Scrisoare deschisa catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (Grupul Areopag)

9:39 pm Uncategorized

În atenţia Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte Patriarh,

Vă scriem această scrisoare având nădejdea că frământările şi problemele noastre îşi vor găsi ecou în sufletele păstorilor noştri. Problema introducerii în România a actelor biometrice – deocamdată paşapoarte şi carnete de conducere, dar în viitor şi a buletinelor – este o problemă foarte gravă.

Este nevoie de o cercetare a problemei micro-cip-urilor din triplă perspectivă – teologică, socială dar şi ştiinţifică. Au existat voci care au susţinut că problema aceasta nu este o problemă religioasă. Considerăm că, deşi actele biometrice nu sunt „pecetea fiarei” la care se face referire în cartea Apocalipsei, ele sunt o etapă premergătoare. Rezistenţa populaţiei la implantarea micro-cip-urilor ar fi mult mai susţinută dacă oamenii nu ar fi obişnuiţi mai întâi cu micro-cip-urile de pe actele biometrice. Precum se ştie, în America se fac eforturi pentru convingerea populaţiei să înlocuiască mulţimea de acte – certificate de naştere, cărţi de muncă, carnete de conducere, carnete de sănătate etc. – cu un singur act, care să conţină un microcip. Aceasta va fi treapta a doua a acestui proces de înrobire a oamenilor, proces căruia va fi la fel de greu să i se observe componenta spirituală.

Abia în a treia fază, când se va trece la implantarea microcipurilor respective în corpul uman – pe frunte sau pe mână –, se va vădi conotaţia religioasă a implantărilor. E adevărat că nu s-au împlinit toate semnele vremurilor, şi de aceea unii nu văd consecinţa duhovnicească a implantării micro-cip-urilor. Dar, în timp, lucrurile vor fi mult mai uşor de înţeles.

Aşteptăm de la Sfântul Sinod o reacţie fermă, aşa cum au avut în probleme similare Biserica Ortodoxă din Grecia şi din Serbia. Era de dorit ca o astfel de reacţie să fi avut loc cu câteva luni mai devreme, înainte ca primii creştini ortodocşi din ţara noastră să primească carnete de conducere sau paşapoarte biometrice fără să fie conştienţi de implicaţiile duhovniceşti ale problemei micro-cip-urilor. Dar, măcar acum, după ce problema aceasta a afectat în mod direct o parte din fiii Bisericii, e nevoie de o reacţie clară.

Nu vă trimitem această scrisoare ca şi cum am fi un grup izolat care caută sprijin. Mii de creştini şi-au arătat în aceste zile, în diferite forme, îngrijorarea faţă de ceea ce se întâmplă în ţara noastră şi în întreaga lume privitor la schimbarea actelor de identitate. De altfel, deciziile privitoare la această schimbare au fost urmate de alte decizii şi legi care calcă în picioare libertatea umană, deschizând drumul unei noi forme de dictatură. Este nevoie deci ca problema micro-cip-urilor să nu fie tratată separat, ci să fie analizată situaţia în ansamblu.

E foarte importantă desemnarea unei comisii – ierarhi, preoţi, teologi, sociologi, jurişti, specialişti IT, ziarişti – care să analizeze tema actelor biometrice şi să ofere o perspectivă ortodoxă. Apoi trebuie să se întocmească o strategie optimă de comunicare a datelor obţinute în diferitele medii sociale. Fără această strategie, este posibil ca rezultatele să fie receptate în mod deformat. Până în prezent, mass-media nu a tratat obiectiv acest subiect. Şi, dacă problema este într-adevăr gravă, e de înţeles de ce nici în viitor nu va avea o atitudine echidistantă. Oricum, Biserica luptă cu alte arme, nu foloseşte o strategie mulată după înţelepciunea acestei lumi. Cuvintele pline de putere rostite din faţa sfintelor altare au mai mult impact în sufletele credincioşilor decât curentele promovate de mass-media.

Avem nădejde în faptul că veţi analiza acest subiect cu multă atenţie şi că veţi lua decizii prin care veţi arăta purtarea de grijă faţă de poporul credincios.

