Dupa Timisoara, acum Iasiul. Ceremonie a Cavalerilor de Malta intr-un lacas ortodox

From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 193 Comments

Dupa ce in urma cu un an si jumatate semnalam savarsirea unui ceremonial al Cavalerilor de Malta in Catedrala ortodoxa din Timisoara (postare ce a animat spriritele si a adunat aproape 100 de comentarii), observ ca evenimentul nu a fost singular, o banala si nefericita intamplare, astfel de lucruri, pare-se, se petrec si prin alte [...]

Seria “Anomalii”: S-T-A-T-U-L

Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii" 4 Comments

Octavian Dărmănescu
Lumea e o imensă pustă cu tufişuri. Iar statul stă la pândă. Dihanie stranie din hârtie cu antet, statul a apărut o dată cu primul buric pe pielea lui Cain, acel vârtej de carne, semnul crimei noastre comune, al damnării noastre ca neam de risipitori. Statul este o persoană fizică deghizată perfect într-una juridică, [...]

Sfintii Apostoli Petru si Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar din Romania

Diac. Roberto-Cristian Vişan No Comments

Diacon Roberto-Cristian Vişan
Consideraţi stâlpi ai Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost cu adevărat susţinători ai dezvoltării vieţii creştine în întreaga lume. Prin râvna lor, dragostea, osteneala, prigonirile, bătăile primite, Biserica s-a clădit trainică într-o lume ostilă ideilor creştine. Fără nici o îndoială că toţi apostolii şi alţi mărturisitori au suferit prigoniri, chinuri şi [...]

Semnificatia cheilor si sabiei la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Uncategorized 4 Comments

Gheorghe Morocică, rev. „Ekklesia”, Moldova
Deseori se întâmplă ca fraţii noştri creştini, intrând în biserică şi privind la icoane sau la chipurile sfinţilor de pe pereţii lăcaşurilor sfinte, să îşi pună întrebarea: de ce unii sfinţi sunt zugrăviţi cu unele unelte sau arme? Şi după cum este obiceiul, fără să întrebe de „preoţii Bisericii” (Iacov 5, [...]

“Omenia si frumusetea cea dintai”, carte in format electronic

Uncategorized No Comments

Apărută iniţial ca o comunicare adresată Congresului Internaţional de Studii al Societăţii Academice Române, ţinut la Veneţia în 1961, “Omenia şi frumuseţea cea dintâi” analizează o trăsătură a poporului român din perspectivă theologică şi etnografică. Sântem purtaţi astfel într’o Scară sui-generis ce urcă de la “iubirea de oaspeţi” şi “iubirea de străini,” prin “viaţa în [...]

Ce este un browser? / What is a browser?

From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle No Comments

Partly Clouded/Partial Noros [Pixar]

From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 5 Comments

sursa: http://www.trilulilu.ro/dorinspoaller/5f9e75914519da

A murit regele muzicii pop, Michael Jackson

Anunţuri 63 Comments

Regele muzicii pop, Michael Jackson, in varsta de 50 de ani, a incetat din viata, in urma unui stop cardio-respirator, anunta Los Angeles Times si CNN.
Atunci când au sosit paramedicii, starul pop nu respira şi a fost nevoie imediat de manevre de resuscitare. Michael, în vârstă de 50 de ani, urma să revină pe scenă [...]

“Treziti-va, suntem liberi! Amintiri”, Alexandra Noica-Wilson

Uncategorized 2 Comments

În 2007 Alexandra Noica, fiica filosofului Noica,  şi-a publicat la Humanitas cartea sa de memorii “Treziţi-vă, suntem liberi!“. Recomand această carte pentru toţi cei care îl iubesc pe Constantin Noica dar şi restituire a unei felii de istorie recentă, o idee despre ostilitatea pe care comunismul o ţesea în jurul intelectualului autentic dar şi imagini [...]

Serile de Teatru in vitrina la Libraria Humanitas Kretzulescu, Bucuresti

Anunţuri No Comments

Libraria Humanitas Kretzulescu din Bucuresti va invita la o serie de evenimente culturale, stranse sub numele generic “Teatrul in vitrina” cu actorii trupei maestrului Dan Puric – Passe Partout. Va asteptam cu drag!

Folk Medieval hammered dulcimer music by Dizzi

My Music 1 Comment

Dulci Solo Album: http://www.dizzi.co.uk/dulcisolo.php
Dizzi’s YouTube Channel: http://www.youtube.com/user/dizzid11

Anunt umanitar! Carmen are nevoie de tratament!

