Epistola de la Schitul Lacu in chestiunea actelor de identitate cu cip

1:30 pm Uncategorized

Sursă: Presa Ortodoxă

RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase – desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască -, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.

Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe “Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)

Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.

Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.

Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.

Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.

Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:

– participarea la viaţa liturgică a Bisericii;

– împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;

rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;

dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;

curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.

Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.

Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.

14/27 ianuarie 2009

Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait

Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU

prstefan

23 Responses
  1. m andrei :

    Date: January 27, 2009 @ 2:39 pm

    asa parinte drag taie cu sabia duhului in carne vie poate poate se vor destepta….unii..

  2. Petru Avram :

    Date: January 27, 2009 @ 3:30 pm

    Foarte frumos. In sfarsit este pus si accentul pe ceea ce trebuie sa facem pentru ca marturia noastra sa fie credibila. Nu numai strigaturi ca la hora ci si oleaca de, auzi, participare la viata liturgica, dragostea fata de aproapele, etc. Bine ca maio exista si oameni constienti pe pamantul asta.

  3. mihailt :

    Date: January 27, 2009 @ 3:33 pm

    Dom-le ce e la schitu Lacu schit al Oastei Domnului in Sfantul Munte?
    http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Fecioara_maica___Schitul_Lacu-3118.html
    http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/346/Camara-Ta-Mantuitorule-
    Dom-le am vazut un film cu schitul
    Lacu in care era o icoana a Maicii Domnului care avea pusa la gat o cruce de argint!
    🙂
    Si o icoana cu Domnul nostru Iisus Hristos care arata de parca ar fi facut culturism!
    Tot de la acelasi schit.
    http://video.crestinortodox.ro/Schitul_Lacu-20000921.html
    Nu stiam ca au ajuns neo-protestanti in Sfantul Munte!

    A cei de la schitu lacu nu folosesc curent electric!
    :))
    Dom-le cine stie nu Sfanta Treime o fi creat fulgerele!
    :))

  4. cel mai pacatos roman :

    Date: January 27, 2009 @ 6:15 pm

    Draga Laurentiu. Am pe suflet un of. Unul mare si vreau sa ti-l impartasesc. Oare de ce poti posta acest articol, si articolul cu pelerinajul la Boboteaza la apa Iordanului acceptand astfel indirect adevarul, dar direct nu ai curajul sa marturisesti ca toate relele din ultimul timp din Romania de la ecumenism la bagarea cipurilor pe gat romanilor isi au radacina, si stii prea bine ca asa e(de asta nu ma indoiesc pt ca esti bine pregatit si in fond e o chestiune probabila numai si studiind faptele..istorice ), in schimbarea calendarului in 1924.
    Cred ca va fi foarte grea lupta fara dreapta credinta; orice lupta.Inapoi la vechiul calendar romanilor.Treziti-va! Nu mai fiti orbi. Cautati cauza si stirpati-o; ecumenismul si restul sunt efectele.Veniti la dreapta credinta si adevarul va va elibera.Cum poti tu om sa mergi sa vezi ca apa Iordanului sa intors pe stil vechi si vii in tara si zici ca “acolo tinem cu ei aici cu ai nostri”?? Dumenzeu e acelasi.Nu-l mai tradati.Suntem toti romani carora si le incearca a ingradi libertatea, avem un vrajmas comun , al tuturor romanilor dar…nu putem lupta cu sabia rupta de la jumatate.
    Am spus ce am avut pe suflet, ce simt.
    Credeti si adevarul va va elibera.
    “Schima nici sangele mucenicilor nu o poate spala”
    http://www.crucea.ro/?p=695
    Sper sa nu treci cu vederea.
    Doamne ajuta Laurentiu.
    Iarta-ma si Dumnezeu sa te ierte.
    Valabil si pentru Danion Vasile.
    A marturisit o data si pentru totdeauna cel mai pacatos roman; si nu este altul mai pacatos.

