pridvorul lui laurentiu dumitru

Nu trageţi în Moş Gerilă!
– pamflet de calibru înfundat – 

Octavian Dărmănescu

  Cine s-a jurat pe barba lui Moş Gerilă nu s-a asigurat îndeajuns. Moş Gerilă nu mai vine. Moş Gerilă s-a pierdut prin nămeţi ca Solomon prin cedrii Libanului. Guru al pionierilor de pretutindeni, Moş Gerilă e un titan care a răsturnat tirania Olimpului creştin amanetat de Moş Crăciun. Câte feţe rumene de şoimi ai patriei n-a strâns la pieptul lui de antihitlerist convins! Câte caractere n-a călit cu sărutul bărbii lui din vată de sticlă! Sub purpura lui anti-scame rănile din război zâmbesc fosforescent, cicatrizate. Ştie pe de rost cerul lui Gagarin, iar pe Laika a dresat-o să mănânce chiar şi troscot selenar. În sacul personal e vraişte ca în prima zi a lumii: o barbă de rezervă, un pumn de mentosane, o petardă chinezească şi un jurnal inter-galactic.

Anul acesta va poposi în satul Propăşirea. La căminul cultural intrarea este liberă şi forţată, construim la socialism şi pe timp de iarnă. O lună creponată, agăţată de tavan, se mişcă-n sensul curentului din sală. Pomul de Crăciun, convertit în brad muncitoresc cu becuri de baracă, tronează ca un Sputnik printre sateliţi. Fanfara raională verifică strident starea instrumentelor, oricum cei mici dorm regulamentar, pe dreapta, visând paraşutişti sovietici cu torturi în braţe. Cei mari se chinuie s-aprindă un chiştoc cu care vor puncta şuba vreunui chiabur. Colectivizaţi, ţăranii au învăţat din mers, ca la prăşit, lecţia chetei. Fiecare pune-n urnă cât îl lasă inima, deranjul Moşului trebuie musai răsplătit. Pe unii zelul i-a-mpins de şi-au extras din perne lână moale drept beteală, alţii şi-au ciuntit caii de cozi pentru concursul de buhaie. Profitând de coincidenţa onomastică, badea Culiţă, brigadier silvic, şi-a compus un imn de slavă, pe care intenţionează să-l dedice, din frunză, conducătorului suprem.

Triplu salt peste aşteptări! Moşul pluteşte peste zăpezi ca telefericul peste Carpaţii seculari. Căminul cultural se bucură din temelii, sabotorii tremură ca şcoala în faţa vaccinului. Moş Gerilă soseşte la volanul unui camion cu portocale verzi, parcat expert în maşinile primăriei. Pionierilor le bate inima ca vara trecută, în faţa Porţilor de Fier. Prohibiţie la pocnitori, restricţii la beculeţe, artificii atent supravegheate. Moşul debarcă greu de saci cu bunătăţi, este luat pe sus şi pus acolo unde-i este locul. Ia cuvântul, face o microfonie grozavă, stelele de hârtie cad de pe pereţi. A venit de prin nămeţi, la fetiţe şi băieţi. Tinerele vlăstare ale patriei raportează cu zel suta de poezii la hectar, dintre care, bineînţeles, nu se vor recita decât trei, aceleaşi. Bravoo, dragii moşului! Se trece ritualic la etapa pupături. Moşul miroase tot a sâmburi de măr, alt lipici de barbă n-a găsit. Carierist de profesie, el ştie că reuşita e un sac cât mai umplut, nu contează cu ce, va da vina pe cei de la poştă. Grămada cere vârf. Pionierii au tăbărât, dezorganizat, ca în excursiile la Muzeul Antipa, pe muntele fericirilor lor din turtă dulce.

Educatoarele glorifică cultura de soia, după perdea, cu Moşul, la o ţigară imperialistă. Bătrânelul e atât de simpatic, câte n-a păţit la viaţa lui de fochist pechinez, care n-ajungea defel la maneta de urgenţă… Se supune benevol criticii tovărăşeşti pe care i-o face, cu aplomb constructiv, directoarea grădiniţei. Şarja de artilerie vine, însă, din partea trimisului special al revistei „Cutezătorii”.

Moşul îşi scoate, în sfârşit, dopurile de Cotnari din urechi. Tovarăşa pionier gândeşte cu intonaţie, dar emite şters, ca pe podium. Îi impută tovarăşului Moş o anume lipsă de motivare în datoria lui cetăţenească: „statica e evidentă, rămâne de demonstrat dinamica, tovarăşe!”.

Moşul se plânge de şale, de gută şi de reumatism, dobândit la Malmaison, în tinereţea lui ilegalistă. Puştoaica e îmbrobodită repede, oficialităţile pregătesc elementul surpriză. Cortina se dă-n lături şi un pluton de mandoline execută stângaci un imn primului Gerilă, tovarăşul Karl Marx. Sala-ncremeneşte, ca la minutul de reculegere: Moş Gerilă, cu chef, intră peste figuranţi şi cântă Marseilleza în chiuituri de iodler, cum o învăţase în Tatra la întoarcerea armelor. Prim-secretarul se apropie sfios, şi, aplecat, cu mâna pe cravată şi cu zâmbet activist, îi şopteşte ceva Moşului.

Moşul e foc şi pară, vrea să se răzbune ca-n desenele cu Rahan, dar nu poate. Scripcarii se opresc din cântec, sala e-n picioare. Nimeni nu ştie ce l-a făcut pe moş să pufăie ca un samovar. Provocând o nouă microfonie, bătrânelul se plânge-n difuzoare: „Ruşine, tovarăşi, ruşine! N-aş fi crezut că aici, la Propăşirea, voi avea parte de o aşa păţanie. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înăuntrul meu. Mă voi plânge la centru, aţi jignit memoria revoluţionarilor francezi! Marseilleza, dacă este într-o limbă imperialistă, nu înseamnă că ne este şi potrivnică. Unde sunt orele de Istoria Partidului Comunist? Se vede bine că ori a fost o glumă de prost gust, ori, tovarăşi, şi aceasta o spun cu tristeţe, la Propăşirea nu s-a făcut destulă instruire. Plec de pe aceste meleaguri cu nădejdea că veţi înţelege mustrarea mea frăţească. Pace şi prosperitate!”.

Părăsind urgent adunarea, Moş Gerilă îşi ridică stăreţeşte poalele şi suie treptele camionului, pierzându-se spre oraş, cu tot cu portocalele lui verzi, nebasculate. Propăşirea rămânea cu mâinile-n jos, adunată pe uliţă, cu ochii după stopurile mici ale camionului, care se pierd în noapte. Deasupra, cerul înstelat îşi contabilizează atent avioanele şi sateliţii. Numai printr-o spărtură a lui, îndepărtată, îngerii coboară în divizii pentru a sărbători minunea din Betleem.