Parintele Rafail (Noica) neaga orice implicare si orice afiliere la vreuna din ideile speculate in disputa pasapoartelor biometrice

9:53 pm Sf. Siluan / Arhim. Sofronie / Pr. Rafail

Comunicat de presă – Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia ia atitudine faţă de folosirea abuzivă a numelui Părintelui Rafail Noica în disputa paşapoartelor biometrice

În urma apariţiei publice a Comunicatului Părintelui Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, apărut cu denumirea oficială: „Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi”, pe data de 14 ianuarie 2009, care face referire directă la introducerea noilor acte cu inserţii biometrice şi la lupta împotriva acceptării lor, precum şi a răspunsului Părintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol cu privire la agitaţia provocată de acest comunicat în lumea ortodoxă românească, Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, aduce la cunoştinţa credincioşilor de bună intenţie că numele Părintelui Rafail Noica a fost introdus abuziv şi fără acordul său în această dispută. Vehicularea numelui sfinţiei sale în toată diversiunea duhovnicească produsă, cu intenţii bune sau ascunse, nu suntem în măsură a judeca gândurile oamenilor, este un act necreştin şi neduhovnicesc. Părintele Rafail neagă orice implicare şi orice afiliere la vreuna din ideile speculate în scris ori verbal care privesc această situaţie. Toate scrierile şi traducerile Părintelui Rafail Noica sunt afiliate drepturilor de publicare ale Editurii Reîntregirea, patronată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, şi orice citare, preluare sau tipărire a cuvintelor sale se face doar cu acordul scris al sfinţiei sale şi al Editurii.

Sursa: Ştire a Biroului de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia

Data: 20 Ianuarie 2009

22 Responses
  1. aurel pirv :

    Date: January 20, 2009 @ 11:11 pm

    E foarte important sa intuim cum ar fi procedat sf.Ioan Gura de Aur vizavi de problema pasapoartelor …..imi pare rau de parintele Rafail ca are atita grija sa nu se prafuiasca

  2. razbointrucuvant :

    Date: January 21, 2009 @ 1:17 am

    “Diversiune duhovniceasca”? Hmmmm… Monopol pe cuvintele parintelui Rafail? Hmmmm… Bineinteles ca nimeni nu va pune insa acum la indoiala ca aceasta ar fi exact parerea parintelui Rafail… Ne miram tare insa de IPS Andrei. Ii era greu sa dea un telefon?! Eu zic sa mai asteptam. Cred ca se continua politica de invrajbire a credinciosilor: DIVIDE ET IMPERA

  3. razbointrucuvant :

    Date: January 21, 2009 @ 1:19 am

    Desigur, fratii de la Apologeticum nu stiu ce au avut in cap cand s-au folosit de numele parintelui Rafail. Dar dezicerea asta atat de puternica spune mult mai multe.

  4. Florin :

    Date: January 21, 2009 @ 3:21 am

    Si uite asa, treptat, Parintele Iustin e lasat cat mai insigurat, ca si cum cuvintele sfintiei sale ar fi lipsite de adevar. Cine sunt acestia care vorbesc despre drepturi de a scrie si a vorbi si in numele cui redefinesc ei liberul arbitru? Sper sa intelegem noi, cu totii.

  5. Razboi întru Cuvânt » Ancheta a inceput… (Noutati de pe bloguri ortodoxe si laice) :

    Date: January 21, 2009 @ 4:34 am

    [...] Laurentiu Dumitru: Parintele Rafail (Noica) neaga orice implicare si orice afiliere la vreuna din ideile speculate in d… [...]

  6. pr daniel :

    Date: January 21, 2009 @ 8:51 am

    E trist si greu cand duci o lupta de unul singur!

  7. mihaela :

    Date: January 21, 2009 @ 8:53 am

    Parintele Iustin nu e singur… alaturi de el suntem toti cei care am ramas credinciosi cuvantului Evangheliei lui Hristos …..

