pridvorul lui laurentiu dumitru

Ierom. Grigorie Sandu

„Cerul şi pământul vor trece,
dar cuvintele Mele nu vor trece”.
(Matei 24, 35)

Cu aceste cuvinte a încheiat Domnul nostru Iisus Hristos răspunsul dat ucenicilor la întrebarea lor cu privire la vremurile care vor precede cea de a do­ua venire a Sa. Aşadar, înainte de toate, creştinul tre­buie să primească statornic gândul că vremurile lui Antihrist neapărat vor veni. Dar „să nu vă amă­geas­că nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării” (II Tesaloniceni 2, 3).
Se pare că aceste vremuri s‑au apropiat, căci sunt ca şi împlinite atenţionările Sfântului Apostol Pa­vel către ucenicul său: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele. Că vor fi oameni iu­bi­tori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hu­li­tori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucer­ni­cie, lip­siţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neîn­frânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâm­faţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dum­ne­zeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tă­gă­du­ind pu­terea ei. Depărtează‑te şi de aceştia!” (II Ti­motei 3, 1‑5).

Cei prin care se pregătesc de pe acum con­di­ţi­i­le domniei lui Antihrist cu dibăcie încearcă să se­me­ne, atât în mintea celor ce cred în ştiinţă, cât şi în mintea celor ce cred în Dumnezeu, ideea că lucrurile duc firesc şi inevitabil spre acest final dorit de ei. Demonstraţia lor se bazează pe cunoştinţe as­tro­nomice convertite în astrologice, astfel încât să slu­jească ideii pe care vor să o implanteze în mintea oa­me­nilor. Se porneşte de la faptul ştiinţific ştiut că a­xa Nord‑Sud a Pământului descrie în mişcarea ei un con complet în 25764 de ani. Viteza de precesie este, deci, de un grad în 71,5667 ani. Zona cerească din ju­rul e­clipticii (planul orbitei Pământului) cu o lăţime de 18 grade se numeşte zodiac, pentru că aici se gă­sesc ce­le 12 constelaţii parcurse succesiv de Pământ în miş­ca­rea sa anuală. Fiecărei constelaţii îi revin pe ecliptică 30 de grade. Mişcarea de precesie acoperă ce­le 30 de grade ale unei constelaţii în 30 x 71,5667 = 2147 de ani, durată care este interpretată ca o eră în viaţa ci­vi­li­za­ţiei umane. Luând ca reper punctul vernal gamma al echi­­nocţiului de primăvară, în anul 6509 î.H. acest punct a ieşit din constelaţia Racul şi a intrat în Gemeni. Pes­te 2147 de ani, adică în anul 4362 î.H., punctul e­chi­nocţial ieşea din Gemeni şi intra în constelaţia Ta­u­rul. După alţi 2147 de ani, deci în anul 2215 î.H., punc­­tul echinocţiului de primăvară părăsea Taurul şi intra în Berbec. În anul 68 î.H. punctul vernal ga­m­ma intra în constelaţia Peştilor, unde se află şi a­cum, până în a­­nul 2079 d.H., când, părăsind Peştii, va in­tra în Văr­să­tor.

