Tata la 13 ani

1:43 am From Youtube / Trilulilu/ VideoGoogle etc., Lumea pe dos
Alfie Thompson din Marea Britanie, in varsta de 13 ani, a devenit tata in urma cu patru zile, cand prietena lui Chantelle Steadman, in varsta de 15 ani, a nascut o fetita perfect sanatoasa, de 3 kilograme.
Alfie, care arata mai degraba ca un baiat in varsta de opt ani, a marturisit ca nici macar nu stie cat costa niste scutece: “cred ca destul de mult”.

Timidul pusti, a carei voce nu s-a schimbat inca, povesteste insa cu naivitate despre decizia sa si a prietenei sale de a pastra copilul, dupa ce au aflat ca Chantelle este insarcinata. “M-am gandit ca ar fi bine sa am un copil, nu stiam daca imi voi permite sa-l intretin pentru ca nu prea am bani de buzunar. Tatal meu imi da cateodata 10 lire”, a declarat el pentru The Sun.

Alfie, care are o inaltimede doar 1.21m, a adaugat: “Cand a aflat mama, am crezut ca voi avea probleme. Vroiam sa avem un copil dar eram speriati de cum va reactiona lumea. Nu stiu cum este sa fii tata, dar voi fi unul bun, voi avea grija de copilul meu“.

Tatal lui Alfie, Denis, in varsta de 45 de ani, marturiseste ca fiul sau nu intelege importanta situatiei, dar pare disperat sa fie un tata responsabil si devotat. “Putea sa ridice din umeri si sa stea acasa sa se joace la Playstation, insa a venit la spital zi de zi chiar a vrut sa fie primul care o tine pe Maisie (fetita celor doi copii) in brate si a avut grija de ea”, a spus acesta despre fiul lui.

Chantelle a nascut-o pe Maisie luni noapte, dupa un travaliu de 5 ore la Spitalul Eastbourne din East Sussex. Mult prea tanara mamica a declarat noaptea trecuta pentru The Sun ca se simte bine: “Sunt doar obosita dupa nastere. Am fost speriata dar emtionata in acelasi timp”.

Secretul copiilor

Maisie Roxanne a fost conceputa dupa ce Chantelle si Alfie, care avea doar 12 ani la acea vreme, au facut sex neprotejat o singura data, dupa cum ei insisi sustin.

Au descoperit ca vor avea un copil cand Chantelle era gravida in 12 saptamani, insa au tinut secret pana cand mama acesteia, Penny, in varsta de 38 de ani, a devenit suspicioasa cu privire la greutatea adolescentei si a confruntat-o. Cei doi copii au fost singuri la doctor dupa ce Chantelle acuza dureri mari de stomac. Doctorul i-a sfatuit sa-si anunte parintii. “Eram prea speriati sa le spunem parintilor si credeam ca nu o sa avem nevoie de ei. Nu prea te gandesti la asta cand afli ca esti insarcinata, stii doar ca ar putea sa te omoare”, a declarat Chantelle.

Ulterior, familia lui Alfie a dezvaluit secretul doar celor foarte apropiati, de teama ca fiul lor sa nu fie respins la scoala.

“Stim ca am facut o greseala dar nu am vrea sa dam timpul inapoi. Vom fi niste parinti iubitori”, a adaugat adolescenta. Ea si fiica ei au fost externate ieri si in prezent locuiesc cu parintii adolescentei, cu chiria, in Eastbourne. Chantelle mai are cinci frati iar mama sa nu lucreaza.

Alfie locuieste cu mama sa Nicola, in varsta de 43 de ani, care detine o propietate in cealalata parte a orasului, insa petrece cea mai mare parte a timpului la “iubita sa”, Chantelle. Aici, i se permite sa stea peste noapte si chiar si-a adus o uniforma pentru ca de dimineata sa plece direct la scoala.

Desi au fost socati si stiu ce ii asteapta, parintii lui Alfie si Chantelle se declara impacati cu situatia. “Alfie habar nu are ce inseamna sa ai un copil si nu poate explica ceea ce simte. Tot ce stie este ca parintii il vor ajuta. A inceput sa planga cand mi-a marturisit ce s-a intamplat, mi-a spus ca a fost prima experienta sexuala, ca nu a stiut ceea ce face si nici nu a constientizat complicatiile ce ar putea urma”, dezvaluie tatal lui Alfie.

Cat despre parintii fetei, mama acesteia spune ca este o responsabilitate financiara mai mare, in conditiile in care mai au cinci copii. “Suntem o familie insa, si o vom scoate la capat. Chantelle este fiica noastra si o iubim”, a adaugat aceasta.

Desi cazul a starnit rumoare in randul comunitatii, si nu numai, Asociatia Crestina Life din Marea Britanie, ce militeaza impotriva avorturilor, lauda gestul copiilor si curajul acestora de a aduce un copil pe lume.

Cazul lui Alfie nu este primul de acest gen din Marea Britanie, iar el nu este cel mai tanar tatic. Sean Stewart a devenit tata in 1998, la varsta de 12 ani, dupa ce prietena lui, in varsta de 15 ani, a ramas insarcinata. 

Sursa: 9am, 13 Februarie 2009
Autor: C.B.

3 Responses
  1. Miorita :

    Date: February 14, 2009 @ 8:31 pm

    Da. Un exemplu pentru familiile care amana sa conceapa un copil, nu ca amanarea lor nu ar avea un suport real: siguranta zilei de maine, insa nu realizeaza(sau poate nu au instinctul matern dezvoltat)ce sentimente puternice apar si se dezvolta, in momentul in care incepe a misca fatul, in momentul in care iti vezi pentru prima data “propriul pui”, atunci cand il iei la san si il alaptezi, atunci cand realizezi cu aceste ocazii care este de fapt menirea ta: sa lasi in urma ta un copil de care sa fi mandru si care sa fie mandru de tine -aceasta este cea mai mare avere cu care ne alegem de fapt!
    In alta ordine de idei: sa devi parinte la o varsta frageda, cu atat mai mult la varsta pubertatii(care se stie ca este o varsta dificila iar tinerii au disperata nevoie chiar daca nu o cer, de ajutorul parintilor), este extrem de problematic. Aceasta ne arata inca o data ca nu vrem sa ne facem timp pentru educatia corecta a copiilor nostri. Din pacate -si nu realizam cu totii asta, sau daca realizam nu luam masuri- educatia copiilor nu inseamna numai scoala. Odata ce ies pe portile scolii sunt asaltati de societate(cu bune si rele), mass media si televiziunea le ofera o paleta desutul de larga de informatii, prietenii raman adevaratii modelatori ai copiilor nostri. Dumneavoastra stiti unde se afla in acest moment copilul dumneavoastra? ce face el in acest moment? V-ati gandit la ce se rezuma relatia dintre dumneavoastra si copilul/copiii dumneavoastra?
    Ce masuri v-ati luat/ luati pentru viitorul copilului dumneavoastra?
    De ce tip este relatia dintre dumneavoastra si copil: dictatorial, prietenie si respect reciproc, indiferenta, de subestimare/supraestimare a capacitatilor copilului?…

  2. Ina :

    Date: February 16, 2009 @ 9:27 pm

    Asta este efectul demonicei educatiei sexuale din scoli
    http://www.youtube.com/watch?v=lHEvz6DRbS0&feature=related

    Dumnezeu sa-i ajute pe cei doi copii sa poata rezista in fata presiunilor la care vor fi expusi.

  3. Ina :

    Date: February 16, 2009 @ 9:36 pm

    Deci incepem educatia de la gradinita

    http://www.youtube.com/watch?v=W5KeO10vjXs

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.