Seria “Anomalii”: G-I-C-A-C-O-N-T-R-A

2:25 pm Octavian Dărmănescu, Seria "Anomalii"

grumpy-posters

Octavian Dărmănescu

Înţelepciunea populară, actualmente popular-postmodernă, a prins perfect tipul celui care se contrează din ambiţ. I se spune Gică-contra. Este vorba, la o adică, tot despre vreun Gheorghe, care se recomandă, printr-un moft burghez, George, dar pe care rudele îl reduc la stadiul de Gică, ştiu ele ce ştiu. Aceste personagii fac deliciul regnului uman. Tipul Gică-contra e un fel de un ciorap plin cu varice, un airbag cu pioneze. Când ai terminat demonstraţia, se găseşte să vină cu o întrebare tâmpă, tot dintr-un duh criticist gratuit, vecin cu prostia. Gică-contra e dispus să vadă numai conspiraţii: din fundul stadionului el vede poarta oaspeţilor mai mică cu câţiva centimetri, când intră într-o sală e intrigat de poziţionarea meselor. Expert în teologia fleacului, Gică-contra e drogat de forţa seducătoare a negaţiei. Cercul rezolvă intersecţia, dar Gică-contra crede că e prea simplu. Stabil ca pompierul pe tulumbă, el îşi va deşira argumentaţia ca o ambulanţă cu uşile deschise care îşi pierde printre blocuri giulgiurile răniţilor. Gică-contra are acea mânie proletară de pionier care strânge biscuiţii-n pumni.

Să-ţi aperi prostia cu propriul cap este simplu când eşti maniheist. Gică-contra vede doar în alb-negru, câteodată roşu, el crede că are exerciţiul nuanţei în tot ce spune, însă, ontologic, e un taliban şi nimic mai mult. În plus şi din păcate, Gică-contra nu este tolerant, el trebuie să fie angajat, isteţ, viu adicătelea, viu ca bălegarul. Gică-contra are în el un for canibal de hăituire a celui cu care vorbeşte, o gaşcă de demoni obraznici care-l determină să dea buzna în interlocutor cu ironiile şi obiecţiile lui preţioase. Nici un bisturiu nemţesc nu e mai performant ca mintea brici a lui Gică-contra. Gică-contra despică firu-n patru ca apoi să se mire în oglindă de ce a chelit. Gică-contra este o pacoste pentru populaţie, iar dacă ar muri, nimeni nu l-ar însoţi pe acest drum căruia toţi îi spun ultim, dar pe care, din mormânt, Gică-contra ar căuta să-l relativizeze.

Gică-contra poate fi întâlnit la toate palierele. La catedră Gică-contra îşi dă aere plătite cu greu de la buget, adică pe banii studenţilor. Foamea după contre îl face să arunce aiurea, prin sală, întrebări capcană. La birou Gică-contra e bolnav de conformitate, te plesneşte chiar în ziua de salariu cu câte o statistică găsită printr-un colţ de internet care îţi explică cum că uzina se va desfiinţa. La volan Gică-contra opreşte în mijlocul drumului să explice oral şi gestual unui alt şofer, că e un idiot şi că nu ar mai trebui în veci să participe la trafic. La domiciliu Gică-contra înfundă chiuveta cu teoriile lui poroase şi prestează un menaj imposibil, cu polemizări lungi, răcitoare de ciorbă şi exiluri voluntare ale partenerului prin vecini. Aproape de fiecare dată, Gică-contra calcă în balta cu penibil. Fâţâit ca un copil mâncat de giardia, tipul acesta stă la gura emiţătorului ca lupul la uşa iezilor, haţ, că te cam contrazici, monşer! Între ei, Gicii-contra se recunosc şi se evită, deoarece odată ei s-au contrat iremediabil. Pentru că Gică-contra este încăpăţânat pe tractorul lui, nu-l prosteşte nimeni, că el are facultate, iar dacă n-are, s-a născut inteligent aşa, de la natură. Comicul îl oferă însă duhul negaţiei şi propagarea lui, nu-ul luându-se cum se ia lătratul, de la un câine la altul.

În general, Gică-contra e o cobe perfectă, un cioclu filosof, un fel de coşciug motorizat bun de direcţionat pe câmpii sau păduri părăsite. Tip urzicat şi precipitat, Gică-contra se închină la raţiunea lui cum se închină ecologiştii la bicicletă. Argumentele lui Gică-contra sunt imuabile, clare, aerisite, mame-fruntaşe ale logicii. Mulţumim vieţii şi organizării ei complexe că ne-a lăsat şi câteva situaţii fără ieşire pentru un Gică-contra: fără de bilet, înghesuit de controlori la cap de linie, realitatea visului şi a fizicii cuantice pentru marxiştii căpoşi, sfântul pământ strămoşesc, otrăvit de chimicalele lui Ceauşescu, pentru nostalgicii comunişti.

Drama tipului Gică-contra va rămâne aceeaşi: Gică-contra a fost, este şi va fi mereu un anonim. Anonim ca un drum comunal. De aici şi primul semnalment al lui Gică-contra: înainte de disertaţie, el tuşeşte înţelept.

2 Responses
  1. Liana :

    Date: May 13, 2009 @ 10:17 am

    Nu prea cunosc personajul respectiv, cu toate ca in toate categoriile de care ati scris pana acuma, toti ne recunoastem cate putin, adica fiecare avem cate ceva din ele, dar in ce priveste chestia cu anonimatul ma fac si eu…-contra, si adaug,,,ca in ziua de azi e mai bine sa fii anonim, chiar mai rau decat un drum comunal, ci precum o carare montana, sau montan chiar si fara carare; super chestia cu “bun de directionat pe campii sau paduri parasite”, si din asta nu e greu de inteles a cui gazda se face Gica-respectivul; buna, buna, si asta cu Gica, dar astia toti ii reprezinta pe “capu’ rautatilor”, adica pe mai marele, duca-se pe pustie ! E bine sa-i cunoastem spre recunoastere !

  2. Seria “Anomalii” » Alex Rădescu :

    Date: June 2, 2009 @ 7:08 am

    […] Tipulsincer – Tevemaniacul – Gicacontra – Zgârcitul – Sluga – Prostul – […]

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.