După ce câştigă încrederea oamenilor cu a­ces­­te afirmaţii, strict ştiinţifice şi adevărate, se apro­pie de scopul lor legându‑le cu evenimentele biblice, ca să‑i câştige şi pe cei credincioşi. Încep prin a pro­pune că în anul 6509 î.H., când se intra în constelaţia Gemenilor, a avut loc facerea lumii, a lui Adam şi a Evei. Să reţinem însă că greşesc cu cca. 1000 de ani în plus, dar au neapărată nevoie ca evenimentul bi­blic să fie la acea dată, ca să poată derula mai de­par­te sce­nariul lor astrologic cu un pas de 2147 ani. De fapt, autorii scenariului nici nu cred în ce, din vicle­ni­e, spun. Când susţin că în acest an punctul luat ca re­per a ieşit din constelaţia Racului şi a intrat în Ge­meni, au o scăpare de logică: ca să iasă din conste­la­ţia Ra­cu­lui, trebuia ca ea să existe deja. Înseamnă că pen­tru ei universul exista mai dinainte, nu a fost fă­cut a­cum. Când în anul 4362 î.H. se intra în constelaţia Taurului, se susţine că ar fi avut loc potopul biblic. Biblia îl plasează însă cu cca. 1500 de ani mai târziu. Cu 2215 ani înainte de Hristos, când se intra în constelaţia Berbecului, apăreau marile imperii, în­col­­ţea ştiinţa, gândirea umană începea să accepte exis­ten­ţa unui Dumnezeu unic, Moise primeşte Ta­blele Legii Vechi şi instituie religia mozaică, prin ca­re se con­­sacră monoteismul yehovist legat de Dum­ne­zeu Tatăl. Spre sfârşitul acestei perioade (cca. 500 ani î­na­inte de Hristos), apar reformatori care tran­sfor­mă po­liteismul în monoteism: Buddha pentru hin­duism şi Confucius pentru daoism, deşi amân­do­uă aceste cre­dinţe sunt mai degrabă fără Dumnezeu per­sonal. În anul 68 î.H. Europa conduce lumea prin no­ul imperiu roman, se nasc Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, prin care se pregăteşte venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care va domina prin creştinism toată pe­­rioada cât Pământul se va afla în zodia Peştilor. În anul 2079 d.H., o dată cu intrarea în zodia Văr­­sătorului, va fi era Duhului, care se susţine că va în­­ţelepţi pe oameni să înţeleagă deplin voia lui Dum­ne­zeu şi adaugă abil că lumea va fi organizată într‑un stat unic, condusă de un preşedinte mondial, religii­le vor dispărea prin unirea într‑o singură Biserică, ce va a­­vea un singur Mare Preot, în persoana liderului po­litic mondial, ca şi cum aceasta ar fi voia lui Dum­ne­­zeu.

Menţionarea evenimentelor trecute la date pro­­­­puse de ei are rolul de a întemeia calendarul lor astrologic şi astfel să scoată concluzia următoare: a­şa cum s‑au întâmplat întocmai în trecut cele pro­o­ro­cite, pentru că reflectă voia lui Dumnezeu din mo­ment ce sunt descoperite prin rânduielile din uni­vers, tot aşa se vor confirma şi cele viitoare. Intenţio­nea­­ză să ne bage astfel în cap ideea că statul unic şi li­­de­rul unic sunt de neevitat, pentru că aşa este ho­tă­rât de Dumnezeu de când a făcut lumea şi i‑a ascuns vi­­i­to­rul în mersul stelelor. Aceste idei sunt intens mediatizate în Apus şi mulţi deja cred aşa, inclusiv ortodocşi ajunşi să tră­iască pe acolo.

Globalizarea planetei într‑un stat unic este vestită ca voie a lui Dumnezeu prin faptul că în anul 2079 poziţia stelelor se va aranja astfel încât se poate interpreta de cititorii în stele că tronul din Nord va fi purtat de peştele din Sud. Se făgăduieşte că va fi o perioadă de mare fericire pe Pământ, pentru cei ce con­duc şi pentru cei ce sunt conduşi, deoarece ste­le­le cele mai cunoscute din constelaţia Vărsătorului, în ca­re se va intra, se numesc Sadalmelik şi Sadalsuud, adică “Fericirea regelui” şi “Fericirea lumii”. Regele unic va fi şi preot suprem, pentru că această constelaţie co­­respunde în mitologie cu Ganymede, faimosul prinţ troian care a ajuns paharnicul lui Zeus, ca un rege jertfitor. Cre­din­ţa unică înseamnă Elohim = Alah = Dao = Brah­ma. Glo­ba­lizarea este prezentată ca o conse­cin­ţă inevi­ta­bi­lă a legilor care guvernează universul, a legilor lui Dum­nezeu, care, extrem de interesant, se pre­cizează că nu este acelaşi cu Yehova. Dar, dacă nu este Dum­ne­zeu revelat în Sf. Scriptură, nu poate fi decât vrăjmaşul!!!

