Dezbaterea despre pasapoartele biometrice organizata de AZEC, 22 ian. 2008 (audio)

6:20 pm Uncategorized

azec_bun.jpg

Dezbatere AZEC, Bucuresti, 22 ian. 2008
Asculta mai multe audio Diverse »

Cuvânt al Pr. Mihai Andrei-Aldea:

Părerea mea despre dezbaterea de ieri este că a dovedit iar lipsa de răbdare a românilor faţă de ceilalţi români. Dacă un străin are altă părere, toţi au răbdare cu el. Dacă un român are altă părere, înseamnă că e “duşman”, “trădător”, “vândut” şi cine mai ştie ce! Când se poate chiar să aibă dreptate, ori să greşească deşi are cele mai bune intenţii. Sigur, drumul spre iad o fi pavat cu bune intenţii, dar asta numai dacă sunt însoţite de astuparea urechilor faţă de orice altă părere.

În fine, a mai dovedit dezbaterea de ieri o adâncă lipsă de maturitate duhovnicească. Nici măcar cuvântul Părintelui Ioan, care mă aşteptam să vindece sufletele tulburate, nu a trezit pe cei momiţi către ceartă fără rost. S-au lăsat, iubiţii mei fraţi, prinşi în dispute goale, în lupta pentru “dreptăţi” mărunte şi sterpe, pierzând bătălia pentru a câştiga o panglică, o pană, o mărgea. Nu era şi nu este clipa potrivită pentru reproşuri, reglări de conturi şi alte asemenea mizerii casnice; acestea se pot face, dacă nu avem destulă iertare în suflete, atunci când a trecut primejdia, nu când aceasta este asupra noastră!

Acum trebuie să lăsăm deoparte toate supărările şi mâniile şi să ne concentrăm pe lucrurile mari care sunt de făcut ÎMPREUNĂ. Şi în primul rând pe o serie de apeluri şi comunicate comune prin care să urmărim oprirea impunerii actelor cu cip, fie măcar şi prin oferirea unei alternative pentru cei care le refuză din motive religioase.

Cred că ar fi necesară şi o campanie pentru respectarea deontologiei profesionale, cu adresă în special către jurnaliştii şi instituţiile media care au încălcat normele cuvenite, folosind mijloace murdare pentru a impune o imagine falsă, pentru a manifesta dispreţ şi discriminare religioasă şi pentru a putea înlătura orice obiectivitate din prezentările făcute. Astfel de acţiuni sunt, de altfel, principala funcţie a AZEC-ului.

Aceasta este părerea mea, deşi în agitaţia ce bucură mult pe duşmanul păcii cred că nu va interesa pe nimeni în afară de Dumnezeu, El fiind, de fapt, Cel pentru care îmi şi expun părerea.

Pace tuturor!
Preot al lui Hristos,
Mihai-Andrei Aldea

alte comentarii :
Corvin Luca
Claudiu Târziu
Lamentabilul ProTv

17 Responses
  1. livia :

    Date: January 23, 2009 @ 6:30 pm

    Doamne ajuta!
    Daca cineva se pricepe mai bine la prelucrarea sunetului ar trebui imbunatatita inregistrarea deoarece nu prea se intelege.
    Multumesc

  2. livia :

    Date: January 23, 2009 @ 6:39 pm

    Am inaintat in inregistrare si este inteligibila. Afirmatia de mai devreme a fost vis a vis de inceputul inregistrarii.

  3. Diana :

    Date: January 23, 2009 @ 8:05 pm

    Nu am putut sa asculta decat foarte putin din aceasta dezbatere pentru ca ma cuprinde supararea rau de tot. Nu ma asteptam la asa ceva.Adica in loc sa fim uinti, s-a creat o vrajba care nu face altceva decat sa arunce in derizoriu orice initiativa de “nesupunere civica pasnica”. Cine a urmarit la televizor aceste dispute va fi si mai indreptatit sa creda in sinea sa ca “ortodocsii astia sunt niste incuiati care vorbesc despre iubire dar si-ar scoate ochii cu prima ocazie”. Foarte trist si dezarmant!