  5. Petru Avram :

    Date: January 28, 2009 @ 9:57 am

    Pentru cel mai pacatos: daca tot sunteti atat de pacatos poate va rugati sfantului si dumnezeiescului calendar sa va izbaveasca si de pacate si de cipuri si de ecumenism si de ignoranta. Ca mare putere are sfantul calendar la spalat nevrednicii si la mijlocit binecuvantari. Propun ca zi de praznuire a sfantului calendar data de 30 februarie. Pe cel mai pacatos il propun sa faca troparul si condacul si noi toti ceilalti acatistul…

    Cu ale lui sfinte si mult folositoare rugaciuni… miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Doamne fereste!

  6. Alin :

    Date: January 28, 2009 @ 10:57 am

    Apropo de ce a spus mihailt nu pot sa nu-i dau in parte dreptate, toata povestea asta o sa treaca insa printre lucrurile cu care o sa ramanem o sa fie si un mare scepticism fata de tot ceea ce incearca sa ni se impuna ca standard de gandire si duhovnicie ortodoxa.
    Asta s-ar putea sa fie o cadere de credinta pentru unii dar pe cei care nu ii va ucide sigur ii va face mai puternici, in sensul ca vor apela mai mult la discernamant decat la autoritate.
    Doar sa dea Domnul sa-si construiasca acest discernamant pe o traire duhovniceasca autentica.

    para-ortodoxia:
    “Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist.”

    ortodoxia:
    Epistola catre Tit a Sfantului Apostol Pavel cap. 3

    “Adu-le aminte sa se supuna stapanirilor şi dregatorilor, sa asculte, sa fie gata la orice lucru bun, sa nu defaime pe nimeni, sa fie pasnici, să fie ingaduitori, aratand intreaga blandete fata de toti oamenii.”

    Intaia Epistola Sobornicească a Sfantului Apostol Petru:

    “Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei randuiri omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor,
    Fie dregatorilor, ca unora ce sunt trimisi de el, spre pedepsirea facatorilor de rele si spre lauda facatorilor de bine.
    Caci asa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, sa închideti gura oamenilor fara minte si fara cunostinta.”

    Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel

    “Tot sufletul sa se supuna înaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite.
    Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se impotrivesc isi vor lua osanda.
    Caci dregătorii nu sunt frica pentru fapta buna, ci pentru cea rea. Voiesti, deci, sa nu-ti fie frică de stapanire? Fa binele si vei avea laudă de la ea.
    Caci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tau. Iar daca faci rau, teme-te; caci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu si razbunătoare a maniei Lui, asupra celui ce savarseste raul.
    De aceea este nevoie sa va supuneti, nu numai pentru manie, ci si pentru constiinta.
    Ca pentru aceasta platiti şi dari. Caci (dregatorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, staruind în această slujire neîncetat.
    Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinste.
    Nimanui cu nimic nu fiti datori, decât cu iubirea unuia fata de altul; ca cel care iubeste pe aproapele a implinit legea.”

  7. Maria :

    Date: January 28, 2009 @ 11:01 am

    Alin, tu esti ala cu probleme care tot dai in stanga si in dreapta si fug toti de tine, de pe formuri? 🙁

  8. Madalina :

    Date: January 28, 2009 @ 11:14 am

    @Maria

    Nu draga Marie..Alin nu e “ala cu probleme”.Aia cu probleme de care zici tu sunt turma nou infiintata care se doresc a fi insusi Biserica.
    Si care nu mai au alte lucruri de indreptat la dansii decat buletinu’ si pasaportu’.

  9. cel mai pacatos roman :

    Date: January 28, 2009 @ 11:31 am

    pt Petru Avram:
    Multumesc pentru raspuns desi intrebarea mea a fost adresata altcuiva. De asemenea multumesc pentru incarcatura de ironie, mutumesc si ca m-ai luat in ras pt ca pastrez calendarul neschimbat. “Dati-(m)i la cap, ca-i(s) ‘stilist’ !” , poate asa (macar) altii vor crede.

