mai bine”. Statul se află într-o contradicţie flagrantă cu artistul. Artistul e cel mai periculos, căci are gura spartă şi în gură adevărul. Statul ştie că artistul e sensibil la dovezile de stimă, de aceea, pe care îl poate cumpăra, îl întărâtă asupra colegului de muză. Statul are oroare de pletoşi şi O.N.G.-uri, dacă ar putea, i-ar sugruma pe toţi rockerii ieşiţi din jaketa lui Elvis. Statul aruncă sticlă spartă pe cărările prorocilor şi scuipă seminţe pe pământul zis strămoşesc.

Vulg şi vulvă. Statul calculează aprioric şi gândeşte reducţionist: soldatul e glonţ, măcelarul carne, vaca balegă, preotul mărunţiş, pictorul tempera, judecătorul sugativă, strungarul menghină, solistul microfon, poliţistul semafor. Femeia e o unitate de prestări servicii, un pistol cu coapse, bărbatul e carne de tun, copilul un urlac preţios, viitor factor de producţie, pensionarul, un inutil care mănâncă şi bea de ciudă, un aparat retro-casnic.

Pe stat nu-l doare dacă ţi s-a furat biciclul, ghinionul tău, au pierdut alţii mâini şi picioare în războiul de reîntregire! Statul te umple de tot felul de daruri: te duci la spital pentru un guturai şi vii acasă cu copil în braţe şi cu regina ploşniţelor în geamantan. Statul se teme de război doar dacă l-ar pierde. El stă frumos în graniţele sale, şi toarnă prin difuzor, în urechile publicului, otrava dulce a promisiunii.

De la stat s-au învăţat cele mai adânci cuvinte: ce se taie, nu se fluieră!

4 Responses
  1. CorneliuGugeanu :

    Date: June 30, 2009 @ 5:09 am

    BUNA DIMINEATA D-LE OCTAVIAN DARMANESCU!VA MULTUMESC PENTRU MOMENTUL DE DESTINDERE CU CARE MI-AM INCEPUT ZIUA,SINTETI INEPUIZABIL!FARA D-VOASTRA ,ZILELE SINT TERNE,FACETI CUMVA SI RASPINDITI UMORUL CU CARE V-A DARUIT D-ZEU SI ALTORA ,FACETI UN BINE SI MAI MARE CELOR MULTI ,TRISTI SI DEZNADAJDUITI! VA MULTUMESC,CONTINUATI,SUBIECTELE SINT FARA NUMAR,CU STIMA SI RECUNOSTINTA-CORNELIU GUGEANU. MULTUMESC D-LE LAURENTIU DUMITRU,O ZI BUNA VA DORESC!

  2. Liana :

    Date: June 30, 2009 @ 9:42 am

    Exact pusta cu tufisuri !
    -Ei, ma rog, pielea nu chiar nesimtita “a boborului”;
    -dar produce ceva statul, sau numai consuma? A, da, produce minciuni !
    -lasa ca nu-i merge statului chiar asa cum vrea el, cu up-gradarea, si alte celea de acelasi fel;
    -nu mi-e prea clar ce e cu Constantin, dar sper ca nu e ce cred ca am inteles eu!
    -sper ca nu ai treaba cu Romania prin acest “la noi” ! Crezi ca la “altii” e mai bine? E mai rau, doar ca la altii “afara e vopsit gardul, si-nauntru leopardul” !
    -imi place chestia cu ciclopii, plopii, rachita, micsunelele, s.a.m.d
    -iar cu “la noi” ai treaba ! Lasa, ti-am spus ca la altii e si mai si; dar de cand cu Basescu, romanii se poarta ca tziganii, ca doar si el e nonconformist, si nu departe de acest stil se poarta; si ii mai avem si pe Vadim, Becali, s.a.; dar, in general, nu ne deosebim de altii;
    – :)) ; :)) ; :))……..
    -mare adevar cu “violarea legii” numita ordonanta !
    – :)) ; :)) ; :))……..
    – ma tem ca ai multa revolta, daca ai bagat si astea cu vulg, vulva….,ca din partea statului, iarta-ma !

    Iar pentru comentatorul de mai sus: de ce tristete si descurajare? DE CE ? DE CE ? DE CE ?
    Si totusi……cat e de frumoasa viata!
    Iata ce articole minunate de daruiesc fratii nostri, Tavi si Laur ! Domnul sa ni-i tina ! Amin.

  3. ciprian voicila :

    Date: July 1, 2009 @ 11:27 am

    Va recomand cu caldura sa intrati pe site-ul “institutul mises romania” si sa cautati cartea lui Murray Rothbard- Etica libertatii. In capitolul “Natura statului” veti gasi argumente solide in favoarea ideii ca statul este o gasca de hoti. O sa vedeti acolo de ce.

    Pe mine ma ingrijoreaza ca Statul se joaca de-a Dumnezeu. Cum? Transformand problemele morale in probleme de legalitate. Adica, daca statul decide ca eutanasierea, prostitutia, homosexualitatea sunt declarate legale atunci ele devin acceptabile. Ba chiar nu te mai poti opune lor pentru ca tu, oponentul, intri in ilegalitate.

  4. Const :

    Date: July 1, 2009 @ 11:45 pm

    Statul trebuie diferentiat de guvern asa cum trebuie diferentiata populatia de popor. In orice caz, comentariul este corect pentru statele din ziua de azi, de gen republica sau democratie(poate Mises are si H. Hoppe, *Democracy: the God that failed*, unde se dezvolta acest aspect cu argumente economice; sau aici http://www.lewrockwell.com/hoppe/hoppe4.html (desi aspectul libertarian al lui Mises si epigonilor lui precum Hoppe trebuie ignorat fara mila)). Atit timp cit minciuna lui “vox populi, vox Dei” este crezuta, cum ca autoritatea politica provine din votul lui “populi,” acest gen de stat va continua pentru ca a invatat sa-l controleze pe “populi”. Insusi autorul presupus al zicalei spunea de fapt, in context, ca “nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit;” adica trebuie sa fii nebun sa crezi asa ceva; la fel cum trebuie sa fii nebun sa crezi ca a respecta “legile” este cheia dreptatii sau, mai rau, a libertatii; sau ca militianul protejeaza societatea “cu arma-n mina”; sau ca albastrul e mai bun decit rosul, desi ambele sint combinate cu stele galbene; sau capitalismul mai bun decit comunismul, etc.

    Otarindu-se ca e “secular” (ce-fi fi aia?) si “separind Biserica de stat” se imagineaza pe sine dumnezeu. Chiar separarea aceasta e esenta problemei. Pentru ca, pina la urma, problema omului care lucreaza “la stat” nu e ca nu crede nimic, si ca va crede orice [prostie] (“when people stop believing in God, they don’t believe in nothing–they believe anything,” GK Chesterton). De aci incomensurabile orori…

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.