    R: La unele nerozii cu greu puteai sa taci si sa asculti docil pe profesorul care trata auditoriu ca pe seminaristii de anul I. LD.

  4. laurentiu :

    Date: January 23, 2009 @ 8:17 pm

    link de download – merge cu mare viteză http://tinyurl.com/circ-AZEC

  5. Akritas :

    Date: January 23, 2009 @ 9:30 pm

    Doamne Ajută!Acesta este numai un pas, către împlinirea Sf. Scripturi. Romania este considerată de statistica occidentală, ca fiind una din tările cele mai religioase(ei o spun, poate o fi aşa, poate nu o fi), asadar, faptul că noi am devenit o ţară cobai , nu este deloc întâmplător: au vrut să lovească acolo unde au crezut că vor avea rezistenţa cea mai mare. Astfel că acesta nu a fost decît un test, o momeală aruncată de urâciunea pustiirii, de ideologia materialistă a occidentului apostaziat şi secularizat, reprezentat de masoni, atei, sionişti, şi orice altceva numai orthodocşi nu. Pentru că văzând ei dezbinarea şi starea sufletească precară a poporului român(stare la care ei au contribuit din plin, timp de 150 de ani, impunînd formele fără fond ale ideologiei materialiste occidentale), nu poate decît să îi bucure, pentru împlinirea celor plănuite de ei.Aşadar să luăm aminte!Doamne Ajută!

  6. Razboi întru Cuvânt » PARINTELE TUDOR PEIU PRIGONIT / ALTE SECVENTE SI COMENTARII DE LA AZEC :

    Date: January 23, 2009 @ 9:34 pm

    [...] Dumitru: Dezbaterea despre pasapoartele biometrice organizata de AZEC, 22 ian. 2008 (audio) – opinia parintelui Mihai [...]

  7. http://saccsiv.wordpress.com/2009/01/23/documentare-celebre-ibm-verichip-and-the-fourth-reich-ibm-verichip-si-al-patrulea-reich-si-o-analiza-a-sa/ :

    Date: January 23, 2009 @ 10:46 pm

    Tehnic, inceperea punerii in practica a SUPRAVEGHERII, etapele “primitive” ale insemnarii si indosarierea indivizilor a inceput odata cu colaborarea IBM-nazism. Atunci ca si acum, implicate sunt aceleasi structuri, acelasi grupuscul de ELITE …