Cu fiiască supunere,

Grupul Areopag

21 ianuarie 2009, pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul

(urmează lista de semnături…)

24 Responses
  1. kslcatalin :

    Date: January 23, 2009 @ 9:58 pm

    Mi se pare o initiativa laudabila si exact in spiritul ortodox la care incercam sa facem apel. Nu cred ca se poate rezolva altfel problema decat prin unitatea Bisericii si deci, prin luarea unor hotarari la nivel de conducere. Sunt convins ca discutiile trebuie sa aduca in vederea celor ce vor sa hotarasca in numele populatiei atat argumentele de ordin teologic, dar in special social si stiintific, fiindca intr-o societate puternic laicizata invocarea numarului 666 (recunoscut pe buna dreptate ca semn al diavolului) si invocarea sosirii apocalipsei (care oricum, odata, va veni) nu vor avea rezultatul scontat. Avem modelele unor tari care au resit acest lucru si sunt convins ca semnand aceasta scrisoare, va exista un rezultat pozitiv. KSLCatalin

  2. catalin copil de casa :

    Date: January 23, 2009 @ 11:02 pm

    In seara aceasta domnul catalinkls manipula prin preluarea trunchiata a cuvantului Parintelui Filoteu, de catre ziarul Adevarul, la dezbaterea AZEC spunand: de acum toti cei care se impotrivesc cip-lui sunt “prosti”. Acum reintra in in “joc” nu prosteste ci cu tupeu. Pana unde domnule klscatalin?

  3. ortodoxicu :

    Date: January 23, 2009 @ 11:16 pm

    Oameni buni ce are a face semnul fiului fiarei cu codul de bare? Ce are a face biometria cu ingradirea libertatii? Nu vi se pare ca se induce aceeasi psihoza ca in anii 90, cand in Romania a aparut o brosurica despre 666, codul de bare, etc.? As dori ca macar oamenii cu mai mult discernamant sa faca distinctia clara intre problema securitatii identitatii persoanei si problema libertatii individului. De asemenea as dori ca prin dezbateri publice, la care sa nu participe agramati, aculturati, habotnici, etc., sa se faca mai multa lumina in ce priveste raportul dintre Tehnica si Religie, intre Revelatie si Stiinta, intre Criza si Eshatologie.

  4. Lonelyshepherd :

    Date: January 23, 2009 @ 11:44 pm

    “semnul fiului fiarei; aculturati;….sa se faca mai multa lumina in ce priveste raportul dintre Tehnica si Religie, intre Revelatie si Stiinta, intre Criza si Eshatologie.”…….Limbricu’ acesta…(desfasurat anterior)dovedeste exact ca autorul se identifica cu mesajul…Un fel de “madame Bovary c’est moi”.Plin de modestie,ne arata cum e sa fii exact ca aceia despre care vorbesti!Minunat!Vorba lui Dan Puric:daca intr-un teatru se joaca “Avarul” de Moliere,iar in sala e un avar,acesta va rade la fel ca ceilalti spectatori de cei care se incadreaza in aceasta categorie,nedandu-si seama ca rade,de fapt,de sine…

  5. VladR :

    Date: January 23, 2009 @ 11:50 pm

    O asemenea scrisoare si cu un asemenea continut as fi semnat si eu…

  6. ortodoxicu :

    Date: January 24, 2009 @ 12:07 am

    Lonelyshepherd
    Ma bucura nespus luarea ta de pozitie. Numai ca in loc sa iti inmoi penelul in har, l-ai inmuiat in fiere. Accept bucuros orice contraargument, dar, sa ma ierte Bunul Dumnezeu, in atitudinea ta nu vad decat un atac la adresa mea, iar nu un raspuns la intrebarile mele. Ar fi mult mai indicat daca, dincolo de piesele de teatru (en francaise), ai privi spectacolul pe care unii crestini ortodocsi il fac prin mass-media. Ai intelege atunci, mult mai bine, la ce ma refer.

  7. victor :

    Date: January 24, 2009 @ 12:10 am

    scrisori deschise au mai trimis si altii; monahii de la atos , oana iftime si alte asociatii in probleme grave, dar ramanand de atat timp deschise se pare ca a plouat pe ele si cei de la patriarhie nu mai inteleg scrisul .la fel se va intampla si acum.