Anunţuri 1 Comment

Va rog din suflet sa o ajutati pe Carmen

Carmen are 7 ani şi este o fetiţă frumoasă, cu ochi mari în care se oglindeşte cerul. Carmen, iubită de părinţi şi de cei care au avut bucuria să o întâlnească, pentru că ea cucereşte prin gingasie, ştie poezii, ştie să zâmbească şi ştie să răspândească în [...]

Croaziere pentru comunitatile gay

Lumea pe dos 17 Comments

Un bun amic, managerul unei agentii de turism axata pe pelerinaje in spatiul ortodox, a primit deunazi o oferta “nonconformista”, via mail, de la “Croaziere.net – Expertul tau in croaziere”. E vorba de croaziere… pentru gay! Aveti mai jos mailul de promovare, dar si raspunsul fratelui la aceasta “oferta”! Doamne, Doamne, cauta din Cer si [...]

O veverita desteapta

From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 4 Comments

O cursa cu obstacole … si o veverita descurcareata

[Mioveni] Schimb de Carte Ortodoxa, Cap. 2

Schimb de Carte Ortodoxă 6 Comments

Avem bucuria de a face publica invitatia pentru Editia a II-a a SdCO (proiectul “Schimb de Carte Ortodoxa“) in orasul Mioveni, judetul Arges, proiect initiat si coordonat de Laurentiu Dumitru.
Intalnirea va avea loc Sambata, 20 iunie 2009, la Clubul Euro Tim din Mioveni, incepand cu orele 14.00 (clubul este situat la intrarea in oras, in [...]

O pictura odihnitoare

Uncategorized 5 Comments

Nikolaos Gyzis, “To krifó scholió” (Secret School), Oil on canvas, 1885/86.(Emphietsoglou collection, Athens, Greece).

Consiliul Europei legalizeaza hula impotriva lui Dumnezeu

Big Brother / New World Order / cipuri / 666 17 Comments

12-06-2009, Gardianul, Dumitru Manolache
Consiliul Europei a calificat hula împotriva lui Dumnezeu ca un drept al libertatii individului, ce nu poate fi calificat drept crima sau încalcare a legii, anunta agentia Interfax, citata de Pravoslavie si preluat de Lacasuri Ortodoxe. În Darea de seama publicata recent de catre Comisia Venetiana, care este organ consultativ al Consiliului [...]

Povestea unui semn / Historia de un letrero

From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 1 Comment

Castigatorul categoriei “scurt metraj” la Festivalul Cannes – 2008

Anunt umanitar! O tanara are nevoie de bani pentru plata unui tratament costisitor!

Anunţuri 21 Comments

Buna ziua. Ma numesc Andreea Magdalin si sunt din Galati. Acum o luna,  in urma unei interventii chirurgicale, am fost diagnosticata cu carcinom de cavum cu metastaze latero-cervicale. Diagnosticul a fost confirmat la 2 saptamani prin rezultatul de la biopsie. In urma examenului PET-CT efectuat la Oradea s-au observat noi metastaze in zona gatului.

Am contactat mai [...]

Dosar Provita Media, 14 mai-7 iun. 09

Provita 1 Comment

Publicaţie editată de Asociaţia pentru promovarea valorilor vieţii şi ale familiei „Provita Media”
Adresa: str. Leonida nr.27, Sector 2, Bucuresti
Persoana de contact: Larisa Iftime, tel: 021/210.34.27, 0726.679.460; e-mail: provitamedia@gmail.com, www.provita.ro
 INFORMAŢII PRO-VITA DIN ROMÂNIA
Norica Nicolai  susţine că noua prevedere din Codul Penal interzice dreptul la viaţă al femeilor
Interzicerea avortului în cazul în care sarcina a depăşit [...]

Oferta exceptionala: 6 zile in Tara Sfanta – Israel

Anunţuri, Pelerinaje No Comments

OFERTA EXCEPTIONALA
6 ZILE IN TARA SFANTA – ISRAEL
cu numai 699 euro*
plecari 2 octombrie si 15 noiembrie
SUPER TARIF PENTRU EARLY BOOKING 699 EURO PANA LA 1 IULIE 2009
*pentru inscrierile facute dupa 1 iulie 2009 tariful va fi 749 euro
Plecarea din Bucureşti la ora 21.30 , cursa TAROM, sosire Tel Aviv 23.45, Aeroportul Ben Gurion. Transfer aeroport [...]