  8. Dan :

    Date: January 25, 2009 @ 2:43 pm

    Akritas, nu te supara ca nu-ti impartasesc optimismul cu privire la religiozitatea romanilor, dar tinand cont ca suntem campioni mondiali la avort, tinand cont ca acest popor e impilat de atatea pacate oribile, ca s-a lepadat de Dumnezeul lui pana la urma prin acceptarea tacita pana si la nivel clerical a noii ordini ce se prefigureaza (in care Hristos nu-si va avea loc, iar crestinismul isi va pastra doar o masca de suprafata a ceea ce a fost si este cu adevarat), a unei sclavii umilitoare pentru credinta ortodoxa (si aici ma refer mai ales din interior, pornind de la o parte a Sinodului in frunte cu vladica Daniel, managerul B.O.R., Patriarh al nostru nemaiavand timp sa fie de atatea sarcini cate si le aroga), tinand cont ca ierarhii nostri care totusi raman calugari pana la urma ce au depus votul saraciei printre altele, au niste salarii de la stat de i-ar invidia orice sarac pe bunadreptate, dorind si el sa dea un astfel de “vot al saraciei”, si luand in considerare ca in general ei gireaza puterea lumeasca, ii acopera nelegiuirile si ii indeamna pe crestini la supunere fata de stat, in sfarsit, tinand cont de multe altele pe care nu as avea loc sa le enumar aici, consider ca te-nseli considerandu-i pe romani cei mai religiosi – din procentul de 85% ortodocsi cat se tot vehiculeaza, iti spun ca 3% daca gasesti sa fie cu adevarat ortodocsi nu doar pe hartie e bine.
    Dupa umila mea parere, romanii nu au fost “alesi” in baza unui plan conspirativ sau altul, ci se stie ca ei sunt cei mai lingai din toata U.E. si accepta orice marlanie, fiind primii (aici am in vizor clasa politica mai ales, dar nu numai) ce vor sa-si arate supusenia fata de noua oranduire, cu mentalitate tipic sclavagista formata in cei 60 de ani de comunism (da, ii numar si anii astia ca apartinand vechiului sistem).
    Apoi, sa ma ierte Dumnezeu, dar din moment ce majoritatea romanilor considera comunismul ca o simpla perioada in care ne-a fost putin mai frig, in care nu aveam salam si produse de consum occidentale, o perioada in care se mai lua curentul si astfel asemenea, si nu aveai atata libertate de exprimare, ba chiar minimalizeaza martirajul acestui neam in temnitele comuniste si relativizeaza, spunand ca de fapt aveai “libertate religioasa” si doar ca nu se preda religia in scoli, inseamna ca sunt tampiti si ignoranti si nu merita sa fie catalogati drept oameni, nici invredniciti de respect, si nu merita sacrificiul care s-a facut pentru ei de martirii pe care ii relativizeaza! Nu Il merita nici pe Hristos, dealtfel, si nici macar de iad nu sunt vrednici – se va ingretosa si dracul de ei.