  8. Emilia :

    Date: January 21, 2009 @ 9:27 am

    Eu zic sa incercam sa nu judecam pe nimeni, mai ales pe parintele Rafail. Cred ca dumnealui e intr-un duh cu parintele Iustin, chiar daca manifestarea nu e aceeasi vis-a-vis de aceasta problema. Trairea acestor parinti si judecata lor nu o putem noi intelege…

  9. ema :

    Date: January 21, 2009 @ 11:29 am

    Parintele Iustin Pavu nu va fi niciodata singur. Cei care traiesc in credinta ortodoxa stiu ca ” …veti avea zeci de mii de invatatori intru Hristos, totusi nu aveti multi parinti”( 1Corinteni,15).
    Sa ramanem in duhul rugaciunii alaturi de acest parinte traitor al neamului romanesc.

  10. VladR :

    Date: January 21, 2009 @ 12:02 pm

    Oameni buni, dar stiu ca tare mai sunteti voi atoatestiutori si induhoniciti de va dati atata cu parerea pe seama parintelui Rafail.

    Poate ar trebui sa va mai ganditi putin la toata nebunia provocata de unii ne-oameni care s-au dus la parintele Arsenie si i-au rastalmacit cuvintele in fel si chip, sau altii care repede-repede au pus de niste petitii semidocte ori au cautat prin arhivele lor cuvinte a tot felul de parinti cu viata sfanta pentru a arata cat de informati sunt ei si a mai adauga putin la starea de neliniste si nesiguranta.

    Sincer, in afara de cateva bloguri unde sunt oameni cu adevarat seriosi si bine intentionati, ar fi cuminte sa nu mai intrati in alte parti.

    Aceasta postare a mea nu se doreste a fi una de pe pozitii patronatoare, ci prietenesti. Bloguri ca ale parintelui Savatie, a lui Claudiu Tarziu si nu in ultimul rand acesta al lui Laurentiu va ofera garantia unor oameni corecti si cinstiti.

    Atata vreme cat pe aceste bloguri nu ati vazut nici un fel de petitii, de chemari la lupta sau mai stiu eu ce alte nazdravanii, va sfatuiesc sa nu va mai ambalati atata.

    Revenind la parintele Rafail, dansul a procedat foarte cuminte si intr-un TOTAL duh ortodox. De vreme ce dansul nu a luat inca o pozitie oficiala pe acest subiect, e normal sa nu isi doreasca ca tot felul de neaveniti sa ii ia cuvintele spuse intr-u context si sa le mute in altul.

    Cel mai bun lucru acum e s ane linistim, sa ne venim in fire. Nu de alta, dar “greii” care monitorizeaza acum si telefonia si internetul sunt sigur ca se strica de ras de cate neghiobii si dezbinare suntem in stare.

  11. ion :

    Date: January 21, 2009 @ 2:45 pm

    Fratilor,
    Hristos ne vorbeste despre FECIOARE cu undelemn in vase si fecioare (ne)bune. Despre, cu siguranta, crestini ce se impart in oi si capre s.a.m.d. Cand vreti sa adunati undelemn pentru ca nu se poate cumpara, nici negocia. Vorbiti despre spuma crestinilor care se consuma, se risipeste… Dar nadejdea in harul si ajutorul lui Dumnezeu unde este?
    Sa ne fereasca Dumnezeu de prefixul NE
    Un preot

  12. CostyRC :

    Date: January 21, 2009 @ 4:17 pm

    Cea mai buna dovada a vorbelor parintelui Noica o poate face o inregistrare video.. Dumnezeu cu noi!

  13. Ioana Ioan :

    Date: January 21, 2009 @ 5:46 pm

    Da, se cam lasa asteptata opinia parintelui Rafail, oare din ce motiv? Din cele rezultate din comunicat se intrevede insa pozitia ”caldicica”, de ”toleranta” fata de ”necesarele?!” cipuri… Pacat ……ca i se acorda atata credibilitate Parintelui… Regret, dar, de era mai transant,semna sf. -sa comunicatul…

  14. andreea :

