pridvorul lui laurentiu dumitru

Diac. Prof. Cornel Dragoş

Adesea, cercetând universul creat, ne trezeşte admiraţia modul minunat de întrajutorare a două sau mai multe reprezentante ale lumii animalelor şi plantelor. De secole, contractul care stabileşte cu precizie ce primeşte şi ce oferă fiecare este respectat cu o consecvenţă mai rar întâlnită în ultima vreme, din nefericire, la cei chemaţi să se asemene cu Creatorul, fiinţele umane…

În savana africană vederea unui rinocer purtând în spinare unul sau mai mulţi bufagi este un peisaj obişnuit. Un impresionant exemplu de întrajutorare dintre o pasăre şi un animal. Prietenii înaripaţi ai rinocerului, bufagii sunt asemănători cu vrăbiile, trăind în grupuri de şase până la zece vieţuitoare în savane şi zone de şes, în aceeaşi zonă cu animalul gazdă. Pactul nescris este păstrat cu sfinţenie: păsările stau liniştite pe spinarea şi crupa masivului pachiderm şi se hrănesc cu insectele şi cu paraziţii acumulaţi pe trupul rinocerului. În acest fel îl curăţă de „musafirii” nedoriţi şi sâcâietori. Bufagii mai îndeplinesc şi rolul de a-l înştiinţa pe miopul rinocer, lipsit şi de un miros fin, de apropierea şi intenţiile rele ale braconierilor şi ale altor intruşi. Eritroringii, o specie de bufagi, utilizează o metodă eficace pentru a deparazita trupul găzduitorului: îl ciupesc puţin de piele până dă sângele la care dau năvală ţânţari, muşte, căpuşe. Când toate insectele s-au adunat la ospăţ, bufagii le capturează, asigurându-şi hrana…

Din antichitate, consacratul istoric grec Herodot descria cu admiraţie frumoasa întrajutorare dintre crocodil şi pluvianul sau porcăraşul egiptean, mai simplu numit „pasărea crocodilului”, rudă cu pescăruşul şi cu un corp nu mai mare de 20 cm. Zburătoarea poate intra liber în gura cumplitului prădător aflând multe bunătăţi: peşti, animale mici, resturi de carne rămase printre dinţii reptilei. Şi, în timp ce crocodilul se însoreşte pe malul unui râu sau lac cu fălcile larg deschise, „dentistul” pluvian îi face toaleta bucală, deposedându-l de resturile de carne.

Fără a trebui să vâneze, pasărea îşi rezolvă problema nutriţiei. În schimb, ea îndeplineşte şi rolul de paznic prin ţipetele ascuţite emise la apropierea unui pericol. Crocodilii se aruncă imediat, mai întâi cei mici, apoi cei mari, în apele Nilului salvându-se. Deşi gigantele prădătoare mănâncă şi păsări, aşa cum s-a constatat după genele găsite în stomacul lor, nu se ating niciodată de pluvieni, „colaboratorii lor apropiaţi”. Impresionantă conlucrare. Mai puţin cunoscută în lupta pentru supravieţuire este colaborarea minunată dintre păsările-călăuză şi melifagi. Animale carnivore din Africa, puternice, agresive, dar leneşe, asemănătoare cu bursucul european, melifagii au o mare slăbiciune: mierea. Fiindu-le greu să descopere fagurii îndulcitori, primesc călăuzirea unor păsări mici, care amintesc de ciocănitoare. Călăuzele sunt păsări parazit (îşi aruncă ouăle în cuibul altor păsări) şi le place, mai mult decât gustul insectelor, cel al mierii. Însă nu o pot degusta decât în colaborare cu melifagii. Începe căutarea…

Păsările-călăuză semnalizează din zbor la fiecare 20m printr-un ţipăt ascuţit. „Bursucii” africani le urmează. Când înaripatele se opresc, este semn că au descoperit locul unde se află un fagure sălbatic. Intră în acţiune mamiferul: cu labele puternice îndepărtează tufişurile, pietrele, pământul, dacă e nevoie până la o adâncime de 2 m, găseşte fagurele, apoi mănâncă laolaltă miere, ceară şi albine până se satură. Restul va rămâne la dispoziţia păsării-călăuză. O pasăre mică n-ar fi în stare singură să izbândească. Nici animalul fără „călăuza” zburătoare nu ar putea găsi fagurele. Ar fi nevoie să pândească mişcările albinelor ore de-a rândul, efort istovitor şi cu rezultate îndoielnice. Cooperarea pasăre-animal se dovedeşte şi în acest caz profitabilă pentru ambele părţi.

În anotimpul învierii ne-ar fi mai lesne să observăm o admirabilă relaţie de conlucrare dintre flori şi insecte. Florile îşi oferă nectarul, iar harnicele insecte contribuie la fertilizarea vegetalelor şi legarea rodului. Fără ele, primăvara polenizarea florilor s-ar face cu mari dificultăţi. Spre exemplu, în timp ce albinele intră în flori căutând nectarul, se freacă de stamine luând polenul, pe care îl vor lăsa pe pistilul altor flori, lucru indispensabil pentru polenizare. În perioada în care se deschid săculeţele cu polen, petalele florilor sunt strălucitoare, iar parfumul lor mai puternic spre a atrage insectele. În toate cazurile se vădeşte Purtarea de grijă specială a Creatorului faţă de fiecare vieţuitoare.

Situaţiile minunate de colaborare la nivelul regnurilor animale şi vegetale devin un fel de trâmbiţe care propovăduiesc Cuvântul sprijinului, al întrajutorării şi al convieţuirii armonioase. Avem nevoie de ajutorul aproapelui, după cum semenul se bizuie pe sprijinul nostru. Să dăm în dar şi să ne întărim unul de celălalt. Doar cu liantul iubirii putem dura lăcaşuri trainice în vremea de aici pentru cea a eternităţii.