Pelerinajele organizate de Schitul Darvari (iunie/iulie)

Anunţuri, Pelerinaje No Comments

Pelerinajele organizate de Schitul Darvari ( iunie/iulie 2009 )

Seria “Anomalii”: S-M-E-C-H-E-R-U-L

Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii" 8 Comments

Octavian Dărmănescu
Cine sare garduri multe tot îi intr-o ţeapă-n fund! Scuzându-ne lipsa de interes pentru o morgă mai academică, vom deconspira cel mai nesuferit tip posibil, şmecherul. Acel biped arogant, cu ceafa la frunte, care visează numai cataplasme cu gagici, maşini fără capotă şi expediţii în Dubai. Acesta este primul soi, cel mai vizibil, şmecherul [...]

Disney Exposed!

Big Brother / New World Order / cipuri / 666, From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 12 Comments

Un serial (in 46 de episoade) in case se devoaleaza mesajele subliminale intalnite in “lumea minunata” a lui Walt Disney: pornografie, pedofilie, homosexualitate, lesbianism, New Age, nuditate, perversiune, vrajitorie …etc.
Disney is straight out of the pits of Hell—promoting horoscopes, lewdness, sensual dirty dancing, Rock ‘N’ Roll, mini-skirts, immodest fashion shows, half-dressed girls, rebellion, disobedience [...]

Dodeka Evzonakia (Δώδεκα Ευζωνάκια), cantec traditional grecesc, in diverse interpretari

My Music 8 Comments

Dodeka EvzonakiaAsculta mai multe audio Muzica »
Dodeka Evzonakia (Δώδεκα Ευζωνάκια) / Twelve evzonakia*
Δώδεκα ευζωνάκια τ’ αποφασίσανε
στην πόλη για να πάνε Παναγιά μου
να πολεμήσουνε.
Στο δρόμο που πηγαίναν στη Μαύρη θάλασσα
κακιά φουρτούνα πιάνει Παναγιά μου
ξεσκίζει τα πανιά
Δεν κλαίμε το καράβι δεν κλαίμε τα πανιά
μον’ κλαίμε τα ευζωνάκια Παναγιά μου
τα νιούτσικα παιδιά
Βοήθα Παναγιά μου να τα γλιτώσουμε
κι [...]

Ce-i invata Disney pe copii ?!

Big Brother / New World Order / cipuri / 666, From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 33 Comments

Iata cam ce invata copiii de la filmele Disney:
1. Vor fi abandonati de parinti !
2. Fetele “printese” nu au nevoie de mame pentru a se maturiza !
3. Copiii se descurca exemplar si daca nu au parinti !
Cateva exemple:
Lion King – tatal moare
Finding Nemo – mama moare
Cinderella – mama moare, inlocuita cu mama vitrega
Chicken little – [...]

Seria “Anomalii”: F-R-I-C-O-S-U-L

Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii" 9 Comments

Octavian Dărmănescu
Fricosul trăieşte absurd, cu iconiţa Apocalipsei în portofel. Semnează cu iniţiale, fără risc. Nu are simţul umorului, ca un sectant cuminte, căci umorul este un semn de libertate interioară, iar el nu are aşa ceva. Pe fricoşi nu-i vrea nimeni: Dumnezeu îi scuipă din gură ca pe nişte boabe de orez nefiert, şefii nu [...]

“Inselaciunea Obama” (The Obama Deception), un nou film documentar

Big Brother / New World Order / cipuri / 666, From Youtube/Trilulilu/VideoGoogle 16 Comments

Un nou film documentar “Înşelăciunea numită Obama”, foarte recent, realizat de un mic grup de ziaristi din America, neafiliati politic si necumparati, care lupta pentru trezirea lumii din inselaciunea in care o cufunda stapanii finantelor acestei lumi.

Dragos Lumpan, Expozitie fotografica “Ursi si alte masti” la ICR

Anunţuri 2 Comments

Dragos Lumpan, Expozitie fotografica “Ursi si alte masti” la ICR

Seria “Anomalii”: G-E-L-O-S-U-L

Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii" 3 Comments

Octavian Dărmănescu
Dintre muritori, gelosul are cea mai cruntă viaţă. E fericit numai când e noapte, femeia e în pat şi doarme neîntoarsă. Filozofia lui este capul în gură, strămoşii lui se rotesc astăzi în mormânt. Ei preferau duelul, mai discret. Datorită acestei întorsături, şi adulterul şi-a schimbat orarul şi tehnica. Înainte se duceau câinii în [...]

« Previous Entries