    Date: January 21, 2009 @ 6:12 pm

    acum toti fugim si incercam sa acceptam ceva care nu ne da pace , unii ne spun sa stam linistiti ca nu e nici o problema in a primii aceste pasapoarte sau acte de identitate care au cipuri …cert este ca in tara asta fiecare face ce vrea ,am vrea sa mai existe acum un Tepes si un Stefan cel Mare , si cu siguranta nu ar mai fi patruns blestematele astea de acte cipate prin care esti privat de libertate …..dar noi romanii intotdeauna plecam capul si digeram tot ceea ce ne impune UE …avea dreptate Pr Iustin Parvu ca intrarea Romaniei in UE inseamna ..IESIREA TREPTATA DIN ORTODOXIE .. da asa este acum tratam totul atat de superficial , nimeni nu mai pune pret cu adevarat pe Evanghelie decat foarte putini si aici se vede din toata ortodoxia romaneasca doar un singur om a fost in stare sa traga un semnal de alarma ..pacat si iara pacat ….cu aproape 99,9% de crestini ortodocsi .

  15. Apologeticum :

    Date: January 22, 2009 @ 12:30 am

    Sa ne intelegem. Ce reiese din mesajul parintelui Iustin ? Reiese ca suntem in vremurile din urma ? Reiese ca acum este posibila prin tehnologie, pecetluirea cu semnul fiarei?
    Urmariti aceasta inregistrare si vedeti ce spune si parintele Rafail. Apoi raspundeti-va singuri daca au sau nu aceeasi parere !

  16. Doina :

    Date: January 22, 2009 @ 8:24 am

    Nu va nelinistiti.Sunt convinsa ca parintele Rafail si parintele Iustin sunt in acelsi DUH.Important este sa judecati si voi unde este adevarul si ADEVARUL va va face liberi.

  17. octaviandarmanescu :

    Date: January 23, 2009 @ 12:51 am

    Presa religioasă din Romanica se aseamănă f mult celei laice. Rar vezi un spirit la aşezat, echidistant. Se pare k aveţi un spirit istoric f dezvoltat de mirosiţi conspiraţii în orice tuci cu mămăligă…

  18. Marcel :

    Date: January 23, 2009 @ 4:51 am

    Locuiesc in USA de 9 ani, sunt ortodox si toti copii mei sunt nascuti aici.Deci au pasapoarte americane cu cip….mergem regulat la Biserica Ortodoxa din oras, imi impartasesc copii in fiecare dumnica(am 4 copiii),am fost cu colinda la aproape 40 de familii, organizam Tabara de vara.iar seara le citim copiilor carti pt copii de la Editura Sf Mina..deci incercam sa ducem o viata ortodoxa. Cipul din pasapoarte nu ne-a indepartat de Biserica.
    Vad multa lupta impotriva cip-lui..dar putina discutie despre adevarata traire….mai putin cu electronica si mai mult cu Sf Taine.
    antihrist nu vine sa ne puna cipul stati linistiti, …dati-le copiilor in fiecare dimineta agheasma mare si anafura inainte de manca, punetii la rugaciune seara, la masa , dimineta , si o sa vedeti ca cipul se sfinteste ……la fel cum bun este Tv,computerul, celularul, masina, daca sunt folosite cu bunachibzuinta.
    Scuzati indrasnela ….

  19. marcovici :

