Cuvantul Parintelui Iustin Parvu catre Senatorii Romaniei

2:44 am Big Brother / New World Order / cipuri / 666

parintele-iustin

Domnilor senatori,
cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

Domnilor senatori,
rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu suntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice – să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

Noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

Domnilor senatori,
dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul – trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

Domnilor senatori,
dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de le Părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Părintele Ieroschimonah,
Iustin Părvu,
stareţul Mănăstirii Petru Vodă

15 martie 2009

Sursă: Rafael Udrişte via mail

5 Responses
  1. CorneliuGugeanu :

    Date: March 16, 2009 @ 8:26 am

    UN STRIGAT IN PUSTIE!!PARINTELE I-SI FACE DATORIA DE CONSTIINTA ,DE PASTOR ,LUCRU CARE AICI N-ARE PARTE DE ASCULTARE !PERSONAL ,CRED CA ESTE ULTIMA LUARE DE ATITUDINE A PARINTELUI SI BINE-AR FACE SA NU MAI STRICE ORZUL PE GISTE …SCAPA CINE POATE !O ZI BUNA,CU STIMA,CORNELIU G.

  2. Ionut Trandafirescu :

    Date: March 16, 2009 @ 4:17 pm

    providential…

  3. Marius Ştefan :

    Date: March 17, 2009 @ 9:02 pm

    Atitudini de acest gen se pot lua de la amvonul oricărei biserici din biata Românie pe care conducătorii noştri – aşezaţi pe scaunul lui Ştefan cel Sfânt şi al Mucenicilor Brâncoveni – o batjocoresc cu nonşalanţă, dând impresia că între graniţe sunt ei şi sclavii lor.
    Dar ne merităm soarta, căci înşine ne lepădăm de Dumnezeu şi de firesc prin ticăloşiile noastre!

  4. Ioan Ionescu :

    Date: March 20, 2009 @ 11:44 pm

    Sa multumim Bunului Dumnezeu ca mai avem in viata mari duhovnici ai Ortodoxiei noastre asa cum este Parintele Iustin Parvu, care face apel catre senatorii Romaniei sa nu voteze Legea privind pasapoartele biometrice si celelalte acte normative care sunt impotriva Ortodoxiei noastre . Si noi cu toti sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa le lumineze mintile si sa i-a o hotarare inteleapta pe care Parintele Iustin Parvu o arata. Doamne lumineaza mintile alesilor nostri!

  5. gil :

    Date: May 7, 2009 @ 6:19 pm

    Parintele isi face datoria dar si dracul d aia ia pus in parlament:ca sant satanisti!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.