pridvorul lui laurentiu dumitru

Pr. Napoleon Nicolae Dabu

Recent lumea întreagă a luat cunoştinţă de o aşa-zisă descoperire ştiinţifică a unor astronomi australieni, care susţin că deţin un software (program de calculator) capabil să recreeze cu fidelitate poziţia oricărui corp din univers, la orice dată din ultimele mii de ani.

Pe baza acestui program de calculator, astronomi şi cercetătorii australieni, în frunte cu Dave Reneke (redactor şef la revista Australia’s Sky & Space Magazine), au făcut o seamă de afirmaţii în legătură cu steaua care i-a călăuzit pe „magii de la Răsărit” (Matei 2, 2) spre peştera din Betleemul Iudeii.

1. În primul rând ei susţin că programul recunoaşte prezenţa pe bolta cerului a unui astru neobişnuit în intervalul de timp 3 î. Hr. şi 1 d. Hr.
2. Acest astru, însă, nu este unul de sine, nu are propria identitate aşa cum o au stelele sau planetele din sistemul nostru solar, ci specialiştii susţin că ar fi o aliniere a planetelor Jupiter şi Venus, fapt care ar fi dus la un plus de intensitate luminoasă.
3. Data la care s-a produs această conjuncţie Jupiter-Venus ar fi 17 iunie, ceea ce ar duce la infirmarea zilei de 25 decembrie, ca dată a Naşterii Domnului Iisus Hristos .
4. Cercetătorul David Reneke a făcut, de asemenea, două afirmaţii:

a. „Nu decretăm că este cu siguranţă vorba despre steaua Crăciunului, dar este cea mai plauzibilă explicaţie ştiinţifică din câte s-au formulat până în prezent.”
b. „25 decembrie este o dată arbitrară pe care am acceptat-o, dar nu înseamnă că atunci s-a întâmplat neapărat evenimentul, iar aceasta nu este o încercare de a defăima religia. De fapt chiar o susţine, arătând că a existat într-adevăr un obiect strălucitor în acea vreme pe cerul Estului.”

Încă de la început trebuie subliniat faptul că ştiinţa şi religia nu sunt într-un raport antagonic, iar orice descoperire a ştiinţei în relaţie cu Revelaţia divină şi cu Sfânta Tradiţie trebuie filtrată de raţiunea încălzită de iubire şi luminată de credinţă.

Faptul că anumite canale de informare transformă rezultatul activităţii de cercetare a unor astronomi dintr-un colţ al lumii într-o ştire bombă, (câteva exemple de astfel de titluri: Anulăm Crăciunul? – http://www.descopera.ro/dnews/3653659-anulam-craciunul-iisus-s-a-nascut-pe-17-iunie, Iisus nu s-a născut în Decembrie! Crăciunul este de fapt în iunie – Ştirile Protv, 16.12.2008), aceasta nu înseamnă că putem dărâma adevăruri, tradiţii sau obiceiuri, doar de dragul senzaţiei şi nonconformismului.

Cum trebuie să privim rezultatul muncii acestor astronomi australieni?

În primul rând ei sunt de acord cu revelaţia divină cuprinsă în Sfânta Scriptură (Matei 2, 2-10) atunci când afirmă că pe bolta cerească a apărut un astru neobişnuit. Ei se despart de cuvintele Scripturii atunci când identifică acest astru cu conjuncţia dintre Jupiter şi Venus, susţinând că „steaua de la Răsărit” nu are propria identitate, aşa cum găsim în revelaţia divină. Faptul că steaua are propria identitate, că este semnul providenţei divine, se întemeiază pe versetele 2, 7, 9 şi 10 din capitolul al II-lea al Evangheliei după Sfântul Apostol Matei. Verbele folosite de evanghelistul Matei pentru a desemna activitatea stelei de la Răsărit – a se arăta, a merge, a veni, a sta deasupra – demonstrează faptul că astrul are o identitate proprie, că este semnul voinţei şi al puterii divine, care poate interveni providenţial în interiorul universului, fără să-i afecteze structura sau evoluţia.

