OrthoGraffiti. Cronica de intampinare

1:49 am Octavian Dărmănescu, OrthoGraffiti

coverog1.jpg

Punem pariu cu toate radarele media că OrthoGraffiti este ceva cu totul nou în publicistica de la noi. Un pumn de pioneze în fundul unei prese libidinoase, plină de giardia, şi o sperietoare în lanul de cavaleri ai căscatului care suntem noi, mulţi dintre oamenii Bisericii.

Orthografitti nu face contrabandă cu morala creştină, ci pune problema mai avocăţesc, încercând să-l înţeleagă şi pe tânăr, acuzatul prin excelenţă. Tânărul, acest inamic public – stalactită a răzbunării, această preţioasă cărămidă pentru carierele noastre didactice – jalnice, acest contravenient al hemoglobinei, cu sângele pulsând optimist, surd la bâzâitul ţeţe al viitorului.

OrthoGraffiti este un hidrant necesar pe bulevardul Victoriei B.O.R., un semn că plămânii Bisericii respiră natural. Totodată, este conştientă de efectul de seră în teologie, ferindu-se natural de enunţuri absolute, venite din cheresteaua amvonului. Revista va accentua ideea de Biserică, dar nu în sensul acelei bărci de salvare duminicală, ci Biserica trăită peste tot, din autobuzul cu manelişti, până în clasa cu rockeri.

Redacţia recunoaşte cu mâna pe inimă că au dat-o gata puricii lupului moralist, că a ţine o lecţie de religie fără a cădea în moralism este un ideal profesional la care a renunţat demult. În speranţa că moraliştii nu îmbătrânesc chiar aşa de repede, vă invităm să luaţi parte la fenomenul OrthoGraffiti. Nu veţi regreta, vorba ceea.

Octavian Dărmănescu

*pentru Profesorii de Religie de liceu care vor să o distribuie la clasele lor – mail: orthograffiti@yahoo.com

2 Responses
  1. eleni :

    Date: April 2, 2009 @ 8:29 am

    Abia acum am avut curiozitatea sa rasfoiesc revista dumneavoastra si recunosc cu parere de rau ca am avut-o in casa de anul trecut dar plictisita de noianul de publicatii care exista n-am avut tragere de inima ,chiar daca mi-a fost lasata de profesoara de religie a fiului meu din clasa a VIII-a. Dupa ce am citit primul articol nu am mai putut sa nu o citesc toata. A fost ca o gura de aer curat pe care am inspirat-o si de care aveam nevoie sa inspir in continuare. Ma straduiesc acum sa -l fac si pe baiatul meu sa citeasca macar articolele care se adreseaza lor …tinerilor. Sa va ajute Dumnezeu incontinuare sa ajungeti sa fiti cea mai agreata publicatie de tineri. Dati dovada de profesionalism din multe puncte de vedere…Parca iti piere pesimismul cand iti dai seama ca oamenii de calitate nu s-au dat de tot la fund si incet incet se zbat sa iasa in fata si sa alunge mediocritatea din jurul nostru. Avem nevoie de voi…ca de aer…

  2. Lavinia :

    Date: June 11, 2009 @ 12:27 pm

    Este intr-adevar deosebita, deosebita in bine! Dumnezeu sa va ajute sa o scrieti mai departe!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.