pridvorul lui laurentiu dumitru

“(Co)labor omnia vincit!”…”Pe aceeasi ulicioara”,”de din vale de Rovine”[de Rovine ca "mlastina a disper(s)arii",de Ovidiu-autorul "Tristelor" si "Ponticelor",in fine,de statuia lui],la o suta si ceva de metri,şade “Pontifex (&) Maximus”,”Daniil cel trist si mic”,care,sigur,daca i s-a cerut blagoslovenie pt. o astfel de lansare,nu o va fi dat……………”Puneti untdelemn si cimbru,/puneti sare si boia/sa mancam cotlet de zimbru/cand e trista carnea sa!”-A.Paunescu…Pars pro toto,dar,mai bine in integrum:REZERVAŢIA DE ZIMBRI
O mie de ani vânătorii zeloşi/
Vânatul suprem al pădurii-l vânară/
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi/
Ci zimbri, că ei sunt pe stema de ţară.//

Măreţ animal este zimbrul cel mut./
O mie de ani de săgeţi şi rafale!/
Dar el, melancolic ca şi la-nceput,/
La nimeni nu-nchină puterile sale.//

Cu milă priveşte spre brazda de plug,/
Spre iesle nu-i tremură botul şi nara,/
Mai bine vânat decât vită în jug/
Căci zimbrul nu ia de la alţii povara.//

Pe sine se poartă în negre păduri/
Şi tropotul lui grea furtună anunţă/
Şi-şi duce lumina în ochii lui puri/
Şi tropot de zimbri-viţei în sămânţă//

Mai bine trăiesc liniştiţii plăvani/
Furajul la iesle întruna le vine/
Decât cel gonit de o mie de ani/
Decât cel purtând libertatea în sine.//

Măreţ animal şi podoabă de preţ/
El linişte n-are nicicând şi niciunde/
Din simplul motiv că e-atât de măreţ/
Că el nicăieri nu se poate ascunde.//

Şi el nici n-a prins păcătosul învăţ/
Să stea-n colivie, bârlog sau în cuşcă./
Decât să-i miroasă a bici sau a hăţ,/
Mai bine-a săgeată şi-a strigăt de puşcă.//

Dar după o mie de ani de coşmar/
Se şterge surâsul şi doliul se leagă/
Pe-un munte în Haţeg în codrul bizar/
Rămân zece zimbri din rasa întreagă.//

Vânat fără milă, stingându-se lent,/
Frumosul din stemă abia mai tresare,/
Acum l-a votat un întreg parlament/
Să fie-apărat, sub pedeapsa cea mare.//

Nepoţii acelor zeloşi vânători/
Îi roagă pe zimbri să se înmulţească,/
Dar ei ar muri de o mie de ori/
Decât încă-o dată un zimbru să nască.//

Sătui de prigoană, c-un muget absent,/
Abia de mai pasc şi mai liorpăie apă,/
Şi nici nu le pasă că un parlament/
Bătrâna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.//

Destul hăituiţi, zac în mare plictis,/
Nimic nu-i irită – sunt parcă strigoii/
Pe care o mie de ani i-au trimis/
Să-ncarce de-o nouă revoltă şi boii.//

Greoi cum sunt ei, ca surparea de zid,/
Chiar viaţa şi-ar lua-o dar nu au unealtă,/
Şi-atunci stau cu-ncetul şi se sinucid,/
Nici ochii spre umbra cu arc nu-i mai saltă,//

Şi cântece cântă acei ce-i păzesc:/
„Ridică-te, zimbru, tradiţie sfântă!“/
Dar pofta s-a stins în mileniul câinesc/
Degeaba al zimbrilor imn li se cântă.//

Ei nici nu mai cred că există vreun om,/
Sătui de prigoană, aşteaptă un glonte/
Blocaţi în pădure, în ultim sindrom,/
Li-i moartea plăcere şi viaţa un front e.//

Şi stă rezervaţia ca un azil/
În care nimic nu mai vrea să se nască/
Şi zimbrul e astăzi, cu voia, steril/
Şi poartă o faţă de vită, ca mască.//

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit,/
Destul i-au tăiat din copite cu coasa,/
Colos mineral zace zimbrul scârbit/
Strivindu-şi în sine jignirea şi rasa.//

Şi mugetul lui, ca de vechi patefon,/
Abia mai ridică suflarea bolnavă/
I-au tras şi lumină, i-au pus telefon,/
Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.//

În grevă celulele sale s-au pus/
Şi creierii lui sunt uscaţi de prigoană,/
Puteri, ca să pască, aproape că nu-s/
Şi paznicii-i dau apă dulce din cană.//

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar,/
Sunt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul/
S-a tras şi din stemă, s-a tras din ziar,/
Şi pleacă tăcut şi din ultimul timbru.//

Rugina pe puştile morţilor vechi/
Cât molia este, pe arc şi săgeată,/
Dar zimbrii păstrează distante perechi/
Şi nu vor mai fi pe aici niciodată.//

Se stinge un neam chinuit mii de ani,/
Un neam luminat şi puternic şi mândru,/
Jignit de duşmani, ieftinit de plăvani,/
Se-nchide-n afară şi fuge-năuntru.//