    A, ca mai exista astazi romani ortodocsi adevarati (putini dar puternici in cuvant si fapta) cu impact mai puternic ca altii din occident, asta e alta mancare de peste. Aici ti-as da dreptate. Dar asta nu arata ca romanii – ignoranti si nesimtiti sadea in majoritatea cazurilor – ar avea calitatile pentru care-i preamaresti.
    Iertare pentru limbajul cam vulgar folosit, asa vad eu lucrurile cel putin, intr-o culoare care-mi face lehamite de viata si imi face sa-mi doresc moartea si sa nu ma fi nascut numai cand vad ce au devenit “romanii” de azi in pofida atator generatii de martiri si iubitori de Hristos. M-as fi asteptat la mai mult – dar nu mai astept nimic de la oameni, poate doar moartea :) .

  9. Pr. Mihai-Andrei Aldea :

    Date: January 26, 2009 @ 9:00 am

    Frate Dan, îţi înţeleg mâhnirea, dar nu ţi-o împărtăşesc.
    Părintele Iustin Pârvu a spus un lucru de cea mai mare însemnătate în ceea ce priveşte Neamul. Anume că nu cei mulţi şi supuşi răului duc Neamul mai departe, ci aceia care ţin fruntea sus până la sfârşit. Aceştia sunt, de fapt, Neamul.
    În ceea ce mă priveşte, de multă vreme am spus – şi am şi scris – că este o mare deosebire între a-ţi spune Român şi a fi Român. De fapt, cred că cetăţenii României şi toţi cei care sunt declaraţi – de ei ori de alţii – Români, se împart în două grupe mari: Români şi românofoni. Primii sunt cei care ţin Credinţa dată Sfinţilor odată pentru totdeauna, care au ca strămoşi pe Sfinţii şi Eroii Neamului şi care duc mai departe moştenirea acestora. Ceilalţi sunt cei care vorbind o limbă cam românească, nu înţeleg totuşi temeiurile şi rânduielile Neamului şi, de cele mai multe ori, sunt de fapt cu totul înstrăinaţi. Dintre ei, unii se trezesc, vin la o adevărată conştiinţă românească, ori cel puţin tind către ea. Cei mai mulţi rămân undeva la mijloc, suspendaţi între a fi Român şi a fi altceva. Şi tot dintre ei sunt cei care sunt folosiţi împotriva Neamului, întrebuinţându-şi numele de Român – pe nedrept arogat – pentru a face şi mai mult rău. (A se vedea, de pildă, şeful ICR)
    Dacă citeşti astfel istoria, nu doar că o înţelegi mai bine, dar te şi linişteşti, înţelegând că lucrurile aşa au stat totdeauna. Aceeaşi lume au avut înainte şi Sfinţii Apostoli Pavel, Andrei, Andronic, Timotei, Tit şi ceilalţi care au vestit Evanghelia strămoştilor noştri. Aceeaşi lume era în vremea prigoanelor, când împăraţii traco-romani păgâni îi ucideau în chinuri pe traco-romanii creştini, străromânii din care ne tragem. Aceeaşi lume era apoi în vremea unor sfinţi ca Betranion, Niceta, Ioan Casian şi alţii până în zilele noastre.
    Şi fiecare dintre aceştia, la vremea sa, nu s-a lăsat covârşit de lehamite din pricina păcatelor fraţilor rătăciţi, ci a dat cu dragoste şi curaj lupta cea bună până la sfârşit.
    Aşa să ne ajute Dumnezeu să facem şi noi!