În al doilea rând, astronomii australieni susţin că data la care s-a produs această conjuncţie dintre Jupiter şi Venus ar fi 17 iunie şi astfel Crăciunul nu este celebrat corect, „25 decembrie fiind o dată arbitrară”.

Aici vom da două răspunsuri. Primul este legat de afirmaţia cercetătorilor australieni, care afirmă că „nu decretează că este cu siguranţă vorba despre steaua Crăciunului, dar că este cea mai plauzibilă explicaţie ştiinţifică…”. Deci dacă ceea ce au descoperit este dubitabil, atunci nu avem nicio certitudine şi astfel ceea ce dumnealor susţin este numai o ipoteză, la fel ca toate ipotezele care susţin ezoterismul contemporan, alimentat de iluştri anonimi creatori de romane pseudo-creştine sau de emisiunile anticreştine ale unor trusturi media specializate în ştiinţă şi tehnică. Totodată este nevoie de timp ca programul (softul) dumnealor să fie recunoscut şi de alţi cercetători, oameni de ştiinţă, organizaţii şi instituţii internaţionale.

Al doilea răspuns se referă la data Crăciunului: 25 decembrie. Este foarte adevărat că în Biserica primară toate sărbătorile gravitau, putem spune aşa, în jurul sărbătorii Pascale, în jurul Morţii şi Învierii Domnului Iisus Hristos (sărbătoarea Naşterii fiind de origine mai nouă). Originea mai nouă, cum spune părintele Ene Branişte în Liturgica Generală (pag. 157), nu înseamnă că Naşterea Fiului Domnului nu s-a celebrat cu o dată fixă. Din contră, dovezile tradiţiei cuprinse în operele Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti atestă faptul că „în Apus cel puţin de prin sec. III, Naşterea Domnului se serba, ca şi azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiţii, după care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. evanghelist Luca ne spune că s-a întâmplat Naşterea Domnului (Luca II, 1 ş.u.), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei).

După Sf. Ioan Gura de Aur, tradiţia aceasta este foarte veche la Roma şi acolo, spune el, Naşterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Cam acelaşi lucru afirmă, puţin mai târziu, şi Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ţinută de el la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie; convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche şi universală. De asemenea, după Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixează ziua naşterii Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este că în Răsărit, până prin a doua jumatate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23). De fapt însă, atât în Orient cât şi în Occident Naşterea Domnului a fost serbată de la început la aceeaşi dată, în legătură cu aceea a solstiţiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcţie de data exactă la care cădea atunci solstiţiul, adică la 25 decembrie.

Se consideră că sărbătoarea Naşterii s-a despărţit pentru prima dată de cea a Botezului, serbându-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ţinut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonului Naşterii (Hristos Se naşte, slăviţi-L ! Hristos din ceruri, intâmpinaţi-L !… ) (Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, pag. 158-159).

Cât priveşte fixarea Naşterii Domnului la data de 25 decembrie de către Biserică, „s-a avut în vedere, probabil, şi faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstiţiului de iarnă (22 decembrie), sărbători care erau împreunate cu orgii şi petreceri deţănţate şi pe care Crăciunul creştin trebuia să le înlocuiască” ( cultul zeului oriental Mitra – zeu al soarelui, 22-23 decembrie; Saturnaliile – sărbătoare închinată lui Saturn şi Juvenaliile – sărbătoarea copiilor, celebrate în aceeiaşi perioadă a solstiţiului de iarnă).

Aşadar data Crăciunului, a Naşterii Domnului nu este una relativă, arbitrară, ci una ţinută de către creştini de la începutul istoriei Bisericii. Faptul că această dată de 25 decembrie a primit consensul tuturor creştinilor este evident în asumarea de către fiecare biserică locală a acestei date până în zilele noastre.