    Cat despre cliseul cu ‘Sfantul calendar’ stim amandoi ca nu e vorba dvs ci e al varfului de lance anti ‘stilist’. Dumnezeu sa-l ierte.

    Pe el si pe noi. Amin.
    Eu sincer nu vreau discordie.Iarta-ma te rog daca te-am suparat.Insa pe viata si pe moarte sa ma ajute bunul Dumnezeu sa dau marturia cea buna si sa-mi pastrez credinta.
    Daca nu ma crezi pe mine, crede-l pe Sfantul Ioan Hozevitul care a scris pentru neacceptarea calendarului papistasesc in cartea “Din Ierihon catre Sion”.Pe Sfant il cinstiti dar ce a scris el cenzurati.Asta e adevarul chiar daca doare. Eu a trebuit sa trec peste ingamfare ca sa il gasesc.
    http://crucea.ro/arhiva/Sf.IoanIacobHozevitul,DinIerihonlaSion.zip
    sau
    http://www.crucea.ro/?p=31

  10. Mircea Popescu :

    Date: January 28, 2009 @ 11:32 am

    Sunt curios care va fi pana in final influenta reala a bisericii ortodoxe in societatea romaneasca, asa cum va putea fi masurata prin impactul contra biometriei.

    Altfel, in sondaje si intentii sta bine. Sa vedem daca chiar poate face ceva.

  11. Alin :

    Date: January 28, 2009 @ 11:48 am

    Dar de ce nu-ti iei ca referinta impactul impotriva promovarii homosexualitatii, avortului, etc.?

    Sau e mai bine pentru tine (si altii) sa-si rupa Biserica dintii (sau in cel mai bun caz sa obtina o victorie) intr-o problema derizorie decat sa se ia la tranta cu cele duhovnicesti si sa trezeasca niscai constiinte..

  12. alexander :

    Date: January 28, 2009 @ 1:21 pm

    In sărăcia mea duhovnicească, am cîteva intrebări:

    -Daca se introduc totusi actele cu cipuri (pasaport, buletin, permis de conducere) iar crestinul pravoslavnic le respinge, cum o sa mai ajunga la Ierusalim, Athos sau multe alte alte locuri de pelerinaj? Ca sa nu mai vorbim de o deplasare peste hotare din motive de sanatate…
    -Fara permis de conducere, multi dintre noi nici la parintele duhovnic nu o sa mai ajunga.
    -Banuiesc ca aceste acte sint folosite si de cler. Ce se intimpla cu obstea monahala din manastiri? Cum mai ajung acolo noi monahi?

  13. Mircea Puscasu :

    Date: January 28, 2009 @ 2:10 pm

    @ mihailt
    Insinuarile pe care le faceti despre Schitul Lacu sunt gratuite.
    Tehnici bolsevice: Cand nu ai argumente, denigreaza-i.
    Aruncati cu acuzati, devenind dintr-o data specialist in corectitudinea ortodoxa, in numarul de cruciulite admise si in ce numar purta Hristos la camasa.

    Implinirea votului saraciei implinit cu acrivie spre mentinerea simplitatii necesare isihiei, chiar daca aceasta implica neutilizarea energiei electrice, va scandalizeaza si radeti de lupta stransa pentru virtuti a monahilor atoniti.

    Eu zic sa trageti o fuguta pana acolo sa le explicati cum ar trebui sa se nevoiasca, pentru ca dupa cum se vede sunteti mai priceput decat traditia milenara atonita.

    Nu bateti cuie cu capul, agatati-va de ele.

    Sa de Domnul minte.

  14. Mircea Puscasu :

    Date: January 28, 2009 @ 2:27 pm

    @ Alin
    Nu-mi plac schimburile de focuri, mai ales cand glonte sunt cuvintele sfinte. Sunt nevoit insa acum sa le zic si pe celelalte pe care tu nu le-ai zis.