  10. Dan :

    Date: January 26, 2009 @ 12:35 pm

    Da, Parinte, va dau dreptate, dar pe vremuri poporul roman era condus de oameni ai lui Dumnezeu – cum au fost voievozii nostri binecredinciosi si o anume aristocratie spirituala (ierarhi, preoti, tarani simpli chiar, etc.) – si pe vremea lor nu exista asa ceva sa vina un mocofan de nici 30 de ani si sa tagaduiasca credinta ortodoxa sfintita prin Jertfa Mantuitorului si sangele varsat a sute de milioane de crestini pentru aceasta credinta, pe baza “parerii personale” si “dreptului la libera exprimare” balegandu-se pe ea si savarsind alte necuratii, ca le taia beregata Sfantul Stefan cel Mare si in genere toti domnitorii binecredinciosi sau ii internau la nebuni.
    Astazi dimpotriva, elita noastra a fost rasturnata si cainii si nelegiuitii musca din ea si cauta sa o distruga si o denigreaza prin toate mijloacele cu putinta, ba chiar considerandu-o nebuna.
    Niciodata n-am dus-o mai rau ca acuma in istorie. Eu nu as fi avut nimic impotriva starii de fapt daca as mai fi gasit refugiu macar in Biserica, dar si aici vad ca parte din preoti, as indrazni sa spun majoritatea sau poate nu majoritatea dar “pozitia oficiala instaurata” sunt slugarnici statului si indeamna la o astfel de supusenie, mesajul lor fiind in mare tipic comunist si manipulator: “Ce bine, dragi crestini, ca traim astazi in democratie, in civilizatie, este totul bine si frumos, ceea ce trebuie sa facem noi azi e milostenie, asistenta sociala, sa traim in fratietate cu catolicii, musulmanii, budistii, chiar ateii, sa dam statului ce este al statului si sa nu tulburam linistea sociala, sa fim supusi si ascultatori fata de mai marii nostri, ca ei sunt lasati de Dumnezeu chiar daca nu cred in El si-L prigonesc, bla, bla, bla” ori eu vad ca in timp ce dreptii se imputineaza si sunt ucisi (fizic sau spiritual, sau social prin batjocorirea lor), necredinciosii propasesc, raul triumfa in genere chiar si la nivel bisericesc.
    Deci fiind luptat atat de ideologia modernista, comunista prin esenta ei, pardon, europeana, la nivel general uman, nu mai gasesc scapare nici in Biserica, deoarece si aici ideologia ecumenista (eu cred ca nu degeaba inceputurile si perioada de glorie a ecumenismului a fost in comunism, tocmai pentru ca este un comunism bisericesc, iertata sa-mi fie parerea) cauta sa ma distruga excluzand apriori pe cei care nu o impartasesc din Biserica. Cu alte cuvinte, metoda ecumenista de lucru este fie esti cu noi fie impotriva noastra sau daca acuma nu esti cu noi va trebui sa te reeducam sau te tratam in Biserica precum ai fi un ciudat, neinteles, dar macar de pastram asa in Biserica, sau te excludem altminteri. Si credeti-ma ca nu spun prostii, daca ai curajul de a fi impotriva ecumenismului esti marginalizat astazi in general si nu ma refer acum doar de preotii din parohii, ci si de tinerii “credinciosi” de prin biserici, chiar teologi, carora nu le mai pasa de altceva decat “sa ne pupam toti in fund unii cu altii si sa fie pace intre noi, Il sacrificam pe Dumnezeu ca El nu se supara ca sa nu ne mai certam inutil pentru credinta, ca in fond si ceilalti sunt oameni si trebuie sa le respectam credinta tratandu-le-o ca si cum ar fi egala cu a noastra, nu injosindu-i prin folosirea cuvintelor erezie, care inseamna doar sa ai o opinie diferita pana la urma, nu ca ar fi ceva rau, etc”.
    Deci in conditiile acestea stai si te intrebi ca om simplu, zic eu normal si de bun-simt (iertata sa-mi fie iarasi adaugirea finala): pentru ce sa renunt la pacat, daca Biserica Oficiala propovaduieste egalitatea intre toate credintele si respectul pentru ele zicand ca Dumnezeu pana la urma ii va mantui si pe neortodocsi, ba chiar si pe unii atei poate, etc. cu alte cuvinte dincolo va fi o viata exact ca asta, cu oameni de toate credintele si parerile, doar poate mai putini, care au “facut bine” (un bine care mi se pare ambiguu si nedefinit in conditiile in care excluzi credinta dreapta ca temei a faptelor bune, faptele nefacute pe acest temei fiind fara sens dupa cate inteleg eu)? Adica mi se cere cu alte cuvinte sa ma lupt aici din toate puterile mele ca sa traiesc si dincolo tot asa. Nu multumesc! Nu am nevoie de o asemenea viata prelungita la nesfarsit si inutila! Si nu prea mi-ar placea sa fiu condamnat, pardon, mantuit dupa ecumenisti, sa traiesc alaturi de niste oameni care au “facut bine” dar au fost insensibili toata viata fata de Hristos, ba chiar nu au crezut in El sau cel mult au filosofat pe seama Lui, pentru eternitate. Mi se pare preferabil parte a iadului care presupune sa fi singur pe veci, care in cadrul ecumenist este o varianta de preferat “raiului” daca ar lipsi focul cel vesnic si viermele neadormit, ca singuratatea o indur inca de-aici oricum.
    Iertati-ma Parinte pentru tonul folosit, am incercat sa nu dau afara de-a valma tot ce simt ci sa pot sa ma exprim macar cu o minima cuviinta, dar tot “ce am dat afara” vad ca pastreaza esenta din rautatea mea. Nadajduiesc sa ma schimb, dar nu am mari sperante mai ales ca nu prea cred ca ma pot mantui de unul singur, poate doar daca as simti in toata vremea prezenta lui Dumnezeu dar nu o simt si ma-ndoiesc de ea.