Făcând din fenomenele astronomice nu nu­mai ceasul nostru cosmic, ci şi indicator al mersului so­ci­e­tă­ţii omeneşti, autorii unor asemenea teorii New A­ge reuşesc, din păcate, să îi aburească pe mulţi, fie că sunt oameni de ştiinţă, fie că sunt oa­meni de cre­dinţă. Preşedintele mondial pe care vor să ne o­biş­­nuiască a‑l aştepta nu poate fi decât An­ti­hris­tul, ca­re la vremea sfârşitului va sluji mai ma­re­lui demonilor, indiferent cum este el numit. Ni se im­plantează i­de­ea că în câteva decenii urmează să se întâmple toate acestea, aşa cum s‑au întâmplat şi ce­le trecute, apa­rent asociate cu calendarul lor as­tro­logic.
Tot mai multe dintre semnele amintite de Mân­tu­itorul şi detaliate în proorocii de Duhul Sfânt că vor anunţa apropierea sfârşitului pot fi regăsite în via­ţa societăţii umane de astăzi. Globalizarea politică a început şi se lucrează frenetic la conturarea Statului Unic Mondial. Două continente, Europa şi America de Nord, au devenit deja, practic, două state. Germenul viitoarei con­du­ceri unice există în Organizaţia Naţiunilor Unite, ca par­lament, şi în Consiliul de Securitate, ca guvern. Per­sonal, cred că se va împlini înainte de anul 2079. E­venimentele se vor precipita, căci vrăjmaşul ştie că are timpul limitat şi că se apropie de sfârşit. Pe mă­sură ce are impresia că este stăpân peste situaţie, va forţa lucrurile.

Ecumenismul pregăteşte şi el cu migală uni­rea Bisericilor. Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat de­ja proiectul pentru construirea Bisericii Întâlnirii, în ca­re să fie reunite cele cinci religii importante: iu­da­ismul, creştinismul, islamismul, hinduismul şi bu­dis­mul. Fiindcă ni se pregăteşte sfârşitul, se gă­sesc şi oa­meni care încearcă să îi pregătească pe se­me­nii lor pen­­tru primirea cum se cuvine a acestui ine­vitabil sfâr­şit. Este regretabil că nu se face acest lu­cru cu în­ţe­lepciunea şi cu autoritatea Bisericii.

Lăsată pe seama unor iniţiative particulare, lu­crarea aceasta este păguboasă din mai multe pun­c­te de vedere. În primul rând, pentru că se dă prilejul să se reproşeze Bisericii că nu‑şi face datoria faţă de cre­dincioşi, lăsându‑i abandonaţi în ceaţă, ceea ce ar pu­tea mări distanţa dintre Biserică şi credincioşi, con­tri­­buind la împlinirea dorinţei masonice de a scoate Bi­se­rica din viaţa oamenilor. Oamenii trebuie să‑i sim­tă permanent grija şi ocrotirea ei de Mamă. În al doilea rând, pentru că, neavând re­cu­noaş­terea necesară în faţa tuturor, cei care vorbesc se fac as­­cultaţi numai de o mică parte a poporului, mai e­xact, doar de cei care mai ştiu câte ceva din învă­ţă­tu­­ra Bisericii despre vremurile din urmă, sunt deja îngrijoraţi şi gata să se sperie de mesajele mai alar­mis­­te decât este cazul în acest moment. În al treilea rând, pentru că se dă prilej de a­fir­­mare a unor opinii cărora le lipseşte bunul dis­cer­nă­mânt de a separa ce se poate primi de ce nu se poate primi şi cele pregătitoare de cele finale. Nu a­vem ne­voie de un mic segment panicat, ci de un în­treg po­por care ştie ce face.

