pridvorul lui laurentiu dumitru

Diac. Prof. Cornel Dragoş

Poate cea mai veche lucrare a Sfintei Scripturi este cartea lui Iov, deosebită datorită nu numai marii ei valori literare, a profundei înţelepciuni (tratează emoţionanta temă a suferinţei umane), ci şi graţie conţinutului ei meteorologic şi geofizic. Pentru că dreptul Iov a vieţuit în perioada primei mii de ani după Potopul noahic, cartea ne poate oferi mărturii despre puternicele mişcări care au avut loc pe pământ nu mult după diluviu.

O ameninţare pentru contemporanii lui Iov (sau pentru generaţia anterioară) a reprezentat-o marea. În zilele noastre, ţara Uţ (situată în deşertul Arabiei, ţinutul în care locuia Iov) se află foarte departe de mare, însă „bărbatul cu inimă de diamant” vorbeşte despre nisipul mării (Iov 6, 3), iar în capitolul 9, 8 despre valurile („înălţimile”) marine.

Adaugă apoi despre Creator: „De va opri El apa, se va usca pământul, iar dacă-i dă frâu liber, îl pierde prăbuşindu-l”. Era Iov familiarizat cu asemenea torente care pustiau totul în cale? Să remarcăm menţiunea din capitolul 7, versetul 12: „Sunt eu cumva o mare? Sunt eu cumva balaur (poate un monstru marin ca în Psalmul 73, 14) să pui asupră-mi strajă?”

După cât se pare, oamenii din ţinutul Uţ erau obişnuiţi să aşeze străji care să avertizeze din timp pe locuitori asupra undelor de viitură sau a „monştrilor marini” ca marii dinozauri, care şi după Potop s-au aflat pe pământ (Iov 40 –41). Învolburata mare a pustiit de câteva ori pământul cu valurile ei uriaşe. Capitolul 12 descrie exact cum năvăleşte un astfel de val, asemănător cu un tsunami, în înţelesul de astăzi. Mai întâi se retrage apa, se arată tot mai mult plaja. Oamenii sunt avertizaţi de străji şi părăsesc în grabă ţinutul. Deodată se ridică valul şi apele aleargă „nebuneşte” pe plaja uscată şi peste ţinutul învecinat şi locuit.

Şi Elifaz din Teman, unul dintre cunoscuţii lui Iov, evocă o amintire privind forţa pustiitoare a valurilor din capitolul 22: „Sau nu vezi tu întunericul şi valurile de apă care te acoperă ? (…) Vrei tu să ţii calea cea veche care au călcat oamenii nelegiuiţi, care au fost smulşi înainte de vreme, a căror temelie a fost dusă de şuvoi?”. Locuitor la mare şi obişnuit cu valurile, Iov îşi aseamănă tovarăşii cu unda de viitură: „Ei intră ca printr-o spărtură, se rostogolesc sub dărâmături.”

În Palestina găsim sus, deasupra actualei linii de coastă, plaje care pot fi urmărite până în Liban şi de-a lungul coastei de sud a Turciei. Ele au ajuns aşa de înalte deoarece uscatul s-a ridicat, dar se poate încă recunoaşte clar unde au năvălit valurile şi unde au lovit stâncile submarine de-a lungul întregului ţinut…

Adesea este dificil a da de urma aluziilor la aceste evenimente, întrucât traducătorii, mai puţin conştienţi de fundalul catastrofic al cărţii lui Iov, nu s-au preocupat la fel de mult şi de înţelesul literal. Recunoaştem desigur că în acest tablou mai există încă multe aspecte neclare care au nevoie de un studiu aprofundat. Este uimitor să descoperim că poetica lucrare Iov nu este numai cartea unei poezii evlavioase, ci un episod autentic dintr-o perioadă de timp greu de imaginat pentru noi, dar totuşi istorică, o perioadă tulbure, friguroasă, răscolită şi furtunoasă, plină de tensiune în cadrul scoarţei terestre şi în oceane. Comoara vetero-testamentară este, în plus, o mărturie puternică a felului în care ştie Dumnezeu şi în asemenea vremuri (ca şi astăzi) să-i ocrotească pe ai Săi.