    Parintii de la Lacu:
    “Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist.”

    Sf. Ioan Evanghelistul:
    “…să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi,[…] ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”(Apoc.13,15-18.)

    Sfântului Andrei al Cesareei:
    „numele [Antihristului] nu va fi primit de cei însemnaţi pe faţă cu lumina cea dumnezeiască. Şi numele fiarei se va vesti peste tot celor ce vor cumpăra şi celor ce vor vinde, încât cei ce nu-l vor primi vor suferi moarte cumplită, din lipsa celor trebuincioase. Ştiinţa cea dovedită a acestui număr, precum şi a tot ceea ce s-a scris despre el, o va descoperi vremea şi nevoinţa celor înţelepţi şi treji.”(Talcuire la Apocalipsa)

    Cuv. Paisie Aghioritul
    “In spatele duhului lumesc al “libertatii” de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca. Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin “cartela” electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist”

    “Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. “Fiara” de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, “inainte mergatoare ale pecetluirii”, ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.

    Ce ne va spune Hristos? “Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Mt. 16, 3).

    Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica “indosarierea” persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama “sistemului perfect”, adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

    Din pacate, iarasi “anumiti cunoscatori” ii vor “infasa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. “Aceasta nu are importanta”. “Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric”. Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este “Pecetea darului Sfantului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.”

    “Din pacate, o astfel de logica aveau si unii “gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in “Cuvantul” sau la mucenicul Gordie:

    “…multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: “Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului… Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi”.

    De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii “libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.

    Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: “Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva… In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat…”.

    Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: “Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

    Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor “gnostici” de astazi. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi”. Altul spune: “Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inselari.

    Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma. Insa urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.

    Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

    Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: “Pecetea darului Duhului Sfant”. “

  15. corina :

    Date: January 28, 2009 @ 2:47 pm

    sa strangem cat mai multe semnaturi pentru a avea macar posibilitatea de alegere .Nu numai prin biserici unde acolo depinde de preot daca vrea…sau…. Fiecare sa luam de la colegii nostrii de servici, prietenii si rudele noastre si sa le trimitem cat mai repede la Manastirea Petru Voda

  16. Mircea Puscasu :

    Date: January 28, 2009 @ 2:54 pm

    @ Alin
    Cat despre stapaniri, cum ai citat si tu din Epstola catre Romani, crestinii sa asculte de stapanirile cele binecuvantate de Dumnezeu, care indeamna la virtute si fapte bune “Caci dregătorii nu sunt frica pentru fapta buna, ci pentru cea rea. Voiesti, deci, sa nu-ti fie frică de stapanire? Fa binele si vei avea laudă de la ea.”(Romani13,3)
    Iar mai jos un pic Sf.Pavel explica faptul ca ascultarea nu este orbeasca ci implica lucrarea activa a constiintei omului “De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.” (Romani13,5)

    Dar stapanirile de azi nu prea par sa se integreze in acestor descrieri dupa cele ce le promoveaza(avort, homosexualitate, desfrau) si dupa cele ce le urmaresc (stapnirea, urmarirea, controlul total al persoanei umane).

    Despre stapanirile celelalte, idolatre, desfranate nu acolo zice Sf.Ap.Pavel ci le zice corintenilor (si noua peste veacuri):
    “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?”
    (II Cor.6,14-16)

    Si imediat, in continuare ne da si solutia ce trebuie aplicata in cazul stapanirilor rele, idolatre :
    “De aceea: “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul.”

    Deci sa iesim din mijlocul lor si ce este necurat sa nu primim.
    Si asta senini, fara frica, caci El ne va primi, ne va fi tată, şi-i vom fi fii.

    Nu mai trageti cu citate nepotrivite ca poate smintiti pe careva. Vai, vai.

    Dea Domnul nelinistea cea buna.

  17. Maria :

    Date: January 28, 2009 @ 4:49 pm

    @Madalina
    nu stiu la ce turma te referi, vezi eu nu prea inteleg mesajele cifrate. Te rog fii buna si imi explica.