  11. IORDAN :

    Date: January 26, 2009 @ 7:04 pm

    : APEL CATRE TOTI CRESTINII
    Frati crestini incepand cu data de 1 ianuarie 2009,autoritatiile au inceput eliberarea actelor biometrice(cu microcip).S-a inceput cu pasapoartele si permisele de conducere,vor continua cu buletinele de identitate.
    Noi crestinii stim bine ca acceptarea acestor acte cu microcip inseamna sfarsitul libertatii umane si implicit lepadarea de preasfantul IISUS HRISTOS.Acum mai mult ca oricand sa fim uniti.Nu trebuie sa ne lasam pacaliti de satana.Ne vor minti,ne vor pacali pentru a primii aceste acte cu microcip.
    In numele Preasfintei TREIMI,sa sustinem petitia facuta de parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, Jud.Neamt,si sa ne aducem aportul prin semnaturile si datele din buletin(seria,nr.,cnp)trimise prin posta la adresa:Manastirea Petru Voda,Comuna.Poiana Teiului,Sat.Petru-Voda,Jud.Neamt.
    Mai putem sa trimitem adeziunea online la urmatoarea adresa:
    http://www.petitiononline.com/NU666/petition-sign.html
    Facem apel la toti preotii de pe tot cuprinsul tarii sa informeze crestinii despre pericolul la care se expun daca primesc actele biometrice si cu totii sa semneze petitia care poate sa ne salveze MANTUIREA.
    Facem apel si la conducerea Bisericii Ortodoxe Romane care este cea mai imputernicita sa lupte alaturi de noi si sa sustina introducerea legii care sa permita crestinilor refuzarea actelor cu microcip pe motive religioase.
    Este o problema nationala care ne priveste pe toti cetatenii Romaniei,indiferent de apartenenta politica sau religie.
    Sa luam exemplul tarilor surori crestineGRECIA;RUSIA si SERBIA.

  12. Dan :

    Date: January 29, 2009 @ 7:57 pm

    se ia totul ca o masura de securitate si ca o gluma
    Ma numesc Dan Popovici si am 51 de ani de profesie fizician. In perioada 1992 – 2001 am lucrat la implementarea sistemului de cod de bare in ramura ce tine de industria usoara.
    Nu sunt un tip religios, mai degraba ,,liber cugetator” dar un fapt sinistru m-a cam pus pe ganduri
    Cele trei bare ,,Headere” de identificare ale oricarui cod ( cele trei linii mai lungi) reprezinta cifra 6 si sunt esentiale pentru ca orice scaner sa poata citi restul codului, reprezentat de pret, CNP etc.
    Totul se datoreaza faptului ca absolut toate procesoarele, Intel, AMD, Sparc PPC, Callor etc. in instructiunile ascunse, accesarea BUS-ului se face cu cifra 666, astfel ca daca codul de bare are spre exemplu un header 888, procesorul nu poate accesa informatia respectiva.
    Treaba tine strict de tehnica. Daca vreti sa vedeti concret, apelati la un pusti ce detine un calculator cu sistem Unix si rugati-l sa acceseze din consola instructiunile arhitecturii RISC.
    Toate fisierele incep cu 666.
    Nu cred ca exixta profeti ci doar indivizi foarte bine informati (cel mai mare din punctul meu de vedere a fost Jules Vernes) insa e ciudat ca din toata combinatia de cifre posibila s-a ales doar 666. De ce nu 931 sau 145?
    Nu are dreptate nici domnul ,,sobru” de mai sus, el merge pe principiul prostituatei care spune ca-si vinde doar trupul nu si sufletul desi il vinde chiar prin faptul ca e constienta de asta si continua in fapt.
    Lasand la o parte religia si experientele mistice ,,Este o flagranta incalcare a libertatii umane si drepturilor omului in ansamblu”
    Comunitatea Europeana are contracte de lucru pe termen lung cu firma VERICHIP
    http://www.digitalangel.com/
    Si un extras de pe pagina principala
    ,,Digital Angel GPS and RFID products are utilized around the world to save lives, ensure the safety of our food supply, reunite loved ones and improve the quality of life. We are a leading developer of technologies that enable the rapid and accurate identification, location tracking, and condition monitoring of what is important to people. Applications of our products include identification and monitoring of pets and fish with our implantable RFID microchips, identification of livestock with our ear tags, GPS based search and rescue beacons for aircraft, ships, boats, and individuals.”

