Cererea aceluiaş către acelaş Mare Bătrîn:
Cuvioase Părinte, mulţumesc lui Dumnezeu, că nu ţi-ai
întors mila ta de la mine. Desăvîrşeşte mila ta faţă de
sluga ta şi roagă-te Stăpînului Dumnezeu pentru
mîntuirea sufletului meu ca să mă izbăvesc de patima
relei uitări şi să dobîndesc iertarea prin sfintele tale
mîini şi în veacul acesta şi în cel viitor; şi ca să petrec
sub acoperămîntul tău pînă voi ieşi din trup; şi, simplu,
ca să mă fac robul tău în veac, bucurîndu-mă de harul şi
de adăpostul sfintei tale vieţuiri 772.

R ă s p u n s u l lui Varsanufie: Fiule, bine că ai scris
despre uitare. Căci dacă nu uitai cele scrise ţie de mine, ai
fi putut şti din ele că Milostivul nostru Stăpîn şi înainte
ştiutorul Domn, mi-a cerut să te am cu adevărat fiu
duhovnicesc. Ţi-am încredinţat taine pe care nu le-am
încredinţat multora, ca o dovadă că te-am înfiiat. Căci cui
se descoperă tatăl aşa de mult, dacă nu fiului său? Dar o
face aceasta treptat, pe măsura creşterii lui, ca să le poată
purta şi păzi. Şi toată cererea mea către Dumnezeu pentru
tine şi rugăciunea mea e ca să te slobozească de toate
patimile de necinste, între care se socoteşte şi uitarea; şi
ca să-ţi trimită Duhul sau care să te înveţe despre toate şi
să nu te despartă de noi nici în veacul de acum, nici în cel
viitor. Căci lui Dumnezeu îi este arătat cît de mult s-a
împlîntat pomenirea ta în inima mea 773. Şi crede că ea nu
se şterge în veac. Crede-mă că Dumnezeu mi-a dăruit de
pe acum sufletul tău spre viaţă veşnică 774. Dar ia seama
cu grijă şi nu uita nici tu să păstrezi neîndoielnic amintirea celor spuse şi să nu le nesocoteşti. Căci mulţi,
după ce au cîştigat şi au pecetluit în ei aurul, s-au purtat
fără grijă şi au pierdut ceea ce au dorit atît de mult.
Fiindcă de nu va cultiva omul pămîntul şi nu-l va semăna
înainte de venirea ploii, toate şiroaiele de apă ce vor
curge nu vor fi de folos spre rodire. Ia seama să nu fii
nepăsător, privind cum altul poartă povara ta, în vreme ce
tu lîncezcşti. Căci n-a spus: ,,Mult poate rugăciunea
lucrătoare a dreptului” (Iac. 5, 16), ci „multe” adică poate
purta multe din cele încredinţate. Foloseşte toată puterea
ta, căci mulţi au fost cu Iisus şi mulţi s-au înstrăinat de
El. Şi Apostolul zice: ,,Iar dacă necredinciosul se
desparte, să se despartă” (I Cor. 7, 15).
Dar să nu îngăduie Dumnezeu să se împlinească
acestea cu tine, ci să rămîi fiul meu adevărat şi prea iubit,
născut de mine în durerile cele după Hristos 775, oaie a
turmei lui Hristos, vas sfinţit, moştenitor al slavei; şi ca
un vieţuitor după poruncile lui Hristos, să dobîndeşti
viaţa veşnică. Nu-mi ruşina bătrîneţele. Căci Dumnezeu
ştie cum îmi folosesc toată puterea pentru mîntuirea ta,
rugîndu-l pe El, ca să te rînduiască în veac împreună
moştenitor cu sfinţii Lui ai bunătăţilor lor viitoare”, pe
care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la
inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit lor
Dumnezeu” (I Cor. 2, 9). De acestea fie să ai şi tu parte şi
să fii şi tu moştenitor al lor în vecii vecilor. Amin. Fie să
o spună aceasta şi Puterile de sus şi sfinţii care sînt încă jos în trup. Amin. Amin. Amin. Fie, fie. Şi să o pecetluiască aceasta Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh 776.

Insemnari:
772.
A fi în unire cu un părinte duhovnicesc înseamnă a trăi sub
adăpostul (monhv) lui, ca într-o casă ocrotitoare şi familiară. Cei ce se
iubesc se afla într-o interioritale reciprocă” (Madinier); fiecare se
află în celălalt ca în casa lui, ca ,,acasă”.
Orice prieten sincer îţi este ca o casă. Însă casa care ne uneşte pe toţi şi în care ne simţim adunaţi
pentru totdeauna este Dumnezeu şi în mod mai apropiat Hristos (Io.
11, 23). În viaţa viitoare, vom fi în mod desăvîrşit şi veşnic fiecare în
fiecare, ca într-o casă şi toţi împreună în casa comună, care este
Hristos.
773
Se împlîntă pomenirea celui iubit în inima celui ce-l iubeşte,
unindu-se cu respiraţia. Nu poţi trăi fără să pomeneşti pe Iisus şi pe
fiii pe care-i iubeşte. Şi pomenindu-i îi ai prezenţi în tine, fără să te
confunzi cu ei. Pomenirea lor face parte din viaţa ta.
774
Varsanufie s-a legat aşa de mult prin iubire de fiul său
duhovnicesc, încît crede că-l va avea şi în viaţa veşnică unit cu sine.
Căci nu se va simţi întreg fără el. S-ar putea spune că toată cartea
aceasta se concentrează în ideea despre unirea celor ce se iubesc şi
cred împreună în Hristos. Acesta e duhul de comuniune al
ortodoxiei. E o unire interioară după chipul Sfintei Treimi.