Sigur că Biserica are dreptate dacă spune a­cum că „nu este încă vremea lui Antihrist”, dar a­ceas­ta nu înseamnă că poate spune: „Staţi liniştiţi, nu este în­că vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta liniştiţi când i se pregăteşte calea. Desigur că lucrurile îşi vor vedea de mersul lor în aceeaşi direcţie, căci ce a zis Mântuitorul în Evanghelia Sa şi Duhul Sfânt în pro­orocii că va fi, aceea nu se poate să nu se împlinească, con­form citatului cu care am început acest text, dar tre­buie să ne găsim pregătiţi pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape şi ce ne rezervă viitorul, ce se poate ac­cepta acum şi ce nu se poate accepta, nici acum, nici în viitor.

Ca să nu se facă viaţa oamenilor imposibilă î­na­­inte de vreme, ameninţaţi de unele voci cu pier­de­rea mântuirii dacă vor folosi carduri în loc de bani, aş fi vrut să aud din partea Bisericii enunţate câteva prin­cipii în baza cărora oamenii să răspundă pro­vo­că­rilor făcute de o lume în fond necreştină, care la e­şaloanele sale superioare are masoneria mondială, iar masoneria, de la anumite grade secrete în sus, îi are ascunşi pe Înţelepţii Sionului. Dacă ar vedea ei că Bi­serica şi‑a pregătit poporul pentru cele viitoare, poa­te nici nu ar mai propune ce au în gând a face şi, ca la Ninive, s‑ar amâna sfârşitul acestei lumi până vor gă­si altă cale de împlinire a scopurilor lor.

Dar aşa, pregătesc ei dinainte poporul pentru a primi propunerile lor, iar Biserica, şi de va riposta în faţa faptului împlinit, nu va mai avea audienţă. Dum­­nezeu, în preştiinţa Lui, când a insuflat Sfân­tu­lui Ioan Apocalipsa, ştia care va fi atitudinea noastră, dar aceasta nu înseamnă că vrea sau ne de­ter­mi­nă să avem această lipsă de reacţie care grăbeşte so­si­rea vremurilor apocaliptice.

Ca să ieşim din ceaţă, după părerea mea, principiile sunt următoarele:

1. Numărul 666, repetat numai el pe toate ce­le, devine o pecete în sensul Apocalipsei, adică pe­ce­tea lui Antihrist. Numărul 666 prezent într‑o enu­me­rare, alături de alte numere, nu are această sem­ni­fi­caţie. Sau dacă pe unele lucruri ar fi 666, iar pe al­te­le, de exemplu, 222, de asemenea nu ar avea sem­nificaţia de pecete. Dar dacă numai 666 se repetă peste toate, devine într‑adevăr pecetea descoperită de Dum­ne­zeu autorului Apocalipsei: „Şi ea [fiara - n. n.] îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei să­raci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să‑şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, de­cât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau nu­mărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13, 16‑18).

Nu este o întâmplare oprirea asupra acestui nu­măr. Dacă, din respect, ar fi vrut să ţină cont de sen­­sibilităţile creştinilor, aşa cum în baza mult trâm­bi­ţatelor drepturi ale omului ţin cont de sensi­bili­tă­ţile credincioşilor din alte religii şi de pretenţiile gru­­­purilor de tot felul (vezi cazul gay), ştiinţa şi tehnica de astăzi ar fi permis în mod sigur depăşirea difi­cul­tăţilor create de folosirea altui număr, chiar dacă ar fi adevărat că 666 oferă nişte avantaje în lucrul cu cal­culatorul. Este însă un atac deliberat la adresa creş­­tinis­mului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scrip­tura şi au pregătit îndelung terenul ca să poată organiza lucrurile exact aşa cum nu le este îngăduit creş­ti­nilor să facă fără să se lepede de Dumnezeu. Să vedem ce se poate folosi şi ce trebuie respins din ce­ea ce este pecetluit cu acest număr.