  8. flinutz :

    Date: January 24, 2009 @ 12:14 am

    Mai, Catalin, dar ce spuneai deunazi despre apelul Pr. Iustin?? Era in spiritul ortodox la care faci referire acum??

  9. Lonelyshepherd :

    Date: January 24, 2009 @ 12:25 am

    L-as ruga pe Laurentiu sa va lamureasca personal…pozitia mea (daca binevoieste si are timp).Intre timp,recititi cu atentie ceea ce am scris,”sine ira et studio”.Daca va voi explica mai detaliat pe blog,imi va parea rau inclusiv mie de ceea ce vor vedea altii…Metodele cu care s-ar face “lumina” in aceste raporturi sunt un fel de “pat al lui Procust” pt. Revelatie/Religie/Eshatologie.Nu vreau sa luam gatul istoriei mantuirii cu scalpelul ratiunii…

  10. albastru 55 :

    Date: January 24, 2009 @ 12:42 am

    @ortodoxicu Este clar ca sunteti un om cu carte.Daca, printre articolele pe aceasta tema pe care le-ati studiat’, nu se afla si cel al Pr. Prof. Dr. Mihai Valica, atunci va rog sa o faceti.Daca ati facut-o si continuati sa cereti dezbaterile ce le amintiti(unde sa nu participe categoriile enuntate de dvs.),inseamna ca aveti o problema asemanatoare cu cea a Sf. Apostol Toma.Cum nu am in apropiere o calimara cu har, respectuos va invit sa urmariti povestea animata a lui Prikoke, filmulet conceput si produs de ”Planeta Moldova”.Cu stima.

  11. mihailt :

    Date: January 24, 2009 @ 12:46 am

    Dom-le Dumnezeu sa ma ierte dar cred ca ar fi mult mai necesare niste recomandari a Sfantului Sinod care sa interzica o mare parte a jocurilor pe calculator,a filmelor,etc.
    Mass-media si industria de jocuri e aproape toata in mana iluministilor.
    (credeti-ma ca eu am jucat ceva vreme o gramada de jocuri pe calculator si marea majoritate sunt atat de paganesti ca harry potter e mizilic).
    Adica da Sfantul Sinod recomandare sa nu isi lase parintii copii la anumite jocuri,filme,ziare care sunt pierzatoare de suflet.

    Ce zic Sfintele Canoane?
    “Anatema sa fie cel care zice ca poate sa faca ceva fara Hristos”?
    Ati auzit de canonul acesta?
    Ia uitati-va pe la filmele de la “padurea sfanta” ( :) hollywood) vedeti care erou de pe acolo poarta cruce la gat macar?

    Nu face eroul totul prin puterea lui?
    Ei nu!

    Da in jocurile pe calculator in care copii dvs. aproape se identifica cu personajele care le joaca o fi diferit?
    Sa fim seriosi!

    “Ma lepad de Satana si de toata trufia lui” va amintiti oare ca toti chiar daca nu stim am spus asa ceva la Sfantul Botez?

  12. CostyRC :

    Date: January 24, 2009 @ 2:28 am

    Degeaba fratilor.. voi chiar nu intelegeti ca toate au fost puse la punct cu mult inainte.. e o chestiune de timp pana cand se vor implementa toate. Nu ne ramane decat sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne fereasca pe fiecare-n parte si sa ne dea putere sa rabdam. Nimeni nu poate impiedica sfarsitul lumii. Si totusi ganditi-va, pentru noi crestinii, pacatosi cum suntem, sfarsitul lumii ar fi o binecuvantare si cu mila lui Dumnezeu primirea unui nume nou :P Dumnezeu sa ne intareasca in credinta!

  13. `ica :

    Date: January 24, 2009 @ 8:02 pm

    Fratilor nu va ganditi ca la sf.botez primesti un nume acum cu implantarea acestor microcipuri omul nu mai este persoana ci este un numar .La banca sau oriunde mergi primul lucru care te intreaba este CNP-UL si nu cum te numesti.Daca dispare acel microcip unde sunt toate datele dispari si tu ca persoana,este foarte grav.In America stiu cazuri de copiii mici la care li s-a implantat la nastere (in maternitate)microcip in calcai.Aceste microcipuri emit si radiatii ,provoaca tumori si alte boli.Laudabila initiativa aceste scrisori catre sf.sinod dar in mod sigur nu se va face nimic pentru ca nu avem pastori cu trezvie si demnitate care sa fie in duhul sf.parinti.