  13. Alin :

    Date: January 29, 2009 @ 10:44 pm

    O explicatie?
    Teribilismul.
    Stiu pe cineva care folosea “666″ “on regular basis” si nu era nici satanist, nici ateu.
    Doar cineva putin cam teribilist care nu prea stia ce face.

    Apropo si de teribilistii nostri reporteri de la Antena 1 cu “reportajul” de zilele trecute.

    Ce poate fi mai frumos pentru unii decat sa scoata din pepeni pe altii, cu ce ii streseaza mai tare..

    E un soi de sadism inconstient fata de unii a caror temeri le gasesc cel putin ridicole.

    Cati dintre noi n-au ras macar o data de un superstitios, poate chiar scotandu-i in fata propria superstitie?
    Iar in ultima vreme avem de a face chiar cu o inflatie de superstitie, istericale si ipocrizie, toate sub marca pravoslavnicei credinte.

  14. Alin :

    Date: January 29, 2009 @ 10:51 pm

    Pentru Dan:

    “accesarea BUS-ului se face cu cifra 666″
    Lasati-o mai moale cu povestile astea ca nu sunt toti atat de ignoranti.

    In plus exista cel putin alte 3-4 standarde de coduri de bare care nu folosesc nici un “666″.

    Nici tagurile rfid nu contin asa ceva, nici buletinele actuale si nici cele noi.

    Mai era unul zilele trecute pe un blog care sustinea sus si tare ca asasinarea printesei Diana a fost realizata prin “telecomandarea” soferului cu cipuri implantate.

    Dada, puteti rade, dar respectivul chiar lua in serios chestia asta si cred ca v-ati speria daca ati afla cati din tara asta chiar ar crede asa ceva.

    Ce, nimeni nu rade?
    Aaaa….

  15. Grosu Viorel :

    Date: January 30, 2009 @ 9:00 pm

    De pe site-ul Ministerului Culturii si Cultelor: http://www.culte.ro/RevistaPreseiDetalii.aspx?id=2726
    Trist este ca cei ce raspund de culte din acest minister, au o atitudine brutal dispretuitoare fata de toata succesiunea de reactii generate in randul romanilor ortodocsi a impunerii pasapoartelor biometrice. Expresii peiorative de gen ,,popii vad pe satana in pasapoarte,” etc, fara sa tina seama ca aceasta tevatura putea fi evitata de oficialii nostri inteligenti , daca aspectele presupus necrestine de care se tem ortodocsii ar fi fost dezbatute inainte de aparitia legii respective. Dar cum pana in prezent multe masuri luate de guvernantii romani au fost in stil hei- rup, pompieristic, nu ne mira nici aceasta. Si uite de balamuc au declansat. Oare sociologii nostri sunt ca cioclii? Se aduna numai dupa ce a murit cineva ?
    Cei care isi dau ,,damfuri” de rationalisti superiori , privind condescendent catre cei care nu au informatii suficiente despre tehnologia RFID, coduri de bare si lipsa lui 666 din pasapoartele biometrice , pot fi luati in seama numai in cazul in care ar fi concomitent si crestini consecventi in traire si viata duhovniceasca. Daca au trecut pe la biserica doar la botez si nunta , atunci , sa nu se astepte sa debordeze de intelepciune in cele crestinesti.

  16. Mihai :

    Date: February 1, 2009 @ 10:40 pm

    In legatura cu mesajul domnului Dan Popovici: rog pe domnul fizician sa faca niste precizari concrete(exemple concrete de comenzi in consola,link-uri, etc.)
    Acest mesaj (al domnului fizician) se repeta in forma identica pe multe alte siteuri, dar nu se aduce nici o precizare suplimentara.
    Sa ne intelegem: actele biometrice sunt clar o etapa de implementare a semnului fiarei, insa mesajul domnului Dan Popovici banuiesc ca este “ceata” subtila produsa de servicii sau organizatii “discrete”.
    Deci sa revina cu detalii concrete, eventual trimiteri bibliografice “domnul fizician”. Si, daca se poate, sa isi decline chiar identitatea.

