pridvorul lui laurentiu dumitru

Andreea Bucur, elevă

Obligaţiile zilnice reuşesc să te supună total şi să te deconecteze de evenimente. Afirm asta pe propria răspundere. Plimb obligaţiile după mine, prin autobuze sufocante, pierdută adânc în gânduri sau rumegând la vreo problemă zilnică, detaşându-mă încet, încet de ceea ce se întâmplă în jur.

Sufocante? De ce sufocante? De unde vine căldura asta? Situaţia actuală are un singur nume: primăvara. Soarele îşi revendică drepturile termice, verdele şi albul devin culori la modă pentru natură, coşurile locuinţelor se lasă treptat de fumat, iar oraşul carbonizat regretă că nu are niciun contract cu vreo instalaţie de aer condiţionat. Populaţia se dezmeticeşte şi dă sedentarismul şi hibernarea pe lungi plimbări la pas lin sau agitat, după caz, pe „culoarele oraşului”.

După ce schimbările climatice sunt trecute prin filtrul interior al individului, se caută şi se găseşte o specie de vinovat pentru toate stările nefavorabile. Acesta se numeşte astenie de primăvară şi pare a fi un „infractor” cu dosarul penal cât Paginile Aurii ale întreg mapamondului. Va fi, în cele din urmă, scos din bucluc şi eliberat pe cauţiune peste câteva luni.

Fiind vorba de o asemenea vreme, chiar şi banii vor dori să iasă din captivitate, din penitenciarul de maximă siguranţă al portmoneului şi să se răspândească. Populaţia se concentrează pe identificarea scopului, pe găsirea motivului întemeiat al eliberării. Iar în amalgamul acesta însorit şi proaspăt dă de Sărbătorile Pascale care devin instantaneu scopul eliberării monetare şi cauza noilor achiziţii. Magazinele, buticurile şi, mai nou, hypermarket-urile, imită agitaţia specifică muşuroaielor de furnici.

Pentru că toate sărbătorile „comerciale” care se respectă îşi au un reprezentant de seamă, pentru că până şi Crăciunul geros îşi are un Moş Crăciun al lui, Paştele nu se va dezice de un asemenea entuziasm. Iepuraşul, cu privire gingaşă şi jucăuşă, este gata să zâmbească ştrengăreşte din figurine de ciocolată sau din ambalajele de vopsea de ouă. El este îmbrăţişat de vreun ou albastru verde, galben, nicidecum roşu, culoare destul de prăfuită pentru a mai primi atenţie.

Oul roşu va primi titlul de obiect decorativ, în timp ce masa va fi animată de ouă viu colorate sau de ouă de ciocolată. Cozonacul pierde teren în faţa unui panettone, iar mielul rămâne doar o simplă parte integrantă într-o imagine pascală perfectă, retuşată în PhotoShop. Individul se zbate, aleargă, colindă pentru a-şi umple masa cu cât mai multe calorii şi aditivi alimentari chimici meniţi să-i aducă o fericire „desăvârşită”.

Vizualizez deja totul în format avi. Pot derula în mintea mea fericirea superficială impusă de ceilalţi, dar refuz. Refuz să mă predau oricărui montaj ce ţine de realismul cotidian.

Eu vreau să numesc Paştele Înviere. Vreau să îmbrac totul în haine sacre. Vreau să ridic schimbările naturii la rang de înviere şi să numesc oul purtător de viaţă, simbol al regenerării, al purificării şi al veşniciei, iar pentru mine e roşu, pentru că e vopsit cu sânge pur. Şi voi ţine cu dinţii de scânteia aprinsă, de licărirea pură în noaptea sacră. Atunci, mai mult ca oricând, viaţa are rol primordial pentru că a învins orice altceva.

Nimic nu-mi va eroda conştiinţa. Voi proclama iubirea şi toate grijile vor fi alienate. O să-mi curăţ sufletul de noroi şi voi încerca să-l păstrez în starea asta. Îi voi strânge pe cei dragi în jurul unei mese şi ne vom ciocni gândurile, trăirile, zâmbetele.

Voi nutri sentimente curate şi intenţionez să le transmit tuturor. Rog seriozitate şi bună voinţă!

Hristos a Înviat!