  14. Lonelyshepherd :

    Date: January 24, 2009 @ 9:11 pm

    “ica”,n-ai nici cea mai mica idee ce inseamna pt. un preot cu responsabilitatea unei familii sa actioneze “cu trezvie si demnitate” intr-o eparhie unde tiranizeaza un episcop ecumenist (se pare si filo…-mason),unde preotii adevarati sunt scosi de la catedre din facultati si seminarii sau/si din functiile de parohi!!!

  15. `ica :

    Date: January 24, 2009 @ 9:14 pm

    catre Lone Ba chiar am habar si stiu si eu cazuri de preoti persecutati dar care dau marturia sf.parinti in continuare cu mila lui Dumnezeu si au 4-5 copii.Am luat atitudine noi credinciosii si Dumnezeu nu ne-a lasat.

  16. Picu Ion :

    Date: January 24, 2009 @ 10:06 pm

    Klscatalin,. de azi inainte sa te gandesti ca nu e bine sa dai buzna prin adresele altora, chiar daca ai pareri pro sau contra.Nu vreau sa-ti citesc durerile.

  17. Lonelyshepherd :

    Date: January 24, 2009 @ 10:47 pm

    Grupul Areopag

    21 ianuarie 2009, pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul

    (urmează lista de semnături…)………….Unde urmeaza lista de semnaturi?!Si cum putem semna si noi?!

  18. electronum :

    Date: January 25, 2009 @ 9:29 pm

    pentru individul numit Lonelyshepherd, te depaseste baiete problema, ca tine fost-au multi si s-au dus pe apa sambetei, nimeni nu mai stie de ei, si cand a aparut electricitatea, automobilul, Turnul Eiffel, etc. multi, da stiu tu cum. Lumineaza-le Doamne ce mai e de luminat!

  19. Lonelyshepherd :

    Date: January 25, 2009 @ 10:51 pm

    Îl rog insistent pe cel ce mi s-a adresat semnându-se “electronum” să-mi explice ce a vrut să spună.La ce anume vă referiţi?!

  20. albastru 55 :

    Date: January 26, 2009 @ 2:22 am

    @ELECTRONUM Da, c.a.p-urile, colhozurile, omul nou multilateral dezvoltat, stahanovistii si alte descoperiri ale celor care au dus omenirea pe noi culmi de civilizatie si progres.In incheiere iti doresc noi si noi succese in toate ramurile de activitate supravegheate.

  21. corina :

    Date: January 26, 2009 @ 8:56 am

    pentru Lonelyshepherd- listele le am si se pot transmite pe adresa de email, nu stiu adresa dvs de email , adresa mea corina.dragan@yahoo.com

  22. Lonelyshepherd :

    Date: January 27, 2009 @ 9:55 pm

    Corina,iti multumesc,dar am rezolvat intre timp!…

  23. carmenelenaivan :

    Date: February 9, 2009 @ 2:47 pm

    Am fi vrut sa semnam si noi (sotul meu si cu mine) acea scrisoare, desi suntem romano-catolici. Ne priveste si pe noi aceasta problema. Ne simtim singuri, doar cu Dumnezeu – desi daca suntem cu El- nu ar trebui sa simtim singuratatea, dar… suntem oameni.Doamne ajuta!

  24. gil :

    Date: June 25, 2009 @ 3:09 pm

    care “sfant”?care sinod?adunatura aia de antihristi,ecumenisti,securisti,bogatasi,..?ce sa le scrim la escrocii aia?mai bine sa ne vedem de sufletul nostru!vedem ca n au o treaba cu religia si noi vorbim cu ei!nu cumva ne dam mari ca santem noi mai destepti?ia sa fim noi smeriti si sa nu mai avem legaturi cu ereticii chiar daca ei se autonumesc”ortodocsi?

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.