    Date: January 23, 2009 @ 2:27 pm

    corect, marcel!
    nimeni nu vrea sa se pecetluiasca
    vorbim de inventii tehnologice ca despre erezii
    asa am facut mereu, sa luam o carte de istorie
    bine ca s-a scos arderea pe rug
    poate astia care pun cipuri, NU PECETI, se caiesc si se nasc din nou
    si se mantuiesc
    inaintea fariseilor din noi
    ne place sa ne victimizam
    altii sunt de vina
    pt tot ce vram noi sa inventam
    sa citim FILOCALIA
    CEL CE RESPECTA PORUNCILE IL ARE IN SINE PE PORUNCITOR
    credem ca daca nu ne preschimbam buletinul sau cerem tip vechi – din motive religioase, cf legii – devenim martiri
    si facem la fel de putine fapte bune
    fiti siguri ca un om cu pasaport cipuit, dar cu CREDINTA, FAPTE BUNE SI HAR, se va mantui inaintea unuia fara cip, dar si fara altele, doar cu vorbe
    mai bine sa donam sange
    sa ajutam diabeticii care nu mai gasesc insulina
    sa ne rugam pentru facatorii de cipuri (dusmani, prevestitori ai pecetilor)
    cat despre iesitul in prosop – vezi mai sus – eu zic sa iesim, dar sa avem grija sa nu ne ascundem ca adam cand suntem arestati cu mainile sus si cu prosopul jos
    atunci, hai sa strigam lupul, poate se razgandeste si vine mai repede
    face un templu repede
    amageste la minut, pe mess si blog
    clar ca sunt CATEGORIC impotriva cipurilor,
    dar ne facem prea tare de ras in fata celor pe care ar trebui sa ii luminam cu scanteia noastra oglindita de sus.
    si daca duhovnicul e de acord cu cipurile, ce fac, il schimb?
    sau ia el toata povara… ca “sminteste”
    nu putem opri ordinea lucrurilor, dar putem opri pecetluirea
    asta nu acum, ci cand va fi
    in sensul ca atunci nu vom primi cipul in mana si vom merge la tara, in munti, care unde poate
    ne place sa muscam momeli si sa vedem scenarii
    cand daca scoatem pacatul din noi si DOMNUL IISUS HRISTOS Se uneste cu noi, avem IMPARATIA de aici
    vor fi si alte dezbinari, asta e nimic
    iar pecetluirea va veni cand nu se mai sluji liturghia…
    poate citim si PSB, sa ne intarim si sa nu numim antihrist pe un inainte-mergator de-al lui, specializat in diversiune si manipulari

  20. marcovici :

    Date: January 23, 2009 @ 2:30 pm

    pericolul e real, dar dezbaterea a cazut in derizoriu
    incat cei nehotarati sunt si mai confuzi daca ne citesc
    sa le spunem simplu despre ce e vorba

  21. MunteanUK :

    Date: January 23, 2009 @ 3:56 pm

    cutez si pacatosul de mine sa-mi exprim o mica parere, in acord cu ale unora de aici, in raspar cu ale altora.

    nu despre problema in sine vreau sa spun ceva, ci despre asa-zisele ‘mijloace de lupta’ folosite de unii sau de altii.

    orice gand de judecata a unui duhovnic sau al altuia, orice ‘masurare’ a pozitiei lor am face noi, cred ca mai degraba de la diavolul vin acestea, oricat de bune intentii am crede ca avem. toti avem cate o parere, dar oare avem noi si o mica rugaciune in inima?!

    cum sa cutezam oricare dintre noi, sa acuzam, ba pe unul ca ar fi indus in eroare, manipulat, exagerat, pus la inaintare, fundamentalist ori pe altul ca este las, evaziv, caldicel? ma rog, poate n-or fi aparut chiar vorbele astea in cele de mai sus, zic din ce am citit in ultimele zile… dar oare sa nu vedem ca aderand la o parere sau alta, analizand un duhovnic, noi deja l-am judecat?

    evident ca orice dezbatere despre CIP-uri, supraveghere este necesara si de folos, dar orice amestecare in aceasta a ‘parerilor’ noastre despre un duhovnic sau altul este un pacat!

    n-ar trebui sa incurcam armele duhovnicesti (rugaciunea, postul) cu cele civice (petitii, luari de pozitie, conferinte, proteste), insa prea adesea o facem! prea adesea amestecam felul lumesc de a gandi cu cel duhovnicesc, prea repede ne speriem, ne isterizam precum necredinciosii care se tem de incalzirea globala, de venirea vreunui meteorit, de acceleratorul de particule etc!

    desi vremile sfarsitului au venit si nu zic nicidecum sa renuntam la armele ‘civice’, eu socot ca venirea lui Antihrist n-o putem intarzia nicio secunda macar cu petitii, ci doar cu rugaciune!

  22. Lonelyshepherd :

    Date: January 28, 2009 @ 12:42 am

    “Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostolul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil.”…Ehe,tacerea asta nu e lasitate!Nimeni nu porneste intr-un “razboi intru cuvant” cu toata oastea intentiilor data in vileag…

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.