2. Întrucât în Sf. Scriptură avem scris că cel ce va primi pe trupul său acest semn al fiarei va fi şters din Cartea Vieţii („Şi al treilea înger a venit du­pă ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chi­pu­lui ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, tur­nat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului” – Apocalipsa 14, 9‑10), nu este îngăduit nici u­nui creştin să primească implantarea pe trupul lui a unui cip, sau ce o fi şi cum se va numi, sub nici un motiv, chiar cu preţul vieţii. Creştinul trebuie să refuze acest lucru chiar da­­că viclenia vrăjmaşului va face să nu fie asociată la început cu o lepădare explicită de credinţă, ci se va ar­gumenta cu înlăturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum, va avea con­se­cin­ţa unei căderi din har. Sunt sigur că până la urmă dia­vo­lul va vrea să obţină de la oameni mărturisirea le­pă­dă­rii de Hristos, căci nu se mulţumeşte doar cu în­vi­nu­­irea noastră implicită la Judecată. Ar obţine prea puţin înşelându‑ne fără să ştim ce se întâmplă. Când va fi mai stăpân pe situaţie, va pune condiţii mai as­pre. Iar cei căzuţi din har prin compromisuri an­te­ri­oa­re nu vor avea tăria de a rezista când se va ce­re o a­­pos­tazie explicită. Această lepădare nu este în­gă­du­ită nici măcar de formă, amăgindu‑ne cu gân­dul că în taină am rămas credincioşi lui Hristos. A­vem din vie­ţile sfinţilor mucenici dovada că nu au a­runcat nici de formă tămâie pe altarul zeilor pentru a‑şi scăpa via­ţa.

Referitor la locurile de implantare pe trup, să nu ni se pară întâmplător că „cercetările” recente au găsit adecvate fruntea şi mâna dreapta, adică exact lo­­curile proorocite în Apocalipsă.

3. Dacă această pecete rămâne exterioară tru­pului nostru, consecinţele se diferenţiază în felul ur­mă­tor: a) Dacă primirea unui document de orice fel, pecetluit cu numărul 666, este condiţionată de o le­pă­­dare oricât de indirectă de Dumnezeu şi de dreap­ta credinţă, trebuie refuzată cu orice preţ (de altfel, ca o­ri­ce lepădare, condiţionată sau nu de 666 sau de alt­ceva), chiar dacă lipsa documentului va complica via­­ţa, de exemplu prin imposibilitatea de a vinde şi cum­­păra, conform proorociei din Apocalipsă. b) Dacă nu se aminteşte în nici un fel de Dum­nezeu şi pecetluit cu 666 este un lucru exterior, se poa­te primi, căci cel pe care Mântuitorul l‑a numit stă­pânitorul lumii acesteia (l‑a numit, nu l‑a făcut; el a ajuns să se înstăpânească prin uzurparea ade­vă­ra­tu­lui stăpân înşelat de el – omul) şi‑a pus sau îşi va pune pecetea sa peste toate lucrurile. Aproape nu se mai găsesc în magazine obiecte care să nu aibă pe ele codul de bare* în care zace ascuns şi 666. Ca urmare, şi cardul care tinde să înlocuiască ba­nii lichizi, chiar dacă are pe el însemnul 666, este tot un instrument de lucru exterior, care poate fi pri­mit. Martirii primelor veacuri se foloseau şi ei de mo­­­­ne­dele pe care erau însemnele zeilor păgâni, cât timp nu era implicată o lepădare de credinţă. Cardul es­te şi el un instrument de plată. Dacă eu mă pot le­gi­ti­ma cu un alt act de identitate că sunt persoana pro­pri­e­ta­ră a contului desemnat cu un număr din ca­re poa­te face parte şi pecetea 666, cardul este i­den­tic în acest caz, de exemplu, cu o pungă de cafea pe ca­re o fo­lo­sesc, deşi se află şi 666 în codul de bare de pe ea; sau cu o bancnotă cu însemne masonice, pre­cum euro. c) Dacă în viitoarele acte de identitate per­soa­na mea este desemnată însă cu un număr, precum co­­dul numeric personal de acum, în care este pre­zen­tă şi pecetea 666, aşa ceva nu se poate primi, chiar dacă rămâne un act exterior, nu mi se implantează pe trup. Nu se poate să semnez că „Eu sunt persoana cu nu­mă­rul 666…”. Tot ce se conjugă cu „a fi” nu ne es­te permis să fie decât prin Dumnezeu. Diavolul nu poa­te fi amestecat decât în „a avea”. Îmi este, deci, în­gă­du­­­it să conjug: „Eu am cardul cu numărul 666…”. Dar eu, ca persoană, din alte documente cu care mă le­gi­ti­mez, rezultă că sunt ZX, nu 6661480824… d) Aş putea avea chiar un act de identitate, cu sau fără cip (dacă ne sunt cunoscute informaţiile de­pu­­se, nu contează forma de depozitare a in­for­ma­ţi­i­lor, afectată de nivelul tehnologic al fiecărui mo­ment), care este înseriat din fabricaţie cu un număr al lui din care face parte şi pecetea 666, dacă eu ca persoană a­jun­­să proprietară a acelei legitimaţii sunt numit nu prin această serie a actului, ci prin nume sau printr‑un cod numeric personal nepecetluit cu 666.