  17. gigi :

    Date: February 8, 2009 @ 2:27 pm

    Dane,mare dreptate ai.Nici eu nu vad in poporul roman o icoana a ortodoxismului si a dreptei credinte.Si eu fac parte din masa crestinilor doar cu numele,cei caldicei sau chiar orbi. Romania-gradina a Maicii Domnului? Cu atita hotie, curvie, prefacatorie, lingusire, rautate, manelism si smecherie? Nu, nu cred ca Hristos vrea sa stea la masa cu toti acestia, doar in cazul in care se vor schimba la 180 de grade(oare). In nici un caz nu a avut in vedere EU ca noi suntem cel mai credincios popor. Grecii,sarbii sau rusii sunt cu mult mai credinciosi si niciodata lingai, dispusi oricand sa-si dea si viata pt. principii si dreapta credinta.De aceea si suntem atit de uriti de catre vacinii nostrii din Balcani.Pt.ca de-a lungul istoriei i-am cam tradat d.p.d.v. militar si politic, am tradat dreapta credinta pe timpul comunismului,acceptand tacit atrocitatile impotriva bisericii si a slujitorilor sai.Si tradam si acum dreapta credinta prin acceptarea tuturor infectiilor venite din occident menite sa distruga fiinta poporului nostru,cultura,limba traditia si credinta. Asta se numeste CURVIE specific romaneasca. Si de aceea Dumnezeu ne lasa pe mainile strainilor si ale diavolului. Caci mai mult ne-am pus increderea in America si UE decat in Dumnezeul puterilor.Asa ca de vor veni cele mai cumplite dureri peste noi,sa ne rugam in continuare la icoana Uniunii Europene (ironic). Cred cu tarie ca Dumnezeu mai tine poporul roman pentru cei cativa mari duhovnici care mai sunt in viata ca si ultimi mohicani si care mai pot salva suflete.In loc sa dam slava lui Dumnezeu ca ai mai avem printre noi ca adevarate faclii ce lumineaza noaptea,noi vrem sa le astupam gurile lor netacute,sa nu-i mai auzim,caci ne deranjeaza de la viata noastra lumeasca.Nu prea ne place cand ne vadesc ca pe niste lenesi,nevrednici si pacatosi.Nu ne plac semnalele lor de alarma cum ca se apropie sfarsitul veacurilor.Care sfarsit domne?Pai eu vreau sa-mi programez concediu cu familia in Ibizza. Trebuie sa-mi termin ratele la masina si anul asta incep ratele la casa.Mai am de realizat anumite fantezii. Ar trebui sa mai intarzie acest sfarsit si daca se poate ca Iisus sa-si mai amine data venirii.Asa ca faceti-i pe calugarii aceia sa taca. Din pacate marea noastra majoritate gandim asa.Rostim formal ASTEPT INVIEREA MORTILOR SI VIATA VEACULUI CE VA SA FIE,iar daca acest veac s-a apropiat nu acceptam realitatea,din frica,egoism,rautate etc. Concluzia mea netrebnica este aceea ca trebuie sa alergam sa luam invatatura si sa pretuim acesti oameni ai lui Dumnezeu atita timp cat ai mai avem printre noi. Sa ne indreptam vietile si sa pretuim sfinta Liturghie si toate sfintele Taine acum cat inca se mai oficiaza in biserici,caci vor veni vremuri cand va disparea tot ce inseamna sfintenie biserici,scripturi,icoane,sfanta cruce,sfinte taine,preoti cu har,etc si ni se va stinge sufletul de dorul lor tanguindu-ne amarnic,ca nu le-am pretuit cand le-am avut. Sper si al rog pe bunul Dumnezeu sa faca un miracol si sa converteasca poporul roman si pe mine netrebnicul la dreapta credinta acum in al 11-lea ceas. AMIN

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.