  18. Alin :

    Date: January 28, 2009 @ 6:08 pm

    Draga Mircea, bag de seama ca drag iti este c/p, mai putin a folosi uneltele ratiunii si discernamantului care ti le-a dat Dumnezeu.

    Sa avem iertare, dar sunt cam sceptic vizavi de poz. Cuviosului Paisie, din moment ce nici o Biserica Ortodoxa nu si-a insusit punctul dumnealui de vedere.

    Stim foarte bine ca orice om poate gresi, nu suntem protestanti sa ne consideram infailibil, si doar Biserica este infailibila.

    De altfel se pare ca in chestiunea pacat vs. documente electronice pozitiile sunt ceva mai diverse chiar si la noi.

    Ba lepadare(par. Iustin), ba cadere din credinta(par. Paisie) (care e diferenta?) – ba sa negociem cu duhovnicul chestiunea (Danion).

    Sper sa nu-mi torni si matale povesti cu Biserica Elena ca iti fac trimitere la comunicatul oficial sa vezi ca nu e cum crezi.

    In rest, daca esti convins ca toate cele ce sunt in aceasta lumea is alea diavolului si cine se atinge de ele spurcat este ma intreb ce mai cauti pe Internet si de ce nu esti undeva in pustie, departe de tot ce se cheama civilizatie, ea fiind binenteles “draceasca”.

  19. aaa :

    Date: January 28, 2009 @ 6:34 pm

    Alin…..bunul Dumnezeu sa te lumineze cum stie El,daca parintele Paisie si parintele Iustin nu te ajuta.
    trebuie sa stii totusi ca gresesti si sper sa iti dai seama pana nu o sa fie prea tarziu.
    in schimb,nu inteleg un lucru.daca nu te deranjeaza sa il iei,inseamna ca trebuie sa ii faci propaganda??
    uite,eu nu vreau sa il fac.ca si crestin ortodox ma scarbeste semnificatia spirituala a nr 666 si nu vreau sa il am pe buletin,langa numele meu care l-am primit la Sfantul Botez.
    deci care e problema ta de fapt????
    vrei sa il luam toti ca sa te simti impacat tu???
    frate….fi serios.lasa-ne dreptul de a fi liberi,k?

  20. johnnythereal1 :

    Date: January 28, 2009 @ 7:59 pm

    -numele l-ai primit chiar inainte de Sfantul Botez…
    -va felicit ca in loc sa cautati mijloace de mediere gasiti motive de disputa! sunteti pe calea “cea buna” 🙂
    -Furtul identitatii si substituirea de persoane va exista cu sau fara voia noastra, cu sau fara cipuri electronice, implantate sau nu. Mijloace de constrangere pentru adoptarea unei anumite tehnologii se pot gasi de asemenea destule, la fel cum pot fi sfidate sau ignorate. Si 13 si e si pi si altele sunt niste simple numere, dar pentru cine doreste sa caute semnificatii si intrigi – se pot gasi. ati citit vreodata o carte ceva mai groasa? cum numarati paginile? …664, 665, 665 bis, 667, … sau rupeti foaia si o ardeti? de cand ati invatat sa mergeti… ati depasit primii 3 pasi… dar nu ati depasit 700? probabil ca intervalul notat [alfa, omega] ar trebui sa fie egal cu [0, 70 de ori cate 7] si sa resetam cronometrul… Ca sa nu mai apara cifre fatidice una langa alta propun sa se schimbe baza de numeratie utilizata, sau sa fie nefolosite anumite intervale. Si asta in orice domeniu, fizica, matematica, informatica, istorie… chiar si din istoria bisericii… poate daca inchidem ochii acel lucru se plictiseste si dispare 🙂 sau nu. pentru ca vrem sau nu, nu pe frunte, nu pe obraz, nu pe mana e scris, ci in sufletul fiecaruia. Sa nu uitam ca tot o biserica s-a tulburat la stirea ca Pamantul se invarte… si la trimiterea satelitilor in spatiu, si la fiecare descoperire stiintifica… dar-ce sa-i faci… Omul a fost curios din prima zi! Aveti libertate deplina: sa refuzati, sa negati, sa argumentati, sa polemizati, sa ignorati, sa va rugati sau nu. concluzionand: ei, si?
    Rugati-va in fiecare seara la 21:30 si fie nu se va intampla nimic, fie se va face lumina, fie camasa sfasiata va mai fi rupta o data…
    -Nu va obositi sa imi dati reply la mesaj, nu cred ca voi mai intra pe acest blog, deoarece numarul postarilor deja a depasit 600 si ori se mai sterg din cele vechi, ori nu mai adaugam alte mesaje noi. Glumesc. amar, desigur…