Situaţia ar fi similară fostelor buletine sau ac­tu­alelor cărţi de identitate, modificate în viitor doar în sensul că nu vor mai avea înscrisuri clasice, ci un suport electronic pentru informaţii şi în numărul lor in­clus 666. Când mi se atribuie mie, se completează nu­­mele meu şi un cod personal fără 666. În acest caz, pecetea este a actului, nu a mea, şi, cum spu­neam, pot conjuga: „Eu am cartea de identitate cu nu­mărul 666164…”, aşa cum acum am CI cu seria GX, nr. 164594. Acea serie de fabricaţie a cărţii de i­den­titate atribuite mie poate fi folosită ca şi până a­cum ca in­for­maţie suplimentară de identificare a mea, fără a mă confunda eu cu ea. Pecetea este pre­zen­tă pe ea ca pe orice produs din lumea aceasta, de ca­re am spus că ne putem folosi. An­tihristul este stăpân să‑şi conducă cum vrea lumea aceasta, în care mi s‑a dat să trăiesc şi nu pot trăi decât folosindu‑mă de ce găsesc în ea. Însă eu nu‑l am de stăpân, cât timp persoana mea, care Îl mărturiseşte pe Dumnezeu, rămâne nepecetluită şi se leapădă de el, chiar cu preţul prigoanei pentru nepecetluire.
Folosirea cip‑urilor viitoare devine însă îngri­joră­toa­re, deoarece informaţiile nefiind la vedere, e­xis­­tă pericolul ca în el, fără ca eu să ştiu ce scrie des­pre mine acolo când l‑am acceptat, să fiu persoa­na cu numărul 6661480824…, nu cu numele ZX şi doar posesor al cip‑ului cu numărul 666… De aceea este de dorit să nu primim forme de legitimaţii în ca­re nu­mele şi codul meu personal nu sunt la ve­de­re. Cât despre carduri, pentru pace în suflet, a­cum credincioşii pot insista ca banii să le fie depuşi într‑un cont personal. Se pare că există această for­mă legală, dar se ţine în secret sau, oricum, nu se stimu­lează a­pe­­larea la ea, chiar se descurajează.

Biserica ar trebui să se implice pentru a ob­ţi­ne în mod oficial din partea statului această scăpare cre­dincioşilor săi care nu vor să primească un card. O­bli­­gatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie să se fa­că cerere pentru atribuirea lui. (Vedeţi viclenia dia­vo­lului? Ne pune să cerem noi! Probabil că aşa va fi şi cu cele din urmă, ca să ne poată acuza la Judecata Dom­nului, după cum spuneam mai sus, printr‑o le­pă­­dare explicită, făcută chiar la cererea noastră.) Cere­rea îl face, deocamdată, opţional; nu se cere ceva ca­re e obligatoriu. Iar Biserica trebuie să aibă grijă ca sta­tul să nu‑l facă obligatoriu.

Rezumând, principiile amintite ar fi:
– sub nici o formă, ştiută sau nu acum, în­tre­vă­­zută sau nu în viitor, nu pot primi pecetea în le­gă­tu­­ră cu persoana mea, nici în acte şi cu atât mai pu­ţin în trup;
– mă pot folosi de lucruri pecetluite ex­teri­oa­re persoanei mele.
Pornind de la aceste principii, fiecare poate în­ţe­lege ce poate accepta şi ce trebuie să respingă în a­ceastă perioadă premergătoare ultimilor trei ani şi ju­mă­tate din viaţa acestei lumi, când va domni în mod declarat pe pământ Antihristul, căruia, după cum am a­rătat, i se pregăteşte calea. Cel care face altfel o face pe propria răspundere cu privire la consecinţe. Iar con­­secinţele sunt pierdere de har. Biserica trebuie să ne atragă atenţia că deşi Apocalipsa aminteşte doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimaţii în care este pecetluită persoana este o cădere din har, şi, astfel, vom ajunge neputincioşi să rezistăm ispitei fă­ţi­­şe din vremurile în care fiara îşi va da arama pe fa­ţă. În acele vremuri, pedeapsa va începe încă din viaţa aceasta. Un părinte al Bisericii a propovăduit că apa dată de Antihrist pe timpul secetei îngăduite de Dum­nezeu în vremurile din urmă nu va ţine de sete, iar cei ce se vor lepăda de Antihrist vor bea ulei sfin­ţit şi nu le va mai fi sete de apă. Dumnezeu va mai fa­ce o ultimă chemare la pocăinţă în acel timp ră­mas: „Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte în­geri: Duceţi‑vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu. Şi s‑a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipu­lui fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2).

Dar mai îngrijorătoare trebuie să fie osânda veşnică („Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fia­rei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea în Antihrist şi pro­­orocii lui nişte câştigători se vor înşela, pariind pe cel ce pierde, căci „fiara a fost răpusă şi, cu ea, pro­o­ro­cul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amă­gea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s‑au în­chi­nat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în ie­ze­rul de foc unde arde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate pă­să­ri­le s‑au săturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).
Fericiţi cei care, nepierzând harul prin în­cu­vi­in­­­ţări anterioare, vor arăta „răbdarea sfinţilor, care pă­zesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus” (A­po­ca­lipsa 14, 12). Despre aceştia, care vor putea rezista cu preţul vieţii presiunii de apostazie din vremea sfâr­şitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit ur­­mătoarele: „Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s‑au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit sem­nul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).

* Codul de bare a fost imaginat pentru a putea citi u­şor pe ambalajele unor mărfuri numărul de identificare a pro­dusului şi preţul cu ajutorul unui fascicul de lumină. Nu­­merele sunt codificate printr‑o convenţie de alternare a unor linii negre şi albe, cu trei grosimi diferite: subţiri, mij­­locii şi groase. De exemplu, cifra unu este codificată prin trei bare de grosime mijlocie, în ordinea negru, alb, ne­gru; ci­fra doi are la mijloc zona albă subţire; cifra şase are toa­te barele subţiri; cifra şapte are zona albă de la mij­loc groa­să. Dacă urmăriţi codul de bare de pe orice produs, veţi con­sta­ta că are la început, la mijloc şi la sfârşit bare ceva mai pre­lungite în jos; veţi mai constata că totdeauna această ex­cepţie o face acelaşi tip de bare: două bare negre sub­ţiri, despărţite de o zonă albă, subţire şi ea; dar acest cod am spus că este al cifrei şase! Aşadar, pe toate produsele, în a­ce­­­leaşi poziţii, se află de trei ori şase, adică pe toate este pre­­zentă pecetea 666! Că-i o pecete independentă de numărul de identificare al produsului şi de preţul aces­tu­ia o dovedeşte faptul că aceste cifre 6 nu fac parte din codul pro­dusului sau din preţ. Calculatorul descifrează aceste in­formaţii utile numai din succesiunea barelor mai scur­te, dar refuză citirea lor dacă nu sunt prezente cele trei gru­pări de bare mai lungi, adică dacă produsul nu are pecetea 666.

(Preluare de pe Blogul lui Răzvan Codrescu. Textul face parte din volumul ieromonahului Grigorie Sandu, Mântuitoarea frică de Dumnezeu, Editura Christiana, Bucureşti, 2008).