  21. Mircea Puscasu :

    Date: January 29, 2009 @ 1:40 am

    @ Alin

    Spuneati ca oricine poate gresi in Ortodoxie si va refereati la Parintele Iustin si la Cuviosul Paisie Aghioritul.

    In schimb va aratati neclintit si cu neputinta de considerat failibil in parerea si scepticismul dumneavoastra magistral si superior in ce priveste problema in cauza.

    Spuneti ca Biserica este infailibila, referindu-va la ierarhi si functionarii acestei institutii, uitand multimea sinoadelor talharesti, interesate, multimea functionarilor dependenti politic si financiar de interese straine de misiunea Bisericii. Nu aceasta biserica este infailibila, ci doar Dumnezeu este infailibil. Nu sta adevarul in numarul sau rangul mare al celor ce accepta o pozitie sau alta. Adevarul se identifica cu prezenta Duhului, care prezenta nu e automata dupa anumite grade de hirotonie sau hirotesie.

    Nu cred ca Internetul este spurcat, decat in locurile si in masura in care il cei ce il folosesc il spurca.

    Cred ca civilizatia este ceea ce ramane dintr-o cultura dupa ce se stinge in ea credinta.

    Amandoi am folosit c/p pentru a arata textele altora, lucru pentru care nu vad de ce as avea mustrari de constiinta.

    Daca din polemica noastra, doar c/p, v-a retinut atentia, nu si continutul vehiculat, acest lucru nu poate decat sa ma consterneze.

  22. Mircea Puscasu :

    Date: January 29, 2009 @ 1:55 am

    @Alin

    In polemica pornita am vrut sa va arat ca Sf.Ap.Pavel da sfaturi diferite pentru stapaniri diferite.

    Romanilor le scrie sa asculte si sa cinsteasca stapanirile spre binele lor, dar nu numai de frica pedepselor civile ci, mai ales din constiinta. Sa nu uitam tinuta morala integra, principiile nobile ale dreptului roman, loialitatea romanilor fata de conducatori.
    Sf.Teofilact talcuieste ca aceasta supunere este recomandata atunci de Sf.Ap.Pavel romanilor “fiindaca aceasta supunere nu rastoarna buna cinstire de Dumnezeu si credinta”.

    Celor din Corint le zice sa iasa din mijlocul lor, al elinilor si sa se osebeasca de purtarile lor. Elinii fiind desfranati, betivi, idolatri. Nu le spune sa plece in alta tara, ci sa nu faca necuratiile si nelegiuirile potrivnice vietii crestinesti ce le fac si invata elinii.

    Pace tie si la toti ai tai!
    Ca venin avem cu toti prea mult.

  23. m andrei :

    Date: March 27, 2009 @ 10:30 pm

    AUZI MIHAILE TIE NU TI ESTE FRICA SA HULESTI DE CELE SFINTE ?AI FOST TU LA LACU AI VAZUT ACOLO ICOANA FACATOARE DE MINUNI? DUPA CE CITESTI ….3 ZILE,,PT LUMINAREA MINTII

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.